Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 1625/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Dosar nr- (Număr în format vechi 2251/2009)
DECIZIA COMERCIALĂ NR.1625
Ședința publică de la 20 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Sorina Prepeliță
JUDECĂTOR 2: Georgeta Guranda
JUDECĂTOR 3: Carmen
GREFIER
********************************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă SC SA, împotriva sentinței comerciale nr.3928/09.07.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII - a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC SA PRIN LICHIDATOR JUDICIAR.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 13.11.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la 20.11.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VII a Comercială la data de 27.04.2006, SC SA B, prin administrator judiciar SC SRL, a chemat în judecată pe SC PRODUCTION SA B, pentru ca instanța să dispună obligarea acesteia de a-i restitui bunurile adjudecate ca urmare a licitației din 27.04.2005 încheiată de, iar în cazul în care acestea nu mai există, să fie obligată la plata contravalorii acestora de la data mai sus-menționată, stabilită prin raportul de expertiză judiciară și, de asemenea, să fie obligată la plata fructelor percepute de pârât, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că se află în procedura de lichidare judiciară, deschisă prin sentința nr. 658/7.04.2005, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr. 803/2004, dată de la care au fost suspendate de drept toate acțiunile judiciare și de executare silită împotriva sa, conform articolului 42 din Legea nr.64/1995.
A mai susținut reclamanta că, în mod nelegal, la data de 27.04.2005 a încheiat un proces verbal de adjudecare la licitație bunurilor sale de către pârâta, la un preț derizoriu și că, deși executorul judecătoresc a fost notificat la data de 4.05.2005 despre deschiderea procedurii falimentului debitorului, în mod nelegal acesta a procedat la predarea bunurilor revendicate către adjudecatar la data de 9.05.2005 ulterior constatându-se ca fiind nule toate actele încheiate de acesta, potrivit deciziei civile nr. 1626R/23.11.2005 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă.
Reclamanta a arătat și că pârâta a dat dovadă de rea credință deoarece, deși a cunoscut împrejurarea declarării societății reclamante în stare de insolvență, a insistat în predarea bunurilor către sine, nerespectând astfel dispozițiile articolului 42 din Legea nr.64/1995, pe care continuă să le folosească și în prezent, refuzând restituirea lor.
La termenul de judecată din 1.06.2006 pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat instanței să dispună respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, deoarece finalitatea acesteia constă în restabilirea situației anterioare executării reglementată de dispozițiile articolului 449 Cod procedură civilă, ori situația de fapt nu se înscrie în sfera juridică a acestor dispoziții legale, ci în aceea prevăzută de articolul 4041alineat 3 Cod procedură civilă, când calitate procesuală ar putea avea cel mult creditorul care s-a văzut obligat la executarea silită asupra bunurilor debitorului și care a încasat suma rezultată din vânzare.
Pârâta a mai susținut și că acțiunea este inadmisibilă întrucât, fără a se solicita restabilirea situației anterioare și fără a se fi anulat titlul executoriu sau executarea silită, se cer a fi restituite bunurile executate pentru acoperirea debitului către creditor și nu suma rezultată din vânzare de la creditor.
Societatea - pârâtă consideră că acțiunea este inadmisibilă și pentru că situația de fapt dedusă judecății nu se circumscrie ipotezelor pe care le are în vedere articolul 61 din Legea nr.64/1995, deoarece adjudecarea bunurilor în cadrul unei proceduri de executare silită pornită de un alt creditor, nu poate fi asimilată unui transfer patrimonial în sensul textului de lege mai sus arătat așa încât nu-i incumbă obligația de a restitui averii debitorului bunurile sau contravaloarea acestora.
Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că acțiunea este neîntemeiată, deoarece în mod nefondat se susține că a fost de rea-credință și că, deși a cunoscut că reclamanta se afla în procedura lichidării judiciare, a participat la adjudecarea bunurilor în litigiu, în realitate fiind încunoștiințată despre începerea procedurii falimentului abia la 4.05.2005.
Prin urmare, pârâta a susținut că vânzarea la licitație ce a avut loc la data de 27.04.2005 este valabilă și în privința ei nu poate exista nici un motiv de nulitate.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei și proba cu expertiză contabilă și tehnică.
În urma analizării acestor probe Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, prin sentința nr. 3928 din 9.07.2009 a admis cererea reclamantei și a dispus restituirea bunurilor adjudecate ca urmare a licitației din 27.04.2005 sau contravaloarea acestora în sumă de 1.954.361 lei și a sumei de 608.599 lei contravaloare uzura produsă în perioada 9.05.2005 - până în prezent pentru bunurile aflate în detenția sa precară.
De asemenea, pârâta a fost obligată și la restituirea contravalorii profitului realizat așa cum a fost stabilit prin expertiza contabilă, respectiv la suma de 5.719,095 mii lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a apreciat că pârâta a dat dovadă de rea credință atunci când a refuzat predarea bunurilor, deși a fost notificată la data de 4.05.2005 de lichidatorul judiciar al societății reclamante privind deschiderea procedurii insolvenței, încălcând astfel dispozițiile imperative ale articolului 42 din Legea nr.64/1995.
De asemeni, prima instanță a apreciat temeinicia acțiunii reclamantei, în raport de faptul că de peste 1 an societatea pârâtă este în posesia bunurilor în litigiu, deși nu mai deține titlu de proprietate asupra acestora, întrucât actul de adjudecare și toate actele subsecvente, au fost desființate prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, astfel că datorează și prejudiciul suferit de reclamantă, adică profitul nerealizat, dar și valoarea uzurii acestor bunuri ce s-a depreciat prin folosirea lor de către pârâtă.
Împotriva sentinței comerciale anterior menționată a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile articolului 304 punctele 3,6,7 și 9 și articolului 3041Cod procedură civilă, solicitând instanței să dispună suspendarea executării sentinței recurate până la soluționarea recursului și admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în principal, Judecătoriei Sectorului 1 B, în subsidiar, Tribunalul București - Secția a VI a Comercială.
În ce privește cererea de suspendare a executării sentinței, recurenta a învederat instanței consecințele deosebit de grave ale punerii în executare a hotărârii primei instanțe pentru societatea recurentă, a cărei activitate este în curs de derulare, astfel că păstrarea echipamentelor pe care ar trebui să le predea reclamantei - intimate este utilă pentru continuarea activității sale economice.
Pe fondul recursului, a arătat că hotărârea pronunțată s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe - articolul 304 punctul 3 Cod procedură civilă - întrucât a fost greșit apreciată natura litigiului dedus judecății, nefiind competent să soluționeze cauza judecătorul - sindic, ale cărui atribuții sunt limitate la controlul activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței (articolul 11 alineat 2 din Legea nr.85/2006) precum și la cazurile expres și limitativ prevăzute de alineat 1 al aceluiași articol, ori litigiul dedus judecății este unul civil, având în vedere faptul că reclamanta solicită obligarea societății - pârâte la restituirea unor bunuri ca urmare a anulării unor acte de executare silită.
Recurenta a mai susținut cazul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile articolului 304 punctul 7 Cod procedură civilă - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii, ori străine de natura pricinii, arătând că instanța de fond nu a arătat motivele formării convingerii sale privind faptul că recurenta pârâtă are calitate procesuală pasivă și de ce a considerat că este admisibilă acțiunea formulată de reclamantă.
O altă critică a recurentei a vizat lipsa de temei legal și faptul că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă susținând, în esență, că fără a fi învestit cu o cerere în sensul restabilirii situației anterioare, încuviințând cererea reclamantei, judecătorul - sindic a soluționat practic o întoarcere a executării fără a repune părțile în situația anterioară.
Recurenta a mai susținut și că în mod greșit judecătorul - sindic a analizat excepțiile invocate, deoarece nu are calitate procesuală pasivă, așa cum a apreciat eronat prima instanță, neaflându-se în situația excepțională reglementată de articolul 449 Cod procedură civilă, întrucât nu s-a dovedit existența fraudei din partea sa, ca terț adjudecatar.
O altă critică a recurentei a fost și faptul că greșit a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât restabilirea situației anterioare operează în condițiile restrictive, ori în cauză nu s-a anulat titlul executoriu sau însăși executarea silită, ci procesul verbal de adjudecare și actele subsecvente.
Pe de altă parte, recurenta a susținut că acțiunea este inadmisibilă întrucât situația dedusă judecății nu se încadreză în nici una din situațiile articolului 61 din Legea nr.64/1995, iar adjudecarea bunurilor în litigiu în cadrul procedurii de executare silită împotriva debitoarei nu poate fi asimilată unui transfer patrimonial.
S-a mai arătat că greșit s-a susținut reaua sa credință, deoarece abia la data de 4.05.2005 i-a fost adusă la cunoștință intrarea societății reclamante în procedura falimentului, aspect care la 27.04.2005, când s-au adjudecat bunurile, nu era cunoscut de executorul judecătoresc sau de terți și că în ceea ce privește plata fructelor prima instanță a apreciat greșit concluziile celor doi experți.
O ultimă critică a recurentei a fost întemeiată pe dispozițiile articolului 304 punctul 6 Cod procedură civilă - instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut, atunci când a obligat-o să plătească suma de 608.599 lei, reprezentând valoarea de uzură produsă în perioada 9.05.2005 până în prezent, deși reclamanta nu a formulat un petit în acest sens.
La data de 29.10.2009, recurenta a completat, în termen legal, susținerile formulate ca motive de nelegalitate a hotărârii recurate, arătând și faptul că inexistența condiției de executare a acțiunii în anulare conform articolelor 64 și 65 din Legea nr.64/1995 - acte voluntare încheiate de debitoare - excede sferei de aplicare a dispozițiilor legale anterior menționate, transferul patrimonial invocat de reclamantă fiind rezultatul unei executări silite, și nu al unui act de voință al debitoarei.
În situația în care s-ar aprecia că instanța este învestită cu o acțiune în revendicare întemeiată pe articolul 1909 Cod civil, competentă să soluționeze cauza este instanța de drept comun și nu judecătorul sindic.
Pornind de la reglementarea cuprinsă în textul de lege anterior menționat, recurenta a solicitat instanței să constate că este proprietară a bunurilor reclamante și să respingă acțiunea ca neîntemeiată.
Recurenta a mai arătat instanței că prin aplicarea principiului error communis facit ius consideră că este necesar să fie ocrotită juridic, întrucât este îndeplinită cerința întrunirii cumulative a celor două condiții privind buna - credință a terțului dobânditor și faptul că eroarea invocată este una comună.
În final recurenta a solicitat admiterea recursului și respingerea cererii de chemare în judecată ca prematur introdusă, în situația în care va considera că situația de fapt se circumscrie cadrului legal reglementat de dispozițiile articolului 1909 alineat 2 cod civil și, prin urmare, va trebui să facă aplicarea articolului 1910 Cod civil potrivit căruia anterior formulării unei cereri revendicative reclamanta trebuia să întoarcă prețul pe care pârâta l-a plătit, actualizat cu indicele inflației și cu dobânda aferentă
Intimata - reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, faptul că în ceea ce privește competența de soluționare a cauzei în primă instanță aceasta revine Tribunalului București, instanță în cadrul căreia secțiile a VI a și a VII a soluționează litigii comerciale, având competențe similare.
A mai susținut intimata că recurenta - pârâtă are calitate procesuală pasivă, întrucât din procesul verbal de adjudecare rezultă că este titulara raportului juridic dedus judecății, că nu sunt fondate susținerile privind inadmisibilitatea acțiunii, deoarece nu se mai poate solicita întoarcerea executării de vreme ce a fost anulat procesul verbal de adjudecare și toate actele subsecvente acestuia, iar pe fondul cererii a arătat că în mod corect prima instanță a analizat situația de fapt dedusă judecății și a aplicat dispozițiile legale incidente în cauză, iar hotărârea pronunțată este motivată corespunzător.
Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate a dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei, verificând actele și lucrările dosarului instanței de fond, Curtea a constatat că recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Cererea de suspendare a executării sentinței recurate nu va mai constitui obiect al analizei instanței de recurs, întrucât așa cum rezultă din practicaua încheierii de ședință pronunțată la data de 13 2009, recurenta - pârâtă a adus la cunoștința instanței faptul că nu mai stăruie în soluționarea cererii respective.
În ceea ce privește critica de nelegalitate a sentinței întemeiată de recurentă pe dispozițiile articolului 304 punctul 3 Cod procedură civilă, Curtea a apreciat că susținerile recurentei în acest sens sunt întemeiate, întrucât prima instanță a apreciat în mod greșit natura litigiului dedus judecății, însă în aprecierea instanței de recurs incidente sunt dispozițiile articolului 304 punctul 1 Cod procedură civilă.
Deși reclamanta își motivează în drept acțiunea pe dispozițiile articolelor 58, 59, 64 și 65 din Legea nr.64/1995 republicată, aceasta nu conduce în mod automat la stabilirea competenței judecătorului - sindic de soluționare a cererii cu care a fost investit.
Instanța este datoare, potrivit alineatului 6 al articolului 129 Cod procedură civilă să hotărască numai asupra obiectului cererii deduse judecății, calificarea în drept a acesteia și prin urmare, verificarea instanței competente să o soluționeze, cade în sarcina judecătorului.
În măsura în care obiectul cererii în justiție este precizat, în sensul că rezultă din motivele de fapt invocate în susținerea ei, orice eroare cu privire la temeiul de drept al cererii nu poate să influențeze soluționarea cauzei, deoarece instanța are obligația de a judeca pricina în cadrul legal corespunzător pretențiilor formulate, chiar dacă în cuprinsul cererii sau în cursul dezbaterilor partea a denumit-o greșit.
Potrivit dispozițiilor articolului 11 alineat 1 din Legea nr.64/1995, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată cu care a fost investită instanța de fond, atribuțiile judecătorului sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al acțiunilor introduse de administrator sau de lichidator pentru anularea unor transferuri cu caracter patrimonial anterioare deschiderii procedurii.
Nu poate fi primită susținerea potrivit căreia obiectul cauzei dedusă judecății îl constituie acțiunea în anulare întemeiată pe Legea nr.64/1995, deoarece o astfel de acțiune are anumite trăsături specifice ce o caracterizează, care nu se regăsesc în cererea cu care fost investită prima instanță.
drepturilor creditorilor presupune fraudarea acestora ca scop imediat urmărit de debitor sau de ambele părți contractante. În consecință, actul are o cauză ilicită, dacă cel puțin scopuldebitoruluila încheierea actului juridic l-a constituit fraudarea creditorilor, ori actul a cărui anulare o solicită intimata - reclamantă nu a fost încheiat de societatea - debitoare fiind rezultatul unei executări silite cu privire la bunurile acesteia.
Potrivit articolului 5 din Legea nr.64/1995, normă cu caracter special, aplicarea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului este de competența exclusivă a tribunalului în jurisdicția căruia se află sediul comercial principal al debitorului.
Prin Legea nr. 99/1999 s-a modificat norma de competență înscrisă în articolul 5, cărei nouă formulare prevede că "toate procedurile prevăzute de prezenta lege [] sunt exercitate de un judecător - sindic desemnat de către președintele tribunalului în condițiile articolului 8.
Astfel,competența materială și funcțională a rămas neschimbată cu precizarea că procedurile sunt exercitate de un judecător sindic.
Conform articolului 34 alineat 4 din Legea de organizare judiciară nr. 304/2004, în cadrul tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pe materii.
Normele de organizare judiciară au un caracter imperativ, deoarece reglementează organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești, activitate ce nu poate fi lăsată la aprecierea părților.
În opinia Curții, dacă litigiul nu este soluționat de secția sau completul specializat, este încălcată o normă de organizare judiciară și, prin urmare, devine incident în cauză cazul de nelegalitate prevăzut de articolul 304 punctul 1 Cod procedură civilă, iar nu acela prevăzut de articolul 304 punctul 3 Cod procedură civilă care atrage casarea hotărârii în cazul încălcării unei norme de competență, problemă care poate să apară în cazul tribunalelor specializate.
Și în cazul Tribunalului București, activitatea a fost organizată pe secții, judecătorilor Secției a VII a comercială revenindu-le exclusiv soluționarea cauzelor întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 64/1995, în prezent Legea nr.85/2006.
Prin urmare temeiul de drept al acțiunii excede reglementărilor cuprinse în legea insolvenței, ceea ce presupune că soluționarea cererii nu este de competența judecătorului sindic, ci a instanței de drept comun.
Obiectul acțiunii cauzei de față este acela al acțiunii în revendicare mobiliară, competentă să soluționeze cauza în primă instanță fiind Secția a VI a Comercială a Tribunalului București, dat fiind faptul că bunurile în litigiu aparțin fondului de comerț al societății, fiind afectate acestui scop și având în vedere prevederilor articolului 2 alineat 1 litera c Cod procedură civilă. Potrivit cărora competența materială revine tribunalului în cauzele comerciale al căror obiect are o valoare mai mare de 100.000 lei.
Nu poate fi primită susținerea potrivit căreia, instanța de recurs urmează să constate tardivitatea depunerii precizării acțiunii și respingerea ei în consecință, pentru nerespectarea articolului 132 Cod procedură civilă, întrucât, deși modificarea cererii de chemare în judecată este nelegală dacă nu se realizează la prima zi de înfățișare și în lipsa consimțământului părților, normele înscrise în textul de lege anterior menționat au caracter dispozitiv, astfel că încălcarea lor poate fi invocată cel mai târziu la prima zi de înfățișare ce a urmat săvârșirii neregularității.
În acest fel, Curtea constată că este incident motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile articolului 304 punctul 1 Cod procedură civilă, întrucât hotărârea a fost dată de o instanță ce nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, astfel încât în baza dispozițiilor articolului 312 alineatele 2 și 3 Cod procedură civilă va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București - Secția a VI a Comercială, care urmează să analizeze atât legitimarea procesuală pasivă în proces cât și celelalte aspecte invocate pe cale de excepție de către recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă SC SA, împotriva sentinței comerciale nr.3928/09.07.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII - a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC SA PRIN LICHIDATOR JUDICIAR.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București - Secția a VI a Comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 20.11.2009
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
- -
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Gabriela Sorina PrepelițăJudecători:Gabriela Sorina Prepeliță, Georgeta Guranda, Carmen
