Practica judiciara comerciala diversa. Sentința 177/2008. Curtea de Apel Bucuresti

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DOSAR NR-

SENTINTA COMERCIALĂ NR.177

Sedința publică din 03 decembrie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Minodora Condoiu

GREFIER - - -

****************

Pe rol pronunțarea asupra cererii de revizuire, formulată de revizuenta COMPANIA NATIONALA DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA împotriva sentinței comerciale nr.8280/06.08.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SRL

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 26.11.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta și când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 03.12.2008, când a pronunțat prezenta sentință.

CURTEA:

Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială revizuenta COMPANIA NATIONALA DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA în contradictoriu cu intimata SC SRL a formulat cerere de revizuire a sentinței civile nr.8280 din 06 august 2008 a cărei anulare o cere pentru contrarietate de hotărâri cu sentința civilă nr.8275 din 6 august 2008.

În motivarea cererii revizuenta arată că între sentința civilă nr.8280/6 august 2008 și sentința civilă nr.8275 din 6 august 2008 care soluționează amândouă aceeași acțiune în anulare formulată de COMPANIA NATIONALA DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA în contra sentinței comerciale nr.6441 din 19 mai 2008 în contradictoriu cu SC SRL există o evidentă contradicție fiindcă: în timp ce decizia comercială nr.8275/6 august 2008 anulează ca netimbrată cererea în anulare a sentinței comerciale nr.6441 din 19 mai 2008, prin decizia comercială nr.8280 dată în aceeași zi, aceeași cerere în anulare formulată de COMPANIA NATIONALA DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA în contradictoriu cu aceeași SC SRL, cerere având aceeași cauză și același obiect este respinsă ca nefondată.

Intimata SC SRL prin avocat a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes iar pe fond a solicitat respingerea cererii de revizuire, cu cheltuieli de judecată.

Au fost depuse în copie înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului Curtea reține următoarele:

Prin interes se înțelege folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia.

Față de faptul că revizuenta urmărește anularea celei de-a doua hotărâri prin care instanța a respins acțiunea în anulare ca neîntemeiată și menținerea primei hotărâri prin care instanța a anulat acțiunea ca netimbrată, Curtea reține că aceasta are interes în promovarea cererii de revizuire și în consecință va respinge excepția lipsei de interes ca neîntemeiată.

În ceea ce privește cererea de revizuire formulată de către revizuentă Curtea reține că este inadmisibilă deoarece în raport de prevederile articolului 322 alin.1 Cod procedură civilă prin hotărârea nr.8275 din 6 august 2008 s-a anulat cererea ca netimbrată iar prin hotărârea nr.8280 din 6 august 2008 s-a respins acțiunea în anulare ca neîntemeiată.

Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri își are suportul logic în respectarea puterii lucrului judecat și are ca efect final anularea ultimei hotărâri pronunțate cu nesocotirea acestui principiu.

Față de cele arătate rezultă că nu sunt îndeplinite aceste condiții dacă în primul proces cererea a fost anulată ca netimbrată în timp ce în al doilea proces aceeași cerere a fost respinsă ca neîntemeiată.

Fără a se interpreta ca fiind o motivare subsidiară Curtea mai reține că în doctrină se subliniază constant că revizuirea vizează hotărâri prin care s-a rezolvat fondul pretenției ce fost dedusă judecății. Or, față de faptul că prin somația de plată nu este soluționat fondul rezultă că nu este admisibilă revizuirea, deoarece așa cum am arătat deja revizuirea este o cale de atac care se îndreaptă împotriva hotărârilor de fond.

Având în vedere considerentele arătate Curtea în baza articolului 322 alin. 1 coroborat cu articolul 322 pct.7 Cod procedură civilă va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

În temeiul articolului 274 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă Curtea va obliga revizuenta la cheltuieli de judecată în cuantum de 2500 lei apreciind că fiind suficient față de complexitatea cauzei și munca îndeplinită de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei de interes ca neîntemeiată.

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta COMPANIA NATIONALA DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA cu sediul ales în C N la Cabinet de avocat - din-,.6A, Județ C, împotriva sentinței comerciale nr.8280/06.08.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SRL cu sediul în I,-,.646,. C,. II,.10, Județ

Obligă revizuenta la 2500 lei cheltuieli de judecată, intimatei.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 3 decembrie 2008.

PREȘEDINTE

- -

GREFIER

-

Red.Jud.

Tehnored.

Ex. 4

16.12.2008

Președinte:Minodora Condoiu
Judecători:Minodora Condoiu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Practica judiciara comerciala diversa. Sentința 177/2008. Curtea de Apel Bucuresti