Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 22/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 22
Ședința publică de la 16 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Radu Cremenițchi
JUDECĂTOR 2: Traian Șfabu
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea cauzei comerciale privind pe apelant - în contradictoriu cu intimat CONSILIUL JUDEȚEAN I, având ca obiect alte cereri, apel formulat împotriva sentinței nr.1119 ca/12.12.2008 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că apelanta a depus concluzii scrise și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei (chitanța seria - nr. - din 12.03.2009 în valoare de 10 lei), precum și faptul că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 09.03.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, la solicitarea apelantei prin apărător de amânare a pronunțării pentru a depune concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea la data de astăzi, când:
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra apelului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 1919/CA/12.12.2008 a Tribunalului Iașis -a respins acțiunea formulată de reclamanta SRL în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean
S-a reținut că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iași reclamanta - SRL a solicitat tribunalului ca, prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean I să dispună anularea Actului adițional nr.12 la contractul de închiriere nr.30/2000 precum și a procesului-verbal de negociere emise de pârât.
De asemenea, reclamanta a solicitat și suspendarea efectelor administrative contestate.
În motivarea acțiunii reclamanta susține că în baza contractului nr.30/2000 a închiriat de la pârât suprafața de 1152 mp teren în mun. I,- pentru desfășurarea unei activități comerciale ( spălătorie auto ), fără ca la data încheierii contractului de închiriere terenul să fi avut amenajările necesare efectuării actului de comerț dorit.
Prin adresa nr.333/15.01.2008 reclamanta susține că pârâta i-a comunicat cele 2 acte administrative contestate solicitând totodată semnarea acestora în vederea modificării clauzei privind cuantumul chiriei lunare.
Consideră reclamanta că cele 2 acte juridice contestate sunt nelegale pentru următoarele considerente:
- pârâtul nu a respectat prevederile art.16 din contract, modificarea unilaterală a contravalorii chiriei fără o prealabilă negociere nefiind posibilă;
- modalitatea de stabilire a chiriei nu are în vedere faptul că amenajarea terenului a fost făcută de reclamantă și nu de către pârât astfel încât nu se poate percepe chirie pentru "teren amenajat" cu o valoare mai mare față de terenul nemenajat;
- Hotărârea nr.283/27.11.2007 a pârâtului nu este aplicabilă contractului de închiriere încheiat de către părți.
Față de aspectele de nelegalitate invocate coroborat cu caracterul comercial al activității prestate de reclamantă se susține că sunt îndeplinite condițiile art.15 coroborat cu art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004 în ceea ce privește suspendarea actului administrativ.
În drept au fost invocate prevederile art.1 și 15 din Legea nr.554/2004 și art.969 Cod civil.
Pârâtul, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât prin Hotărârea nr.283/2007 a CJ I s-a stabilit cuantumul tarifelor lunare de închiriere pe metru pătrat pentru spațiile cu altă destinație decât cea de locuință din proprietatea pârâtului, precum și zonarea amplasării spațiilor și încadrarea pe grupe de activități.
Întrucât hotărârea adoptată de pârât s-a făcut cu respectarea prevederilor legale și acesta este aplicabilă și raporturilor contractuale dintre părți, acțiunea reclamantei este neîntemeiată.
În dovedirea acțiunii și în apărare părțile au administrat proba cu înscrisuri.
Analizând probele administrate în cauză se constată că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată având în vedere următoarele considerente:
În ceea ce privește natura juridică a litigiului tribunalul reține că acesta are caracter comercial, cele 2 acte administrative contestate nefiind emise de pârât în regim de putere publică pentru a putea fi cenzurate pe calea contenciosului administrativ.
Din analiza clauzelor contractului de închiriere nr.30/2000, în special prevederile art.4 și art.15 și 16 din contract, rezultă că acesta este guvernat de principiul consensualismului, nici una dintre părți neputând modifica unilateral contractul ( fie chiar și pârâtul ca autoritate publică județeană ), fiind necesar existența acordului de voință între cele 2 părți.
Cele 2 acte juridice contestate - actul adițional nr.12 la contractul de închiriere nr.30/2000 și procesul-verbal de negociere a chiriei - nu au fost însușite și de reclamantă prin semnarea acestora astfel încât nu există stabilit acordul de voință al părților pentru încheierea celor 2 acte juridice.
Atâta timp cât reclamanta în condițiile art.15 și 16 din contractul de închiriere nr.30/2000 nu și-a exprimat consimțământul la încheierea celor 2 acte și nici nu și le-a însușit ulterior cele 2 acte contestate nu există din punct de vedere juridic.
În raport de voința părților ce rezidă din prevederile contractuale anterior indicate reiese că cele 2 acte contestate de reclamantă nu pot avea caracter unilateral ci acestea trebuie să respecte principiul consensualismului și al negocierii clauzelor ulterioare de către părți.
Întrucât cele 2 acte contestate - actul adițional nr.12 la contractul de închiriere nr.30/2000 și procesul-verbal de negociere a chiriei - nu există din punct de vedere juridic ca urmare a neînsușirii acestora de către reclamantă (neexprimarea consimțământului la încheierea lor) tribunalul constată că nu poate cenzura legalitatea acestora astfel încât va fi respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel SRL prin administrator susținând că este netemeinică și nelegală, dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii.
Deși instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt și a dat o calificare juridică corectă actului juridic intervenit între părți, a dat dovadă de inconsecvență prin dezlegarea dată pricinii, respingând ca neîntemeiată acțiunea promovată de reclamanta societate,
Astfel, instanța de fond a reținut în mod judicios faptul că între părțile contractante a intervenit un contract de închiriere guvernat de principiul consensualismului, lucru care se desprinde în mod indubitabil din însăți prevederile contractuale, în acest sens fiind dispozițiile art. 15 și art. 16 din contractul de închiriere nr. 30/2000.
În consecință, s-a stabilit că nici una dintre părți, nu avea posibilitatea modificării pe cale unilaterală a vreunei prevederi contractuale, voința comun ăap ărților la momentul încheierii actului fiind cea de a derula raporturi contractuale într-un cadru bine precizat și delimitat numai prin acord de voință.
Deși instanța a reținut și faptul că pârâta nu s-a conformat prevederilor contractuale, astfel cum au fost ele stabilite de comun acord, și a operat în mod unilateral, nepermis, o modificare excesivă a chiriei, instanța de fond nu a considerat necesară anularea actului emis de către pârâtă în mod abuziv și nelegal.
Sub acest aspect hotărârea instanței de fond este criticabilă.
Astfel spus, deși instanța de fond reține existența unei abateri a părții de la prevederile contractuale, refuză să dea concursul în soluționarea ei.
Sancționarea pârâtei prin anularea actului emis cu exces de putere se impunea pentru a restabili siguranța raporturilor juridice dintre părți și a înlătura orice urmă de incertitudine cu privire la obligațiile părților contractante derivând din convenția încheiată.
Acest lucru a devenit imperativ în condițiile în care, în baza acestor acte juridice, declarate de către instanța de fond <inexistente>, pârâta intimată a emis, în sarcina societăți factura cu nr. - din 13.12.2008 în sumă de 44.029,24 pentru diferență chirie datorată perioada ianuarie -decembrie 2008.
Categoria juridică a actului juridic inexistent este o creație a doctrinei și se impune a fi folosită cu deosebită precauție în practica având în vedere faptul că nu apare cu claritate care sunt efectele pe care o astfel de calificare le antrenează, lăsând loc de interpretări și nefiind de natură să pună capăt litigiului născut între părțile contractante.
Deci nu ne aflăm în situația unui act inexistent și nici faptic și nici juridic, câtă vreme actul există ca suport material iar din punct de vedere juridic a produs consecințe de natura celor mai sus amintite, respectiv emiterea unei facturi în sarcina subscrisei societăți în vederea efectuării unei plăți pe care o consideră nedatorată.
Analizând aspectele vizate în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, se constată că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a reținut corect situația de fapt și încadrarea juridică în dezlegarea pricinii a greșit-o prin aceea că a respins acțiunea.
Deși a reținut că între părți s-a încheiat un contract de închiriere, consensual, după cum se degajă din chiar prevederile exprese ale contractului consemnate în art. 15 și 16, încât nici una din părți nu-l poate modifica unilateral iar pârâtul nu s-a conformat și a modificat nepermis chiria, instanța de fond nu a sancționat comportarea abuzivă și nelegală în acest sens. Cu alte cuvinte, reține existența unei abateri de la prevederile contractuale dar nu ia măsuri împotriva acesteia.
Drept consecință a faptelor pârâtului, trebuia să se analizeze actele emise pentru restabilirea situației siguranței raporturilor juridice perfectate între părți.
Instanța de fond s-a mulțumit să le declare neexistente actele unilaterale ale pârâtului care însă au produs consecințe prin emiterea facturii nr.-/134.12.2008 în sumă de 44.029,24, pentru diferența de chirie datorată în perioada ianuarie -decembrie 2008.
Teoria actului juridic inexistent este o creație a doctrinei dar în practică, o astfel de calificare interesează sub aspectul efectelor care le antrenează.
Dacă un act este anulabil față de modificarea unilaterală a contractului față de prevederile art. 15 și 16, dacă se reține că este inexistent el trebuie anulat pentru a nu produce efecte din cele menționate în precedent.
Prin consecință apelul declarat se vădește a fi întemeiat, urmând a se admite, a se schimba în tot sentința apelată și în fond să se admită acțiunea astfel cum a fost formulată.
Cererea de acordare a cheltuielilor de judecată va fi respinsă deoarece, la fond nu s-au solicitat iar în apel, nu s-a făcut dovada cuantumului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de - SRL I împotriva sentinței civile nr. 1119/CA/12.12.2008 a Tribunalul Iași, pe care o schimbă în tot.
Admite acțiunea formulată de reclamanta - SRL I în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean
Dispune anularea actului adițional nr. 12 la contractul de închiriere nr. 30/2000 și a procesului verbal de negociere, emise de pârât. Respinge cererea de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
23.03.2009
Tribunalul Iași:
-
Președinte:Radu CremenițchiJudecători:Radu Cremenițchi, Traian Șfabu
