Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 25/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 25
Ședința publică de la 02 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Radu Cremenițchi
JUDECĂTOR 2: Traian Șfabu
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea cauzei comerciale privind pe apelant ASOCIAȚIA DE proprietari NR.30 V în contradictoriu cu intimat - " V " -, având ca obiect alte cereri contencios administrativ și fiscal, apel formulat împotriva sentinței nr. 333/21-03-2008 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că apelanta a depus concluzii scrise și că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 30.03.2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, la solicitarea apelantei prin apărător de amânare a pronunțării pentru a depune concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea la data de astăzi 02.04.2009, când:
CURTEA DE APEL
Asupra apelului comercial d e față.
Prin sentința civilă nr. 333/31.03.2008 pronunțată de Tribunalul Vasluis -a dispus:
"Respinge excepția de prescripție a dreptului la acțiune invocată de pârâtă.
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta- V -cu sediul în V,-, județul V în contradictor cu pârâtaAsociația de proprietari nr.30cu sediul în V, strada -, bloc 321,.A, județul
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 92.240, 31 lei majorări de întârziere și suma de 3097, 014 lei cheltuieli de judecată".
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că:
În executarea obligațiilor comerciale concretizate în contractul de furnizare a energiei termice nr.970/2002, reclamanta - V - în calitate de furnizoare, a furnizat pârâtei Asociația de locatari nr.30 V în calitate de utilizator, energie termică sub formă de căldură și apă caldă menajeră și a emis facturi pentru încasarea prețului.
a achitat cu întârziere prețul energiei termice furnizate, motiv pentru care, în temeiul clauzei penale stipulată la art.17 din contract s-au calculat majorări de întârziere în valoare totală de 100.954, 54 lei pentru perioada 15.12.2003-15.12.2004.
Din examinarea situațiilor de calcul de la filele 163-200, rezultă că cererea a fost formulată în termen.
Potrivit dispozițiilor art.3 al.1 din Decretul nr.167/1958, termenul de prescripție este de 3 ani și a fost întrerupt prin plăți parțiale și prin recunoașterea debitului. Întreruperea prescripției a șters prescripția începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o, începând să curgă o nouă prescripție conf.art.17 al.1 și 2 din Decretul nr.167/1958.
În consecință, instanța urmează să respingă excepția de prescripție a dreptului la acțiune invocată de pârâtă.
Valoarea majorărilor de întârziere calculate de reclamantă este de 92.240, 31 lei și nu de 100.954, 54 lei, cum s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată.
Astfel, la factura nr.-/31.12.2001 s-au calculat majorări de 1.318, 21 lei, la factura nr.-/31.01.2002 de 7.992, 3 lei, la factura nr.-/29.12.2002 de 7.447, 97 lei, la factura nr.-/31.03.2002 de 5.975, 97 lei, la factura nr.-/30.04.3002 de 1.263, 84 lei, la factura nr.-/30.11.2002 de 2.281, 33 lei, la factura nr.-/31.12.2002 de 3.182, 09 lei, la factura nr.-/31.01.2003 de 12.825, 5 lei, la factura nr.-/28.02.2003 de 12.851, 7 lei, la factura nr.-/31.03.2003 de 11.948, 52 lei, la factura nr.-/30.04.2003 de 8.025, 77 lei, la factura nr.-/31.05.2003 de 2095, 09 lei, la factura nr.-/30.06.2003 de 843, 96 lei, la factura nr.-/31.10.2003 de 1.661, 76 lei, la factura nr.-/30.11.2003 de 1.874, 77 lei, la factura nr.-/31.12.2003 de 207, 78 lei, la factura nr.-/31.01.2004 de 4690, 02 lei, la factura nr.-/29.02.2004 de 1686, 98 lei, la factura nr.-/31.03.2004 de 621, 44 lei, la factura nr.-/30.04.2004 de 1.325, 42 lei, la factura nr.-/31.05.2004 de 655, 83 lei, la factura nr.-/30.06.2004 de 536, 03 lei, la factura nr.-/31.07.2004 de 342, 93 lei, la factura nr.-/31.08.2004 de 289, 59 lei, la factura nr.-/30.09.2004 de 204, 2 lei, la factura nr.-/31.10.2004 de 61, 31 lei.
Potrivit dispozițiilor art.43 din Codul comercial, datoriile comerciale lichide și plătibile în bani, produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile.
Cum pârâta a achitat prețul facturilor cu întârziere, justificat reclamanta a pretins majorările de întârziere în temeiul clauzei penale din contract.
Faptul că le-a solicitat prin această cerere și nu la finalul fiecărui an nu are nici o relevanță atâta timp cât cererea a fost formulată în termenul de prescripție de trei ani prevăzut de lege, apărările formulate de pârâtă urmând să fie înlăturate.
Chiar dacă cererea de somație de plată formulată de reclamantă a fost respinsă, aceasta poate urma calea dreptului comun pentru realizarea pretențiilor sale, procedura instituită de OG nr.5/2001, fiind o procedură simplificată ce se desfășoară la cererea creditorului în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide și exigibile.
Așa fiind, instanța va admite în parte cererea și în temeiul disp.art.969, 970, 1073 Cod civil, art.43 Cod comercial, va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 92.240, 31 lei majorări de întârziere pentru perioada 15.12.2003-15.12.2004.
Conform disp.art.274 Cod procedură civilă, va obliga pârâta să plătească reclamantei cheltuielile de judecată proporțional cu valoarea pretențiilor admise.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Asociația de Proprietari nr. 30 V, prin reprezentant legal, considerând-o nelegală și netemeinică.
În motivarea apelului se susține că în mod nelegal instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție pe care a invocat-o și a motivat-o în întâmpinarea formulată.
Din actele depuse la dosar, respectiv facturile care constituie baza pretențiilor reclamantei rezultă fără putință de tăgadă că sunt emise în anul 2004 (facturi de penalizări) iar prezenta acțiune a fost introdusă la instanța de judecată în data de 05.06.2007.
Raportat la aceste date, respectiv data emiterii fiecărei facturi și data introducerii prezentei acțiuni, instanța trebuia să analizeze excepția invocată de apelantă și să constate că sumele solicitate sunt prescrise.
Greșit a reținut prima instanță că termenul general de prescripție prevăzut de art. 3 al. 1 din Decretul nr. 167/1958 a fost întrerupt prin plăți parțiale și recunoașterea debitului.
În primul rând se impune precizarea clară că apelanta nu a făcut nici plata parțială în contul facturilor emise pentru penalități. Părțile parțiale au stins debitele, respectiv contravaloarea energiei termice furnizate de către reclamantă și nu penalizările aplicate.
Nu există nici o dovadă a recunoașterii acestor sume cu titlu de penalități așa cum a reținut Tribunalul Vaslui în considerarea hotărârii. Apelanta a contestat în mod permanent aceste penalități și modul în care au fost calculate.
Modul în care instanța a analizat excepția invocată de apelantă este extrem de lapidar. Nu s-a făcut discuție pe fiecare factură în parte, iar modul în care instanța a apreciat "global" termenul general de prescripție este nelegal.
Consideră că sub acest aspect hotărârea primei instanțe nici nu este motivată corespunzător.
Hotărârea primei instanțe este netemeinică deoarece apelanta nu datorează suma solicitată de reclamantă și nici suma pe care instanța a obligat să o achite.
Calculele efectuate de reclamantă sunt cât se poate de relative în condițiile în care facturile de penalități au fost emise cu mari întârzieri (și nu așa cum prevedeau dispozițiile contractuale) și exista grave erori de calcul. Acest aspect reiese chiar din actele depuse de reclamantă, calculele efectuate de aceasta fiind de mai multe ori modificate (reglări de sume, stornări de factură pentru care inițial fusese calculate penalități etc.).
Singura probă care putea să stabilească cu certitudine dacă datorează aceste sume și care este cuantumul lor era o expertiză financiar contabilă.
În virtutea rolului activ chiar instanța de judecată putea pune în discuția părților necesitatea efectuării unei expertize.
Mai mult decât atât, această expertiză se impunea și pentru faptul că apelanta a contestat debitul și modalitatea de calcul efectuată de reclamantă.
Solicită efectuarea expertizei contabile în apel.
Un argument în plus care conturează necesitatea efectuării expertizei contabile este și modul eronat în care instanța a admis în parte acțiunea reclamantei. Astfel, deși în considerente instanța face trimitere la facturi pentru penalizări emise în perioada 15.01.2004 -17.05.2004 și adresele nr.1 -7 (anexele 12-23 la cererea de chemare în judecată) în care sunt cuprinse facturi din perioada 2001 -2004, reține ca întemeiată acțiunea reclamantei pentru majorări de întârziere pentru perioada 15.12.2003 -15.12.2004. Prin deducție logică pretențiile reclamantei anterioare acestor date au fost respinse ca prescrise, aspect care nu se regăsește în motivarea instanței.
Față de motivele invocate se solicită admiterea apelului.
În drept se invocă dispozițiile art.282 și urm. Cod procedură civilă.
Analizând motivele de apel în contextul probelor administrate și al dispozițiilor legale invocate, instanța de apel constată că apelul este nefondat.
În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că din analiza înscrisurilor aflate la dosar -respectiv facturile depuse - raportat la termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 al. 1 din Decretul nr. 167/1958 și la faptul că acest termen a fost întrerupt prin plăți parțiale și prin recunoașterea debitului, rezultă că prima instanță temeinic și conform dispozițiilor legale în materia prescripției a respins excepția invocată de pârâta -recurentă.
Referitor la fondul cauzei, instanța de apel din facturile depuse, contractul de furnizare energie termică - art. 17 -clauza penală care prevede majorări de întârziere la plata facturilor, constată că în mod temeinic instanța de fond a admis în parte pretențiile reclamantei -intimate având ca temei de drept: art. 17 din Contract, art. 43 Cod comercial și dispozițiile art. 969,970,1073 Cod civil. Admiterea în parte se justifică prin faptul că reclamanta -intimată a făcut o eroare de calcul, eroare constatată prin verificarea facturilor depuse la dosar.
Instanța de apel reține în sprijinul aceleiași soluții și faptul că expertiza contabilă efectuată în apel vine să confirme soluția primei instanțe.
În concluzie, in stanța de apel va respinge apelul și va păstra sentința primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de Asociația de Proprietari nr. 30 V, prin reprezentant legal împotriva sentinței nr. 333 din 31.03.2008 a Tribunalului Vaslui pe care o păstrează.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 2.04.2009.
/PREȘEDINTE /JUDECĂTOR
- - - -
eliberat din funcție eliberat din funcție
Președinte Președinte
Judecător dr. Judecător dr.
Grefier
-
Red.
Tehnored.
2 ex.
28.04.2009
Tribunalul Vaslui:
-
Președinte:Radu CremenițchiJudecători:Radu Cremenițchi, Traian Șfabu
