Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 279/2008. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA NR. 279

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008

PREȘEDINTE: Angela Rădulescu

JUDECĂTOR 2: Radu Mateucă

GREFIER - -

Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanta, împotriva sentinței nr. 577/30 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții SC SRL C și și intimat ORC

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta reclamantă, prin av., lipsind intimații pârâți SC DESINGN SRL C, și intimatul ORC

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, constatându-se dosarul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra apelului.

Avocat, pentru apelanta reclamantă, solicită în principal admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe întrucât instanța de fond nu a cercetat fondul cauzei nici pe aspectul principal și nici pe cel subsidiar al cererii cu care a fost investită.

În subsidiar, solicită admiterea apelului, conform motivelor scrise, în sensul admiterii acțiunii.

CURTEA:

Asupra apelului de față:

Prin sentința nr. 577/ 30 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj -Secția Comercială în dosarul nr- a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtului și în contradictoriu cu SC SRL C și ORC

În considerentele sentinței sus-menționate, instanța de fond a reținut faptul că reclamanta a solicitat să se constate o stare de fapt și anume modificarea actului constitutiv al SC SRL C, iar această cerere este inadmisibilă având în vedere prevederile art. 111 pr.civ. S-a reținut faptul că actul adițional la statutul SC SRL C este actul juridic prin care se constată drepturile și obligațiile părților semnatare, iar potrivit art. 22 din Legea 26/1990, reclamanta avea obligația să solicite înregistrarea la Registrul Comerțului a acestui act adițional.

Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs, calea de atac fiind calificată de instanță ca fiind apel, raportat la obiectul litigiului dedus judecății, în temeiul art. 282 alin.1 pr. civ.

Criticile apelantei reclamante s-a referit la faptul că instanța de fond a considerat inadmisibilă cererea fără a pune în discuție această excepție și fără a permite părții să-și formuleze apărările raportat la excepția invocată. Totodată, s-a invocat faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat pe capătul de cerere privind autorizarea retragerii apelantei din societate, indicând și temeiul juridic al cererii, respectiv art. 226 din Legea 31/90 S-a susținut de către apelantă faptul că în condițiile în care s-a încheiat deja un act adițional de modificare a actului constitutiv, acordul tuturor asociaților fiind exprimat în sensul dispozițiilor art. 226 alin. 1 lit.b, ne-am afla în situația unei retrageri, deja produse ce comportă discuții doar sub aspectul opozabilității față de terți sau în situația în care nu există acordul unanim autorizarea privind retragerea apelantei, în temeiul dispozițiilor art. 226 alin. 1 lit. c.

Analizând criticile de apel, Curtea apreciază că sunt fondate având în vedere următoarele considerente:

Astfel, analizând cererea introductivă formulată de reclamanta se constată că acțiunea principală are două capete de cerere respectiv constatarea modificării actului constitutiv al SC SRL C, iar în subsidiar retragerea apelantei reclamante din funcția de administrator, în temeiul dispozițiilor art. 226 din Legea 31/90

Curtea constată că instanța de fond s-a pronunțat numai în ce privește primul capăt de cerere, respectiv constatarea modificării actului constitutiv, fără a mai examina cel de-al doilea capăt de cerere având în vedere faptul că se solicitase în acțiunea principală în situația respingerii primului capăt de cerere și examinarea cererii privind autorizarea retragerii apelantei reclamante din societate.

Faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat pe capătul de cerere subsidiar privind autorizarea retragerii apelantei din societate, echivalează cu o rezolvare a procesului fără a intra în cercetarea fondului, iar în aceste condiții își găsesc aplicabilitate dispozițiile art.297 alin.1 pr.civ.

Ca atare, în temeiul textului legal sus-menționat, Curtea va admite apelul, va desființa sentința și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării instanța de fond va examina și cererea privind retragerea reclamantei din societate, având în vedere temeiul legal invocat de aceasta.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de reclamanta, domiciliată în B,-,.3-7,.A,.7,.30, sector 2, împotriva sentinței nr. 577 din 30 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții SC SRL C, cu sediul în C, Calea B, -B,.3, județul D, domiciliat în C,-, județul D și intimat ORC D, cu sediul în C,-, județul

Desființează sentința nr. 577 din 30 mai 2008, pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Dolj - Secția Comercială și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 14 octombrie 2008.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

red.jud. /23.10.2008

jud. fond.

14 Octombrie 2008

tehnored. /6 ex.

Președinte:Angela Rădulescu
Judecători:Angela Rădulescu, Radu Mateucă

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 279/2008. Curtea de Apel Craiova