Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 3/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Operator de date cu caracter

personal nr. 8428

DECIZIA CIVILĂ NR. 3/2010

Ședința publică din 18 ianuarie 2010

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț

JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu

GREFIER: - -

S-a luat în examinarea apelul formulat de debitoarea - SRL împotriva sentinței comerciale nr. 3198 din 07.10.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, cauza privind și pe intimata - -, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat pentru apelantă, avocat, pentru apelantă și pentru intimată domnul R, identificat cu seria - nr. - CNP - eliberat de Poliția Mun. C N, la data de 26.03.2005, în calitate de administratorul statutar.

Procedura de citare este îndeplinită.

Apelul este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul intimatei a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, pe care a susținut-o oral, din care un exemplar s-a comunicat cu reprezentantul apelantei.

Reprezentanții părților au arătat că, nu mai au de formulat alte cereri în probațiune, solicitând acordarea cuvântului pe fond.

Curtea, în urma deliberării, constată că, nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat alte cereri în probațiune, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentanților părților în dezbateri judiciare pe fondul cauzei.

Reprezentantul apelantei a solicitat admiterea apelului, arătând că, nemulțumirea societății pe care o reprezintă este aceea că, la fond s-a anulat acțiunea intimatei și ceasta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată într-un cuantum de nici 1% din suma plătită de clint, respectiv suma plătită de client a fost de 5000 lei ( 62 dosar de fond) iar instanța a obligat partea la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1039,3 lei. De asemenea, a susținut că onorariul a fost stabilit de comun acord cu reprezentanții societății pe care o reprezintă, ținându-se cont de valoarea litigiului, respectiv aproape 7 miliarde de lei și de faptul că s-a încercat trimiterea societății în insolvență. cu cheltuieli de judecată conform chitanței depuse la dosar ( 13).

Reprezentantul a solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii de fond, fără cheltuieli de judecată, pentru motivele expuse pe larg prin întâmpinarea depusă la dosar și susținut oral în ședința publică azi. A susținut că, nu a putut plăti taxele la fond din cauza apelantei, căruia i-a livrat o cantitate de marfă pe care aceasta nu i-a plătit-o și a obligat-o ca în schimbul plății să ia active ale societăți pe care nu l-a vrut și pe care nici până azi nu le-a putut înscrise în cartea funciară și care nu sunt finisate. De asemenea, a mai arătat că, pentru redactarea întâmpinării depuse la dosar azi i-au trebuit 20 de minute și crede că nici domnului avocat nu i-a trebuit mai mult să redacteze întâmpinare depusă la fond, pentru care a solicitat un onorariu de 5000 lei.

CURTEA

deliberând reține că,

Prin sentința comercială nr. 3198 din 7 octombrie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj s-a admis excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată invocată de către pârâtă, a fost anulată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta - - în contradictoriu cu pârâta - SRL.

S-a constatat că a rămas fără obiect contestația formulată de către pârâta - SRL și s-a respins ca nefondată cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a fost obligată la plata sumei de 1039,3 lei în favoarea pârâtei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că art. 1 din Legea nr. 146/1997 republicată prevede obligativitatea achitării taxei judiciare de timbru pentru acțiunile în justiție, iar art. 6 lit. c din același act normativ în forma aflată în vigoare la momentul sesizării instanței stabilește faptul că cererile referitoare la procedura insolvenței se timbrează cu 39 de lei. De asemenea, creditoarea a sesizat instanța și cu o cerere evaluabilă în bani având ca obiect constatarea intervenirii rezoluțiunii unui antecontract de vânzare-cumpărare cu consecința repunerii părților în situația anterioară, cerere care trebuie timbrară în conformitate cu prevederile art. 2 alin.11din Legea nr. 146/1997.

Având în vedere aceste dispoziții legale, tribunalul, în temeiul disp. art. 20 alin.2 din Legea nr. 146/1997 actualizată, i-a adus la cunoștință creditoarei, odată cu citația emisă pentru termenul de judecată, că are obligația să depună la dosarul cauzei dovada achitării unei diferențe de taxă judiciară de timbru în cuantum 6.215,1 și a unui timbru judiciar în valoare de 5,3 lei (58), însă, reclamanta nu și-a îndeplinit obligația care-i revenea.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta - SRL solicitând admiterea acestuia, schimbarea în parte a hotărârii atacate (pct 5 din dispozitiv), în sensul de a se dispune obligarea reclamantei la plata către pârâtă a sumei de 5039,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de apel se arată că potrivit art. 274 alin 3 Cod procedură civilă, este posibilă micșorarea onorariului avocațial - ca și cheltuială de judecată pusă în sarcina părții care a pierdut - însă în cazul de speță hotărârea este greșită și chiar nedreaptă.

Se susține că prima instanță a analizat problema cuantumului onorariului avocațial prin raportare la art. 274 alin 3 Cod procedură civilă însă a ținut seama în mod exclusiv doar de unul din criteriile menționate de acel text de lege, munca efectivă a avocatului, ignorând cu desăvârșire celălalt criteriu, care se referă la valoarea pricinii.

Valoarea obiectului litigiului este de aproape 7 miliarde de lei vechi.

Valoarea ridicată a litigiului nu este întâmplător reglementată drept criteriu de apreciere a onorariului avocațial. Când obiectul litigiului este foarte valoros, avocatul trebuie să manifeste o maximă atenție, munca sa trebuie să fie de calitate, greșelile nefiind permise.

Raportat la această valoare ridicată a litigiului, suma achitată cu titlu de onorariu avocațial în speță, în cuantum de 5000 RON, nu era și nu este deloc o sumă mare, fiind vorba de mai puțin de 1 % din valoarea obiectului litigiului.

În acest litigiu, s-a încercat validarea unei creanțe de 687.806,91 RON și ce-i mai important, s-a încercat trimiterea în insolvență a societății pârâte.

Onorariul avocațial a fost stabilit legal, la o sumă fixă, este în procent de mai puțin de 1 % din valoarea obiectului cererii, și a fost integral achitat înainte de soluționarea cauzei.

Valoarea taxei de timbru stabilită de către instanță în sarcina reclamantei, prin citație, era în cuantum de 6.215,1 RON. Și prin raportare la acest cuantum, valoarea onorariului avocațial era mai redusă decât însăși taxa de timbru, deci nu era deloc o valoare exagerată.

Intimata - - prin întâmpinarea depusă la fila 9 solicită respingerea apelului cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

Analizând apelul declarat de către pârâta - SRL prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.292 și urm.pr.civ. Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art.274 alin.1 și 2.pr.civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, sa plătească cheltuielile de judecată; judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe de procedură - precum si orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut.

Conform alin.3 al art.274 din același act normativ, judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în onorariilor minimale, ori de ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Coroborând dispozițiile legale amintite anterior se poate conchide că judecătorii pot proceda la o reexaminare a cuantumului cheltuielilor de judecată la care partea care a căzut în pretenții poate fi obligat, în raport de cheltuielile de judecată avansate de partea care a câștigat, prin analizarea valorii priciniisaumunca îndeplinită de avocat, cele două criterii nefiind cumulative.

În speță se constată că instanța de fond a apreciat că în raport de activitatea de asistență juridică acordată de avocatul pârâtei -respectiv redactarea unei contestații și prezentarea în instanță la un singur termen de judecată unde a pus concluzii referitoare la excepție nelegalei timbrări - cheltuielile de judecată sunt nepotrivit de mari.

Se poate observa, așadar, că instanța de fond a avut drept criteriu obiectiv de evaluare a cuantumului cheltuielilor de judecată, munca îndeplinită de avocat potrivit art.274 alin.3 fraza finală pr.civ. soluția adoptată fiind temeinică și legală, susținerile contrare ale apelantei fiind nefondate.

Mai trebuie reținut, de asemenea, că în jurisprudența constantă a ICCJ, instanța supremă admite că prevederile art.274 alin.3 pr.civ. sunt aplicabile ori de câte ori onorariul de avocat acordat nu apare ca fiind justificat nici din punct de vedere probator, nici din punct de vedere al valorii pricinii sau a muncii îndeplinite de avocat (decizia nr.3944 din 04 decembrie 2007).

Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia apelul declarat de către pârâta - SRL ca fiind nefondat, iar în temeiul art.296 pr.civ. îl va respinge și va menține în întregime hotărârea apelată.

La adoptarea acestei soluții, Curtea a dat eficiență practicii Curții Europene a Drepturilor Omului care statuează că autoritățile trebuie să asigure aplicarea normelor cu claritate și o coerență rezonabilă pentru a evita posibila insecuritate juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de măsurile care însoțesc aplicarea acestei soluții.

De altfel, Curtea a statuat constant că revine în primul rând instanțelor naționale competența de a interpreta legislația internă, fiind vorba în special de reguli de natură procedurală, rolul său limitându-se la a verifica compatibilitatea cu Convenția a efectelor unei asemenea interpretări (CauzaTejedor împotriva Spaniei,Hotărârea din 16 decembrie 1997,de hotărâri și decizii1997-VIII, paragraful 31, p. 2.796). Cu toate acestea, având în vedere că reglementarea privind formalitățile și termenele ce trebuie respectate este menită să asigure buna administrare a justiției și respectul principiului securității juridice, cei interesați trebuie să se poată aștepta ca aceste reguli să fie puse în aplicare (CauzaStone Court împotriva Spaniei,Cererea nr. 55.524/2000, paragraful 34, 28 octombrie 2003).

Cum Convenția nu își propune să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (CauzaArtico împotriva Italiei,Hotărârea din 13 mai 1980, seria A nr. 37, p. 16, paragraful 33), dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt într-adevăr "auzite", adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat. Altfel spus, art. 6 impune "tribunalului" obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și a cererilor de probatoriu ale părților, cu excepția aprecierii pertinenței (CauzaVan de împotriva Olandei,Hotărârea din 19 aprilie 1994, seria A nr. 288, p. 19, paragraful 59, și CauzaDulaurans împotriva Franței,Hotărârea din 21 martie 2000, Cererea nr. 34.553/1997, paragraful 33).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de pârâta - SRL cu sediul în C-N,- 2 județul C împotriva sentinței civile nr. 3198 din 07.10.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 18.01.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - -

Red./

4 ex./22.01.2010

Jud.fond.-

Președinte:Mihaela Sărăcuț
Judecători:Mihaela Sărăcuț, Mirela Budiu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 3/2009. Curtea de Apel Cluj