Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 32/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE NR. 32
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Claudia Popescu
JUDECĂTOR 2: Aurelia Saftiuc
GREFIER: - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare apelurile, după casare, formulate de apelantele-pârâte SC""SA și SC"R-"SA COMUNA, JUDEȚUL, împotriva încheierii din 15 decembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. 4181/COM/2006.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intimata-reclamantă SC" -"SA P N - prin lichidator judiciar CONS P N, consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, pune în discuție excepția inadmisibilității apelurilor și acordă cuvântul cu privire la acest aspect.
Consilier juridic, având cuvântul, solicită respingerea recursurilor ca inadmisibile.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra apelurilor declarate de pârâtele V și R - COMUNA, JUDEȚUL V, împotriva încheierii de ședință din 15 decembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. 4181/COM/2006, se reține următoarele:
În cauza înregistrată sub nr. 4181/COM/2006 la Tribunalul Neamț s-a solicitat de lichidatorul judiciar COM L pentru, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare, în contradictoriu cu pârâții V; - și L și Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară -
Prin Încheierea din 15 decembrie 2006, Tribunalul Neamța respins excepțiile de necompetență teritorială și neocompetență materială invocate de pârâtele V și R - ; s-a unit cu fondul excepției lipsei calității procesuale active a recurentei P N, invocată de pârâtele A și R - A; s-a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâtului - OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ
S-a reținut că Prin cererea înregistrată în dosarul cu nr. 418l/COM/2006 pe rolul Tribunalului Neamț, reclamanta C - A cheamă în judecată pârâtele C L cu sediul în mun. R, județul N, C SA cu sediul în municipiului V, județul V și CRA gro A cu sediul în., județul V, precum și pe pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară V, cu sediul în municipiul V Județul
Obiectul cererii formulate îl constituie constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare încheiat între pârâta vânzătoare C L și pârâta cumpărătoare C A cu privire la bunuri imobile precum și constatarea nulității absolute a facturii cu nr. - din 28.03.2005, a contractului de închiriere din 8.03.2005, a proceselor verbale de predare primire încheiate la 27.01.2005 între C - A și SC L și la 27.04.2005 încheiat între C SRL și SC SA. Se mai cere repunerea pârtilor în situația anterioară, anularea mențiunilor din registrele de publicitate imobiliară și obligarea pârâtelor C SRL și C SA la plata de daune interese.
În apărările formulate, pârâtele C R - Agro SA și C A au formulat întâmpinări în cursul cărora au invocat excepțiile: -.lipsei competenței teritoriale a instanței sesizate; -.lipsei competenței de soluționare a cauzei de către instanța comercială, -.lipsa calității procesuale a reclamantei;
În motivarea primei excepții invocate, pârâtele invocă prevederile art. 10 pct.2 și pct.8 din Codul d e Procedură civilă. Sub acest aspect se arată că imobilele ce fac obiectul prezentului litigiu sunt pe raza de competență teritorială a altei instanțe ( Tribunalul Vaslui ), iar faptul ilicit s-a comis în raza de competență teritorială a altei instanțe decât cea sesizată.
Sub aspectul celei de-a doua excepții se arată că fiind vorba despre anularea unor acte ce privesc bunuri imobile, competența revine secției civile și nu celei comerciale.
Sub aspectul celei de-a treia excepții invocate se susține lipsa identității între reclamant și titularul dreptului de proprietate afirmat, reclamanta nefiind parte în raportul juridic dedus judecății, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Vaa rătat că nu are calitate procesuală pasivă, nefiind vorba despre un litigiu care îi este potrivnic.
În apărările formulate, cu privire la excepțiile invocate, reclamanta SCD. - S A, prin lichidatorul judiciar SCG reval Cons SRL a susținut competența teritorială a Tribunalului Neamț, precum și dispozițiile art.3,4,7 și 56 din Codul Comercial, susținând competența secției comerciale. În motivarea calității sale procesuale active se invocă Sentința civilă nr.71/ C/28.03.2005 din dosarul nr. 949/F/2002 în baza căreia a fost anulat actul de dare în plată prin care pârâta C SRL și-a însușit proprietatea bazei.
Examinând excepțiile invocate, instanța reține următoarea situație de fapt și de drept:
1. Cu privire la competența teritorială:
În cauză, reclamanta cheamă în judecată 3 pârâte din care una are domiciliul(sediul) în raza de competență teritorială a Tribunalului județului N și alte două pârâte își au domiciliul ( sediul) în raza de competență teritorială a județului
Art. 10 Cod procedură civilă reglementează competența teritorială alternativă, nefiind exclusă competența teritorială de drept comun prevăzută de art.5 Cod procedură civilă cea care stabilește instanța de la domiciliul pârâtului ca instanță competentă.
Art.9 Cod procedură civilă reglementează posibilitatea de alegere a reclamantului între mai multe instanțe competente, atunci când în cauză sunt mai mulți pârâți.
În cauză, una din pârâte ași are sediul în raza de competență teritorială a Tribunalului Neamț și alte două pârâte ași au sediul în raza Tribunalului Vaslui.
Reclamanta putea opta între a introduce acțiunea fie la Tribunalul Neamț, fie la Tribunalul Vaslui, potrivit art.9 Cod procedură civilă.
Reclamanta putea să sesizeze fie instanța de domiciliu a pârâtului (potrivit art.5 Cod procedură civilă), fie instanța competentă potrivit art. 10 pct.2 sau 10 Cod procedură civilă.
Prin sesizarea instanței de la domiciliul pârâtei C SRL, reclamanta nu a încălcat nici o prevedere legală referitoare la competența teritorială, excepția astfel invocată urmând a fi respinsă.
2. Faptul că litigiul se referă la bunuri imobile nu atrage în mod obligatoriu competența materială a secției civile.
Părțile din proces sunt comercianți.
Obiectul cererii îl reprezintă fapte de comerț.
Atât sub aspectul criteriului subiectiv( calitatea de comercianți a părților) cât și sub aspectul criteriului obiectiv ( actele sau faptele de comerț) litigiul este de natură comercială și intră în competența secției comerciale.Excepția astfel formulată va fi respinsă.
3.Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a CD. - A:
Sub acest aspect au fost invocate Sentința civilă 71/F/28.03.2005 a Tribunalului Neamț și Decizia civilă nr. 990/2005 a Curții de APEL BACĂU în scopul justificării calității procesuale active. Aceste probe nu au fost cercetate și sunt probe comune pentru soluționarea fondului cauzei.
Se impune unirea excepției lipsei calității procesuale active cu fondul.
4.Sub aspectul lipsei calității procesuale pasive a Oficiului de
Cadastru și Publicitate imobiliară V se constată că această pârâtă nu are
calitate procesuală pasivă în cauză. Sub acest aspect, drepturile ce se vor stabili prin hotărârea ce se va pronunța urmează a fi înregistrate fără ca această pârâtă să-și poată formula apărări în cursul procesului. Din acest motiv excepția lipsei calității procesuale pasive a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară a fost admisă.
Împotriva Încheierii din 15 decembrie 2006 au pronunțat apel pârâtele V și R COMUNA, JUDEȚUL V, înregistrat la curtea de APEL BACĂU sub nr-; la termenul din 08 aprilie 2008, instanța a pus în discuție excepția procedurală a inadmisibilității recursului.
Astfel, așa cum se arată prin încheierea recurată cât și în lege - Codul d e procedură civilă - calea de atac a recursului poate fi formulată doar odată cu fondul, această încheiere fiind una premergătoare pronunțării hotărârii - art. 282 (2), aplicabil și în recurs.
Pe cale de consecință, față de cele mai sus menționate, instanța respinge ambele apeluri, ca inadmisibile.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibile, ambele apeluri promovate de apelantele pârâte V cu sediul în-, județul V și R - cu sediul în comuna, județul V, împotriva încheierii din 15 decembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. 4181/COM/2006(nr. în format nou -) în contradictoriu cu intimata - reclamantă - PNp rin lichidator judiciar CONS LPN cu sediul în P N,- -. C,. 35, județul N ȘI intimații - pârâți L R cu sediul R,-, județul N și OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ V cu sediul în V,-, județul
Definitivă.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la08 aprilie 2008.
Președinte, | Judecător, |
Grefier, |
Red. înch.
Red. Cl.
Tehnored. 7 ex. 05/06 mai 2008
Președinte:Claudia PopescuJudecători:Claudia Popescu, Aurelia Saftiuc