Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 34/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA NR.34

Ședința publică din data de 16 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Florentina Preda Popescu

JUDECĂTORI: Florentina Preda Popescu, Florentina Dinu Elena

- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamanta - -, cu sediul în Târgoviște, nr. 2, județ D, împotriva încheierii din 15 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu pârâta SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR SRL, cu sediul în Târgoviște, B- -, nr. 74,. 1,. B,. 49, județ

Recursul a fost timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 10 lei, conform chitanței fiscale nr.-/2007 și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei, care au fost anulate și atașate la dosar.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns recurenta reclamantă - - și intimata pârâtă SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR SRL.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând că prin decizia nr.1075 din 20 noiembrie 2007 pronunțată de către Curtea Constituțională, s-a soluționat excepția de neconstituționalitate invocată de recurenta reclamantă, astfel cauza suspendată la data de 23 mai 2007, a fost repusă pe rol la data de 28 decembrie 2007 în vederea continuității judecății.

La solicitarea instanței avocat prezent în instanță, arată că deși a avut mandat de reprezentare nu a fost contactat de recurentă după soluționarea excepției de neconstituționalitate și astfel nu mai reprezintă societatea recurentă.

Curtea verificând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului de față reține următoarele:

Prin încheierea din 15 ianuarie 2007 pronuntată în dosarul 7947/2005 al Tribunalului Dâmbovita s-a dispus suspendarea solutionarii acțiunii formulate de - - Târgoviste privind obligarea pârâtei - SRL, societate în faliment reprezentată de lichidator judiciar - SRL Târgoviște, de a reclamantei marfa menționată în facturile -, -, - și - din 14.12.1995 - lămpi de iluminat marca Philips.

Pentru a dispune această măsură prima instanță a constatat că sunt aplicabile în spetă prevederile art.36 din Legea 85/2006, potrivit cărora de la data deschiderii procedurii falimentului se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, acestea coroborându-se cu dispozitiile art. 243 alin. 1 pct. 5 pr.civila prin care se arată că prin deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului asupra reclamantului în temeiul unei hotărâri juidecătorești irevocabile se suspendă de drept judecata pricinilor în care falitul este parte.

Impotriva acestei încheieri a declarat recurs - - Târgoviște, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că în mod greșit prima instantă a dispus suspendarea soluționarii cauzei ce formează obiectul dosarului 7947/2005 al Tribunalului Dâmbovita - " obligatie de a face" întrucât suspendarea prevăzută de acest text are în vedere numai acțiunile cu obiect patrimonial reprezentând creanțe exprimate în sume de bani, iar în speță acesta nu era aplicabil, întrucât reclamanta nu se află în posesia unor bunuri pe care le-a plătit sau este pe cale să le plătească, ci solicită obligarea pârâtei de a da din patrimoniul său bunuri care nu îi mai aparțin, fiind deja achitate de reclamantă.

S-a mai învederat că măsura suspendării este dispusă de legiuitor pentru a forța creditorii să se înscrie la masa credală, această condiție nefiind îndeplinită în spetă, iar prin aplicarea prev. art. 36 din Legea 85/2006 se încalcă disp. art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cu privire la dreptul la un proces echitabil în fața unui tribunal constituit potrivit legii.

Ca motiv de netemeinicie s-a susținut că instanța și-a bazat soluția pe împrejurarea că sentinta nr. 111/2006 a Tribunalului Dâmbovița nu este irevocabilă, ori această hotărâre fusese desființată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, așa încât măsura suspendării dispusă în cauză nu a ținut cont de actele dosarului.

Prin decizia 1075 din 20.11.2007, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, excepție ridicată de - - Târgoviște.

Analizând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare:

Susținerile recurentei privind neîndeplinirea condițiilor prev. de art. 36 din Legea insolventei, pentru a se dispune măsura suspendării soluționarii cauzei ce formează obiectul dosarului 7947/2005 al Tribunalului Dâmbovița este nefondată, deoarece acest text vizează toate acțiunile prin care creditorii tind la "realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale", fiind evident că aceste acțiuni pot avea sau nu caracter patrimonial, deoarece legea nu distinge, importantă fiind finalitatea lor, de a contribui la micșorarea patrimoniului debitoarei falite.

Aceste condiții sunt îndeplinite de acțiunea prin care recurenta reclamantă - - a solicitat obligarea pârâtei falite - SRL la predarea unor bunuri din patrimoniul acesteia, acțiune ce formează obiectul dosarului 7947/2005 al Tribunalului Dâmbovita, în care în mod corect s-a dispus măsura suspendării solutionarii cauzei, întemeiată pe dispozitiile legale analizate anterior.

De altfel, legiuitorul a avut în vedere ca în acest mod toți creditorii să fie obligați să-și valorifice drepturile în procedura concursuală, colectivă de realizare a creanțelor instrumentată potrivit Legii insolvenței nr.85/2006 în mod unitar de către judecătorul sindic, astfel încât nu se încalcă prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului invocate de recurentă, întrucât tuturor creditorilor le este aplicat același regim juridic și nu le este închis accesul la justiție, numai că sunt obligați să-și valorifice drepturile în cadrul procedurii insolvenței, beneficiind cu toți de un tratament egal, instituit prin dispozițiile Legii 85/2006.

Constatând că încheierea atacată nu este afectată de nici unul din motivele de casare sau de modificare prev. de art. 304 pr.civilă, în baza disp. art. 312 alin. 1 pr.civila, Curtea va respinge recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta - -, cu sediul în Târgoviște, nr. 2, județ D, împotriva încheierii din 15 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu pârâta SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR SRL, cu sediul în Târgoviște, B- -, nr. 74,. 1,. B,. 49, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 16 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Florentina Preda Popescu, Florentina Dinu Elena

GREFIER,

red. FPP/HV

2 ex./18.01.2009

fd.7947/2005 Trib. Dâmbovita

fd.

Președinte:Florentina Preda Popescu
Judecători:Florentina Preda Popescu, Florentina Dinu Elena

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 34/2008. Curtea de Apel Ploiesti