Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 424/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 424

Ședința publică de la 03 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Aurelia Saftiuc

JUDECĂTOR 2: Lăcrămioara Moglan

JUDECĂTOR 3: Claudia Popescu

Grefier - -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurentul - intervenient, împotriva sentinței civile nr. 51 din 25 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- (număr vechi 4165/2005).

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru recurentul - intervenient și avocat pentru intimata - reclamantă B, lipsă fiind celelalte părți.

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:

Avocat pentru recurentul - intervenient, depune la dosar delegație și taxa judiciară de timbru datorată în sumă de 5 lei, conform chitanțelor nr.-, -, -, - și - din 29 mai 2008, precum și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat susține că recurentul - intervenient a formulat prezentul recurs împotriva sentinței civile nr.51 din 25 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, pe care o consideră netemeinică și nelegală. În continuare, arată că prin încheierea din 04 mai 2007 s-a dispus suspendarea cauzei în baza art.242 pct.2 Cod procedură civilă. Având în vedere dispozițiile art.261 al.3 Cod procedură civilă, consideră că încheierea de suspendare trebuia comunicată părților pentru a avea posibilitatea să exercite căile de atac. Susține că această încheiere nu a fost comunicată intervenientului.

În concluzie, avocat pentru recurentul - intervenient, consideră că termenul de perimare nu a fost împlinit și că recursul este în termen, sens în care solicită admiterea recursului și desființarea sentinței recurate, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat.

Avocat pentru intimata B, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate prin care a fost respinsă cererea de repunere pe rol și admisă perimarea.

În continuare, arată că potrivit dispozițiilor art.242 pct.2 Cod procedură civilă, instanța de fond a dispus suspendarea cauzei, pentru lipsă părților, având în vedere și faptul că la termenul anterior suspendării părțile au fost prezente. Susține că termenul de perimare începe să curgă de la data suspendării, respectiv 04 mai 2007 și nu este de acord cu susținerea apărătorului recurentului în sensul că termenul de perimare curge de la data comunicării încheierii. De asemenea, arată că termenul de perimare curge fără să fie suspendat sau întrerupt de necomunicarea încheierii de suspendare. Consideră că termenul de perimare s-a împlinit la data de 04 noiembrie 2007.

În concluzie, avocat, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală. În sprijinul celor solicitate depune la dosar concluzii scrise și decizia nr.3548/2005 a

S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 51/25.02.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- s-a constatat perimată acțiunea formulată de reclamanta L în contradictoriu cu pârâtele M B, B, M EXPERT SERV B și intervenientul și s- dispus respingerea cererii de repunere pe rol a cauzei.

Instanța de fond a reținut că prin încheierea pronunțată la data de 04 mai 2007 s- dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă și cauza rămas în nelucrare o perioadă mai mare de 6 luni.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intervenientul, motivând că încheierea de suspendare nu i-a fost comunicată și este în termen să solicite repunerea pe rol cauzei.

Curtea analizând actele și lucrările din dosar și sentința recurată, în raport de motivul de recurs invocat, constată că recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 248 Cod procedură civilă cererea de chemare în judecată în materie comercială se perimă dacă a stat în nelucrare timp de 6 luni din vina părții.

În speță judecarea cauzei a fost suspendată prin încheierea din 04 mai 2007 și până la data de 28 ianuarie 2007 când s-a sesizat instanța pentru constatarea perimării nu a fost efectuat nici un act de procedură.

Părțile au avut termen în cunoștință și în termenul de 6 luni de la data când intervenit suspendarea și în care curge termenul de perimare nu a solicitat repunerea cauzei pe rol.

Necomunicarea încheierii prin care s-a dispus suspendarea nu are relevanță în cauză; potrivit art. 261 alin. 3 Cod procedură civilă, hotărârea se comunică părților, în copie, în cazul în care este necesar pentru curgerea termenului de exercitare a apelului sau recursului, iar necomunicarea hotărârii putea fi invocată doar în cazul în care ar fi fost recurată încheierea de suspendare și s-ar fi invocat excepția tardivității unui asemenea recurs.

Fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 248 Cod procedură civilă, instanța de fond în mod corect a admis sesizarea și a constatat perimată judecata cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul comercial promovat de recurentul - intervenit, împotriva sentinței civile nr. 51 din 25.02.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- (nr. în format vechi 4165/2005) în contradictoriu cu intimata - reclamantăB, MșiM EXPERT SERV.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi,03 iunie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

red.

Tehnored. 2 ex.

01/01 iulie 2008

Președinte:Aurelia Saftiuc
Judecători:Aurelia Saftiuc, Lăcrămioara Moglan, Claudia Popescu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 424/2008. Curtea de Apel Bacau