Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 435/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.435
Sedința publică din 11 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Minodora Condoiu
JUDECĂTOR 2: Ana Maria State Ungureanu
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
****************
Pe rol pronunțarea asupra cererilor de recurs, formulate de recurenta - SRL împotriva încheierii din 16.10.2008, a încheierii de la 22.01.2009 și a încheierii din Camera de Consiliu de la 30.01.2009, pronunțate de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - UNITATEA SA prin administrator judiciar - LICHIDATOR, și OFICIUL NATIONAL AL REGISTRULUI COMERTULUI PRIN OFICIUL COMERTULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 04.03.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta și când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 11.03.2009, când a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA:
Prin încheierea din 16.10.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a VI a Comercială s-a respins cererea de suspendare a judecății întemeiată pe dispozițiile articolului 244 alin.1 Cod procedură civilă; s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale; s-a respins cererea de suspendare a judecății întemeiată pe dispozițiile articolului 29 alin.5 și 6 din Legea Curții Constituționale. S-a pus în vedere reclamantului prin apărător să depună la dosar în scris, cererea de recuzare legal timbrată; s-a dispus înaintarea cauzei către completul imediat următor, respectiv C 11 Fond în vederea soluționării cererii de recuzare.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a avut în vedere dispozițiile legale în materie.
Împotriva încheierii din 16.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a declarat recurs la aceeași dată - SRL.
Motivele de recurs împotriva încheierii din 16.10.2008 din dosarul nr- al Tribunalului București - Secția Comercială au fost depuse la 16.12.2008.
Prin serviciul registratură au fost înregistrate încă două cereri de recurs și depuse în același dosar deși obiectul acestora este diferit.
La data din 4.03.2008 intimatul prin apărător a invocat excepția nulității recursului declarat împotriva încheierii din 16.10.2008 față de tardivitatea motivării acestuia.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea reține următoarele:
Potrivit articolului 29 alin.6 din Legea nr.47/1992, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin.(1) (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.
Din articolul 29 alin.6 din Legea nr.47/1992 rezultă că în situația în care instanța respinge ca inadmisibilă printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale, această încheiere poate fi atacată cu recurs la instanța imediat superioară în termen de 48 de ore de la pronunțare.
Potrivit articolului 303 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
Articolul 306 alin.1 Cod procedură civilă prevede că, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.
Din dispozițiile legale menționate rezultă că nedepunerea motivelor de recurs până la expirarea termenului de 48 de ore prevăzut în articolul 29 alin.6 din Legea nr.47/1992 atrage neluarea lor în considerare.
Având în vedere considerentele arătate precum și faptul că împotriva încheierii din 16.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială recursul a fost declarat la 16.10.2008 iar motivele au fost depuse la 16.12.2008, Curtea în baza articolelor 303 alin. 1, 306 alin. 1 Cod procedură civilă, va admite excepția nulității recursului și în consecință va constata nul recursul declarat împotriva încheierii din 16.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială.
În ceea ce privește cele două recursuri declarate împotriva încheierilor din 22.01.2009 și 30.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, Curtea având în vedere că activitatea de judecată se desfășoară cu respectarea principiului distribuirii aleatorii a dosarelor conform articolului 11 din Legea nr.304/2004 republicată va dispune scoaterea acestora de pe rol și înaintarea acestora în vederea repartizării aleatorii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția nulității recursului.
Constată nul recursul formulat de recurenta - SRL împotriva încheierii din 16.10.2008 pronunțate de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - UNITATEA SA prin administrator judiciar - LICHIDATOR, și OFICIUL NATIONAL AL REGISTRULUI COMERTULUI PRIN OFICIUL COMERTULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL
Dispune scoaterea de pe rol a recursurilor declarate de recurenta - SRL împotriva încheierilor din 22.01.2009 și 30.01.2009 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială și înaintarea acestora în vederea repartizării aleatorii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 11 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
-
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
Ex. 2
3.04.2009
Președinte:Minodora CondoiuJudecători:Minodora Condoiu, Ana Maria State Ungureanu