Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 444/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 135/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 444
Ședința publică de la 12 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Marcela Câmpeanu
JUDECĂTOR 2: Eugenia Voicheci
JUDECĂTOR 3: Adriana Bucur
Grefier: - -
******************
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul reclamant împotriva deciziei comerciale nr.12R/09.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC DE VALORI B SA.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul reclamant personal, lipsind intimata pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosarul cauzei, prin compartimentul registratură la data de 17 februarie 2009, contestatorul reclamant a depus completarea motivelor contestației.
Contestatorul reclamant personal depune la dosar chitanța în cuantum de 10 lei și timbru judiciar în sumă de 3 lei reprezentând dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar dispuse prin rezoluție.
Curtea procedează la identificarea contestatorului reclamant care se legitimează cu CI seria - nr.- eliberat la 27.06.2001 de Orașul, CNP -, domiciliat în Orașul,-, Județul
Contestatorul reclamant personal la interpelarea instanței, arată că a depus completarea motivelor prin care a solicitat chemarea în judecată pentru răspunderea în solidar a cumpărătorului BCR SA și a Bursei de Valori. De asemenea, depune la dosar înscrisuri în sprijinul contestației formulate.
Curtea deliberând, asupra cererii de completare prin care s-a solicitat răspunderea în solidar a BCR SA, o respinge având în vedere că prin această completare s-a solicitat introducerea în cauză a altor persoane decât cele menționate în decizia de recurs, fapt ce ar duce la modificarea cadrului procesual într-o cale de atac extraordinară.
Contestatorul reclamant personal arată că ne aflăm la prima zi de înfățișare și se pot formula cereri. Față de acest aspect, solicită verificarea de scripte. De asemenea, solicită proba cu interogatoriu și orice alt mijloc de probă care ar reieși din dezbateri.
Curtea deliberând, față de probele solicitate de contestator, respectiv proba cu interogatoriu și verificarea de scripte precum și orice alte probe neindicate, le respinge ca inadmisibile față de dispozițiile art.305 Cod procedură civilă, aplicabile și în contestația în anulare.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe contestația în anulare.
Contestatorul reclamant personal solicită admiterea contestației în anulare, anularea deciziei nr.12R/09.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- și modificarea sentinței comerciale nr.10815/20.10.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în sensul de a admite recursul și pe cale de consecință contestația în anulare. Solicită obligarea Bursei de Valori la plata sumei de 6.225.401.000 lei reprezentând paguba iminentă intervenită prin modul de calcul atașat în completare.
Instanța constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra contestației în anulare;
La data de 15 ianuarie 2009 s-a înregistrat la Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială sub nr- contestația în anulare formulată de împotriva deciziei comerciale nr. 12R/09.01.2009.
În motivare se arată că prin decizia contestată instanța respingând recursul a omis din greșeală să cerceteze motivele menționate de articolul 304 pct.6,7,8 și 9 Cod procedură civilă cu privire la modificarea sentinței comerciale nr. 10815 din 20.10.2008. Se invocă prevederile articolului 318 Cod procedură civilă.
Prin completarea din 17 februarie 2009, contestatorul solicită răspunderea în solidar a și RR. pentru paguba iminentă de 5.225.401.000 lei și în principal modificarea sentinței nr. 10815/20.10.2008, pronunțată în dosarul nr- conform articolului 304 alin.6,7,8,9 prin emiterea de ordonanță președințială. În subsidiar solicită anularea deciziei comerciale nr. 12/9.01.2009.
În motivare se arată că prin răspunderea în solidar a Erste Bank Grup să se aprecieze oportunitatea acestei măsuri pentru paguba iminentă de 6.225.401.000 lei, beneficiul de care a fost lipsit contestatorul și penalitățile de întârziere.
Contestatorul arată că instanța a reținut eronat că deține numai acțiuni la purtător și fără serie și drept de vot. Pârâta a decontat pe ascuns o parte din activul net al contestatorului,obținând un profit net substanțial. BCR Erste Bank Grup nu a făcut dovada achitării profitului extrabilanțier de 3.347.084.000 lei în termen de 4 zile reglementare față de pentru acțiunea cu seria - decontată și nici dovada achitării profitului de 6.225.401.000 lei obținut din înstrăinarea unui bun mobil al altuia constând în 674 active nete (mijloace fixe).
S-au depus înscrisuri.
Prin încheierea de ședință din 12 martie 2009 s-a consemnat precizarea contestatorului referitoare la completarea înregistrată în cauză la 17.02.2009, în sensul că este o cerere de chemare în judecată pentru răspunderea în solidar a cumpărătorului BCR SA și a Bursei de Valori.
Curtea a respins această completare, având în vedere că se solicită introducerea în cauză a altor persoane decât cele prevăzute în decizia de recurs a cărei anulare se solicită prin contestația de față, și faptul că într-o cale extraordinară de atac nu se poate modifica cadrul procesual existent.
Contestatorul a solicitat probe: interogatoriu și verificare de scripte, iar prin încheierea din 12 martie 2009 au fost respinse ca inadmisibile, față de dispozițiile articolului 305 Cod procedură civilă.
Analizând actele dosarului Curtea reține următoarele:
Reclamantul a solicitat pe calea ordonanței președințiale obligarea pârâtei SC DE VALORI B SA la plata sumei de 6.225.401.000 lei reprezentând prejudiciul cauzat prin tranzacții făcute cu nerespectarea legii și a propriului Regulament. Prin sentința comercială nr. 8067/30.06.2008 Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a respins cererea pentru lipsa calității procesuale active a reclamantului. Prin decizia comercială nr.976/R/26.09.2008 Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială a admis recursul declarat de reclamant și a constatat că acesta are calitate procesuală activă, dispunând rejudecarea cauzei. În urma rejudecării cauzei s-a pronunțat sentința comercială nr.10815 din 20 octombrie 2008 pronunțată în dosarul nr-, prin care Tribunalul București - Secția a VI a Comercială respinge acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC DE VALORI B SA.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul reține că nu sunt îndeplinite cerințele de admisibilitatea cererii prevăzute de articolul 581 Cod procedură civilă, respingând cererea.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul și prin decizia comercială nr.12R/09.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a VI-a Comercială s-a constat nul recursul. Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că recursul nu a fost motivat în termenul prevăzut de articolul 303 (2) Cod procedură civilă, coroborat cu dispozițiile articolului 582, 302, 306 Cod procedură civilă. Împotriva acestei decizii s- format contestația în anulare de față. În cuprinsul contestației se susține că instanța a omis să cerceteze motivele prevăzute de articolul 304 pct. 6,7,8 și 9 Cod procedură civilă privind modificarea sentinței comerciale nr. 10815/ 20.10.2008 invocând dispozițiile articolului 318 Cod procedură civilă. Contestația nu cuprinde o motivare în fapt, iar motivele neconcretizate nu sunt invocate în forma prevăzută de lege ( articolul 112-113 Cod procedură civilă).
Contestatorul nu a expus motivele care justifică în opinia sa admiterea contestației, limitându-se enumera texte de lege. Aceasta cu atât mai mult cu cât dispozițiile articolului 321 Cod procedură civilă prevăd că nu se mai poate face o nouă contestație pentru motive ce au existat la data celei dintâi.
În raport de soluția nulității recursului, Curtea nu putea examina motivele invocate prin cererea de recurs, neexistând o omisiune de cercetare a unui motiv de casare în această situație nu justifică introducerea unei contestații în anulare. Contestatorul critică pe această cale modul în care instanța de fond și respectiv de recurs a soluționat cauza și respectiv rezolvarea excepției nulității. Ori textul prevăzut de articolul 3181Cod procedură civilă nu vizează greșeli de judecată, altfel ar însemna să se deschidă părților dreptul de a provoca rejudecarea căii de atac, iar contestația în anulare ar deveni o cale de atac împotriva deciziei de recurs.
În cauză nu s-a probat că dezlegarea pricinii este rezultatul unei greșeli materiale și nici existența unei omisiuni din greșeală a cercetării motivelor de recurs pentru a fi incidente dispozițiile articolului 518 Cod procedură civilă temei de drept invocat în contestația în anulare.
În raport de aceste considerente, susținerile contestatorului neavând suport juridic cerințele prevăzute de articolul 518 Cod procedură civilă nefiind întrunite urmează a respinge ca neîntemeiată contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de contestatorul reclamant împotriva deciziei comerciale nr.12R/09.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC DE VALORI B SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
ex.2
12.05.2009
Președinte:Marcela CâmpeanuJudecători:Marcela Câmpeanu, Eugenia Voicheci, Adriana Bucur