Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 459/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIA COMERCIALA Nr. 459

Ședința publică de la 30 Mai 2008

PREȘEDINTE: Gina Ignat

JUDECĂTOR 2: Valentina Vrabie

JUDECĂTOR 3: Rodica Dorin

Grefier - - -

La ordine fiind soluționarea recursurilor formulate de creditoarea G & G F, cu sediul în F,-, jud. V și de către lichidatorii judiciari ai debitoarei Asist Cont F, cu sediul în F, str. -. -. nr. 10,. 4, jud. V și F, cu sediul în F, str. - nr. 4,. 1,jud. V, împotriva sentinței comerciale nr. 38/ 07.02.2008, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reprezentantul recurentei creditoarei, avocat -, cu delegație la dosar și reprezentantul lichidatorului judiciar, d-nul,lipsă fiind debitoarea 95 F precum și intimații V, Metale Internațional F, P, F, Muntenia Nord - Suc. F, F și de pe lângă Tribunalul Vrancea.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că lichidatorul judiciar al debitoarei, Asist Cont F solicită amânarea cauzei pentru lipsă de apărare iar recurenta creditoare nu s-a conformat dispozițiilor instanței de a timbra cererea de recurs cu taxă judiciară de timbru în sumă de 19, 5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, după care;

Reprezentantul recurentei creditoare face dovada timbrării recursului, așa cum i s-a pus în vedere pentru termenul de judecată de astăzi.

Reprezentantul lichidatorilor judiciari ai debitoarei arată că nu mai stăruie în cererea de amânare și renunță la judecata recursului formulat în numele debitoarei, sens în care depune o adresă la dosar.

Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentantul recurentei creditoare arată că G & Gaî ncheiat o cesiune de creanță cu - Agenția Adjud, subrogându-se în toate drepturile acesteia din urmă, conform dispozițiilor art. 5 din contractul de cesiune nr. 4600/2005.

Față de considerentele expuse pe larg în cererea de recurs, consideră sentința comercială 38/2008 a Tribunalului Vrancea, ca fiind nelegală și solicită admiterea recursului formulat, modificarea în tot a sentinței recurate cu consecința înscrierii creanței în tabelul creditorilor, la poziția creditorilor privilegiați.

De asemenea solicită a se avea în vedere și achiesarea părții adverse la acest recurs. Fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul recurenților- lichidatori judiciari și Asist Cont este de acord cu înscrierea creanței în tabelul creditorilor la poziția creditorilor ipotecari. Consideră că prin contractul de cesiune încheiat, creditoarea G & GAs -a subrogat în toate drepturile - Agenția Adjud.

CURTEA:

Asupra recursurilor civile de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, contată următoarele:

Prin sentința nr.38/7 februarie 2008 Tribunalului Vrancea pronunțată în dosarul nr-, s-a respins ca neîntemeiată excepția tardivității contestației formulate de creditoarea G & GFî mpotriva tabelului preliminar al creanțelor depus la data de 8.11.2005.

S-a admis în parte contestația.

S-a dispus înscrierea creditoarei-contestatoare G & G în tabelul definitiv consolidat cu suma de 365 328,42 lei, reprezentând creanță chirografară.

S-a respins cererea de înscriere a creanței sus arătate cu titlu de creanță garantată.

Pentru a hotărî astfel a reținut următoarele:

Inițial, în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC 95 SA, creditoarea G & G SA a contestat tabelul creditorilor depus de lichidatori la termenul din data de 8.11.2006, motivat de faptul neînscrierii creanței contestatoarei, în cuantum de 365.328,42 lei, la poziția prevăzută de art. 121 alin.1 din Legea 85/2006. Același tabel a mai fost contestat și de alți creditori.

Prin sentința comercială nr. 28/25.01.2007, pronunțată de TRIBUNALUL VRANCEA în dosarul -, s-a respins contestația creditoarei SC SA P la raportul lichidatorilor asupra fondurilor obținute din lichidare și a planului de distribuire, întocmit de lichidatori, ca tardivă.

S-a respins contestația creditoarei SC SRL F la tabelul definitiv consolidat al creditorilor din 8.11.2006, în ce privește creanța SC INTERNAȚIONAL SRL.

Prin aceeași sentință s-a dispus totodată înscrierea creditoarei SC INTERNAȚIONAL SRL în tabelul definitiv de creanțe cu 417.257 lei.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs contestatoarea SC G & G SA F, în cauză intervenind în interesul recurentei AGENȚIA ADJUD.

Recursul a fost înregistrat la CURTEA DE APEL GALAȚI sub nr- și a fost soluționat prin Decizia civilă nr. 347/R/16 mai 2007, admițându-se cererea de recurs și cererea de intervenție a ADJUD, casându-se sentința de fond numai în ce privește cererea SC G & G SA, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței recurate.

În rejudecarea contestației, creditoarea SC INTERNAȚIONAL SRL a invocat excepția tardivității intentării contestației, iar pe fond a cerut respingerea ca neîntemeiată.

În motivarea excepției privind tardivitatea introducerii contestației s-a arătat că " întrucât contestația a fost depusă la 22.11.2006, legea aplicabilă ar fi Legea 85/2006, iar în ce privește judecarea aspectelor legate de declarația de creanță, tabelul preliminar și definitiv, ar fi aplicabile dispozițiile Legii nr. 64/1995.

S-a arătat că " în conformitate cu dispozițiile art. 73 alin.1 și 2 din legea insolvenței nr. 85/2006 " Debitorul, creditorii și orice altă parte interesată vor putea să formuleze contestații cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute de administratorul judiciar în tabelul preliminar de creanțe. Contestațiile trebuie depuse la tribunal cu cel puțin 10 zile înainte de data stabilită, prin sentința de deschidere a procedurii, pentru definitivarea tabelului de creanțe atât în procedura generală cât și în procedura simplificată ".

În art. 107 alin.4 din lege se prevede că " După intrarea în faliment în procedura generală, dispozițiile art. 62 - 76 vor fi aplicate, dacă este necesar, în mod corespunzător, în ceea ce privește creanțele născute între data deschiderii procedurii și data intrării în faliment, precum și procedura de admitere a acestora.".

S-a mai arătat că în speța de față, G & G SA a formulat la 22.11.2006 contestație la tabelul creditorilor întrucât nu a fost înscrisă în tabel cu creanța în valoare de 3.653.284.244 lei vechi ( rol ) pe care o are asupra debitoarei SC 95 SA CA urmare cesiunii de creanță din 10 iunie 2005 intervenită între BCR ADJUD și contestatoare.

Creditorii ceilalți, prin SC INTERNAȚIONAL SRL, pornind de la premisa că această creanță izvorăște dintr-un contract de credit încheiat înainte de deschiderea procedurii, au calificat contestația ca fiind împotriva tabelului preliminar și nicidecum împotriva tabelului definitiv.

Referindu-se la această calificare, s-a susținut că în situația în care ar fi considerată ca fiind îndreptată împotriva tabelului definitiv, contestația ar fi inadmisibilă, deoarece în tabelul definitiv se înscriu creanțele născute după deschiderea procedurii.

Precizându -se: că tabelul preliminar a fost depus la data de 30.11.2005; că tabelul definitiv a fost depus la 14.12.2005; că ambele tabele nu conțin creanța contestatoarei G & G; că aceasta nu a formulat cerere de repunere în termen și că nici " nu au fost invocate cazuri de întrerupere sau suspendare a termenului de prescripție ", s-a susținut tardivitatea contestației, arătându-se că " aceasta fost a fost formulată și depusă cu mult peste termenele legale, la mai mult de un an de la data depunerii tabelului preliminar și la aproape un an de la data depunerii tabelului definitiv".

Din examinarea motivelor invocate în susținerea tardivității contestației prin prisma dispozițiilor legale în materia insolvenței, raportat la situația de fapt și de drept privind înregistrarea, examinarea și neprimirea înscrierii creanței contestatoarei, instanța a constatat că excepția nu poate fi primită, fiind neîntemeiată.

Astfel, în sentința de deschidere a procedurii și nici ulterior acesteia, judecătorul sindic nu a fixat termenul pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor. Această obligație rezultă din disp. 64 alin.1 din Legea 85/2006 ( art. 87 alin.2 și 3 din legea 64/1995 ), texte care fac referire la cererea de admitere a creanțelor care se va depune la termenul fixat în sentința de deschidere, eventualele contestații urmând a fi depuse cu cel puțin 10 zile înainte de " dată stabilită prin sentința de deschidere a procedurii ".

Cum sentința de deschidere nu a delimitat temporal etapele, nu este imputabilă data la care creditorul în cauză a depus declarația sau a contestat tabelul.

Administratorul judiciar desemnat în cauză nu s-a achitata de obligația de

a-l notifica pe creditorul contestator.

Sarcina îndeplinirii procedurii de notificare, revine administratorului judiciar sau lichidatorului.

Apărarea administratorului susținută și de ceilalți creditori potrivit căreia obligația notificării a fost îndeplinită astfel cum prevede legea în art. 7, adică prin buletinul procedurilor de insolvență, fiindcă este vorba despre creditor care nu a putut fi identificat și despre a cărui creanță nu s-a avut știință, nu poate fi primită.

Decizia Curții Constituționale nr. 1137 din 4.12.2007 admițând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, a constatat că acestea sunt contrare art. 24 și art. 53 din Constituție în măsura în care se interpretează că prima comunicare a actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se promovează o acțiune în temeiul disp. Legii nr. 85/2006, ulterior deschiderii procedurii insolvenței, se realizează numai prin Buletinul procedurilor de insolvență, iar nu și potrivit dispozițiilor Codului d e procedură civilă.

În această situație este și creditoarea contestatoare G & G SA, căreia prima comunicare, adică notificarea, nu i-a fost transmis potrivit Codului d e procedură civilă.

Cum termenele de declarare a creanței și de contestare a tabelului sunt, după natura lor juridică, termene de decădere, ele nu sunt susceptibile de întrerupere, suspendare, repunere în termen ( astfel că greșit apreciază creditorii concursuali, care învederează că această creditoare nu a făcut cerere de repunere în termen fiindcă o asemenea cerere ar fi fost inadmisibilă ).

În raport cu considerentele de mai sus, judecătorul sindic a constatat că nici un moment creditoarea contestatoare nu a fost decăzută din dreptul de a-și valorifica creanța în condițiile legii, numai că față de ea, administratorii procedurii sunt în culpă, excluzând-o nejustificat din rândul creditorilor.

Nici susținerea că despre creanța acesteia nu s-a știut nu este întemeiată.

Creanța în discuție a fost preluată ulterior prin cesionare dar inițial ea a fost declarată și înscrisă prin cererea creditorului cedent ( BCR - SUC. ADJUD ).

Creanța a căpătat existență obiectivă încă de la data de 31.05.2005 data cererii de înscriere formulată de BCR.

Administratorii judiciari au fost încunoștiințați asupra noului titular al creanței prin scrisoarea nr. 5266 din 28.06.2005 transmisă de BCR - SUC. ADJUD ( fila 36, - CA G ).

În consecință, la data de 28.06.2005 înainte de depunerea tabelului preliminar ( 30.11.2005) în cauză era cunoscută nu numai sub aspect obiectiv, în sensul că administratorii judiciari știau că noul titular cesionar este G & G SA, și cu toate acestea nu au notificat-o conform Codului d e procedură civilă.

Pentru considerentele de mai sus, judecătorul sindic a constatat că nu este tardivă contestația, și a respins excepția ca neîntemeiată.

Pe fondul contestației; judecătorul sindic a constatat că prin contractul de cesiune, societatea comercială G & G SA a devenit titulara creanței BCR - SUC. ADJUD.

Cesiunea a fost notificată debitorului cedat.

Pe parcursul procedurii, deși nu au fost notificate, creditoarea cesionară ( ca de altfel și cedenta creanței ) a depus o serie de diligențe constând în scrisori de înștiințare sau scrisori prin care se contestau anumite măsuri procedurale ( notificarea nr. 114/10.06.2005, adresele nr. 5266/28.06.2005, nr. 1140/21.12.2005, cererile privind virarea prețului obținut pe imobil datate 04.04.2006 și 27.06.2006 ), aspecte care au fost în mod nejustificat desconsiderate de administratorii judiciari și care nici nu au fost aduse la cunoștință judecătorului sindic spre legală rezolvarea a fost admisă.

Pentru motivele de mai sus urmează a fi admisă contestația dar în parte, în sensul că dreptul de creanță al contestatoarei urmează să fie înscris în tabelul definitiv dar nu la poziția solicitată.

Judecătorul sindic a constatat că creanța în discuție nu poate figura la poziția privilegiată a creanțelor garantate, prev. de art. 121 alin.1 din legea nr. 85/2006, pentru motivul că societatea comercială contestatoare nu a făcut în cauza de față dovada înscrierii dreptului de creditor ipotecar pentru imobilul din F, bd.-, nr.3, - parter.

În atare situație creanța cesionată în sumă de 365.328,42 lei a fost înscrisă în tabel în rândul creanțelor chirografare.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal au declarat recurs atât lichidatorii debitoarei 995, ASIST CONT și cât și creditoarea G & GFr ecursuri înregistrate sub nr- pe rolul Curții de APEL GALAȚI - Secția comercială, maritimă și fluvială.

Sentința recurată a fost criticată de cei doi lichidatori judiciari sub aspectul nelegalității, arătându-se în esență, următoarele:

Hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 Cod procedură civilă).

Astfel au fost încălcate prevederile art.78 din Legea nr.64/1995 (aplicabilă până la 19.07.2006) și dispozițiile art.76 din Legea nr.85/2006.

Greșit a stabilit judecătorul sindic că G & G are o creanță împotriva debitoarei falite 95 întrucât, prin contractul de cesiune încheiat cu cedenta Agenția Adjud a dobândit o creanță împotriva debitorului cedat Adjud.

Mai mult, contestatoarea nici nu a depus o cerere de înregistrare a creanței cu respectarea disp.art.78 din Legea nr.64/1995 republicată în vigoare la acea dată.

Creditoarea-contestatoare G & GFa criticat sentința recurată sub aspectul nelegalității solicitând modificarea sentinței recurate, în sensul înscrierii creanței sale în categoria creditorilor privilegiați.

A susținut în primul rând că prin contractul de cesiune nr.4600/2000 încheiat de Agenția Adjud cu G & G (art.5), cesionarul s-a subrogat în toate drepturile cedentului și a preluat garanțiile deja înscrise în cartea funciară. De vreme ce dreptul de i potecă era deja înscris în cartea funciară, nu a existat nici o rațiune ca cesionarul să îl mai înscrie odată.

Sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 Cod procedură civilă), respectiv cu ignorarea prevederilor art.1393 cod civil și art.2 lit.a din Legea nr.99/1999.

Astfel, cu respectarea textelor legale sus-arătate, cesiunea a fost notificată debitorului cedat și garanților prin notificare nr.- din 10.06.2005, înregistrate la..

Considerentul instanței de fond, potrivit căruia creanța pretinsă de contestatoare nu poate fi înscrisă la poziția creanțelor garantate întrucât nu s-a făcut dovada înscrierii ipotecii, este greșit.

Or, potrivit art.2 din Legea nr.99/1999, publicitatea cesiunii se realizează prin înscrierea în Arhiva Electronică de Garanții, fapt ce a fost realizat.

Pe lângă notificarea transmisă debitoarei prin executorul judecătoresc, detalii privind cesiunea de creanță au fost transmise lichidatorului de către cedenta Agenția Adjud prin adresa nr.5266/28.06.2006.

Prin urmare nu este culpa recurentei că lichidatorul judiciar a solicitat radierea dreptului de ipotecă în baza adresei nr.332/2006, adresă ce provenea de la o persoană fără calitate, respectiv Agenția Adjud, care cesionase deja dreptul său.

Prin cererea depusă la termenul din 30 mai 2008 lichidatorii judiciari au renunțat la judecata recursului.

De asemenea față de conținutul deciziei civile nr.279/5.05.2008 a Curții de APEL GALAȚI - Secția civilă, au achiesat la recursul declarat de creditoarea contestatoare G & G

Față de împrejurarea că potrivit art.316 raportat la art.298 Cod procedură civilă coroborat cu art.246 alin.1 și 4 Cod procedură civilă, recurentul poate să renunțe oricând la judecata căii de atac, iar în speță există și învoirea părții adverse, urmează a lua act de renunțarea lichidatorilor judiciari la judecata recursului.

Recursul declarat de creditoarea contestatoare G & G este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Creditoarea G & GFa formulat contestație cu privire la neînscrierea creanței sale în tabelul preliminar al creanțelor și, în condițiile art.73 alin.4 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic a admis creanța, însă fără dreptul pretins.

Cu alte cuvinte, creanța în sumă de 365 324,42 lei preluată prin contractul de cesiune nr.4606/10.06.2005 de la cedenta Agenția Adjud, a fost înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor ca creanță chirografară, reținându-se, în esență,că dreptul de ipotecă a fost radiat din cartea funciară.

Fără a se impune analiza propriu-zisă a criticilor formulate în recurs, în sensul că s-a asigurat opozabilitatea cesiunii de creanță și a garanțiilor, în condițiile art.1393 Cod civil și art.2 din Legea nr.99/1999, prin notificarea debitoarei cedate și a garantului ipotecar 95 și respectiv prin înscrierea în Arhiva Electronică de Garanții, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr.279/5.02.2008 a Curții de APEL GALAȚI - Secția civilă s-a dispus cu autoritate de lucru judecat, desființarea încheierilor nr.1572 și 1574 din 23.01.2006 și radierea înscrierilor de radiere din Cartea funciară a inscripției ipotecare instituite de Adjud și a somației.

Față de hotărârea sus-arătată ce are putere de lucru judecat în raport cu litigiul de față este evident că recurenta creditoare are o creanță garantată cu ipotecă de rangul I asupra imobilului sediu bancă în suprafață de 387,75. situat în F,-, - parter, proprietatea debitoarei 95

Ca atare, urmează a constata că recurenta are o creanță garantată, în sensul disp.art.3 pct.9 din Legea nr.85/2006, întrucât beneficiază de o garanție reală asupra unui bun din patrimoniul debitoarei, deși aceasta nu este debitor principal, ci terț garant față de beneficiarul garanției reale (debitor cedat a fost Adjud).

Prin urmare în condițiile art.41 alin.2 și art.121 alin.1 pct.2 din Legea nr.85/2006, recurenta va fi înscrisă în tabelul definitiv consolidat la valoarea garanției dar nu mai mult decât valoarea totală a creanței garantate de acea garanție.

Față de cele sus arătate, potrivit art.312 alin.1 și 3 raportat la art.3041și art.304 pct.9 Cod procedură civilă, va admite recursul și va modifica în parte hotărârea recurată, în sensul înscrierii creditoarei în tabelul definitiv consolidat cu creanță garantată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de creditoarea G & G F, cu sediul în F,-, jud. V, împotriva sentinței nr. 38/07.02.2008 a Tribunalului Vrancea.

Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:

Admite contestația formulată de creditoarea G & G, în sensul că:

Dispune înscrierea creditoarei contestatoare în tabelul definitiv consolidat cu suma de 365.328, 42 lei, reprezentând creanță garantată ( art. 121 alin. 1 pct. 2 din Legea 85/2006).

Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În baza art. 246. pr. civ. ia act de renunțarea recurenților- lichidatori judiciari și Asist Cont la judecata recursului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 30 mai 2008.

Pt. PREȘEDINTE Pt. JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

Aflată în concediu de odihnă Aflată în concediu de odihnă

Conf.disp.art.261 alin.2 pr.civ. Conf.disp.art.261 alin.2 pr.civ

PREȘEDINTE, PREȘEDINTE,

GREFIER,

- -

Red.V-

Tehnored.

8.07.2008/2 ex.

Președinte:Gina Ignat
Judecători:Gina Ignat, Valentina Vrabie, Rodica Dorin

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 459/2008. Curtea de Apel Galati