Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 514/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928

SECȚIA COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 514

Ședința publică din 02 aprilie 2009

Completul de judecată compus din:

PREȘEDINTE: Marian Bratiș

JUDECĂTOR 2: Cătălin Nicolae Șerban

JUDECĂTOR 3: Mircea

GREFIER:

S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuientul, împotriva sentinței civile nr. 429/05.12.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția Comercială, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă revizuientul personal și asistat de avocat, lipsă fiind intimatul.

Procedură legal îndeplinită.

dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 26 martie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când pronunțarea a fost amânată pentru 02.04.2009.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată la această instanță sub nr- revizuientul, în contradictoriu cu intimatul, a solicitat desființarea deciziei civile nr. 429/05.12.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, Secția Comercială, în dosar nr-, deoarece este potrivnică cu decizia civilă nr. 215/R/03.06.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, Secția Comercială, în dosar nr-.

În motivare revizuientul arată că prin sentința civilă nr. 2204/2008 a Judecătoriei Timișoara, irevocabilă prin decizia civilă nr. 215/R/03.06.2008 a Tribunalului Timiș, Secția Comercială și de contencios Administrativ, s-a constatat că nu este succesorul în drepturi a SC V Internațional SRL, deci nu are calitatea de a urmări creanțele fostei societăți și în consecință, s-a dispus anularea formelor de executare, în dosarul execuțional nr. 10/EX/2007.

Prin sentința civilă nr. 1837/14.02.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoaraa fost respinsă contestație formulată cu privire la dosarul nr. 11/EX/2007.

Revizuientul precizează că a declarat recurs împotriva acestei sentințe, iar prin decizia civilă nr. 429/R/05.12.2008, Tribunalul Timiș. Secția comercială și de contencios administrativ, a respins recursul cu motivarea că are calitatea de a urmării creanțele SC V Internațional SRL, a cărei administrator a fost, chiar dacă societatea este lichidată și radiată.

Astfel, solicită să se constate că în speță este vorba de hotărâri potrivnice date de instanțe de același grad, deoarece decizia civilă nr. 429/R/05.12.2008 reține că are calitate în dosarul execuțional nr. 11/EX/2007, iar prin decizia civilă nr. 215/R/03.06.2008 se constată că nu are calitate în dosarul execuțional nr. 10/EX/2007.

Analizând cererea de revizuire astfel formulată, Curtea de APEL TIMIȘOARA urmează a examina, mai întâi, excepția de necompetență materială a acestei instanțe de a soluționa prezenta cerere de revizuire, întemeiată pe cazul de revizuire a hotărârilor judecătorești prevăzut de art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă.

Astfel, potrivit art. 323 alin. 2 Cod procedură civilă "În cazul art. 322 pct. 7, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice".

Hotărârile potrivnice evocate de revizuient sunt:

1) Sentința civilă nr. 2204/25.02.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosar nr-, prin care s-a admis contestația la executare formulată de contestatorul, sentință definitivă la data pronunțării sale, conform art. 377 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, și devenită irevocabilă prin decizia civilă nr. 215/R/03.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, prin care se respinge recursul declarat de intimatul recurent împotriva mai sus arătatei sentințe civile;

2) Sentința civilă 1837/14.02.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, prin care s-a respins contestația la executare formulată de același contestator, sentință definitivă potrivit art. 377 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, devenită irevocabilă prin decizia civilă nr. 429/R/05.12.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, prin care s-a respins recursul promovat de contestatorul recurent.

Așadar, revizirea se îndreaptă împotriva a două sentințe civile prin care s-au rezolvat, definitiv, două contestații la executare formulate de același contestator. Aceste sentințe civile au fost pronunțate de Judecătorie.

Drept urmare, instanța ierarhic superioară Judecătoriei Timișoara, care a pronunțat cele două sentințe civile definitive, este Tribunalul Timiș, iar conform art. 323 alin. 2 Cod procedură civilă, competența materială de soluționare a cererii de revizuire promovată de revizuient pe temeiul de drept prevăzut de art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă este Tribunalul Timiș.

Pentru a statua astfel, Curtea, în opinie majoritară, apreciază că nu au relevanță juridică cele două decizii pronunțate, în mod consecutiv, de către Tribunalul Timiș, în recurs, împotriva celor două sentințe civile, deoarece deciziile instanței de recurs, respingând recursul promovat împotriva fiecăreia dintre cele două sentințe, nu rezolvă, de stătător și în mod autonom, nici o problemă juridică legată de contestațiile la executare formulate. Instanța de recurs nu a procedat la admiterea vreunuia din recursurile promovate și nici la rejudecarea cauzelor pe alte temeiuri, de fapt sau de drept, decât cele avute în vedere de prima instanță Judecătoria Timișoara.

Pentru aceste considerente, Curtea, în opinie majoritară, statuează că, în cauza prezentă, au caracterul unor hotărâri definitive sentințele civile definitive pronunțate de Judecătorie, iar nu deciziile pronunțate în recurs, cu privire la aceste sentințe, câtă vreme hotărârile pronunțate în recurs nu conțin judecăți diferite de cele ale primei instanțe.

În acest sens, sunt elocvente prevederile art. 322 alin. 1 Cod procedură civilă relative la categoria hotărârilor rămase definitive în cele două modalități - în instanța de apel ( în înțelesul că a fost soluționată calea de atac a apelului), respectiv prin neapelare (în sensul că, fie hotărârea primei instanțe nu a fost apelată, fie hotărârea primei instanțe nu este susceptibilă de apel, potrivit legii, situație prevăzută de art. 377 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă. Această din urmă ipoteză se relevă a fi prevăzută în prezenta cauză.

În schimb, în opinia majoritară a Curții nu este incidentă ipoteza de revizuire prevăzută de art. 322 alin. 1, teza a-II-a Cod procedură civilă, referitoare la revizuirea hotărârilor date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.

Aceasta întrucât, cele două decizii ale Tribunalului, pronunțate ca instanță de recurs, nu evocă nici fondul contestațiilor la executare, nici o altă rezolvare a acelorași contestații, după cum nu evocă nici judecăți proprii căii de atac a recursului, conform motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9, 304/1 și 312 alin. 3 și 5 Cod procedură civilă.

Astfel fiind, se va admite excepția necompetenței materiale a Curții de APEL TIMIȘOARA și în consecință se va declină competența materială de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuientul, în favoarea Tribunalului Timiș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția necompetenței materiale a Curții de APEL TIMIȘOARA și în consecință, declină competența materială de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuientul, în favoarea Tribunalului Timiș.

Pronunțată în ședința publică azi, 02.04.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Dr. - - - - - -

Cu opinie separată, în sensul respingerii excepției de necompetență.

GREFIER,

Opinie separată.

Consider că excepția referitoare la necompetența materială a Curții de Apel în soluționarea cererii de revizuire este neîntemeiată și trebuia respinsă, neexistând temeiuri de declinare a competenței în favoarea Tribunalului Timiș deoarece:

Potrivit art. 323 alin. 2 cod procedură civilă, în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice, respectiv, în speță, deciziile civile nr. 215/R/3.06.2008 și nr. 429/5.12.2008 ale Tribunalului Timiș, acestea fiind hotărârile care sunt supuse revizuirii chiar dacă revizuientul ar fi înțeles să îndrepte cererea sa și împotriva sau numai împotriva sentințelor civile nr. 1.837/14.02.2008 și nr. 2.204/25.02.2008 ale Judecătoriei Timișoara întrucât atunci când o cauză este judecată și în recurs, ceea ce trece în puterea lucrului judecat este însăși decizia instanței de recurs, indiferent de soluția pronunțată, deci și atunci când recursul a fost respins.

Pe de altă parte, trebuie avut în vedere faptul că această cale de atac este, în principiu, admisă de dispozițiile art. 322 pct. 7 alin. 2 pentru cazul de revizuire prevăzut de art. 322 alin. 1 pct. 7, fără limitarea prevăzută la alin. 1 al acestui articol de lege, în privința hotărârilor date în recurs, atunci când evocă fondul, fiind așadar posibilă revizuirea chiar dacă prin hotărârile definitive ce se pretinde a fi contradictorii nu s‑a rezolvat fondul cauzei.

Judecător,

-

Red. 15.04.2009

Dact. 24,04,2009

Prima instanță - Trib.

Judecător -

Președinte:Marian Bratiș
Judecători:Marian Bratiș, Cătălin Nicolae Șerban, Mircea

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 514/2009. Curtea de Apel Timisoara