Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 73/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 73/

Ședința publică din 02 noiembrie 2009

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea apelului formulat de reclamanta, J-, R0 -, cu sediul în Târgu-M-, împotriva sentinței nr.549/23.02.2009 pronunțată de Tribunalul Comercial în dosarul nr-.

La apelul nominal răspunde apelanta-reclamantă - Potor SRL Târgu-M prin avocat, lipsă intimata-pârâtă Bank România.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că apelul este declarat și motivat în termenul procedural, fiind timbrat cu o taxă judiciară de timbru în sumă de 6,00 lei și cu un timbru judiciar în sumă de 6,00 lei și cu un timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.

Nemaifiind cereri, instanța, acordă cuvântul în fond părții prezente, având în vedere că pârâta intimată a solicitat judecarea și în lipsă conform disp.art.242 alin.2 pr.civ.

Reprezentanta apelantei-reclamante " " solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii introductive și obligarea pârâtei la anularea conform procedurilor legal a incidentelor de plată înscrise la Centrala Incidentelor de Plăți, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, pentru motivele expuse în cuprinsul cererii aflată la dosar.

CURTEA DE APEL

Prin sentința nr.549 din 23.02.2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Comercial Ma respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamnta -" "SRL Tg-M împotriva pârâtei BANK ROMANIA.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a rămas fără obiect ca urmare a precizării acțiunii reclamantei.

S-a reținut că în ce privește fondul cauzei acțiunea este nefondată. În acest sens s-a arătat că în baza relațiilor comerciale care s-au derulat între reclamantă și -" DISTRIBUTION"SRL Tg-M, părțile au comercializat carne și produse din carne în valoare totală de 912.113.64 lei.

Conform înțelegerii părților plata contravalorii produselor vândute urma să se facă în parte în numerar sau cu ordin de plată, în perioada 11.12.2007-10.01.2008, fiind emise 22 de bilete la ordin.

Convențiile de compensare intervenite între societățile -" "SL, -" DISTRIBUTION"SRL și -" "SRL produc efecte numai între părțile contractante nu și față de bancă, care are calitatea de terț față de acestea. Banca a uzat de un drept patrimonial ce-i revenea, de a încasa creanțele sale, izvorâte dintr-un contract de credit încheiat cu -" Distribution"SRL, garantate prin girul biletelor la ordin emise de reclamantă. Depunerea acestor bilete la ordin spre încasare nu necesită consimțământul emitentului și nu există nicio obligație pentru banca girantă să înlocuiască garanția conferită de acele bilete la ordin cu altele. Banca avea dreptul, dar nu obligația să înlocuiască garanția mobiliară ce însoțește contractul de credit încheiat cu clientul său.

Prima instanță a reținut că odată ce biletele la ordin au fost introduse în circuitul bancar și s-a constatat lipsa de disponibil în conturile reclamantei, banca era ținută a respecta dispozițiile legale în materie și să raporteze acest incident de plată în conformitate cu prevederile art.13 din Regulamentul nr.1/2001, privind organizarea Centralei Incidentelor de plăți.

Susținerea reclamantei că obligația de plată ce rezulta din acele bilete la ordin a fost stinsă prin compensare, privește în exclusivitate raporturile comerciale dintre societățile comerciale implicate, fără a constitui motiv de anulare a incidentului de plată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel -" "SRL Tg-M, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a hotărârii atacate și admiterea acțiunii în sensul anulării procedurilor incidentelor de plată înscrise la Centrala Incidențelor de Plăți.

În motivarea apelului s-a invocat faptul că în urma unor compensări s-a stins obligația de plată a reclamantei către -" Distribuțion"SRL și în consecință biletele la ordin emise de reclamantă nu mai puteau fi folosite de către -" Distribution"SRL.

S-a menționat că -" Distribuțion"SRL a și solicitat băncii la care a depus biletele la ordin că înțelege să le retragă.

De asemenea, s-a arătat că și reclamanta a înaintat către bancă o notificare prin care a solicitat băncii să nu mai remită spre încasare biletele la ordin emise și depuse ca garanție de -" Distribuțion"SRL.

S-a arătat că hotărârea este nelegală deoarece contractul încheiat intre Bank Romania și -" Distribuțion"SRL și garantat cu biletele la ordin nu îi era opozabil reclamantei.

S-a arătat că banca trebuia să seama de solicitarea -" Distribuțion"SRL de a înlocui biletele la ordin ale reclamantei cu altele emise de o altă societate comercială.

De asemenea s-au făcut referiri cu privire la nelegalitatea biletelor la ordin pentru lipsa unor mențiuni.

S-a apreciat că atâta vreme cât datoria a fost stinsă nu se putea reține lipsa disponibilităților, câtă vreme nu mai exista datoria.

Bank Romania a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului, menționând că "biletele la ordin sunt documente care încorporează dreptul patrimonial prevăzut în ele, astfel încât persoana care le deține este și titulara dreptului" sau "biletul la ordin este un titlu de credit, la ordin, formal și complet, care încorporează o obligație abstractă, autonomă și necondiționată, de plată a unei sume de bani de către semnatarii săi, ținuți solidar pentru executarea obligației".

Cu privire la contractul de credit s-a arătat că banca a respectat toate clauzele contractuale și a arătat că odată ce biletele la ordin au fost introduse în circuitul bancar și s-a constatat lipsa de disponibil în conturile reclamantei, banca era ținută a respecta dispozițiile legale în materie și să raporteze acest incident de plată în conformitate cu prevederile art.13 din Regulamentul nr.1/2001, privind organizarea Centralei Incidentelor de Plăți.

Analizând cererea de apel, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.295 pr.civ. instanța reține următoarele:

Între reclamantă și -" Distribution"SRL au existat relații comerciale iar reclamanta a emis 22 de bilete la ordin în favoarea -" Distribution"SRL.

-" Distribution"SRL a utilizat aceste bilete la ordin pentru a garanta un contract de credit încheiat cu Bank Romania.

Între -" Distribution"SRL, -" "SRL și reclamantă a intervenit o compensare în urma căreia a fost stinsă obligația de plată a reclamantei către -" Distribution"SRL.

Reclamanta susține că în această situație banca nu mai putea să folosească biletele la ordin depuse de -" Distribution"SRL.

Nu se contestă lipsa disponibilităților reclamantei la momentul utilizării biletelor la ordin.

Criticile apelantei privind valabilitatea biletelor la ordin și procedurilor specifice girului sunt irelevante deoarece în cauză nu se discută valabilitatea acestor titluri sau modul în care s-au transmis ele. Pentru acest motiv ele nu vor fi analizate de instanță.

De asemenea, sunt irelevante aspectele legate de compensarea intervenită între părți, deoarece aceasta are efecte doar în ceea ce privește obligațiile de plată dintre părți nicidecum valabilitatea titlurilor.

De asemenea nu se poate discuta nici atitudinea băncii în raport de cererea de înlocuire a biletelor la ordin deoarece aceasta tine de politica internă a băncii în raport de clienții săi și de abordarea modificărilor intervenite în contractul de credit, deoarece înlocuirea garanțiilor presupunea modificarea contractului.

Instanța nu are insă calitatea și nici justificarea legală de a face aprecieri cu privire la modificarea unui contract într-o cauză în care nu se analizează acest contract iar una dintre părțile contractuale nici nu este parte în proces.

Singurul aspect care contează este că banca Bank Romania a dobândit calitatea de creditor al reclamantei prin efectul girului și că la momentul prezentării biletelor de ordin la plată reclamanta nu avea disponibil în cont.

Cu ocazia constatării acestui incident la plată banca a luat măsura legală raportând incidentul.

În consecință, față de cele mai sus menționate instanța va respinge ca nefondat apelul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de reclamanta -" "SRL, cu sediul în Tg-M-, județul M, împotriva sentinței civile nr.549/23.02.2009 pronunțată de Tribunalul Comercial M în dosarul nr-.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 2 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR 1: Nemenționat

GREFIER

Red.

Tehnored.

15.12.2008.

4 exp.

jud.fond.

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 73/2009. Curtea de Apel Tg Mures