Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 89/2008. Curtea de Apel Constanta

Comentarii

0

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă nr.89/COM

Ședința publică de la 13 mai 2008

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Kamelia Vlad

JUDECĂTOR 2: Erol Geli

Grefier - -

S-au luat în examinare apelurile comerciale declarate de pârâta - reconvenientă - cu sediul în C, str. - nr.131, înregistrată la. sub nr.J-, - și reclamanta - cu sediul în C, str. - nr.21, împotriva sentinței civile nr. 3827/com/10.07.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția comercială în dosarul nr- (număr în format vechi 1856/com/2006), având ca obiect alte cereri acțiune reală.

Dezbaterile asupra fondului motivelor de apel au avut loc în ședința publică din 21 aprilie 2008 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu disp. art.260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 25.04.2008, 5.05.2008, 12.05.2008, 13.05.2008, când a pronunțat următoarea hotărâre.

CURTEA

Asupra apelurilor comerciale de față, constată;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. 8598/2005 reclamanta a solicitata instanței ca, în contradictoriu cu pârâta, să dispună acordarea servituții de trecere către drumul public.

A motivat reclamanta că a încheiat cu prin - Sucursala contractul de vânzare-cumpărare nr.244/ 10.02.2000, prin care s-a transmis dreptul de proprietate asupra terenului și spațiului denumit "magazie materiale 2" în suprafață de 278 mp în curtea societății pârâte.

Deși a fost stipulat în contract că va fi asigurat accesul nestingherit al cumpărătorului la proprietatea sa, reclamanta a arătat că noul proprietar nu- mai permite acest acces după orele 16, decât în schimbul unei taxe lunare de 1500 lei.

Cum proprietatea reclamantei nu are deschidere la calea publică, a solicitat intervenția justiției pentru instituirea servituții de trecere.

În drept au fost indicate ca temei juridic al acțiunii formulate disp. art. 616 Cod civil.

În susținerea cererii a solicitat reclamanta să-i fie încuviințate proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei, expertiza tehnică - imobiliară.

Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională,în condițiile art.112,119 Cod procedură civilă pe calea căreia a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Constanța.

Prin cererea reconvențională a solicitat să fie obligată reclamanta la o despăgubire proporțională cu pagubele ce-i sunt cauzate în vederea instituirii dreptului de servitute estimată la 2.500 lei/lunar.

A învederat pârâta - reconvenientă că această sumă reprezintă cheltuielile ocazionate cu paza întregii unități, întreținerea drumului de acces, precum și pagubele pricinuite prin staționarea autovehiculelor utilizate de reclamantă în curtea aflată în proprietatea pârâtei și prin traficul realizat de autovehiculele reclamantei.

În drept au fost invocate prevederile art. 616, 630 și 631 Cod civil.

În probațiune a cerut pârâta - reconvenientă să-i fie încuviințate dovezile cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei, expertiza tehnică-imobiliară, expertiza contabilă, precum și proba cu cercetarea locală.

Prin sentința civilă nr. 666/23.01.2006 a Judecătoriei Constanțaa fost admisă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, fiind declinată cauza la Tribunalul Constanța - Secția Comercială.

Dosarul a fost înregistrat la această instanță sub nr-.

Instanța de judecată a admis cererile de probatorii astfel că răspunsurile părților la interogatoriile luate au fost depuse la filele 13-15 și 19, raportul de expertiză tehnică - imobiliară expertului a fost depus la filele 53-60, iar raportul de expertiză contabilă efectuat de expertul se regăsește la filele 70-73 iar răspunsul la obiecțiunile formulate, la filele 115 - 116.

Au fost depuse înscrisuri reprezentând contract de vânzare - cumpătate nr. 244 /10.02.2000, contract de vânzare - cumpărare nr. 1021/29.05.2003, act adițional autentificat sub nr. 1079/06.06.2003, încheierea nr. 302/20.01.2004 a judecătorului delegat la. C, nota de fundamentare a cheltuielilor efectuate de pârâta reconvenientă, contractul de prestări servicii nr. 12/31.08.2005, factura fiscală nr.92.972.467/28.11.2006, factura fiscală nr. 9.247.335/05.12.2006, precum și note interne.

Excepțiile invocate de reclamantă în întâmpinarea formulată față de cererea reconvențională a privind inadmisibilitatea și nulitatea acestei cereri, au fost soluționate în sensul respingerii acestora ca nefondate prin încheierea de ședință din 02.05.2006.

Prin sentința civile nr.3827/COM/10.07.2007 instanța a dispus admiterea cererii principale formulate de reclamanta părătă, cu sediul în C str.- nr.21, în contradictoriu cu pârâta reconvenientă, cu sediul în C, str.- nr.131,pe de altă parte a mai dispus și admiterea în parte a cererii reconvenționale.

Astfel s-a dispus instituirea servituții de trecere în favoarea reclamantei pe traseul hașurat în schița de la fila 59, ce face parte integrantă din raportul de expertiză tehnico-imobiliară al expertului și din hotărârea judecătorească pronunțată în cauză.

A fost obligată reclamanta părătă să achite pârâtei reclamante suma de 500 lei/lunar, cu titlu de despăgubiri pentru pagubele cauzate prin exercitarea dreptului de servitute, de la data pronunțării prezentei hotărâri.

Prin aceeași hotărâre s-a dispus obligarea reclamantei la plata către pârâtă a sumei de 3.100 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța în acest sens, Tribunalul Constanța a avut în vedere următoarele considerente:

Prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 244/10.02.2000 reclamanta a achizitionat de la B imobilul compus dintr- construcție și teren aferent în suprafață de 278 mp, asigurându-se noului proprietar accesul nestingherit la acest spațiu în vederea exploatării sale normale.

Expertiza tehnică - imobiliară efectuată în cauză a reliefat că terenul cumpărat de reclamanta nu are deschidere la calea publică, ceea ce impune acordarea servituții de trecere de către proprietarul fondului din care s-a înstrăinat suprafața de 278 mp.

Se apreciază de către instanța de judecată faptul că cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă este întemeiată, sens în care este necesar a se institui în favoarea acesteia,în condițiile respectării prev.disp.art.616 Cod civil, servitutea de trecere pe terenul aflat în proprietatea părătei reclamante, conform traseului indicat de expertul tehnic - imobiliar.

Astfel, conform normei de drept sus-menționate, "proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorire a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona".

Despăgubirile au fost solicitate de pe calea cererii reconvenționale, fiind evaluate de pârâta - reconvenientă la suma de 2.500 lei.

În vederea stabilirii întinderii prejudiciului ce ar putea fi cauzat proprietarului fondului asupra căruia se instituie dreptul de servitute de trecere a fost efectuată expertiza contabilă, ce a avut în vedere la determinarea cuantumului prejudiciului toate înscrisurile depuse la dosar de ambele părți.

Raportul de expertiză contabilă a reliefat că pârâta reconvenientă efectuează cheltuieli lunare pentru funcționarea căii de acces în cuantum de 7317,4 lei.

Art. 616 cod civil stabilește existența unei proporții între despăgubirea ce se poate acorda și pagubele ce ar putea fi ocazionate, sarcina probei în sensul de a dovedi întinderea acestei pagube urmând a reveni celui ce pretinde despăgubirea.

Calea de acces pentru care s-au estimat cheltuielile în cuprinsul expertizei contabile deservește atăt un spațiu de 83.395,66 mp aparținând pârâtei - reconveniente conform contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.1021/29.05.2003 căpt și terenul reclamantei părăte de 278 mp.

arată că pretențiile pârâtei reconveniente în sensul obligării reclamantei la plata a Jd in cheltuielile ocazionate pentru întreținerea drumului de acces sunt neîntemeiate, cât timp paguba trebuie evaluată de cel ce pretinde repararea sa în raport de modalitatea de uzitare a căii de acces nu de toate cheltuielile pe care le suportă proprietarul fondului suspus pentru derularea propriilor activități comerciale.

Cum pârâta reconvenientă nu a dovedit în cauză care este întinderea despăgubirii în funcție de pagubele cauzate prin folosirea căii de acces de către reclamantă, instanța a stabilit cuantumul acesteia la suma de 500 lei/lunar, sumă recunoscută de reclamantă în răspunsul la interogatoriu.

Această sumă a fost considerată ca datorată de către pentru dreptul conferit prin contractul de vânzare - cumpărare încheiat cu, ca o estimare convențională a cheltuielilor legate de întreținerea căii de acces folosită pentru a ajunge la drumul public.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atăt reclamanta părătă SRL căt și părăta reclamantă

Apelanta părătă reclamantă Costruct critică sentința civilă nr.3827/COM/10.07.2007, pronunțată de Tribunalului Constanța, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărîrii atacate, în sensul admiterii cererii reconvenționale astfel cum a fost formulată de aceasta, cu consecința obligării reclamantei părăte la plata sumei de 3.658 RON/lunar cu titlu de despăgubiri ce i se cuvin prin instituirea dreptului de servitute

In motivarea apelului prezintă un scurt istoric al litigiului în care arată urmmmătoarele aspecte:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. 8598/2005,reclamanta în contradictoriu cu pără a solicitat instanței să dispună acordarea unei servituti de trecere către drumul public.

Pârâta a formulat întămpinare pe calea căreia a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Constanța, iar prin cererea reconvenționala aceasta a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 2.500 lei lunar reprezentînd despăgubirea proporțională cu prejudiciul ce i-ar fi cauzat prin instituirea dreptului de servitute.

Prin sentința civilă nr.666/23.01.2006 pronunțată de Judecătoria Constanța, a fost admisă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, cauza fiind declinată spre competentă soluționare la la Tribunalul Constanța - Secția Comercială.

Prin hotărîrea pronunțată la fond, instanța a admis cererea principală a reclamantei instituind servitutea de trecere în favoarea acesteia și a admis în parte cererea reconvențioanală a pîrîtei reclamante.

Procedănd la o analiză a probelor administrate în cauza dedusă judecății instanța de judecată,la pronunțarea hotărîrii,a reținut,în opinia apelantei, următoarele aspecte:

Prin contractul de vînzare-cumpărare nr.244/10.02.2000 reclamanta a achiziționat de la B,imobilul alcătuit dintr-o construcție și o suprafață de teren aferentă acestreia de 278 mp, asigurîndu-i-se noului proprietar accesul nestingherit la acest spațiu în vederea exploatării sale.

Expertiza tehnică imobiliară efectuată în cauză a reliefat că terenul cumpărat de reclamanta părătă nu are deschidere la calea publică, ceea impune acordarea servitutii de trecere de către proprietarul fondului din care s-a înstrăinat suprafața de 278 mp.

Raportat la aceste aspecte instanța de judecată a apreciat că acțiunea civilă cu care a fost sesizată de către reclamanta este întemeiată, sens în care a procedat la instituirea în favoarea acesteia, cu a unei servituți de trecere pe terenul aflat în proprietatea, în conformitate cu traseului indicat în expertiza tehnică imobiliară efectuată de expertul.

In ceea ce privește despăgubirile solicitate de părăta reclamantă pe calea cererii reconvenționale,în cuantum de 2.500 RON/lunar,s-a dispus efectuarea unei expertize contabile care a statuat faptul păîăta-reconveninetă efectuează cheltuieli lunare pentru asigurarea funcționaluității căii de acces în cuantum de 7.317,4 Ron

Raportat la textele de lege aplicabile vizănd proporționalitatea dintre despăgubirea acordată și întinderea prejudiciului și cum prin probele administrate s-a arătat faptul că, calea de acces pentru care s-au estimat cheltuielile în cuprinsul expertizei contabile deservește un spațiu de 83.395.66 mp aparținînd pîrîtei-reconveninețe conform contractului de vînzare-cumpărare autentificat sub nr.1021/29.05.2003 cît și terenul pe care se instituie servitutea în favoarea reclamantei, în suprafață de 278 mp.se reține că pretențiile apelantei părăte în sensul obligării reclamantei părăte la plata a Jd in cheltuielile pentru întreținerea drumului de acces sunt neîntemeiate, cît timp paguba trebuie evaluată de cel ce pretinde repararea sa în raport de modalitatea de uzitare a căii de acces și nicidecum de toate cheltuielile pe care le suportă proprietarul fondului pentru derularea propriilor activități comerciale.

Instanța de judecată ar mai fi reținut faptul că apelanta părătă nu ar fi dovedit în cauză care este întinderea despăgubirii în funcție de pagubele cauzate prin folosirea căii de acces de către reclamantă, astfel că despăgubirea s-a stabilit la suma de 500 RON/lunar, sumă recunoscută de ea în răspunsul la interogatoriul luat.

Această sumă a fost considerată ca datorată de către SRL, ca o estimare personală a cheltuielilor legate de întreținerea căii de acces folosită pentru a ajunge la drumul public.

Apelanta părătă apreciază că soluția pronunțată de către instanța de fond este netemeinică și nelegală raportat la următoarele motive:

A) Prin cererea introductivă, a solicitat instanței obligarea reclamantei la plata sumei de 2.500 RON/lunar, reprezentînd depăgubirile ce i s-ar cuveni urmare a instituirii servituții de trecere.

La cuantificarea acestei pretenții apelanta arată că a avut în vedere o serie de cheltuieli pe care le suportă în referire la calea de acces,respectiv:

1. cele aferente pazei unității (cu posturi de pază și paznici, portari și sistem supraveghere video)

2. cheltuieli legate de întreținerea drumului

3. pagube pricinuite prin staționarea autovehicolelor utilizate de către reclamantă, în curtea acesteia.

4. cheltuieli rezultate din traficul autovehicolelor reclamantei în curtea sa.

5. cheltuieli de întreținere și reparare a căii de acces.

6. cheltuieli cu iM.tul curții și inclusiv al căii de acces.

7. cheltuieli financiare (taxe, impozite, altele asemenea).

B) pe de altă parte se arată că în cauză a fost atăt o expertiză contabilă care a avut ca obiectiv stabilirea prejudiciului datorat prin folosirea căii de acces de către reclamantă, cît și o expertiză tehnică-imobiliară prin care s-a identificat calea de cces pentru a se respecta dreptul de servitute al

> în ceea ce privește expertiza tehnică efectuată, aceasta a stabilit calea de acces, ca fiind "identificată prin poarta nr.2 - ce are o lungime de 90 și o lățime de 4 ". fiind deci afectată o suprafață de 360 mp.

> în cauză a fost efectuat și un raport de expertiză contabilă - pe baza căruia s-au stabilit costurile aferente căii de acces în sumă totală de 7.317,4 RON/lunar.

In raport de aceste probe apelanta părătă arată că în mod eronat expertul a stabilit alocarea cheltuielilor pentru asigurarea pazei și a iM.tului pentru întreaga curte ca apartinînd C în sumă totală de 7.317,4 RON/lunar, în fapt aceste cheltuieli ar viza doar punctul de intrare poarta 2 în societate,aici fiind angajați cei 4 agenți de pază și tot acolo fiind amplasate sursele de iM.t reținute ca fiind 4 becuri proiectoare.

Prin obiecțiunile formulate a precizat instanței de fond care sunt cheltuielile ce ar trebui avute în vedere la efectuarea expertizei, cheltuieli cu privire la toată suprafața de teren aferentă curții în care se află și proprietatea reclamantei părăte și anume:

1. Pentru asigurarea pazei întregii curții apartinănd apelantei părăte care totalizează aproximativ 8.500 mp, cheltuielile efectuate de
către societate sunt următoarele:

a) în toată curtea sînt organizate 5 posturi a cîte 4 paznici pe post ce lucrează 24/24 (iar nu 170 de ore pe lună echivalentul a 8 ore/zi) - în acest sens avem încheiat un contract de asigurare a pazei cu o societate comercială -am depus contractul și o factură lunară;

b) pe lîngă paznici este constituită o echipă de intervenție rapidă a societății ce asigura paza conform contractului;

c) întru-cît în societate sunt instalate camere de luat vederi, ar trebui ținut cont și de remunerația operatorilor ce se ocupă de acest sistem de supraveghere video.

Conform facturii depusă în dosar (nr. -/29.12.2006), lunar aceste cheltuieli se ridică la suma de 32.489,38 lei (relativ la luna decembrie 2006).

2.în privința iM.tului, acesta se realizează în toată curtea, astfel că, costurile pentru energie electrică sunt mult mai mari decît ele reținute de către expert (care, cum a arătat, vizează exclusiv poarta 1).

3.de asemena aceasta mai suportă i alte cheltuieli relative la curte, decît cele reținute e către expert, și anume:

a) în societate, la cele două porți, sînt angajați portari-gestionari care permit accesul autovehicolelor în incinta unității și verifică încărcătura acestora, 24 de ore din 24;

b) nu s-au avut în vedere de către expert cheltuielile financiare ce decurg din dreptul de proprietate asupra curții, respectiv impozitele pe care societatea le plătește pentru curtea deținută în proprietate care este de aproximativ 8500.

Se subliniază astfel împrejuarea că toate aceste cheltuieli efectuate de către apelanta părătă cu privire la întreținerea întregii curți, profită și reclamantei părăte atăta timp căt spațiul achiziționat, în suprafață de 278 mp - ce poartă denumirea de "magazie materiale 2" se afla în incinta curții proprietatea părătei apelante.

Raportului de expertiză contabilă a stabilit faptul că valoarea totală a costurilor ce trebuie efectuate pentru o bună funcționare a căii de acces și pentru siguranța întregului fond - deci inclusiv al reclamantei părăte - punct de vedere însușit de instanța de judecată,este de 7.317,4 Ron/lunar,în fapt aceasta sumă de bani vizează doar punctul de intrare poarta nr.2 a societății,condiții în care aplicarea procentului de 1 % asupra acestei sume este irelevantă din perspectiva disp.art.616 Cod civil.

C) Raportat la răspunsul dat de la interogatoriul formulat de părăta-reconvenintă (întrebarea nr.20 ), aceasta a recunoscut faptul că odată cu instituirea servitutii de trecere, proprietarul fondului va suferi în mod cert un prejudiciu.

Se arată că împrejurarea cuantificării prejudiciului de către reclamanta părătă la suma de 500 RON lunar în favoarea sa nu ar trebui să afecteaze decizia instanței cu privire la aprecierea prejudiciului suferit de părăta apelantă în mod efectiv.

Aceasta în condițiile în care pe de-o parte, prin disp. art.616 Cod civil se arată faptul că "proprietarul al cărui fond este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere fondului vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorire de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.", și se instituie astfel, dreptul de a trece pe proprietatea aceluia ce are acces la calea publică, însă cu o despăgubire în raport de pagubele ocazionate.

Pe de altă parte, în art.630 și în art.631 Cod civil se prevede că "acela cărui se cuvine o servitute are dreptul a face toate lucrările tebuincioase spre a se sluji de dănsa și spre aop ăstra. Aceste lucrări se fac cu cheltuiala sa, iar nu cu cheltuiala proprietarului fondului supus, afară numai cînd se va stabili altfel în titlul de stabilire servitutiei."

In continuare apelanta părătă arată faptul că atît în teorie,căt și în practica judecătorească se precizează faptul că la stabilirea unei servituti de trecere, instanțele de judecată au obligația să țină seama și de interesul celui care urmează să suporte consecințele fără a avea în vedere exclusiv interesul celui ce urmează să beneficieze de dreptul de trecere." ( Prof.. dr., "Dreptul de proprietate și dezmembrămintele sale", pag. 181, ed., 2001 - în referire la dec. civ. 117/1991 și dec. civ. nr.2275/1991 ambele pronunțate de înalta Curte de ție și Justiție și publicate în "Dreptul" nr. 7/1992, respectiv nr. 8/1992 ).

Astfel se arată că instanța de fond în mod eronat a apreciat că apelanta părătă nu a dovedit care este întinderea despăgubirii în funcție de pagubele apărute în urma folosirii căii de acces de către reclamanta părătă,atăta timp căt a depus la dosarul cauzei înscrisuri prin care s-a evidențiat întinderea cheltuielilor care profită și reclamantei părăte - cheltuielile ce formează obiectul obligației reclamantei însumînd o valoare totală pe care ea a apreciat-o la suma de 3.658 RON/lunar.

Această sumă a fost obținută prin calcularea unui procent de 50% din valoarea totală a cheltuielilor care se fac la poarta de acces comună - această valoare fiind de 7.317,4 RON/lunar - sumă totală ce a fost calculată chiar de expertul contabil desemnat de instanța de fond în baza documentelor puse la dispozitița sa de către părți.

Avînd în vedere toate aceste aspecte, precum și faptul că prin răspunsul dat de reclamanta părătă la interogatoriul formulat de pîrîta-reconvenientă (întrebarea nr.20), aceasta a recunoscut existența unui prejudiciu în patrimoniul său, se arată că în mod nelegal instanța a admis doar în parte cererea sa de despăgubiri,situație în care se solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărîrii atacate în sensul admiterii cererii reconvenționale astfel cum a fost formulată, cu consecința obligării reclamantei părăte la plata sumei de 3.658 RON/lunar cu titlu de despăgubiri ce i se cuvin prin instituirea dreptuluii de servitute.

În temeiul art.274 Cod procedură civilă se solicită și obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

În probațiune se solicit proba cu înscrisuri, proba cu o nouă expertiză contabilă care să aibă ca obiectiv stabilirea, sumei datorate de intimata-reclamantă cu titlu de despăgubiri în favoarea sa și a căror valoare să fie proporțională cu prejudiciul cauzat prin instituirea servitutii de trecere în favoarea recșlamantei părăte - în acest sens se solicită ca expertul să aibă în vedere toate cheltuielile efectuate pentru întrega curte ce o deține în proprietate și ulterior să se procedeze la defalcarea cotei de cheltuieli ce ar trebui suportată de reclamanta părătă

Împotriva sentinței civile pronunțată în cauză a formulat apel și reclamanta părătă solicitând ca în urma soluționării căii de atac să se pronunțe o hotărâre prin care să se modifice hotărârea atacată în sensul admiterii în parte a cererii reconvenționale pentru suma de 73,17 RON/lună, cu titlu de despăgubiri, fără cheltuieli de judecată sau, în subsidiar, cu cheltuieli de judecată proporționale pretențiilor admise.

In motivarea apelului formulat reclamanta părătă arată următoarele:

1.Instanța a obligat-o, în calitate de reclamantă "să achite pârâtei reconveniente suma de 500 RON/lună, cu titlu de despăgubiri pentru pagubele cauzate prin exercitarea dreptului de servitute.".

Se arată faptul că instanța a reținut că pârâta - reconvenientă nu a dovedit care este întinderea despăgubirii și a stabilit o despăgubire în sumă de 500 RON/lună cu motivarea că suma a fost "recunoscută de reclamantă în răspunsul la interogatoriu ". această soluție, instanța de fond a neglijat însă faptul că, în prezent, recunoașterea și-a pierdut forța probantă absolută, nemaifîind considerată o "regină a probelor", astfel că poate fi combătută prin proba contrară, ca orice mijloc de probă.

În speță, proba contrară o constituie expertiza contabilă, dispusă de către instanță la solicitarea pârâtei - reconveniente, după ce fusese deja obținută așa-zisa recunoaștere a despăgubirilor pe calea interogatoriului.

această soluție, instanța de fond a neglijat însă faptul că, în prezent, recunoașterea și-a pierdut forța probantă absolută, nemaifiind considerată o "regină a probelor", astfel că poate fi combătută prin proba contrară, ca orice mijloc de probă.

În speță, proba contrară o constituie expertiza contabilă, dispusă de către instanță la solicitarea pârâtei - reconveniente, după ce fusese deja obținută așa-zisa recunoaștere a despăgubirilor pe calea interogatoriului.

Se pune în discuție care dintre cele două probe reflectă realitatea și este mai convingătoare: interogatoriul sau expertiza contabilă.

Pe de o parte, trebuie avut în vedere faptul că recunoașterea nu are la bază nici măcar un calcul estimativ al despăgubirilor, fiind rezultatul unei simple aprecieri a societății noastre,în consecință, suma de 500 RON/lună nu ar reprezenta cuantumul real al despăgubirilor.

Pe de altă parte, expertiza contabilă stabilește pe baza unor elemente concrete și norme de calcul (cheltuieli cu paza, energia electrică, cost tranzit) că pârâtei - reconveniente i se cuvin lunar 73,17 RON/lună cu titlu de despăgubiri,în aceste condiții, suma stabilită de expertiză corespunde realității și este de natură să asigure un echilibru între prejudiciu și despăgubiri.

Așa fiind, instanța de fond trebuia să constate că expertiza contabilă a anihilat efectele recunoașterii, întrucât prin prisma constatărilor expertizei, aceasta nu corespundea situației de fapt reale.

Cu toate acestea, instanța a înlăturat fără nici o motivare rezultatele expertizei contabile, a reținut că prin recunoașterea reclamantei s-a făcut dovada prejudiciului și fără alte argumente a obligat-o la plata sumei de 500 RON/lună, cu titlu de despăgubiri în favoarea pârâtei reconveniente.

De altfel, nu se poate reține nici împrejurarea că, în cauză, cuantumul despăgubirilor în sumă de 500 RON/lună a fost stabilit pe cale convențională, din moment de între părți nu a existat o asemenea înțelegere, nici înainte și nici după introducerea acțiunii.

Chiar și după efectuarea expertizei contabile, pârâta - reconvenientă a susținut (în obiecțiunile la raportul de expertiză) că i se cuvine ca despăgubiri suma de de 7.317,4 RON/lună, solicitând obligarea societății noastre la plata acestei sume.

Se subliniază faptul că recunoașterea despăgubirilor la nivelul sumei de 500 RON/lună a fost consecința unei erori de fapt, întrucât a fost făcută înainte de întocmirea expertizei tehnice și a expertizei contabile fără a avea cunoștință de elementele de calcul din rapoartele de expertiză amintite.

Reglementarea juridică actuală - art. 1206 alin. 2 Cod civil ar permite permite anularea mărturisirii dacă a fost făcută dintr-o eroare de fapt.

2.De asemenea într-o a doua critică formulată la adresa soluției instanței de fond se artată că reclamanta părătă a fost obligată la plata integrală a cheltuielilor de judecată în sumă de 3.100 RON, în urma admiterii în parte a cererii reconvenționale și obligării sale la plata sumei de 500 RON/lună cu despăgubiri în favoarea pârâtei reconveniente.

Soluția instanței de fond privind cheltuielile de judecată ar pune în discuție fundamentarea sa legală.

Astfel se arată că potrivit art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții este obligată să suporte cheltuielile de judecată.

Consideră că instanța nu a făcut o aplicare judicioasă a textului citat, pentru următoarele considerente:

a) Suportarea cheltuielilor de judecată are la bază ideea de culpă procesuală a părții care a pierdut procesul și care prin atitudinea sa a determinat aceste cheltuieli.

Din moment ce apelanta reclamantă a avut o atitudine de acceptare, atât înainte cât și după introducerea acțiunii, a despăgubirilor în sumă de 500 RON/lună, nu se poate reține o culpă procesuală în sarcina noastră, deoarece nu ea a provocat introducerea cererii reconvenționale.

Cheltuielile de judecată au fost determinate de atitudinea pârâtei -reconveniente care a refuzat suma de 500 RON/lună, introducând cererea reconvențională pe care instanța a admis-o în parte pentru aceeași sumă pe care societatea noastră o propusese pârâtei reconveniente.

Astfel ar fi în afara oricărei îndoieli că acceptarea înainte de introducerea acțiunii a sumei de 500 RON/lună ar fi făcut inutilă formularea cererii reconvenționale și s-ar fi evitat cheltuielile de judecată aferente.

De altfel, expertiza tehnică a confirmat justețea cererii de chemare în judecată și a opinat pentru acordarea servitutii de trecere în aceleași condiții în care a exercitat-o și înainte de declanșarea litigiului dintre părți.

Pe baza concluziilor expertizei tehnice a fost admisă cererea condiții în care este evident că nu ea este cea care trebuie să suporte onorariul aferent, deși în acțiunea principală a obținut câștig de cauză.

Soluția primei instanțe este contradictorie prin aceea că admite cererea principală dar o obligă să suportăm cheltuielile de judecată,în raport de aceste aspecte, solicită ca apelanta pârâtă - reconvenientă să suporte, în întregime, cheltuielile de judecată.

b)în subsidiar,se arată faptul că instanța de fond nu a făcut aplicarea art. 276 Cod procedură civilă, în căruia practica judiciară a statuat că în situația în care pretențiile au fost admise parțial, instanța va acorda celui care a avut câștig de cauză doar cheltuieli proporționale pretențiilor admise (Tribunalul Suprem, sentința civilă nr. 1372/1969, Revista Română de Drept nr. 4/1970, p. 181 și decizia civilă nr. 1816/1976, Revista Română de Drept nr. 4/1977, p. 59).

În cauză, prin cererea reconvențională pârâta a solicitat obligarea societății noastre la plata sumei de 2.500 RON/lună cu titlu de despăgubiri, cerere pe care instanța de fond i-a admis-o în parte pentru suma de 500 RON/lună fără o dimensionare a cheltuielilor de judecată corespunzător pretențiilor admise.

Alte argumente în acest sens s-ar deduce din dispozițiile art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, potrivit cărora instanța de fond era îndreptățită să micșoreze onorariul avocatului, constatând că este nepotrivit de mare față de valoarea pentru care au fost admise pretențiile pârâtei - reconveniente.

Pentru considerentele arătate se solicită ca obligarea la cheltuieli de judecată să se facă proporțional cu soluția de admitere în parte a pretențiilor din cererea reconvențională.

În dovedirea cererii formulate arată că va depune în cauză înscrisuri noi.

În cauză intimata reclamantă, a formulat întămpinare la apelul inițiat de apelanta părătă prin care a solicita respingerea apelului motivat de următoarele aspecte:

În fapt, instanța de fond a reținut că prin expertiza contabilă efectuată în cauză costurile necesare pentru funcționarea căii de acces au fost stabilite în sumă totală de 7.317,4 RON/lunar.

Instanța a mai reținut faptul esențial că această cale de acces deservește o suprafață de 83.395,66 mp aparținând pârâtei - reconveniente și doar suprafața de 278 mp este proprietatea reclamatei părăte

O asemenea diferențiere a suprafețelor deținute de părți este decisivă în stabilirea despăgubirilor și conduce la concluzia că suma de 2.500 RON/lunar solicitată de pârâta - reconvenientă nu are nici un fel de suport legal.

În aceste împrejurări arată că prima instanță a reținut în mod judicios, că "pretențiile pârâtei reconveniente în sensul obligării reclamantei la plata a Jd in cheltuielile ocazionate de întreținerea drumului de acces sunt neîntemeiate, cât timp paguba trebuie evaluată de cel ce pretinde repararea sa în raport de modalitatea de uzitare a căii de acces nu de toate cheltuielile pe care le suportă proprietarul fondului supus pentru derularea propriilor activități comerciale." și că ".pârâta reconvenientă nu a dovedit în cauză care este întinderea despăgubirii în funcție de pagubele cauzate prin folosirea căii de acces de către reclamantă.".

Cu toate acestea, prin cererea de apel, apelanta - pârâtă consideră, după o concepție proprie dar fără suficientă acoperire legală, că trebuie să suporte cheltuielile cu paza și iM.tul din toată curtea proprietatea sa, precum și alte cheltuieli cu privire la Porțile nr.1 și 2 ale societății, impozitul aferent întregii suprafețe de teren proprietatea sa, diferitele remunerații ale personalului angajat în cadrul societății

Pretențiile apelantei - pârâte în opinia reclamantei părăte ar contraveni dispozițiilor art. 616 Cod civil, potrivit cu care trebuie să existe o proporție între despăgubiri și pagube, evident fiind vorba doar de pagubele rezultate din exploatarea fondului.

Așa fiind, nu are relevanță pentru stabilirea despăgubirilor faptul că în curtea apelantei C sunt organizate 5 posturi a câte 4 paznici ce lucrează 24/24 ore și nici faptul că apelanta pârâtă a apreciat că pentru o pază mai eficientă a bunurilor sale prezintă utilitate angajarea unei firme de intervenție rapidă și instalarea unor camere de luat vederi.

De altfel, cheltuielile cu cei 4 agenți de pază folosiți la Poarta 2 societății unde se află calea de acces au fost incluse în calculul despăgubirilor în expertiza contabilă.

In aceste împrejurări apelanta - pârâtă ar solicita, în mod nefondat, includerea în cuantumul despăgubirilor și a cheltuielilor ocazionate de angajarea echipei de intervenție rapidă precum și a cheltuielilor cu portarii - gestionari de la Poarta 1 societății, deși nu sunt cheltuieli generate de exercitarea servituții de trecere.

De asemenea, cheltuielile cu iM.tul curții C nu pot fi puse pe seama exercitării servitutii de trecere, după cum nu sunt o consecință a servitutii nici cheltuielile ocazionate de instalarea camerelor de luat vederi, deoarece reprezintă cheltuieli efectuate de apelanta-pârâtă pentru desfășurarea în condiții de maximă siguranță a activității sale comerciale, esențial fiind că niciuna dintre măsurile suplimentare de pază luate de apelanta - pârâtă nu prezintă interes și utilitate pentru

Includerea cheltuielilor aferente în cuantumul despăgubirilor se face cu scopul vădit de a recupera măcar o parte din costuri, apelanta - pârâtă văzând în acordarea servituții de trecere o posibilă afacere și o sursă de venituri.

Pretențiile apelantei - pârâte, fiind total fără acoperire, în mod judicios, nu ar fi fost admise de către instanța de fond, deoarece în caz contrar s-ar fi încălcat art. 616 Cod civil.

În ce privește proba cu o nouă expertiză contabilă, solicită a se reține că, în esență, concluziile expertizei tehnice și a expertizei contabile efectuate în cauză sunt fundamentate și convingătoare. Proba cu o nouă expertiză contabilă cerută de apelanta - pârâtă nu apare ca utilă, nefiind necesară pentru dezlegarea pricinii, lipsa de utilitate fiind demonstrată și prin obiectivul expertizei propus de către parte.

În concluzie, se apreciază faptul că motivele expuse în cadrul cererii de apel nu sunt de natură să infirme sau să facă necesară reconstituirea situației de fapt și nu pot duce la schimbarea soluției pronunțate de instanța de fond, în sensul celor cuprinse în cererea de apel a C, astfel că se solicită respingerea apelului ca netemeinic și nelegal.

Examinănd actele si lucrările dosarului instanța de judecată va aprecia că apelul formulat în cauză de părăta reclamantă este întemeiat sub aspectul criticilor aduse fondului cauzei iar cel al reclamantei părăte este nefondat.

Față de criticile aduse soluției instanței de fond în apelurile formulate de către ambele părți s-a apreciat ca necesară și utilă efectuarea unei noi expertize judiciare contabile în cauză.

Astfel expertiza contabilă efectuată de expertul,raportat la obiectul cauzei și la obiectivele statuate a reținut următoarele aspecte:

Obiectul cauzei l-a constituit cererea reclamantei părăte de a i se acorda o servitute de trecere prin terenul proprietatea părătei reclamante precum și cererea reconvențională a părătei reclamante de a obliga reclamanta la plata cheltuielilor efectuate de aceasta,cheltuieli ocazionate de beneficiul acordării dreptului de servitute conform prevederilor art.616-618 din Codul Civil.

Se reține faptul că expertiza tehnică efectuată la instanța de fond a delimitat un culoar de trecere în lățime de 4 și o lungime de 90 care asigură minimul de acces la proprietatea reclamantei părăte, -

Obiectivul expertizei dispuse de instanța de apel constă în principiu în stabilirea sumei datorate de intimata reclamantă cu titlu de despăgubiri în favoarea,și a cărei valoare să fie proporțională cu prejudiciul cauzat prin instituirea servituții de trecere in favoarea

Expertul contrabil a constatat următoarea stare de fapt:

-culoarul de acces (in suprafața de 360 mp) către proprietatea L se afla in perimetrul unui teren in suprafața de 1587. in zona Porții 2 si asigura accesul in comun a autovehiculelor aparținând pârtilor aflate in litigiu.

- raportul dintre suprafața de teren utilizata de de 638 mp si suprafața de teren zona de acces prin Poarta2 (638/l 587) =40.20%.

-cheltuielile efectuate de - aferente exploatării numai a zonei delimitate de accesul prin Poarta 2, calculate de expertiza conform obiectivelor acesteia:

privind cheltuielile aferente Portii 2:

Poarta nr. 2 este asigurată cu paza continuua pe timp de 24 ore/zi, rezultând (720 ore/lunar x 11,54 ron/ oră) 8.308,8 ron/ luna

-Consumului celor 3 poiectoare/ lună (6,39 x 30) 191,7 ron/ lună, care asigură iM.tul doar în zona Porții 2 unde se află depozitul -.

Pentru o intrare/zi, rezulta pe lună (30 zile x 35,7 ron). 1.071,0 ron/ lună

Impozitul/ lună pt. S = 1587 mp 58,14 ron/ lună

In aceste condiții se arată faptul că totalul cheltuielilor lunare la poarta nr.2 se ridică la suma de 9.629.64 Ron.

Cota terenului utilizat de este 40.20% iar cheltuielile aferente acesteia se ridică lunar la suma de 3.869,10 Ron.

Expertul contabil arată faptul că raportat la frecventa intrărilor prin Poarta 2 autovehicolelor exploatate de - ce nu poate fi prestabilita,iar părțile nu ar fi de acord cu opinia expertului privind media de o singura intrare pe zi, s-ar putea evita eventualele divergente, prin convenția pârtilor sau dispoziția instanței,ca in viitor sa plătească de la caz la caz in mod concret fiecare cântărire prin Poarta 2.

În aceasta varianta s-ar opera o diminuare a cheltuielilor de 9.629,64 ron/luna cu 1071.00 ron/ luna reprezentând valoarea totala a cântăririlor pe timp de o luna efectuate de rezultând cheltuieli la aceasta poartă de 8.558,64 ron/luna,iar în această situație cheltuielile lunare aferente cotei reclamantei părăte ar fi de 3.440,57 Ron,urmând ca aceasta să achite tariful de cântărire in funcție de intrări.

In referire la un alt obiectiv fixat de instanța de judecată respectiv calcularea prin reținerea doar a cheltuielilor care se efectuează la poarta prin care se asigură accesul la depozitul acesteia - situație în care cheltuielile aferente doar acestei porți să fie partajate în cote egale între cele două părți, se arată că situația este următoarea:

-Cheltuieli lunare de 9.629.64 ron/luna: 24.814,82 ron/luna

-Cheltuieli lunare de 8.558,64 ron/luna: 24.279,32 ron/luna

cu condiția ca - sa plătească fiecare cântărire la trecerea prin P2.

Suplimentul de expertiză contabilă efectuat la dosarul cauzei urmare a obiecțiunilor formulate de către reclamanta părătă apelantă arată faptul că acestea nu sunt nu sunt întemeiate,atăta timp căt ele nu au în vedere nici starea de fapt concretă ce rezultă din înscrisurile anexate la raportul de expertiză și nici criteriile generale de asigurare a administrării și protecției patrimoniului, cheltuieli admise de Legea nr. 82/ 1991 Contabilității, cât și de legislația fiscală, care admite deductibilitatea acestor categorii de cheltuieli.

Intr-adevăr art. 616 Cod civil stabilește necesitatea existenței unei proporții între despăgubirea ce se poate acorda și pagubele ce ar putea fi ocazionate.

Tot în aceeași ordine de idei legiuitorul stipulează în mod expres în disp.art.630 și.631 Cod civil faptul că "acela cărui se cuvine o servitute are dreptul a face toate lucrările tebuincioase spre a se sluji de dănsa și spre aop ăstra.Aceste lucrări se fac cu cheltuiala sa, iar nu cu cheltuiala proprietarului fondului supus, afară numai cînd se va stabili altfel în titlul de stabilire servitutiei."

Raportat la toate aceste aspecte mai sus menționate și analizate de către instanța de apel se va proceda la admiterea apelului formulat de către părăta reclamantă cu consecința schimbării în parte a hotărârii apelate în sensul că se va dispune admiterea cererii reconvenționale,va fi obligată reclamanta părătă să achite acesteia suma de 3.869,10 Ron lunar(reprezentănd cheltuielile aferente cotei de 40.20% teren utilizat de reclamanta apelantă) cu titlu de despăgubiri pentru pagubele cauzate prin exercitarea dreptului de servitute, de la data pronunțării hotărării, cu menținerea restului dispozițiilor sentinței civile apelate.

De asemenea se va dispune respingerea apelului declarat de reclamanta intimată părătă ca nefondat urmănd a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către apelanta părătă intimată în sumă de 1.400 lei.

In ceea ce privește apelul formulat de către reclamanta părătă acesta va fi respins ca nefondat raportat la faptul că recunoașterea implicită a acesteia la interogatoriul luat a existenței unor cheltuieli urmare a instituirii servituții de trecere în favoarea sa, se coroborează cu probele administrate în cauză respectiv înscrisuri și expertize tehnice contabile, interogatoriul nefiind o probă singulară,de altfel ea contestă doar cuantumul cheltuielilor lunare ocazionate de instituirea servituții de trecere în favoarea sa.

Acest aspect, ce se cristalizează în principala critică adusă de ambele părți soluției instanței de fond a fost rezolvat de altfel în cadrul cercetării judecătoresti efectuate în faza devolutivă a apelului prin expertiza contabilă dispusă,expertiză care prin răspunsurile la obiectivele statuate și la obiecțiunile formulate de chiar reclamanta părără apelantă a statuat în mod concis și obiectiv cheltuielile generale necesare atăt accesului la cele două fonduri prin poarta nr.2 căt și întreținerii, pazei etc.a zonei respective, cheltulieli ce profită ambelor fonduri în mod proporțional suprafețelor deținute conform măsurătorilor topografice.

In referire la critica ce vizează faptul că ar fi fost obligată nelegal la plata cheltuielilor de judecată apreciem că în cauză instanța de judecată a procedat la o corectă aplicare a disp.art.274 Cod procedură civilă și nici nu era cazul ca acesta să constate incidența eventuală a disp.art.274 alin.3 Cod procedură civilă pentru a lua măsura diminuării onorariului de avocat,aceasta nefiind proporțională cu raportul dintre cuantumul pretențiilor solicitate și al celor admise, ci doar dacă se constată motivat că este nepotrivit de mare față de valoarea pricinii sau cu activitatea desfășurată de către apărător,ceea ce nu este cazul în mod evident în cauza dedusă judecății.

Pe de altă parte incidența disp.art.276 Cod procedură civilă este o simplă facultate a instanței de judecată de a aprecia în situația în care este cazul în ce măsură fiecare din părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată,putănd face compensarea lor,aceasta cu atăt mai mult cu căt în cauză singura care a solicitat cheltuieli de judecată a fost pârâta reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul comercial declarat de către pârâta - reconvenientă - SRL C împotriva sentinței civile nr. 3827/com/10.07.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția comercială în dosarul nr- (număr în format vechi 1856/com/2006), în contradictoriu cu intimata - reclamanta - SRL - cu sediul în C, str. - nr.21, având ca obiect alte cereri acțiune reală.

Schimbă în parte sentința civilă nr.3827/com/10.07.2007 a Tribunalului Constanța, în sensul că:

Admite cererea reconvențională.

Obligă reclamanta să achite pârâtei-reconvenționale suma de 3869.10 Ron/lună cu titlu de despăgubiri pentru pagubele cauzate prin exercitarea dreptului de servitute, de la data pronunțării hotărârii.

Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.

Respinge ca nefondat apelul declarat de către reclamanta - SRL - cu sediul în C, str. - nr.21, împotriva sentinței civile nr. 3827/com/10.07.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția comercială în dosarul nr- (număr în format vechi 1856/com/2006).

Obligă apelanta-reclamantă la plata către apelanta-intimată-pârâtă a sumei de 1400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate de părți în apel.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2008.

Președinte, - -	Judecător, - -
Grefier, - -

15 mai 2008

jud.fond.

red.jud.

4ex/13.06.2008

Președinte:Kamelia Vlad
Judecători:Kamelia Vlad, Erol Geli

Vezi şi alte speţe de drept comercial: