Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 10/2010. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ și de
CONTENCIOS ADMINISTRATIV și FISCAL
DOSAR NR. - -
DECIZIA NR. 10 /C/ 2010 -
Ședința publică
din 11 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Băltărete Savina Președinte secție
- - - Judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Bocșe Elena
- - - Grefier
S-a luat în examinare recursul comercial declarat de recurenta debitoare SOCIETATEA AGRICOLĂ, având CUI -, cu sediul în localitatea nr.191, județul S M și sediul procedural ales în S M,-, corp A.3 împotriva Sentinței nr. 779/ din 18 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr- în contradictoriu cuintimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Satu Mare, cu sediul în-,intimata creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M, cu sediul în Romană nr.3-5, intimata lichidatoare LJ 2000, cu sediul în S M,-,având ca obiect - PROCEDURA INSOLVENȚEI - SOCIETĂȚI AGRICOLE -
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru recurentă, reprezentanta acesteia avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 08.01.2010 emisă de Baroul Satu Mare, lipsă fiind celelalte părți din litigiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că recursul este la primul termen de judecată, este legal timbrat, fiind achitată taxa judiciară de timbru în valoare de 60 lei prin chitanța nr. - din 08.01.2010 și timbru judiciar mobil în valoare de 0,15 lei, intimata creditoare PSMa depus la dosar întâmpinare în 2 exemplare, iar lichidatoarea precizări într-un singur exemplar, nu s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, conform prevederilor art.242 Cod Procedură Civilă, după care:
INSTANȚA, comunică un exemplar al întâmpinării depuse de reprezentantei recurentei, care depune la dosar în probațiune copia chitanței nr. - din 06.08.2009.
INSTANȚA, nefiind excepții sau chestiuni prealabile, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentei învederează că debitul a fost achitat, astfel că susține recursul, apreciind că se impune admiterea lui și casarea sentinței recurate, conform art.304 pct.5 Cod Procedură Civilă, întrucât procedura de citare a societății nu a fost legal îndeplinita la 3 termene;
În susținerea cererii sale arată că intrarea în insolvență a societății s-a făcut cu nesocotirea prevederilor legale, iar instanța a fost investită de către FG. S M în baza unei simple adrese. Mai arată că societatea nu are alți creditori.
Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Sentința nr. 779/ din 18 iunie 2009 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Satu Mare a admis cererea formulată de creditoarea SMp entru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoruluiSOCIETATEA AGRICOLĂși a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență.
A numit administrator judiciar provizoriu, a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, a stabilit termenul pentru când administratorul judiciar să întocmească și să supună judecătorului sindic un raport prin care să propună fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observație din procedura generală, precum și un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă.
A fixat termenul pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor asupra averii debitorului, pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor, pentru depunerea contestațiilor la tabelul preliminar al creanțelor și pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor, precum și data ședinței adunării creditorilor.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul sindic, a constat următoarele:
Cererea formulată la data de 08.04.2009 de creditorul -S M, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței, a fost comunicată debitorului la data de 11.04.2009, apoi recomunicată la data de 29 mai 2009, că nu s-a formulat contestație, potrivitart.33 alin. 6din Legea privind procedura insolvenței;
Debitorul se află în încetare de plăți, stare de fapt dovedită prin neachitarea datoriei după 30 de zile de la scadență.
Creditorul -S M are o creanță comercială, certă, lichidă și exigibilă împotriva debitorului în cuantum de 22.111 lei, reprezentând creanțe fiscale, constând în debite principale și accesorii aferente, astfel cum sunt individualizate prin adresa nr. 24022/06.03.2009, îndeplinind condițiile art.3, pct.1, lit.a, pct.6, pct.11 și 12, art.31, art.34 din Legea 85/2006, astfel că sunt îndeplinite condițiile legii pentru deschiderea procedurii.
Împotriva acestei sentințe, în termen și legal timbrat, a declarat recurs debitoarea, SOCIETATEA AGRICOLĂ, solicitând în principal, casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea în tot a sentinței, în sensul respingerii cererii formulată de creditoare pentru deschiderea procedurii de insolvență.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că, hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 2105 alin.2 Cod Procedură Civilă, deoarece citarea debitoarei în fața instanței de fond, la toate cele trei termene de judecată se impunea a fi făcută conform dispozițiilor art.85 și următoarele din Codul Procedură Civilă, ceea ce însă nu s- făcut.
În ceea ce privește fondul cauzei, recurenta susține că hotărârea este lipsită de temei legal, din dovezile existente la dosar, nu se poate concluziona că aceasta creanță este certă, lichidă și exigibilă, întrucât instanța de fond s-a pronunțat în baza unei simple adrese emise tocmai de S
De asemenea se mai susține că anterior acestei cereri de deschidere a procedurii insolvenței, societății debitoare nu i-a fost comunicată nici o adresă cu privire la cuantumul sumelor pe care aceasta le datorează, pentru a le putea achita sau a le contesta, întrucât simpla cerere de deschidere a procedurii de insolvență este extrem de prejudiciabilă pentru recurentă, care urmează să își extindă activitatea pentr-o finanțare nerambursabilă din fondurile Uniunii Europene, iar o condiției esențială este tocmai aceea de a nu fi fost în vreo proceduro de insolvență sau faliment.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 ind.1 304 pct.5 și pct.9 Cod Procedură Civilă.
Prin Întâmpinarea depusă la dosar, intimata creditoare a arătat că nu se opune în principiu la admiterea recursului, ca urmare a faptului că recurenta debitoare și-a achitat datoriile restante la bugetul consolidat de stat, precizând totodată că, prin adresa nr. 77697/28.08.2009, înregistrată la ribunalul Satu Mare, a formulat cerere de renunțare la cererea de înscriere la masa credală a recurentei.
Verificând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, conform art. 304 ind.1 Cod Procedură Civilă, Curtea de APEL ORADEAa apreciat ca fondat recursul de față, pentru următoarele considerente
Astfel, prin sentința atacată judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Satu Mare, la cererea creditoarei D,G,F,P, SMa dispus, în temeiul art.33 alin.(6) din Legea nr.85/2006, deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei recurente, pentru ca ulterior pronunțării acestei hotărâri, respectiv la data de 28 august 2009, prin cererea înregistrată sub nr. 77697 adresată Tribunalului Satu Mare, creditoarea să renunțe la cererea sa de înscriere la masa credală a acestei debitoare, ca urmare a achitării integrale a debitului.
În fața instanței de recurs, la termenul de judecată din 11 ianuarie 2010, reprezentanta recurentei a depus la dosar copia chitanței nr. - seria -, privind plata sumei de 30.954 lei.
Potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 " orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor, prezumat în insolvență, poate introduce o cerere introductivă . ", care va cuprinde mențiunile arătate la literele " a-d" din același text de lege.
Art.3 alin. (1) din Legea nr.85/2006, definește noțiunea de insolvență ca fiind " aceea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile ".
Potrivit art.3 alin. (1) lit. " a " din același act normativ, "insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori ".
În speță însă, prezumția de insolvență a recurentei debitoare a fost răsturnată, prin faptul că s-a făcut dovada achitării integrale a datoriilor față de creditoare, potrivit chitanței evocate mai sus, emisă la 06.08.2009.
Criticile formulate de către recurentă sunt fondate cu atât mai mult cu cât, într-adevăr în fața instanței de fond nu s-a făcut dovada comunicării cu debitoarea a cererii de deschidere a procedurii de insolvență, formulată de către creditoare, din dovezile de primire și procesul verbal de predare depus la fila 16 dosar de fond, reiese că agentul procedural a făcut mențiunea că, societatea debitoare și-ar fi schimbat adresa, iar noul adresă este necunoscută.
Având în vedere că recurenta și-a onorat integral debitul față de intimata creditoare, ținând cont și de poziția acesteia, de neopunere, Curtea de APEL ORADEA, în temeiul art.312 alin. (1) coroborat cu art.304 pct.9 Cod Procedură Civilă, urmează să admită ca fondat recursul de față, să modifice în tot Sentința nr. 779/2009 a Tribunalului Satu Mare, în sensul că va respinge cererea formulată de creditoarea SMp entru deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitoarei SOCIETATEA AGRICOLĂ și va dispune efectuarea mențiunilor corespunzătoare la OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Satu Mare, constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat recursul declarat de recurenta debitoare SOCIETATEA AGRICOLĂ, având CUI -, cu sediul în localitatea nr.191, județul S M și sediul ales în S M,-, corp A.3 împotriva Sentinței nr. 779/din 18 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mareîn contradictoriu cuintimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Satu Mare,cu sediul în-, intimata creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M, cu sediul în Romană nr.3-5, intimata lichidatoare LJ 2000, cu sediul în S M,-, pe care o modifică în totalitate în sensul că:
RESPINGE cererea formulată de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M, cu sediul în Romană nr.3-5, pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SOCIETATEA AGRICOLĂ cu sediul procedural ales în S M,-, corp A.3.
DISPUNE efectuarea mențiunilor corespunzătoare la OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 ianuarie 2010.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - -
Red.dec.jud. - în concept - 20.01.2010
Jud. Fond
Tehnoredact.-DN.- 6 ex./ 22.01.2010
Emis / exped 4 comunicări - 25.01.2010
1. recurenta debitoare SOCIETATEA AGRICOLĂ, cu sediul proced. ales în S M,-, corp A.3
2.intimatul CSM,cu sediul în-,
3. intimata creditoare S M, Romană nr.3-5,
4. intimata lichidatoare LJ 2000, S M,-
Președinte:Băltărete SavinaJudecători:Băltărete Savina, Bocșe Elena, Blaga Ovidiu