Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1006/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL B-SECTIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.1006
Sedinta publica din 10.10. 2008
Instanta compusa din:
PREȘEDINTE: Georgeta Guranda
JUDECĂTOR 2: Monica Ruxandra Duță
JUDECĂTOR 3: Gabriela
Grefier
Pe rol solutionarea recursului formulat de recurenta ANKARA - SUCURSALA B, în contradictoriu cu intimata SC SRL, împotriva sentinței comerciale nr.1590/02.04.2008 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VII- a Comerciala, în dosarul nr-.
La apelul nominal facut în sedinta publică,se prezintă recurenta prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind intimata.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,
Recurenta prin avocat depune taxele judiciare de timbru, fiind anulate de către
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Recurenta prin avocat solicită admiterea recursului ca întemeiat și depune înscrisuri.
Instanța constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului comercial d e față;
Prin cererea înregistrată la nr- la Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, creditoarea SC SRL a solicitat deschiderea procedurii insolventei prevăzută de Legea nr.85/2006 față de pârâta debitoare ANKARA, care este în insolvență de mai mult de 30 de zile și care nu și-a achitat debitul de 33.513,95 lei reprezentând contravaloare prestații.
În motivarea cererii reclamanta creditoare a arătat că: a încheiat cu debitoarea un contract de subantepriză nr.64/16.04.2006, modificat prin actul adițional nr.2/07.08.2006 având ca obiect reabilitarea rețelei de furnizarea apei din jud. A și în baza căruia creditoarea a efectuat lucrări în cuantum de 375.307,18 lei din care debitoarea a achitat numai parțial debitul rămânând de plată suma de 33.513,9 51 lei care n-a fost achitată deși debitoarea a fost notificată în repetate rânduri.
Cererea introductivă a fost motivată în baza art. 31 alin 1 din legea nr.85/2006 și articolului 242 al 2 pr.civ. iar în dovedirea ei s-au depus la dosarul cauzei: contractul de subantepriză, actul adițional și dovada achitării taxei de timbru de 39 RON și 0.30 RON timbre judiciare.
La data de 27.02.2008 s-a comunicat cererea introductivă debitoarei care în termen de 10 zile prevăzut de articolul 33 alin.6 din lege nu a formulat contestație.
Prin sentința comercială nr.1590/02.04.2008 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VII- a Comerciala, în dosarul nr- s-a admis cererea formulată de reclamanta creditoare SC SRL C în contradictoriu cu debitoarea ANKARA - SUCURSALA B și ca o consecință s-a deschis procedura generală de insolvență pe o perioadă de observație de 60 de zile.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că cererea reclamantei întrunește elementele prevăzute de articolul 31 alin 1 din Legea nr.85/2006, respective articolul 112 Cod pr.civilă, că în dovedirea creanței a depus documentele justificative prevăzute de articolul 31 al.2 din lege, că debitorul este în insolvență prezumată de mai mult de 30 de zile de la scadentă, că reclamanta creditoare are o creanță superioară valorii prag de 10.000 RON ( așa cum prevede articolul 3 alin.1 pct.12 din lege) și că debitorul nu a mai fost supus procedurii insolvenței, în ultimii 5 ani, așa cum prevăd articolul 30 din lege, în temeiul articolelor 1169-1170 cod civil, articolului 43 Cod comercial, articolului 1 alin.2 lit.e din Legea nr.85/2006, articolul 36 alin.6 din lege, articolul 3 pct.24 si pct.15 din lege, tribunalul a admis cererea formulată de reclamanta creditoare și a deschis procedura generală de insolvență", respectiv perioada de observație.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta debitoare criticând soluția pronunțată ca nelegală întrucât instanța de fond a intrat în cercetarea fondului fără a soluționa excepția premergătoare invocată de pârâta debitoare la 1.04.2008.
Prin motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond nu a analizat și nu a supus dezbaterii excepției lipsei capacității de folosință și exercițiu a sucursalei care nu are capacitate juridică proprie, întrucât societatea mamă, are sediul în străinătate fiind singura care are această responsabilitate.
Curtea verificând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu urmează a admite recursul și a modifica în tot sentința atacată în sensul că va respinge cererea creditoarei ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală pasivă.
La fondul cauzei instanța a solicitat, după primirea cererii de insolvență să fie comunicată de la Registrul Comerțului situația debitoarei, însă nu a mai ținut cont de existența și conținutul acestor relații depuse din timp la dosar, conform căreia debitoarea avea statut de sucursală având societatea mamă în Turcia.
Excepția invocată făcea de prisos dezbaterea și judecarea pe fond a cauzei atât timp cât cererea pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva unei sucursale este inadmisibilă - sucursala neputând fi subiect de drept al unei astfel de cereri.
Cererea reclamantei nu putea fi judecată pe fond, fiind inadmisibilă față de împrejurarea că debitoarea pârâtă este sucursală -așa cum rezultă din adresa Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București.
În ceea ce privește capacitatea de exercițiu și folosință a societăților comerciale instanța urmează a reține că societatea mamă are sediul în Turcia, care nu este stat membru UE,și ca atare, în cauză nu pot fi invocate dispozițiile Regulamentului Comisiei Europene nr.1346/2000 privind procedurile de insolvență rezultă ci dispozițiile articolului 240 Cod comercial coroborate cu articolul 34 alin.2 și 35 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954 și articolului 11 lit. b din Decretul - lege nr. 122/1990, cu privire la persoanele juridice.
Ca atare orice persoană juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile conform articolul 35 alin 1 din Decretul nr.31/1954 prin organele sale.
În completare alin. 2 precizează că "actele juridice făcute de organele persoanei juridice în limitele puterilor ce le-au fost conferite sunt actele persoanei juridice însăși.
cu care sunt investite organele persoanei juridice trebuie să se circumscrie strict în sfera capacității dreptului de folosință a entității colective în cauză.
Cum acțiunea fost îndreptată împotriva unei sucursale care nu are personalitate juridică, în conformitate cu articolul 304 pct. 9 combinat cu articolul 312 alin. 1, Curtea va admite recursul și va modifica în tot sentința atacată în sensul că ca respinge acțiunea ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală pasivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta ANKARA - SUCURSALA B, în contradictoriu cu intimata SC SRL, împotriva sentinței comerciale nr.1590/02.04.2008 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VII- a Comerciala, în dosarul nr-.
Modifică în tot sentința atacată în sensul că:
Respinge cererea creditoarei ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală pasivă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 10 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
-
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
8.12.2008
------------------
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Georgeta GurandaJudecători:Georgeta Guranda, Monica Ruxandra Duță, Gabriela