Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 102/2010. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 102/R-COM

Ședința publică din 22 Ianuarie 2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Dumitru judecător

: - -, JUDECĂTOR 2: Ioana Miriță

: - -, JUDECĂTOR 3: Ioana Bătrînu

: -, grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în--11, sector 1, împotriva sentinței nr.1206 din19 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele-creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V, SC SA R, cu sediul în--5, județul V, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI R, intimata-debitoare SC SRL R, cu sediul în-, -.20,.D,.10, județul V și lichidatoarea GRUP R, cu sediul în str. G-ral nr. 18, -.1, județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, constatând că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă potrivit dispoz. art. 242 pct. 2 cod.pr.civilă, reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Constată că, prin sentința nr. 1206 din 19 octombrie 2009 Tribunalului Vâlcea, în temeiul art.132 din Legea privind procedura insolvenței, a fost dispusă închiderea procedurii falimentului debitorului SC SRL Rm.V, județul V și radierea acestuia din Registrul Comerțului.

Pentru a decide astfeljudecătorul sindica constatat că, prin încheierea nr.446 din 29 aprilie 2009 Tribunalului Vâlcea, a fost dispună deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC SRL, iar prin încheierea nr.548 din 10 iunie 2002 s-a dispus trecerea la procedura falimentului și dizolvarea societății debitoare.

De asemenea, JUDECĂTOR 4: Victoria sindic a constatat că la 6 aprilie 2009 lichidatorul judiciar a depus raportul final de lichidare pe care l-a afișat la ușa instanței și l-a comunicat părților în copie și că, prin sentința nr.652 din 11 mai 2009 au fost respinse obiecțiunile formulate de DGFP V împotriva acestuia.

În consecință, în temeiul art.132 din Legea nr.85/2006, judecătorul- sindic, după aprobarea raportului final, a admis cererea lichidatorului și a dispus închiderea procedurii și radierea societății debitoare.

La 11.12.2009, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B (AVAS) a declarat recurs, criticând soluția primei instanțe ca nelegală.

În motivare se susține că recurenta este creditoarea societății debitoare, potrivit Protocolului nr.36/03.03.2004, prin care a fost preluată creanța CAS V, însă nu a fost citată niciodată în procesul de insolvență al SC SRL și că a aflat de procesul de insolvență al acesteia din Buletinul Insolvenței nr.5688/27.11.2009 în care a fost publicată sentința de închidere a procedurii.

Recursul nu este fondat.

Nu poate fi admisă critica recurentei, având în vedere că aceasta nu a făcut parte din raportul juridic procesual supus prezentei căi de atac.

Curtea constată că pentru creanțele CAS Vas tat în litigiu DGFP V și că, potrivit raportului final și al planului de distribuție, creditoarea arătată a încasat suma de 8.423,50 lei, din totalul creanței de 36.911 lei, rămânând neacoperită pentru suma de 28.487,50 lei.

De asemenea, curtea mai constată că procedura insolvenței pentru debitoarea SC SRL a început în anul 2002 și că CAS Vas tat în litigiu până la 27 iunie 2005, de la acest moment locul său fiind luat de DGFP

Având în vedere că nu a existat niciun document din care să rezulte preluarea creanței CAS V de către AVAS; că cesiunea la care se referă recurenta este opozabilă debitoarei-insolvente numai din momentul încheierii protocolului de predare a creanței și notificării lui debitoarei insolvente; și că, în lipsa notificării lichidatorul, nu a avut nicio informație relativă la creanța invocată de recurentă.

Văzând că, potrivit art.6 alin.3 din Legea nr.85/2006, publicarea deschiderii procedurii de insolvență în Buletinul insolvenței este opozabilă tuturor persoanelor care nu au putut fi identificate în actele debitorului și care ar putea ridica pretenții împotriva debitoarei-insolvente;

Văzând și că, recurenta nu a fost parte în litigiul în care a fost pronunțată sentința atacată, în consecință, ea nu poate critica această hotărâre căci, potrivit art.294 Cod pr.civilă, în apel nu se poate schimba calitatea părților, regulă ce se aplică cu și mai multă rațiune în recurs.A fortiori, cu atât mai mult, nu poate formula cale de atac o persoană care nu a fost parte în proces la instanța de fond.

În concluzie, recursul formulat de AVAS este inadmisibil, potrivit art.294 și art.316 Cod pr.civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în--11, sector 1, împotriva sentinței nr.1206 din 19 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele-creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V, SC SA R, cu sediul în--5, județul V, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI R, intimata-debitoare SC SRL R, cu sediul în-, -.20,.D,.10, județul V și lichidatoarea GRUP R, cu sediul în str. G-ral nr. 18, -.1, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 ianuarie 2010, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - -

Grefier,

-

Red.DV/26.01.2010

EM/8 ex.

Jud.sindic.

Președinte:Dumitru
Judecători:Dumitru, Ioana Miriță, Ioana Bătrînu, Victoria

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 102/2010. Curtea de Apel Pitesti