Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 105/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALA NR:105
Sedința publică din 30 ianuarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Minodora Condoiu
JUDECĂTOR 2: Vasile Soroceanu
JUDECĂTOR 3: Decebal Taragan
GREFIER - - -
****************
Pe rol judecarea cererii de recurs, formulată de recurenta revizuentă împotriva sentinței comerciale nr.2757/18.07.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 2, CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, SC SA și SC SA prin lichidator judiciar SC EXPERT.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenta prin avocat cu împuternicire avocațială depusă la fila 19 dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:
Apărătorul recurentei, arată că nu mai are cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată dezbaterile închise, în baza art.150 pr.civ. și acordă cuvântul recurentei prin apărător.
Recurenta prin apărător, susține că are calitate procesuală activă și solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VII a Comercială sub nr-, revizuienta a solicitat în contradictoriu cu intimații ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, SC SA, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și cu lichidatorul judiciar SC EXPERT SRL revizuirea sentinței comerciale nr.861/2003 pronunțată în dosarul nr. 756/2002 de către Tribunalul București - Secția a VII a Comercială.
La termenul de judecată din 18.07.2007, instanța din oficiu a invocat excepția lipsei calității procesuale active a revizuientei.
Prin sentința comercială nr.2757/18.07.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a revizuientei și s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuienta în contradictoriu cu intimații ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, SC SA, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, ca fiind formulate de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin sentința comercială a cărei revizuire se solicită judecătorul-sindic nu a soluționat fondul cererii de angajarea răspunderii, dispoziția de închidere a procedurii nefiind pronunțată în contradictoriu cu revizuienta care nu deținea vreo funcție în cadrul societății, avea doar calitatea de cenzor la SC SA.
Împotriva sentinței comerciale nr.2757 din 18.07.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a declarat recurs arătând că în dosarul nr.756/2002 în care s-a pronunțat sentința civilă nr.861/2003 a fost citată în calitate de pârâtă chiar dacă citarea s-a făcut la o adresă greșită.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea reține că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Din dispozitivul sentinței comerciale nr.861/23.04.2003 pronunțată de judecătorul-sindic rezultă că s-a disjuns capătul de cerere privind a atragerea la răspundere civilă conform articolului 124 din Legea nr.64/1995 (în vigoare la acea dată) a administratorului societății debitoare și a cenzorilor, și ( fila 66 din dosarul nr.756/2002).
Față de faptul că recurenta a avut calitatea de pârât în dosarul nr. 756/2002 în care s-a dat sentința comercială nr.861 din 23.04.2003 rezultă că are calitate de a exercita și căile de atac extraordinare asupra hotărârii pronunțate.
Având în vedere considerentele arătate Curtea în baza articolului 312 alin. 1 Cod Procedură Civilă va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta revizuentă împotriva sentinței comerciale nr.2757/18.07.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 2, CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, SC SA și SC SA prin lichidator judiciar SC EXPERT SRL.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 30 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.Jud.
Tehnored.
Ex. 2
18.02.08
Președinte:Minodora CondoiuJudecători:Minodora Condoiu, Vasile Soroceanu, Decebal Taragan