Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1065/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1065
Ședința publică din 18 noiembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: -
S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice L împotriva sentinței comerciale nr. 866 din 24 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată &, reprezentată prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență din
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 866 din 24 aprilie 2008 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Timișa dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea & și radierea acesteia din registrul comerțului. De asemenea, în temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006, instanța l-a descărcat pe lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență din T, de orice îndatorii și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați, iar în conformitate cu art. 135 din același act normativ a dispus notificarea sentinței debitoarei, creditorilor, direcției teritoriale a finanțelor publice și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea ei în Buletinul procedurilor de Insolvență.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că la data de 24 aprilie 2008, lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență din T, desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei &, a solicitat închiderea procedurii colective ca urmare a lipsei bunurilor din averea falitei.
Constatând că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința nr. 247 din 7 iunie 2008, că în cauză s-au întocmit și comunicat notificările cerute de art. 61 din Legea nr. 85/2006 și că în averea societății debitoare nu au fost identificate bunuri prin valorificarea cărora să poată fi îndestulate creanțele înscrise la masa credală, iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii, tribunalul acceptat solicitarea practicianului și a dispus încheierea procedurii insolvenței, cu toate consecințele care rezultă din aceasta.
Împotriva sentinței civile de mai sus, în termen legal, a declarat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice L, solicitând, în principal, casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea acesteia în sensul de a se dispune antrenarea răspunderii administratorului societății debitoare, pentru următoarele motive:
Întrucât calea de atac este îndreptată împotriva unei sentințe care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, recursul nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 din Codul d e procedură civilă, instanța de control judiciar având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din același cod.
Creditoarea a arătat că prin cererea de înscriere a creanței a solicitat lichidatorului să întocmească un raport amănunțit referitor la incidența în cauză a dispozițiilor art. 138 din Legea insolventei în privința administratorului. Motivat de faptul că administratorul social nu a depus actele prevăzute de lege, practicianul a concluzionat că nu se impune atragerea răspunderii acestuia, întocmind în acest sens un raport de închidere, care a fost comunicat reprezentantului instituției creditoare la ultimul termen de judecată. În aceste condiții, recurenta arată că a solicitat acordarea unui nou termen tocmai pentru a contesta cele menționate de lichidator, dat fiind că faptul că apreciază neîntemeiată concluzia practicianului privitoare la neincidența art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, întrucât nedepunerea actelor contabile face aplicabile aceste prevederi. Însă, cererea i-a fost respinsă de prima instanță, procedura colectivă fiind închisă, astfel că se impune casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a fi îndeplinite procedurile prevăzute de Legea insolvenței și pentru ca judecătorul-sindic să se pronunțe asupra antrenării răspunderii administratorului societății falite.
În cazul care instanța de control judiciar apreciază că nu se impune reținerea motivelor susarătate, recurenta solicită modificarea sentinței tribunalului în sensul antrenării răspunderii administratorului social în temeiul art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea insolvenței întrucât acesta nu și-a îndeplinit obligația de a preda actele contabile, încercînd astfel să se sustragă controlului exercitat de lichidator și de judecătorul-sindic. În conformitate cu art. 72, art. 83 și art. 144 din Legea nr. 31/1990, precum și cu art. 1 din Legea nr. 82/1991, republicată, administrarea unei societăți comerciale presupune îndeplinirea unor obligații complexe, inclusiv pe aceea de păstrare a registrelor societății, existând o legătură de cauzalitate între neținerea evidențelor contabile și starea de încetare de plăți, deoarece în aceste condiții este imposibil de urmărit situația încasărilor și plăților persoanei juridice.
În drept a invocat Legea insolvenței, Legea nr. 31/1990 și Legea nr. 82/1991.
Intimata debitoare, deși legal citată prin lichidatorul judiciar, nu s-a prezentat la dezbateri și nici nu a formulat întâmpinare.
Examinând recursul declarat, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, în care se încadrează, potrivit alin. 3 al art. 306 din același cod, motivele invocate de creditoare, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând să-l respingă ca atare, având în vedere următoarele considerente:
Într-adevăr, prin raportul de activitate depus la data de 24 aprilie 2008 lichidatorul judiciar al debitoarei &, Cabinet Individual de Insolvență din T, a solicitat închiderea procedurii de insolvență declanșată față de societatea debitoare cu motivarea că persoana juridică falită nu deține active valorificabile, ceea ce face aplicabile în speță prevederile art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Acest text statuează fără echivoc că în orice stadiu al procedurii prevăzute de legea menționată, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Având în vedere faptul că singurul creditor care și-a înscris creanța la masa credală nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare pentru continuarea administrării procedurii de insolvență față de societatea debitoare, în mod legal prima instanță a făcut aplicarea textului art. 131 din Legea nr. 85/2006, criticile recurentei fiind neîntemeiate.
Este adevărat că reprezentantul instituției creditoare, prezent la dezbaterile din 24 aprilie 2008, solicitat, după comunicarea unui exemplar al raportului practicianului, acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua la cunoștință de conținutul respectivului act, cerere care i-a fost respinsă de judecătorul-sindic ca fiind nejustificată, însă această împrejurare nu poate duce la casarea hotărârii atacate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pe de o parte, deoarece raportul de închidere a procedurii are patru paragrafe (21 de rânduri), tribunalul apreciind că partea a avut posibilitatea studierii înscrisului la acel termen. Pe de altă parte, dacă reprezentantul recurentei chiar dorea să formuleze contestație împotriva raportului practicianului, așa cum susține în cererea de recurs, nimic nu l-a împiedicat să învedereze judecătorului-sindic acest lucru, din cuprinsul practicalei sentinței atacate nerezultând o asemenea împrejurare. Nu în ultimul rând, partea creditoare nu a fost vătămată în niciun fel prin respingerea cererii de amânare atâta vreme cât, deși lichidatorul judiciar a arătat în mod expres că nu consideră că în cauză se impune antrenarea răspunderii patrimoniale a fostului administrator social, aceasta nu a solicitat judecătorului-sindic autorizare, în condițiile alin. 3 al art. 138 din Legea nr. 85/2006, să introducă acțiunea reglementată de alin. 1 al aceluiași articol.
Este fără îndoială că art. 138 pune la dispoziția creditorilor mijloace și instrumente specifice în scopul satisfacerii creanțelor în situația în care starea de insolvență a societății a fost cauzată prin una din faptele prevăzute la alin. 1 al acestui text de lege.
Astfel, acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a persoanelor membre ale organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și a oricăror alte persoane, și de obligare a acestora la suportarea unei părți din pasivul societății comerciale debitoare are un caracter special, justificat de particularitatea domeniului reglementat de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Potrivit prevederilor alin. 1 al art. 138, administratorul judiciar sau lichidatorul, după caz, are legitimare procesuală activă pentru a solicita angajarea răspunderii persoanelor care au cauzat starea de insolvență a debitorului. În condițiile expres prevăzute de lege, art. 138 alin. 3, dacă aceștia au omis să indice, în raportul lor asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale societății comerciale și răspunderea acestor persoane amenință să se prescrie, calitatea procesuală activă este dobândită și de comitetul creditorilor.
Acest organism reprezintă interesele creditorilor îndreptățiți să participe la procedura insolvenței, fiind ales de adunarea creditorilor și format din 3 sau 5 creditori dintre cei cu creanțe garantate și cei, dintre primii 20 de creditori în ordinea valorii. Constituirea prin lege a comitetului reprezentativ justifică preocuparea legiuitorului de a reglementa în mod detaliat și judicios toate aspectele ce țin de procedura insolvenței, care, de regulă, este o procedură cu caracter colectiv, implicând participarea unui număr M de creditori care vin în concurs pentru satisfacerea propriilor creanțe, dispozițiile referitoare la comitetul de creditori satisfăcând unul dintre imperativele legii, și anume cadrul organizat, ca modalitate de manifestare a voinței creditorilor participanți la procedura insolvenței.
Din enumerarea atribuțiilor stabilite prin lege (art. 17) se poate observa că acest comitet acționează ca un mandatar al adunării creditorilor, care îndeplinește funcția de reprezentare a creditorilor înscriși în tabelul definitiv de creanțe în raporturile cu administratorul judiciar sau lichidatorul. Ca atare, în condițiile în care în tabelul definitiv de creanțe sunt înscriși prea puțini creditori, fapt ce împiedică formarea unui comitet, este evident că aceștia pot exercita personal toate atribuțiile pe care legea le prevede în sarcina comitetului, inclusiv aceea de a solicita judecătorului-sindic să autorizeze introducerea acțiunii privind stabilirea răspunderii membrilor organelor de conducere, orice altă interpretare a legii fiind de natură a crea consecințe grave cu privire la stabilirea activului debitorului, creditorii fiind privați de posibilitatea recuperării integrale sau în proporție cât mai Mac reanțelor, doar pentru că nu sunt în număr suficient pentru a forma un comitet. Prin urmare, o astfel de interpretare ar contraveni scopului declarat al legii, respectiv acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, și ar nesocoti accesul liber la justiție al creditorilor aflați într-o atare situație, drept în egală măsură protejat prin Constituție, lucru care nu poate fi acceptat.
Nu în ultimul rând, nici solicitarea subsidiară a instituției recurente ca instanța de control judiciar să modifice sentința tribunalului în sensul antrenării răspunderii administratorului social în temeiul art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea insolvenței întrucât, potrivit art. 72, art. 83 și art. 144 din Legea nr. 31/1990, coroborat cu art. 1 din Legea nr. 82/1991, republicată, administrarea unei societăți comerciale presupune îndeplinirea unor obligații complexe, inclusiv pe aceea de păstrare a registrelor societății, existând o legătură de cauzalitate între neținerea evidențelor contabile și starea de încetare de plăți, nu poate fi admisă atâta timp cât în fața primei instanțe nu s-a solicitat aplicarea acestui caz de răspundere. Pe de o parte, motivat de împrejurarea că din redactarea textului art. 138 din Legea nr. 85/2006 rezultă fără echivoc faptul că o asemenea cerere nu se poate face decât pe perioada cât debitorul respectiv se află sub incidența procedurii prevăzute de actul normativ amintit și nu după ce procedura a fost închisă. Aceasta, întrucât art. 136 din Legea insolvenței arată că prin închiderea procedurii judecătorul-sindic, administratorul/ lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați. Pe de altă parte, dacă s-ar da curs solicitării recurentei s-ar încălca principiul dublului grad de jurisdicție, ca regulă de bază al funcționării serviciului public al justiției, ceea ce nu este admisibil.
Deși sentința tribunalului nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, nu înseamnă că un recursomisio mediodevine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 din același cod, instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.
Față de cele reținute, sentința atacată fiind temeinică și legală, iar recursul instituției creditoare nefondat, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea îl va respinge conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice L împotriva sentinței comerciale nr. 866 din 24 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată &, reprezentată prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență din
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /27.11.2008
Dact. /28.11.2008 - 2 ex.
Primă instanță - Tribunalul Timiș
Judecător-sindic -
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu
