Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1108/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1108

Ședința publică de la 01.10.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Cosmin Mihăianu

JUDECĂTOR 2: Iulia Prelipcean I -

JUDECĂTOR 3: Aurică Avram

GREFIER - - -

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta, împotriva sentinței comerciale nr. 2119/08.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta, reprezentată de avocat cu delegație de substituire la dosar, D-na, lipsind intimata.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul, în susținerea recursului.

Apărătoarea recurentei solicită admiterea recursului și, în principal, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanțe, iar în subsidiar, modificarea sentinței, în sensul respingerii contestației debitoarei, admiterii cererii și deschiderii procedurii generale a insolvenței.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 2119/08.04.2009, Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a admis contestația debitoarei și a respins cererea prin care creditoarea a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei.

Pentru a pronunța această sentință, judecătorul-sindic a evocat dispozițiile art. 31 alin. 1, rap. la art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 și reținut că, deși este adevărat că pentru dovedirea existenței unei creanțe certe nu este necesară existența unui titlu executoriu, caracterul cert, exigibil și întinderea creanței trebuie să rezulte neîndoielnic din înscrisurile depuse la dosar. În acest context, a apreciat că, în condițiile în care creditoarea solicită inclusiv daune moratorii calculate la debitul principal, iar debitoarea contestă respectarea de către creditoare a obligațiilor constând în predarea efectivă a mărfurilor, creanța nu este certă, nici întinderea ei nu este conturată, ceea ce impune administrarea unor probe mai ample, care exced cadrului deschiderii procedurii insolvenței. Prima instanță a mai constatat că societatea creditoare a depus la dosar mai multe facturi în susținerea creanței, dar acestea sunt parțial ilizibile, astfel încât, corelat cu poziția exprimată de debitoare, a apreciat că trebuie administrate probe suplimentare, într-un litigiu de drept comun.

Pe de altă parte, judecătorul-sindic a mai constatat că debitoarea a răsturnat prezumția de insolvență, extrasul de cont bancar emis la data de 07.04.2009 de către evidențiind existența unui sold disponibil de 273.445,34 lei.

Având în vederea considerentele expuse mai sus, prima instanță a admis contestația debitoarei și a respins cererea creditoarei, apreciind-o ca fiind neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, solicitând, în principal, casarea sa și trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanțe, iar în subsidiar, modificarea sa, în sensul respingerii contestației debitoarei și admiterii cererii sale, de deschidere a procedurii insolvenței împotriva

În motivare, recurenta a arătat că în mod nelegal prima instanță a apreciat că nu este îndeplinită cerința certitudinii creanței și că nu ar fi un creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii, întrucât creanța sa rezultă din înseși facturile fiscale acceptate de intimată, fără obiecțiuni. În această ordine de idei, recurenta a arătat că, în măsura în care intimata intenționa să formuleze obiecțiuni la pretențiile sale, ar fi trebuit să le comunice cel mai târziu cu ocazia invitației la conciliere directă.

În ceea ce privește starea de insolvență, recurenta a susținut că prima instanță și-a întemeiat concluziile pe existența unor înscrisuri, pe care debitoarea-intimată le-a depus la dosar la data soluționării cauzei, care nu i-au fost comunicate, încălcându-se dreptul la apărare și principiul contradictorialității.

Cu toate acestea, din examinarea extrasului de cont, recurenta a subliniat că acesta a fost emis la data de 07.04.2009, după data la care cererea sa introductivă a fost înregistrată, iar extrasul nu indică măsura în care soldul disponibil nu provine de la o creditare a societății - caz în care nu s-ar răsturna prezumția de insolvență; totodată, a susținut că fluxul operațiunilor desfășurate de debitoare este irelevant, în măsura în care plățile periodice ale acesteia nu sunt suficiente pentru stingerea tuturor datoriilor exigibile.

Analizând actele dosarului, precum și hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:

Potrivit art. 31 alin. 1, coroborat cu art. 3 pct. 6 și 12 din Legea nr. 85/2006, rice creditor care o creanță certă, lichidă și exigibilă, de mai mult de 30 de zile, care depășește valoarea prag stabilită de lege - 30.000 lei, poate să solicite deschiderea procedurii colective împotriva unui debitor prezumat în insolvență, adresând tribunalului competent o cerere introductivă, în care urmează să precizeze cuantumul și temeiul creanței, existența unei garanții reale, constituite de către debitor sau instituite potrivit legii, existența unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor debitorului și declarația privind eventuala intenție de a participa la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui să precizeze, cel puțin la nivel de principiu, modalitatea în care înțelege să participe la reorganizare.

În speță, Curtea constată că, în ceea ce privește creanța de care se prevalează recurenta, sunt îndeplinite,în parte, cerințele actuale ale legii.

Potrivit art. 379 alin. 3.proc.civ. "Creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul."

Între părți s-au derulat raporturi contractuale, în condițiile art. 36.com. în temeiul cărora recurenta a emis mai multe facturi fiscale, acceptate la plată de către intimată, prin semnare și aplicarea ștampilei.

Așa fiind, este limpede că suma de care se prevalează recurenta rezultă din acte recunoscute de către debitor, ceea ce conferă creanței caracterul de certitudine. Iar aplicarea daunelor moratorii, în conformitate cu art. 43.com. nu poate fi apreciată ca dând naștere unei creanțe care nu ar mai îndeplini cerința certitudinii.

În acest context, în măsura în care, totuși, judecătorul-sindic ar fi apreciat că se impune administrarea unor probe mai ample, acestea ar fi putut fi ordonate în cadrul judecății în primă instanță, întrucât nici un text legal nu împiedică administrarea lor în cadrul procedurii colective. Este însă inutilă administrarea dovezilor, anterior deschiderii procedurii, pentru determinarea cuantumului creanței, de vreme ce întinderea acesteia ar urma să fie stabilită, cu ocazia întocmirii tabelului definitiv, în urma analizei administratorului judiciar, în acest stadiu instanța de recurs având de examinat doar dacă recurenta deține împotriva intimatei o creanță certă, lichidă și exigibilă, al cărei cuantum depășește valoarea prag prevăzută de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006.

Astfel, Curtea constată că valoarea prag a creanței, de 30.000 lei, stabilită prin modificarea adusă Legii nr. 85/2006 de către Legea nr. 277/2009 este depășită.

Trebuie subliniat, în acest context, că dispozițiile noii legi sunt de imediată aplicare, ca norme de procedură și că, din acest motiv, ele trebuie avute în vedere la data soluționării recursului împotriva hotărârii prin care s-a respins cererea de deschidere a procedurii colective, ca moment la care se apreciază îndeplinirea cerințelor necesare deschiderii procedurii.

De asemenea, Curtea mai constată și că intimata a răsturnat prezumția de insolvență instituită de art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006.

Definită de art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 drept o stare a patrimoniului caracterizată prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, insolvența debitorului este una dintre condițiile indispensabile pentru aplicarea procedurii generale prevăzute de această lege.

Or, extrasele de cont bancar emise de la denotă faptul că în conturile recurentei se regăsesc sume care depășesc nivelul creanței reclamate de către recurentă. După cum rezultă din însuși extrasul de la filele 33 și urm. din dosarul de fond, titularul contului este intimata, fiind lipsite de relevanță mențiunile cuprinse pe cea de-a doua filă, la rubrica "simbol cont".

În această ordine de idei, Curtea constată că recurenta a solicitat casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanțe, motivat de faptul că înscrisurile prin care debitoarea-intimată a răsturnat prezumția de insolvență nu i-au fost comunicate.

Dincolo de faptul că împrejurarea afirmată de recurentă nu justifică o casare cu trimitere (care poate avea loc doar în ipotezele prevăzute de art. 312 alin. 5.proc.civ.), trebuie avută în vedere atitudinea procesuală a creditoarei-recurente, care nu a înțeles să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului în fața primei instanțe, în sensul art. 129 alin. 1.proc.civ. Dacă și-ar fi îndeplinit o atare obligație, creditoarei i s-ar fi comunicat înscrisurile, în conformitate cu art. 96.proc.civ. În schimb, atât timp cât a lipsit de la ședință și nici nu a formulat vreo cerere de comunicare a înscrisurilor administrate în cursul procedurii judiciare, recurenta nu poate invoca necomunicarea unor înscrisuri, care nu reprezintă acte de procedură supuse din oficiu comunicării, potrivit art. 86 alin. 1.proc.civ.

Cum procedura insolvenței nu poate fi declanșată dacă debitorul are fonduri disponibile pentru a putea plăti creanța, nici măcar în cazul în care acesta ar fi de rea-credință - întrucât ar putea fi demarată executarea silită -, Curtea constată că sentința atacată este una legală și temeinică, impunându-se să fie păstrată, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. 1.proc.civ. și art. 8 alin. 1 și 3 din Legea nr. 85/2006, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de către recurenta, cu sediul ales în C,--84, jud. C, la avocat, împotriva sentinței comerciale nr. 2119/08.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata, cu sediul în B, Libere, nr. 1, corp B,. 3, sector 1.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01.10.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - I - - -

GREFIER,

- -

Red. Jud. /4 ex./07.10.2009

Judecător-sindic -

Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială

Președinte:Cosmin Mihăianu
Judecători:Cosmin Mihăianu, Iulia Prelipcean, Aurică Avram

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1108/2009. Curtea de Apel Bucuresti