Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1168/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 1372/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.1168
Ședința publică de la 12.10.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Iulica Popescu
JUDECĂTOR 2: Maria Speranța Cornea
JUDECĂTOR 3: Gabriela
Grefier
*************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta - MEDICAL SRL, în contradictoriu cu intimatele - SRL și, împotriva sentinței comerciale nr.2282/27.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta prin avocat, fără delegație la dosar, intimatele prin reprezentant, legitimat cu CI seria - -/22.12.1999/Secția 22 și - SRL prin reprezentant fără delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care, recurenta prin avocat depune dovada achitării taxei de timbru, solicitând acordarea unui termen, întrucât săptămâna aceasta se întrunește Adunarea Generală a Creditorilor.
Intimata - SRL prin reprezentant se opune amânării cauzei, având în vedere că prin sentința atacată s-a dispus intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitoarei - MEDICAL SRL.
Lichidatorul judiciar personal învederează că este de acord cu acordarea unui nou termen pentru ca recurenta să încerce să mai salveze societatea printr-un plan de reorganizare fiabil.
Curtea deliberând, în această fază procesuală, respinge cererea de amânare a cauzei, având în vedere că prin sentința atacată s-a dispus intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitoarei - MEDICAL SRL.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe recurs.
Recurenta prin avocat solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, învederând că voința creditorilor trebuie să primeze.
Intimata - SRL prin reprezentant solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Lichidatorul judiciar personal solicită admiterea recursului.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 2282 din 27.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, judecătorul - sindic în temeiul dispozițiilor articolului 54 alineat 5 raportat la articolul 107 alineat 1 litera d din Legea nr.85/2006 a dispus intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitoarei - MEDICAL SRL în contradictoriu cu creditoarea - SRL, ca urmare a faptului că administratorul judiciar prin raportul întocmit considerând că debitoarea nu mai avea șanse de redresare, se impunea aplicarea prevederilor articolului 54 alineat 5 raportat la articolul 107 alineat 1 litera d din legea falimentului.
Împotriva acestei sentințe comerciale, debitoarea, în termenul legal prevăzut de articolul 8 alineat 2 din Legea nr.85/2006 a declarat recurs, pentru soluționarea căruia la Curtea de Apel București - Secția a Va Comercială la data de 11.06.2009 a fost înregistrat dosarul nr-.
Recurenta debitoare consideră că sentința atacată este nelegală deoarece:
-instanța nu a observat că nu era în faliment real;
-creditorii susțineau soluția reorganizării;
-au fost încălcate dispozițiile articolului 54 alin 3 din Legea nr.85/2006.
În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și revenirea debitoarei la perioada de observație.
Intimații legal citați nu au formulat întâmpinări.
Nu au fost administrate probe noi în sensul dispozițiilor articolului 305 Cod procedură civilă.
Curtea verificând legalitatea lucrărilor dosarului de fond potrivit criticilor formulate constată că recursul este fondat pentru următoarele motive:
Judecătorul - sindic a dispus intrarea debitoarei în faliment prin procedura simplificată în temeiul dispozițiilor articolului 54 alineat 5 raportat la articolul 107 alineat 1 litera D din Legea nr.85/2006.
Pentru a pronunța o astfel de soluție judecătorul - sindic ar fi trebuit să parcurgă însă etapa premergătoare prevăzută de articolul 54 alineat 3 din același act normativ și anumesă fi supus propunerea administratorului judiciarde intrare în faliment prin procedura simplificată,dezbaterii părților,într-o ședință publică în termen de 20 zile de la primirea raportului.
Prin încălcarea acestor dispoziții imperative și prin trecerea de la procedura generală a falimentului (și încetarea în mod nejustificat și neargumentat a perioadei de observație) la procedura simplificată, judecătorul - sindic în mod nelegal a ignorat dreptul creditorilor și al debitoarei, recunoscut de legiuitor, de a supune dezbaterii într-o ședință publică raportul administratorului, de a formula apărări și de a administra probe menite a demonstra că activitatea debitoarei poate deveni profitabilă iar interesul creditorilor (astfel cum a și fost exprimat) este acela de menținere a perioadei de observație.
Față de aceste aspecte, Curtea în baza dispozițiilor articolului 312 alineatele 1-3 Cod procedură civilă raportat la articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă și articolul 54 alineat 3 din Legea nr.85/2006 va admite recursul, va modifica în tot sentința atacată iar pe fond va respinge cererea lichidatorului de trecere a debitoarei la procedura simplificată a falimentului.
Va trimite dosarul judecătorului - sindic în vederea continuării procedurii generale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta - MEDICAL SRL, în contradictoriu cu intimatele - SRL și, împotriva sentinței comerciale nr.2282/27.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.
Modifică în tot sentința comercială atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea lichidatorului judiciar de trecere a debitoarei la procedura simplificată a falimentului.
Trimite dosarul judecătorului sindic în vederea continuării procedurii generale a falimentului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 12.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
28.10.2009
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic: -
Președinte:Iulica PopescuJudecători:Iulica Popescu, Maria Speranța Cornea, Gabriela