Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1174/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.1174R
Ședința publică de la 08 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE I -
JUDECĂTOR 1: Iulia Prelipcean
JUDECĂTOR 2: Aurică Avram
GREFIER
.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta - SRL, împotriva sentinței comerciale nr. 1699/23.03.2003, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI I și GRUP EXPERT lichidator al - SRL.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta, reprezentată de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că recurenta nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar, potrivit rezoluției de primire a dosarului.
Apărătorul recurentei depune la dosar azi, în ședință publică, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 19,5 lei și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei, potrivit rezoluției de primire a dosarului.
Curtea ia act de legala timbrare a cererii de recurs.
Curtea acordă cuvântul pe probe.
Apărătorul recurentei solicită încuviințarea administrării probei cu înscrisuri, altele decât cele depuse o dată cu cererea de recurs, înscrisuri pe care le depune la dosar.
Curtea, deliberând, încuviințează recurentei proba cu înscrisuri în susținerea recursului, altele decât cele depuse o dată cu cererea de recurs.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Apărătorul recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. Susține că procedura de citare cu recurenta nu a fost legal îndeplinită la nici unul din termenele de judecată, nefiind citată la sediu. Cererea creditoarei nu i-a fost comunicată, fiind privată recurenta de dreptul de a formula contestație la aceasta. Cererea creditoarei nu îndeplinește condițiile cerute de Legea nr.85/2006, privind certitudinea, exigibilitatea și plafonul de 10.000 lei pentru admisibilitatea cererii de faliment. Debitul solicitat este rezultatul unei erori de transmitere a fișei sintetice de la DGFP SECTOR 3 către creditoare, eroare ce reiese din actele emise de DGFP I care se contrazic. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin sentința comercială nr.1699/23.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, s-a admis cererea creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice I și în baza art.107 raportat la art.1 alin.2 lit.e și art.33 alin.6 din Legea nr.85/2006, s-a dispus intrarea în faliment prin procedura simplificată împotriva debitoarei - SRL.
În motivarea sentinței, judecătorul sindic a reținut că, la data de 06.02.2009 creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice Ias olicitat deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitoarei - SRL, arătând că aceasta îi datorează o creanță în sumă de 81.979 lei, stabilită în baza declarațiilor și deconturilor depuse de debitoare și individualizate prin fișa de plătitor, iar debitoarea nu a formulat contestație în termenul legal.
Se mai arată în considerentele sentinței, că debitul în sumă de 81.979 lei reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă potrivit art.379 Cod procedură civilă, fiind constatată prin titlurile executorii depuse la dosar, cu o valoare mai mare decât valoarea prag stabilită în art.3 pct.12 din Legea nr.85/2006 și exigibilă de mai mult de 30 de zile. Se mai reține că societatea debitoare a fost dizolvată prin încheierea judecătorului delegat de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București în temeiul art.237 din Legea nr.31/1990, astfel încât s-a considerat întemeiată cererea creditoarei și în conformitate cu art.107 raportat la art.1 alin.2 lit.e și art.33 alin.6 din Legea nr.85/2006 s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei prin procedura simplificată.
Debitoarea - SRL a declarat recurs împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală și a solicitat casarea sentinței, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, având în vedere următoarele motive:
Procedura de citare cu debitoarea nu a fost legal îndeplinită la nici unul din termenele de judecată, deoarece nu a fost citată la sediu.
Cererea creditoarei nu îndeplinește condițiile cerute de art.3 din Legea nr.85/2006 privind certitudinea, exigibilitatea și valoarea prag de 10.000 lei întrucât debitul pretins de creditoare este rezultatul unei erori de transmitere a fișei sintetice de la Direcția Generală a Finanțelor Publice Sector 3, unde și-a avut sediul debitoarea până în martie 2008.
Examinând sentința atacată în raport de primul motiv de recurs invocat, Curtea reține următoarele:
Recurenta debitoare - SRL are sediul social înregistrat, potrivit adresei Oficiului Registrului Comerțului I, de la fila 45 dosar TB, în județul I, comuna Vidra, sat Vidra, 3, parcela 3.
Din înscrisurile dosarului de fond rezultă că citațiile emise către recurenta debitoare atât pentru termenul din 11.02.2009, cât și pentru termenul când cauza a rămas în pronunțare - 23.03.2009, s-au întors cu mențiunea "destinatar necunoscut".
Verificând adresa înscrisă pe citații, se constată că a fost menționată o adresă eronată, respectiv în loc de 3, s-a trecut 2.
Prin urmare, recurenta debitoare nu a fost citată în mod corect la sediul social, astfel cum este înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului I, ceea ce înseamnă că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale privind citarea debitoarei și judecata s-a făcut în lipsa părții, neregulat citată.
Încălcarea dispozițiilor legale privind citarea se sancționează cu nulitatea actului de procedură îndeplinit în aceste condiții, conform art.105 alin.2 și art.106 Cod procedură civilă.
Potrivit art.304 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă "modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, in stanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2.".
Curtea reține așadar, ca fiind întemeiat primul motiv de recurs invocat de către recurentă și având în vedere dispozițiile art.312 alin.2 și 5 Cod procedură civilă urmează să admită recursul și să trimită cauza spre rejudecare instanței de fond care a pronunțat hotărârea în lipsa debitoarei recurente, nelegal citată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta - SRL cu sediul în, comuna Vidra, sat Vidra, 3, parcela 3. județul I, împotriva sentinței comerciale nr.1699/23.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I cu sediul în B,-, sector 3.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.10.2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Cosmin Horia
I
Grefier,
Red.Jud.
Tehnored./16.10.2009/Nr.ex.: 4
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială/Președinte:
Președinte:Iulia PrelipceanJudecători:Iulia Prelipcean, Aurică Avram, Cosmin Horia