Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1205/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 1572/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1205

Ședința publică de la 13 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Marcela Câmpeanu

JUDECĂTOR 2: Eugenia Voicheci

JUDECĂTOR 3: Adriana Bucur

Grefier: - -

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 5 împotriva sentinței comerciale nr.3052/01.07.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL -COD FISCAL - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta creditoare prin consilier juridic, lipsind intimata debitoare.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Recurenta creditoare prin consilier juridic arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe recurs.

Recurenta creditoare prin consilier juridic solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea în tot a sentinței atacate, arătând că s-a reținut de instanța de fond că s-au depus acte de executare nesemnate și neștampilate, or dispozițiile art.43 alin.4 Cod procedură fiscală stabilesc în ce condiții se semnează actele administrative iar dispozițiile Ordinului nr.1364/2007 stabilesc tipurile de acte normative.

CURTEA

Prin sentința comercială nr.3052/01.07.2008, pronunțată în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială,în baza articolului 33 alin. 5 din Legea nr.85/2006 respinge ca nefondată cererea creditorului ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 în contradictoriu cu debitorul SC SRL prin lichidator judiciar.

Pentru a hotărî astfel s-a reținut că actele anexate de către creditoare la cererea de deschidere a procedurii în insolvență, respectiv titluri executorii și somații, nu au fost semnate de conducătorul organului de executare și nici nu fac dovada creanței sale. De asemenea creanța în sumă de 10.238 lei nu întrunește condițiile prevăzute de articolul 3 alin. 1 pct. 6 și pct. 12 din Legea nr.85/2006 în ce privește certitudinea sa, iar creditoarea nu este îndreptățită să solicite deschiderea procedurii în sensul articolului 3 alin. 1 pct. 6 din lege.

Împotriva sentinței a declarat recurs creditoarea,înregistrat sub nr- la Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială, solicitând modificarea sentinței, în sensul admiterii cererii de deschidere a procedurii insolvenței.

Recurenta a susținut aplicarea greșită a legii în pronunțarea sentinței.

Astfel în motivarea recursului se arată că în conformitate cu dispozițiile articolului 136 din OG nr.92/2003 creditoarea este îndreptățită să solicite deschiderea procedurii pentru recuperarea creanței de 10.238 lei și nu cum nelegal reține judecătorul-sindic.

Prin articolul 1 din Ordinul Ministerului Economiei și Finanțelor nr.1364/25.09.2007 s- stabilit că atât titlul executoriu cât și somația - de altfel necontestate de debitoare - sunt valabile fără semnătură și ștampila persoanelor împuternicite ale organului fiscal potrivit legii, dacă îndeplinesc cerințele legale în materie.

Ca atare instanța de fond greșit a respins cererea, reținând că titlul executoriu și somația nesemnată de conducătorul recurentei nu au valabilitate juridică.

Totodată se precizează că sunt îndeplinite cerințele articolului 31 din Legea nr. 85/2006, creanța în valoare de 10.238 lei la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere fiind certă, lichidă și exigibilă.

În drept s-au invocat dispozițiile articolului 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Analizând motivele de recurs în raport de actele dosarului se rețin următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București - Secția a VII a Comercială creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 a solicitat în baza Legii nr. 85/2006 deschiderea procedurii împotriva debitoarei SC SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR. În motivare, creditoarea a arătat că are o creanță certă,lichidă și exigibilă în valoare de 10.238 lei și că în ultimele 30 de zile debitoarea nu a mai efectuat plăți la bugetul de stat. Debitoarea nu a contestat în termenul prevăzut de articolul 33 alin. 2 din Lege a nr. 85/2006 starea de insolvență.

Judecătorul-sindic a motivat că înscrisurile anexate cererii: titlul executoriu și somația nu îndeplinesc condițiile legale, întrucât nu sunt semnate de conducătorul unității, apreciere care nu are suport legal, dispozițiile articolului 43 alin 3 Cod procedură fiscală și articolului 1 din ordinul Ministerului Economiei și Finanțelor nr.1364/25.09.2007 stabilind că cele două înscrisuri - titlu executoriu și somația au valabilitate juridică și fără semnătura și ștampila conducătorului unității. Referitor la debitul în cuantum de 10.238 lei, acesta se încadrează în valoarea prag de 10.000 lei prevăzută în articolului 3 pct. 2 din legea nr. 85/2006. În ce privește creanța în valoare de - lei judecătorul-sindic o apreciază ca fiind incertă, fără a se motiva în ce constă incertitudinea și a se analiza și celelalte condiții prevăzute de articolul 379 Cod procedură civilă, articolul 3, articolul 31 din Legea nr. 85/2006. În raport de aceste judecătorul-sindic nu a manifestat rol activ în corecta soluționare a situației de fapt și nu a supus verificării și analizării cererea de deschiderea procedurii, sub aspectul îndeplinirii și celorlalte condiții impuse de Legea nr. 85/2006, pentru a avea posibilitatea după administrarea și altor probe să aprecieze asupra legalității și temeiniciei acestei cereri formulate de creditoare, care putea sau nu fi îndreptățită să solicite deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei.

Motivele de recurs sunt întemeiate și pe cale de consecință recursul fiind fondat, va fi admis, în conformitate cu articolul 312 Cod procedură civilă, 304 pct. 9 Cod procedură civilă, 3041Cod procedură civilă, dispunând casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru aplicarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 5 împotriva sentinței comerciale nr.3052/01.07.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL -COD FISCAL - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR.

Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

ex.2/12.12.2008

.

Tribunalul București

Secția a VII a Comercială

Judecător sindic:

Președinte:Marcela Câmpeanu
Judecători:Marcela Câmpeanu, Eugenia Voicheci, Adriana Bucur

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1205/2008. Curtea de Apel Bucuresti