Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1227/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 1227/R-COM
Ședința publică din 18 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Constantina Duțescu judecător
: - -, JUDECĂTOR 2: Gina Achim
: - -, JUDECĂTOR 3: Andreea Tabacu
: - -, grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de debitoarea SC SRL cu sediul ales pentru îndeplinirea actelor de procedură în C,-, județul O, împotriva sentinței nr.691 din 18 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimați fiind creditoarele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în Rm.V, str.G-ral nr.17, județul V, SC LEASING SA cu sediul ales la ", & Asociații" din B,-, sector 2 și lichidatorul cu sediul în Rm.V,-, -PL, parter, județul.
La apelul nominal, făcut în ședința publică a răspuns intimata-creditoare Direcția Generală a Finanțelor Publice V reprezentată de consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanta intimatei-creditoare prezente arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra sa.
Reprezentanta intimatei-creditoare V, având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată că:
Prin cererea înregistrată sub nr-, pe rolul Tribunalului Vâlcea, SC Leasing SA, cu sediul procesual ales la Cabinet Avocat ", & Asociații" Bas olicitat deschiderea procedurii enței față de debitoarea SC SRL, cu sediul social în Râmnicu V,-, -. A,. 3, județul V, cu motivarea că debitoarea se află în încetare de plăți și datorează creditoarei suma de 5.237,9 euro reprezentând rate restante la contractul de leasing.
În cauză a formulat cerere de creanță Direcția Generală a Finanțelor Publice V pentru suma de 7.759 lei obligații fiscale (filele 99 și urm.).
Prin sentința nr.300 din 23.02.2009, Tribunalul Vâlceaa admis cererea creditoarei și a dispus deschiderea procedurii enței față de societatea debitoare, reținând îndeplinirea condițiilor legale ale art. 33 din nr. 85/2006.
La 23.02.2009, - director al societății a fost prezent în instanță, făcând precizări cu privire la situația juridică a societății.
La data de 6 aprilie 2009 (filele 92-93), administratorul judiciar a depus la dosar raport prin care a propus trecerea la faliment în procedura simplificată conform art. 54 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, deoarece debitoarea nu deține bunuri în patrimoniul său. a predat documentele contabile, fiind desemnat administrator special al societății debitoare.
Raportul a fost comunicat părților și pus în discuția acestora, creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice V fiind de acord cu concluziile raportului.
Prin sentința nr. 691/18.05.2009, judecătorul-sindic, în temeiul art. 107 lit. D din Legea nr. 85/2006, a aprobat raportul administratorului judiciar Râmnicu V și a dispus trecerea la procedura falimentului a societății debitoare SC SRL, cu sediul în Râmnicu V,-, -.A,.3, județul V, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J -.
În temeiul art.107 alin 2 din Legea privind procedura enței a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar SC, cu sediul în Râmnicu V,-, -PL,.A-parter, județul V, cod de înregistrare fiscală -, cu un onorariu de 1.000 lei.
S-a dispus totodată, dizolvarea societății debitoare și ridicarea dreptului de administrare al debitorului precum și notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, pentru efectuarea mențiunii și publicarea în Buletinul procedurilor de ență.
În temeiul art.113 din Legea privind procedura enței s-a dispus sigilarea bunurilor din averea debitorului și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC SRL, solicitând admiterea acestuia.
În motivare se arată că recurenta nu datorează creditoarei suma de 5.237 euro, reprezentând rate restante la contractul de leasing, urmând să se demonstreze acest aspect cu acte bancare, care se vor depune la dosar.
Arată de asemenea că societatea a colaborat cu lichidatorul SC SRL, depunând actele necesare, însă administratorul judiciar nu le-a atașat la dosarul cauzei.
În ce privește creanța invocată de Trezoreria Municipiului Rm. V, se recunoaște existența acesteia, însă se arată că este determinată de lipsa banilor, SC SRL, trimițând declarații și bilanțuri anuale, pentru anul 2006 arătând că nu are activitate, fiind în pierdere.
Se susține că în februarie 2007 au fost achitate datoriile către trezorerie.
Analizând sentința atacată prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, instanța constată că, recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În primul rând se constată că, recurenta nu înregistrarea unor datorii față de Trezoreria Municipiului Rm.
Însă, susținerile din cererea de recurs fac trimitere permanent la dovezi din care ar rezulta achitarea restanțelor la contractul de leasing, respectiv a creanțelor bugetare.
La dosarul cauzei nu au fost depuse asemenea dovezi, inclusiv înscrisurile ajunse la dosar după pronunțare, la 18.11.2009, nefiind în măsură să facă dovada achitării integrale a acestor datorii. În ipoteza în care debitoarea reușește să facă dovada achitării datoriilor care au atras intrarea în procedura enței, poate solicita judecătorului-sindic aplicarea dispozițiilor relative la închiderea procedurii, ceea ce de altfel se și solicită în concluziile scrise depuse la dosar (20 verso).
Ceea ce este determinant însă în prezentul recurs este faptul că toate aceste critici au în vedere practic sentința nr.300/23.02.2009, prin care judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii enței, sentință comunicată prin Buletinul procedurilor de ență și neatacată în termen legal de către debitoare.
Or, asemenea critici nu pot fi aduse direct în recursul exercitat împotriva sentinței prin care s-a dispus trecerea la procedura falimentului, această din urmă sentință atacată, putând fi criticată numai pentru greșita aplicare a dispozițiilor legale incidente (art.107 litera D din Legea nr.85/2006).
Administratorul judiciar a arătat situația patrimonială a debitoarei în raportul întocmit și depus la filele 118-120, privind examinarea situației economice și cauzele care au dus la ență. Prin același raport administratorul a propus trecerea la procedura falimentului.
În raport de aceste acte procedurale, care puteau fi criticate pe calea recursului, nu se constată nerespectarea dispozițiilor legale, care să justifice admiterea recursului.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 Cod procedură civilă raportat la art.8 din Legea nr.85/2006, instanța va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de debitoarea SC SRL cu sediul ales pentru îndeplinirea actelor de procedură în C,-, județul O, împotriva sentinței nr.691 din 18 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimați fiind creditoarele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în Rm.V, str.G-ral nr.17, județul V, SC LEASING SA cu sediul ales la ", & Asociații" din B,-, sector 2 și lichidatorul cu sediul în Rm.V,-, -PL, parter, județul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
/6 ex/19.11.2009
Jud.sindic
Președinte:Constantina DuțescuJudecători:Constantina Duțescu, Gina Achim, Andreea Tabacu