Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 123/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 123
Ședința publică din 27 ianuarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: -
S-au luat în examinare recursurile declarate de creditoarele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B împotriva sentinței comerciale nr. 2324 din 11 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată A, reprezentată prin lichidator judiciar ACTIV GRUP
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura este completă.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 2324 din 11 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr-, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Arada aprobat raportul întocmit de administratorul judiciar ACTIV GRUP A și a dispus închiderea procedurii insolvenței declanșate de creditoarea B împotriva debitoarei A și radierea acesteia din evidențele Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad de sub nr. J-.
A dispus descărcarea administratorului judiciar de toate responsabilitățile cu privire la procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006.
A dispus plata retribuției administratorului în sumă de 800 lei/lunar pentru întreaga perioadă în care debitoarea a fost în procedura insolvenței, respectiv 27 mai 2008 - 11 noiembrie 2008, plată ce se va efectua din fondul de lichidare prevăzut la art. 4 alin. 4 și 5 din Legea nr. 85/2006.
A dispus din același fond de lichidare, efectuarea plății către același administrator a sumei de 86,4 lei cu titlu de cheltuieli ale procedurii.
A dispus notificarea sentinței de închidere către Direcției Generală a Finanțelor Publice A și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, pentru efectuarea cuvenitelor mențiunii, precum și administratorului special.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că prin sentința comercială nr. 669 din 27 mai 2008 s-a admis cererea formulată de către creditoarea și s-a deschis procedura generală prevăzută de Legea nr. 85/2006, împotriva debitoarei A, s-a desemnat ca administrator judiciar provizoriu al debitoarei Societatea Profesională ACTIV GRUP, stabilindu-se obligația acestuia de a îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 85/2006 cu mențiunea de a conduce "în tot" activitatea debitoarei și, totodată, a fost obligat fostul administrator, ca în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute la art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
S-a menționat faptul că din adresa nr. -/17.07.2008 emisă de Primăria Municipiului A rezultă că debitoarea nu figurează în evidențele fiscale cu bunuri mobile sau imobile.
S-a arătat că prin raportul depus la dosar, reprezentantul lichidatorului judiciar a propus închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, precum și descărcarea acestuia de obligații, întrucât în averea debitorului nu au fost identificate bunuri.
Judecătorul sindic, constatând că din probele de la dosar rezultă imposibilitatea acoperirii creanțelor creditoarei în valoare totală de 211.705,81 lei și a cheltuielilor de lichidare, datorită, împrejurării că, debitoarea nu deține bunuri, iar cheltuielile administrative ale procedurii până în prezent se ridică la suma de 86,4 lei reprezentând cheltuieli de publicitate, iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele corespunzătoare în acest sens, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 a aprobat raportul lichidatorului judiciar și a dispus închiderea procedurii insolvenței declanșată împotriva debitoarei.
În baza art. 136 din același act normativ, judecătorul sindic a procedat la descărcarea lichidatorului judiciar de toate responsabilitățile cu privire la procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006.
În baza art. 4 alin. 4 și 5 din Legea nr. 85/2006, instanța a stabilit retribuția lichidatorului judiciar, la sumă de 800 lei/lunar pentru întreaga perioadă în care debitoarea a fost în procedura insolvenței, respectiv 27 mai 2008 - 11 noiembrie 2008, plată ce se va efectua din fondul de lichidare prevăzut la art. 4 alin. 4 și 5 din Legea nr. 85/2006 și, totodată a dispus din același fond de lichidare, efectuarea plăți către același administrator a sumei de 86,4 lei cu titlu de cheltuieli ale procedurii.
S-a menționat că o consecință a închiderii procedurii, raportat la art. 131 teza finală din Legea nr. 85/2006 s-a dispus radierea debitoarei din evidențele Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad.
În baza art. 135 din Legea nr. 85/2006, instanța a dispus notificarea sentinței de închidere către Direcției Generală a Finanțelor Publice A și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, pentru efectuarea cuvenitelor mențiunii, precum și administratorului special în condițiile art. 18 alin. 2, lit. g din Legea nr. 85/2006.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal creditoarele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -
În motivarea recursului, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Aaa rătat că potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligențe pentru îndeplinirea scopului propus al legii. Dacă contrar acestor inițiative nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei, dacă din evidențele contabile rezultă că nu au rămas bunuri în inventar, precum și dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată vina de a fi provocat starea de insolvență, abia atunci se poate propune judecătorului sindic închiderea procedurii potrivit art. 131 din Legea 85/2006.
De asemenea, s-a menționat că potrivit art. 5 din Legea nr. 85/2006, organele care aplică procedura sunt: instanțele judecătorești, judecătorul-sindic, administratorul și lichidatorul, ei trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de această lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la acest acte și operațiuni.
Potrivit art. 4 din Legea 85/2008: "În lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul-sindic."
Recurenta consideră că trebuia analizată eventualitatea unor acțiuni oblice pentru recuperarea creanțelor, investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori în vederea aplicării art. 138 din lege, apreciind că este imposibil de acceptat o soluție de închidere a procedurii, cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin acest fapt ajungându-se în imposibilitatea realizării scopului declarat al legii, enunțat în mod imperativ în art. 2 al Legii 85/2006.
Se mai arată că potrivit doctrinei în materie, răspunderea administratorului pentru ajungerea societății comerciale în insolvență este reglementată de dispozițiile referitoare la mandat, iar mandatul este cuprins în actul constitutiv al societății, astfel că se impune ca lichidatorul judiciar, în considerarea retribuției primite, are datoria de a întocmi și depune un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, și de a cere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori pentru lipsa lor de diligență în conducerea activității societății, atragerea răspunderii având eficiență doar înainte de închiderea procedurii.
Se susține că întocmirea raportului privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență a societății, este o cerință imperativă a legii, nu una facultativă.
Recurenta arată faptul că în derularea procedurii de lichidare judiciară nu a fost desemnat administratorul special de către adunarea generală a acționarilor, care să poată primi raportul final și situațiile financiare finale ale procedurii. Același raport final și bilanțul de închidere, trebuiau să fie comunicate creditorilor, judecătorul sindic având obligația convocării adunării creditorilor în termen de 30 de zile de la afișarea raportului final (art. 129), pentru a da posibilitatea acestora de a formula obiecții la deschidere a procedurii, așa cum rezultă și din doctrină. Recurenta susține că dacă ar fi fost convocată adunarea generală a creditorilor societății, în cadrul acestei adunării, avea posibilitatea invocării motivelor care stau la baza opunerii sale la închiderea procedurii.
Față de cele arătate, recurenta solicită instanței admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate în sensul dispunerii către lichidatorul judiciar a continuării procedurii de lichidare judiciară, formularea acțiunii pentru atragerea răspunderii materiale a fostului administrator, conform art. 138 din Legea nr. 85/2006, republicată.
În drept, recurenta a invocat art. 2, 5, 18, 31, și 138 din Legea nr. 85/2006, art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă.
Prin recursul formulat creditoarea recurentă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - Bas olicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună în condițiile dispozițiilor art. 304, pct. 9 Cod procedură civilă, admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul continuării procedurii de lichidare a debitoarei până la recuperarea tuturor datoriilor pe care le are de achitat creditorilor.
În motivarea recursului, s-a arătat că în fapt, prin sentința atacata instanța de fond a admis solicitarea lichidatorului judiciar și a dispus închiderea procedurii de lichidare declanșată împotriva debitoarei, reținând că aceasta nu mai are bunuri de valorificat, astfel încât sunt întrunite dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Recurenta consideră ca această apreciere este eronată, deoarece nu au fost identificate și abordate toate modalitățile de acoperire a pasivului debitoarei, astfel încât să se poată plăti cât mai multe dintre creanțele pe care debitoarea le are către creditori.
De asemenea, s-a considerat că instanța a apreciat în mod eronat asupra pricinii supusă judecații în raport de dispozițiile legale aplicabile în speță, deoarece fondurile necesare continuării procedurii de lichidare puteau fi obținute făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 4, alin. 4 din Legea 85/2006, modificată, care prevăd în mod explicit că "În lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul-sindic".
S-a arătat că în condițiile în care această recurentă ar fi avansat sume pentru continuarea lichidării, astfel cum s-a solicitat, creanța AVAS, a cărei recuperare se dovedește dificilă și la cuantumul actual, s-ar fi mărit, devenind și mai greu de recuperat.
Recurenta învederează instanței faptul că lichidatorul ar fi trebuit să facă aplicarea dispozițiilor art. 4, alin. 4 din Legea 85/2006, în scopul formulării cererii de chemare in judecata, având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor care au făcut parte din conducerea societății, pentru a atrage la masa credală sume suplimentare destinate acoperirii pasivului debitoarei, deoarece lichidatorul judiciar are datoria de a caută modalități de recuperare a patrimoniului pentru a putea plați cat mai multe dintre creanțele pe care debitoarea le are către creditori.
De asemenea, recurentă arată că aceste fapte trebuiau privite în contextul stării de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți. Prin aceste fapte debitoarea a fost lipsita de lichidități tocmai pentru că, probabil, a fost administrată cu rea-credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să poată să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
De asemenea, creditoarea recurentă consideră că lichidatorul nu este un executor judecătoresc care ar avea doar obligația de a vinde bunuri aflate in averea debitoarei, ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe. Astfel, în art. 25 din Legea nr. 85/2006, prima dintre atribuțiile lichidatorului consta în "examinarea activității debitorului în raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă", aceasta analiză realizată de către un specialist, respectiv lichidatorul, constituind premisa declanșării unor potențiale acțiuni în baza art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Recurenta arată că lichidatorul a evitat atât să precizeze persoanele din vina cărora nu au fost virate către Casa de Asigurări de Sănătate A sumele reținute de la angajatul asigurat, pe care însă le-a folosit în alte scopuri, aspect pe care îl apreciază a fi o încălcare a dispozițiilor legale cu incidența și în contextul prevăzut de dispozițiile art. 138 din legea nr. 85/2006.
Statul R, reprezentat în cauza de față, prin a suferit un prejudiciu, "a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plați ci și a împrejurării ca obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului". ( - Răspunderea organelor de conducere ale debitorului în procedura insolvenței).
În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 304, pct. 5, coroborat cu dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, precum si pe dispozițiile art. 2, art. 5 alin. 1, art. 136, art. 138, art. 140, precum si art. 142 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Examinând recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304, 3041Cod procedură civilă, cât și din oficiu în baza art.306 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea reține că recursul este neîntemeiat, urmând să fie respins, pentru următoarele considerente:
Astfel, față de cele arătate de administratorul judiciar desemnat în cauză ACTIV GRUP prin rapoartele de depuse la dosarul nr- (filele 248, 249), în special în cel de la termenul de judecată din 11 noiembrie 2008 în care acesta a propus închiderea procedurii de insolvență declanșată în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006 pe seama debitoarei, întrucât societatea falită nu mai desfășoară nici o activitate, nefiind găsit nici un reprezentant al ei, nu dispune de lichidități pentru îndestularea creditorilor și că în averea sa nu există nici un bun care să poată fi valorificat, în mod corect judecătorul-sindic a făcut aplicarea prevederilor art. 131 din legea menționată, dispunând închiderea procedurii.
Acest text statuează fără echivoc că în orice stadiu al procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Având în vedere faptul că nici unul dintre creditori, deși legal notificați de către lichidatorul judiciar potrivit borderoului de corespondență (fila 251 dosar de fond), nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare pentru continuarea administrării procedurii de insolvență față de societatea debitoare, în mod legal prima instanță a făcut aplicarea textului art. 131 din Legea nr. 85/2006, susținerile creditoarei recurente fiind neîntemeiate.
Prin acest caz de închidere a procedurii de insolvență legiuitorul a avut în vedere faptul că dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare nu se mai justifică menținerea procedurii deschisă. Rațiunea închiderii procedurii într-o astfel de situație rezidă în aceea că scopul legii - acoperirea pasivului debitorului insolvent - nu mai poate fi realizat în ipoteza în care se constată că nu se vor putea achita nici măcar cheltuielile administrative generate de desfășurarea ei, prin asemenea cheltuieli înțelegându-se cele referitoare la administrarea procedurii de insolvență. Din dispozițiile legale mai sus redate rezultă fără dubiu că pentru a se putea dispune închiderea procedurii în temeiul art. 131 sunt necesare a fi îndeplinite cumulativ două condiții: inexistența bunurilor în averea debitorului sau insuficiența acestora pentru acoperirea cheltuielilor administrative și faptul că nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele necesare acoperirii acestor cheltuieli.
În speță ambele condiții pretinse de legiuitor sunt îndeplinite, lichidatorul judiciar neidentificând nici un bun în averea debitoarei falite în urma demersurilor efectuate, relevantă în acest sens fiind adresa nr. -/17.07.2008 emisă de Primăria Municipiului A din care rezultă că nu există bunuri supuse impozitării în proprietatea debitoarei.
Față de cele reținute, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței comerciale nr. 2324 din 11 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată A, reprezentată prin lichidator judiciar ACTIV GRUP
Referitor la recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B, luând în examinare acest recurs, prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor art. 304, 3041Cod procedură civilă, cât și din oficiu în baza art.306 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea reține că este neîntemeiat, urmând să fie respins, pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță - judecător sindic a făcut aplicarea dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, rostul acestei dispoziții legale fiind tocmai acela de a evita pe cât posibil efectuarea de cheltuieli nejustificate, inutile din fondul special de lichidare în condițiile în care în averea debitoarei nu există bunuri ori acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Este nefondată afirmația creditoarei recurente, în sensul că nu a fost întocmit și depus la dosar de către lichidator Raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitoarei.
Se reține că în ședința publică din data de 14 octombrie 2008, ACTIV GRUP a depus la dosar Raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei
Raportat la împrejurarea că nu au fost predate lichidatorului judiciar actele și documentele contabile ale debitorului, deși ar exista indicii privind fapte care intră sub incidența prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar a considerat că nu este în măsură să formuleze acțiune în temeiul prevederilor art. 138 împotriva fostelor organe de conducere a debitorului, în lipsa documentelor care să probeze faptele prevăzute de acest text de lege.
Este neîntemeiată și critica creditoarei recurente Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B care a susținut că nu a fost desemnat nici comitetul creditorilor și că acesta nu a avut posibilitatea studierii raportului final, cu cuvenitele propuneri de continuare a procedurii.
Astfel, prin încheierea ședinței publice din data de 14 octombrie 2008, instanța a desemnat comitetul creditorilor format din președinte prin Administrația Finanțelor Publice A și membrii Direcției Venituri A și E-ON GAZ ROMÂNIA, comitet care nu a solicitat judecătorului sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1 art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Nici recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B nu a solicitat în fața primei instanțe aplicarea dispozițiilor art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006.
Față de cele reținute în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B împotriva sentinței comerciale nr. 2324 din 11 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței comerciale nr. 2324 din 11 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B, împotriva aceleiași sentințe comerciale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /27.02.2009
Dact. /02.03.2009 -2 ex.
Primă instanță - Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu