Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1303/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1624/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 1303
Ședința publică de la 21 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iulia Manuela Cîrnu I-- -
JUDECĂTOR 2: Alecsandrina Rădulescu
JUDECĂTOR 3: Roxana
GREFIER -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 împotriva sentinței comerciale nr. 2477 din data de 29.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B, și prin LICHIDATOR JUDICIAR.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta prin consilier juridic, cu delegație la dosar, lipsă fiind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, se arată de către recurentă că alte cereri nu mai are de formulat și nici probe de administrat, solicitând cuvântul pe recursul declarat.
Nemaifiind cereri de formulat și nici probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Recurenta, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei pentru continuarea procedurii insolvenței.
CURTEA
Deliberând asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:
Prin sentința comercială nr.866/05.07.2004 s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență față de debitoarea, conform art.31 alin.7 din Legea nr.64/1995, republicată, fiind desemnat administratorul judiciar.
Prin încheierea din 03.03.2005, judecătorul sindic a dispus trecerea debitoarei la faliment, întrucât nu a fost propus nici un plan de reorganizare.
Prin sentința comercială nr.3280/07.12.2006, judecătorul sindic a respins cererile formulate de creditoare de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorilor.
Prin sentința comercială nr.2477/29.05.2008, Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006, a dispus închiderea procedurii insolvenței, reținând că nu există bunuri în patrimoniul debitoarei care să poată fi valorificate în vederea acoperirii creanței solicitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 1 B, recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială la data de 20.08.2008.
În motivarea recursului declarat, recurenta a arătat că în cadrul procedurii, lichidatorul a identificat bunuri care aparțin debitoarei, atât corporale, cât și incorporale.
Cu privire la bunurile corporale, recurenta a arătat că acestea au fost valorificate pentru suma de 360 lei. În ceea ce privește bunurile incorporale, recurenta a învederat că lichidatorul a adus la cunoștința creditorilor și a judecătorului sindic, că debitoarea deține o creanță împotriva unui debitor al său, în valoare de 6.197.500 EURO.
La solicitarea judecătorului sindic, lichidatorul judiciar a arătat că există un dosar pe rolul Tribunalului, conform informaților obținute de la un birou de avocați din, dosar în care debitoarea solicită o creanță de 6.197.500 EURO de la debitoarea sa, urmând ca decizia judecătorească să fie dată în 23.11.2006.
Recurenta a mai arătat că după această dată, lichidatorul nu a mai făcut nici un demers spre a afla soluția tribunalului italian, deși prin recuperarea acestei creanțe s-ar fi acoperit toată masa credală.
Ca atare, instanța de fond, a învederat recurenta, a reținut în mod greșit că nu există bunuri în patrimoniul debitoarei și a închis procedura conform art.131 din Legea nr.85/2006, iar lichidatorul nu și-a îndeplinit toate obligațiile prevăzute de art.25 lit.g din lege.
În plus, a arătat recurenta, lichidatorul judiciar nu a întocmit un raport final de activitate, conform art.132 din Legea nr.85/2006.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate, văzând și dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține că recursul declarat este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Conform art.25 alin.1 lit.g din Legea nr.85/2006, republicată, una dintre principalele obligații prevăzute de lege în sarcina lichidatorului judiciar este "urmărirea încasării creanțelor din averea debitorului, rezultate din transferul de bunuri sau de sume de bani efectuat de acesta înaintea deschiderii procedurii, încasarea creanțelor; formularea și susținerea acțiunilor în pretenții pentru încasarea creanțelor debitorului -".
În îndeplinirea acestei obligații legale lichidatorul judiciar numit în cauză a informat creditorii și instanța de judecată, prin raportul depus la data de 20.07.2006 (filele 163-164 din dosarul de fond) că pe rolul Tribunalului din - Italia, există un litigiu între debitoare și, având ca obiect plata unor despăgubiri de 6.197.500 EURO către debitoarea din cauza de față, dosar aflat în stare de administrare de probe, cu termen la 22.11.2006.
De la acest moment procedural, lichidatorul judiciar a mai făcut două demersuri către societatea de avocați din Italia, conform rapoartelor din 28.02.2008 și 28.05.2008, învederând instanței că nu a primit nici un răspuns.
Totodată, Curtea reține că având în vedere că, în speță, s-a deschis mai întâi procedura de reorganizare conform Legii nr.64/1995, republicată, iar apoi s-a dispus intrarea debitoarei în faliment, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.132 din Legea nr.85/2006, republicată, închiderea procedurii urmând a se face doar după depunerea și aprobarea raportului final al lichidatorului judiciar.
Din analiza conținutului dosarului de fond, Curtea reține că în speță nu există un raport final al lichidatorului judiciar, înscrisurile de la filele 213 și 264-265 fiind simple informări ale instanței cu privire la demersurile efectuate în Italia, nefiind astfel respectate dispozițiile art.132 din Legea nr.85/2006, republicată.
În plus, Curtea apreciază că în cauză lichidatorul judiciar a solicitat descărcarea de gestiune înainte de a-și fi îndeplinit obligațiile legale prevăzute de art.25 alin.1 lit.g din Legea nr.85/2006, republicată, adoptând o poziție pasivă în urmărirea încasării creanței datorate debitoarei din cauză.
Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art.3041raportat la art.312 Cod procedură civilă, văzând și dispozițiile art.132 din Legea nr.85/2006, republicată, Curtea va admite recursul declarat, va modifica în tot sentința atacată, în sensul că, pe fond, va respinge solicitarea lichidatorului judiciar de închidere a procedurii conform art.131 din Legea nr.85/2006, republicată, dispunând înaintarea cauzei aceleiași instanțe în vederea continuării procedurii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 B, împotriva sentinței comerciale nr.2477 din data de 29.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B, și prin lichidator judiciar
Modifică sentința comercială atacată, în sensul că:
Respinge solicitarea lichidatorului judiciar de închidere a procedurii conform art.131 din Legea nr.85/2006, republicată.
Dispune înaintarea cauzei aceleiași instanțe, în vederea continuării procedurii insolvenței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.11.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Dr. I-
Grefier,
-
Red.Jud. - 24.11.2008
Tehnored. - 26.11.2008
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:
Președinte:Iulia Manuela CîrnuJudecători:Iulia Manuela Cîrnu, Alecsandrina Rădulescu, Roxana