Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 132/2008. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

DOSAR NR-

Nr. în format vechi 2366/2007

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.132

Ședința publică din data de 29.01.2008

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Mihaela Ioana Barna Prisacaru

JUDECĂTOR 2: Elena Mincu

JUDECĂTOR - -

GREFIER

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, împotriva sentinței comerciale nr.3342/18.09.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-debitoare prin lichidator judiciar 99 și intimata-creditoare 96 prin lichidator judiciar.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta prin consilier juridic cu delegație aflată la fila 18, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Recurenta, prin consilier juridic, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Recurenta, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale active a Administrației Finanțelor Publice Sector 4 și respingerea cererii de închidere a procedurii insolvenței și continuarea acesteia până la soluționarea cererii formulată în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006.

Curtea, reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Prin sentința comercială nr.3342/18.09.2007 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a admis excepția lipsei calității procesuale active a creditorului Administrația Finanțelor Publice Sector 4 în formularea cererii de autorizare a introducerii acțiunii întemeiată pe dispozițiile art.138 alineatul 1 din Legea nr.85/2006 și în consecință, a respins cererea promovată în acest sens, ca fiind formulată de către o persoană fără calitate procesuală activă.

Prin aceeași hotărâre s-a dispus în temeiul prevederilor art.131 din Legea nr.85/2006 închiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC, radierea acesteia din registrul comerțului precum și notificarea sentinței în condițiile reglementate de lege.

Pentru a admite excepția lipsei calității procesuale active a creditoarei Administrația Finanțelor Publice Sector 4 invocată din oficiu, judecătorul sindic, conform considerentelor expuse în practicaua sentinței, reținut în esență că, Administrația Finanțelor Publice Sector 4 a solicitat autorizarea formulării acțiunii prevăzută de art.138 alin.1, în nume propriu, deși în cauză exista și un al doilea creditor, în speță acești creditori îndeplinind atribuțiile comitetului creditorilor, care nu a fost desemnat de instanță, în raport de prevederile art.16 din Legea nr.85/2006, precum și faptul că procedura instituită prin lege este una colectivă, în care creditorii recunoscuți participă împreună la urmărirea și recuperarea creanțelor lor, în modalitățile prevăzute de lege.

Măsura închiderii procedurii a fost motivată pe inexistența de bunuri în averea debitoarei, prin a căror valorificare să poată fi acoperite creanțele sau cheltuielile administrative.

Împotriva sentinței în termen legal a formulat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 4, criticile formulate fiind întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă.

Recurenta a solicitat urmare admiterii căii de atac, modificarea sentinței fondului, în sensul respingerii excepției calității procesuale active, iar pe fond autorizarea formulării cererii de autorizare a atragerii răspunderii patrimoniale a administratorului societății debitoare, precum și continuarea procedurii insolvenței până la soluționarea acestei cereri, susținând în esență că, în mod greșit prima instanță a reținut, că a formulat cererea de autorizare în nume propriu.

În acest sens, recurenta a învederat că cererea a fost promovată în numele creditorilor, având acordul și celui de al doilea creditor - SC 96, exprimat în scris, în condițiile în care dispozițiile legale nu prevăd necesitatea unui mandat special, expres, din partea acestui din urmă creditor.

Examinând sentința comercială atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea urmează a admite recursul pentru considerentele care vor expuse în continuare.

Actele și lucrările dosarului relevă faptul că, prin cererea înregistrată la dosarul fondului la data de 18.09.2007 (fila 50), creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 4 a solicitat autorizarea formulării cererii întemeiată pe dispozițiile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 împotriva organelor de conducere ale societății debitoare, menționând că în acest scop, a primit acordul creditorului majoritar.

La fila 54 din dosarul primei instanțe, se află anexată adresa emisă de către creditoarea SC 96, către Administrația Finanțelor Publice Sector 4 și către lichidatorul judiciar, prin care această parte înțelege, "să își exprime acordul privind formularea acțiunii prevăzută de art.138, de către Administrația Finanțelor Publice Sector 4 B".

Din conținutul cererii pentru atragerea răspunderii patrimoniale, depusă odată cu cererea de autorizare, rezultă că s-a solicitat obligarea organelor de conducere ale debitoarei la plata tuturor creanțelor înscrise în tabelul definitiv al obligațiilor anexat la fila 46 din dosarul primei instanțe, iar nu numai a creanței proprii aparținând promotoarei cererii de autorizare.

În considerarea celor expuse, Curtea reținând că în cauză nu au existat decât doi creditori, nepunându-se problema constituirii unui comitet al acestora conform articolului 16 precum și manifestarea acordului de voință exprimată în scris de către al doilea creditor - SC 96 la data de 12.09.2007, legiuitorul neimpunând un mandat într-o anumită formă în acest sens, Curtea urmează a constata că Administrația Finanțelor Publice Sector 4 a formulat cererea de autorizare reglementată prin dispozițiile art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006 în numele creditorilor, pentru recuperarea tuturor creanțelor înscrise în tabel, iar nu în nume propriu, sentința primei instanțe privind respingerea acestei cereri urmare admiterii excepției lipsei calității procesuale active, fără a se intra în cercetarea fondului, fiind greșită.

Astfel, fiind, în temeiul prevederilor art.312 alineatele 1,2,3 și 5 Cod pr.civilă, Curtea va admite recursul, va casa în tot sentința comercială atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACECTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenta Administrația Finanțelor Publice Sector 4 B, împotriva sentinței comerciale nr.3342/18.09.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - debitoare SC prin lichidator judiciar SC 99 și intimata-creditoare SC 96 prin lichidator judiciar.

Casează sentința comercială atacată și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe - Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 29.01.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială

Președinte - Judecător sindic:

Președinte:Mihaela Ioana Barna Prisacaru
Judecători:Mihaela Ioana Barna Prisacaru, Elena Mincu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 132/2008. Curtea de Apel Bucuresti