Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 148/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- (Număr în format vechi 303/F/-)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA NR. 148

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008

PREȘEDINTE: Carmen Popescu

JUDECĂTOR 2: Angela Rădulescu

JUDECĂTOR 3: Radu Mateucă

GREFIER - -

Pe rol, judecarea recursului formulat de recurentul creditor AVAS B împotriva sentinței nr.635 din 14 septembrie 2007, pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Gorj - Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare DGFP G, intimata debitoare SC SA J/- CF - prin lichidator TG 0024 și intimatele creditoare ITM TG J, AJOFM G, SC SA, având ca obiect procedura insolvenței închidere procedură insolvență.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata debitoare SC SA J/- CF - prin lichidator TG 0024 prin, lipsind recurenta creditoare AVAS B și intimatele creditoare AJOFM G, DGFP G, ITM TG J, SC SA.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen prevăzut de art.8 alin.2 din Legea nr.85/2006, după care, Curtea constatând cauza în stare de judecată s-a trecut la soluționare, acordându-se cuvântul părții prezente.

Delegat pentru lichidatorul debitoarei a pus concluzii de respingerea recursului, învederând că raportul final a fost aprobat și comunicat la toate părțile și nu s-a formulat recurs.

La data de 31.08 a fost convocată adunarea creditorilor la care nu s-a prezentat nici un creditor pentru a fi împuternicit să formuleze noi cereri. Mai arată că nici un creditor nu și-a încasat creanțele în totalitate.

CU

Asupra recursului de față constată următoarele:

La data de 22 iunie 2007, lichidatorul Tîrgu J, a solicitat judecătorului sindic să dispună închiderea procedurii falimentului în cazul debitoarei SC SA, ca urmare a aprobării raportului final de lichidare și a distribuirii sumelor obținute.

Prin Sentința nr.635/14.09.2007, Tribunalul Gorj -Secția Comercială și de Contencios Administrativ, a admis cererea lichidatorului, în sensul că a dispus închiderea procedurii și radierea debitoarei din registrul ORC de pe lângă Tribunalul Gorj.

S-a dispus notificarea sentinței DGFP G, ORC de pe lângă Tribunalul Gorj pentru efectuarea mențiunii de radiere și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență și a fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

Judecătorul sindic a reținut că a fost întocmit raportul final de lichidare și situațiile financiare finale, care au fost aprobate prin încheierea de ședință din 25 mai 2007, constatându-se că toate bunurile din averea debitorului au fost lichidate și toate sumele au fost distribuite, dovada plăților fiind făcută cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

S-a apreciat că, în speță sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 132 alin.2 din Legea 85/2006.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, care a invocat faptul că lichidatorul a solicitat închiderea procedurii, fără a identifica persoanele vinovate de apariția stării de insolvență, în conformitate cu prevederile art.20,25,59 alin. 1din Legea 85/2006 și nu a verificat, în ceea ce privește creanța bugetară preluată de către AVAS de la CAS G cauzele concrete care au determinat nevirarea de către debitoare a contribuțiilor la Fondul național unic de asigurări sociale și sănătate.

S- susținut că judecătorul sindic nu și-ar fi exercitat rolul activ, în condițiile în care nu au fost achitate toate creanțele înscrise la masa credală.

În acest sens, judecătorul sindic putea ordona administrarea tuturor probatoriilor, chiar dacă părțile se împotriveau, respectiv efectuarea unei expertize contabile menită să determine cauzele reale și împrejurările care au determinat ajungerea societății în stare de insolvență, respectiv dacă există persoane care se fac vinovate de acest lucru.

Recurenta a precizat faptul că, prin adresa din 27 iulie 2007AVAS a formulat o solicitare lichidatorului judiciar în vederea promovării unei cereri de atragere a răspunderii patrimoniului a fostului administrator al debitoarei.

Măsura închiderii procedurii falimentului nu este legală întrucât, această procedură poate fi închisă numai după soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii de antrenare.

Recurenta a afirmat și faptul că nu s-a respectat procedura de comunicare și de convocare, căzând sub incidența art. 105 alin.2 pr. civ.în condițiile în care a fost în imposibilitatea de a promova căile legale de atac față de hotărârea prin care, s-a dispus aprobarea raportului final de a promova în termen obiecțiuni față de acesta și de a se apăra în raport de cererea de închidere a procedurii.

Ca temei de drept, recurenta a invocat prevederile art. 3041pr. civ. art. 299-316C.pr. civ. Legea 85/2006, OUG 95/2003, aprobată prin Legea 557/2003.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate în cauză, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat.

Curtea a fost investită să examineze cauza sub toate aspectele, conform art. 3041Cod. procedură civilă.

S-a susținut că, practicianul în insolvență ( administratorul judiciar și lichidator) nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile ce-i revin în conformitate cu prevederile art. 20,25 și 59 din Legea 85/2006, în sensul că nu a identificat persoanele vinovate de apariția stării de insolvență și cauzele care au determinat apariția stării de insolvență, aspect infirmat prin faptul că la dosar există rapoarte care atestă îndeplinirea de către practician a atribuțiilor legale ce-i incumbă din conținutul legii insolvenței.

Pe de altă parte, recurenta a reproșat judecătorului sindic că nu și-ar fi exercitat rolul activ în derularea procedurii în sensul că ar fi trebuit să dispună efectuarea unei expertize contabile care să releve care sunt cauzele care au determinat apariția stării de insolvență, precum și persoanele vinovate, numai că, nu se poate dispune casarea unei hotărâri pentru că, din oficiu, în baza art. 129 alin.5 pr.civ. instanța nu a ordonat anumite dovezi, câtă vreme părțile aveau mijloacele procesuale pentru a determina administrarea dovezilor pe care le doreau.

Rolul activ al instanței nu poate constituit temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a uneia din părți și în apărarea intereselor acesteia, mai ales în condițiile în care aceasta dă dovadă de pasivitate.

Este adevărat că măsura încheiderii procedurii falimentului nu poate fi dispusă atâta timp cât pe rolul instanțelor se află o cerere de antrenare a răspunderii administratorilor în temeiul art. 138 din Legea 85/2006, însă la fel de adevărat este că o astfel de cerere formulată de DGFP Gaf ost soluționată prin sentința nr. 281/27aprilie 2007 a judecătorului sindic.

Cererea de antrenare a fost promovată de către AVAS, în momentul în care judecătorul sindic era investit cu soluționarea cererii lichidatorului de închidere a procedurii, însă o astfel de solicitare apare ca inutilă în condițiile în care nu sunt prezentate elemente noi, ci se face doar o cerere generică.

Recurenta nu poate invoca încălcarea formelor procedurale ce atrag incidența art. 105 alin.2 din Codul d e procedură civilă, în condițiile în care la dosar există dovezi atât în ceea ce privește convocarea creditorilor pentru ședințele în care s-a pus în discuție raportul final și cererea de închidere, cât și cele, referitoare la comunicarea hotărârilor judecătorului sindic.

Față de aceste considerente, Curtea, în raport de dispozițiile art, 312 pr.civ. va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DE CIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul creditor AVAS B cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva sentinței nr.635 din 14 septembrie 2007, pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Gorj - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare DGFP G cu sediul în Tg J,-, Județul G, intimata debitoare SC SA J/- CF - prin lichidator TG 0024 cu sediul în Tg J,-,. Județul G și intimatele creditoare ITM TG J cu sediul în Tg J,-, Județul G, AJOFM G cu sediul în Tg J, str. -.-, nr.1, Județul G, SC SA cu sediul în, Județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Februarie 2008.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

Red.RM/4ex.

Jud.fond

Tehnored 10.03.2008

28 Februarie 2008

Președinte:Carmen Popescu
Judecători:Carmen Popescu, Angela Rădulescu, Radu Mateucă

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 148/2008. Curtea de Apel Craiova