Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1483/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 1716/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.1483
Ședința publică de la 9.11.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Speranța Cornea
JUDECĂTOR 2: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 3: Iulica
Grefier
*************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta - debitoare SC ART SRL, în contradictoriu cu intimata - creditoare SC SRL și intimata - administrator judiciar, împotriva sentinței comerciale nr.2165/15.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta prin avocat G care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimatele.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care, recurenta prin avocat depune dovada satisfacerii timbrajului stabilit prin rezoluție,
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe recurs.
Recurenta prin avocat solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față.
Prin sentința comercială nr. 2165 din 15.04.2009 Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a admis cererea formulată de reclamanta creditoare SC SRL în contradictoriu cu pârâta debitoare SC ART și în baza dispozițiilor articolului 26 alineat 1, articolului 33 alineat 6, articolului 31 alineatele 1-2 din Legea nr.85/2006, raportat la articolul 1 alineat 1 și articolului 3 punctul 12 și punctul 24 din Legea nr.85/2006 a deschis procedura generală de insolvență a debitoarei cu o perioadă de observație de 60 de zile față de aceasta.
A desemnat provizoriu administrator judiciar pe și a dispus luarea cuvenitelor măsuri legale.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a reținut că cererea creditoarei întrunește elementele prevăzute de articolul 31 alineat 2 din Legea nr.85/2006, aceasta depunând documentele justificative prevăzute de articolul 31 alineat 2 din lege în dovedirea creanței, debitorul fiind în insolvență prezumată de mai mult de 30 de zile de la scadență, creditoarea având o creanță superioară valorii prag de 10.000 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs debitoarea SC ART SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială sub nr- din 14.07.2009.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a admis cererea creditoarei intimate, deoarece creanța acesteia nu este certă, lichidă și exigibilă.
A susținut recurenta debitoare că documentele depuse în justificarea creanței de către intimată, respectiv contractul de execuție nr.2/20.03.2008 și două facturi fiscale emise în baza acestui contract, anume, factura fiscală nr. - din 20.03.2008 în valoare de 29.277,36 lei și factura fiscală nr. -/13.10.2008 în valoare de 29.152,15 lei nu întrunesc condițiile articolului 46 Cod comercial.
Astfel, factura nr.-/20.03.2008 a fost achitată integral anterior introducerii cererii de insolvență de către creditoare, iar factura nr. -/13.10.2008 nu este semnată și ștampilată de reprezentantul debitoarei, nefiind făcută dovada acceptării la plată a acestei facturi, după cum nu este făcută vreo dovadă în sensul că această factură ar fi fost adusă la cunoștința debitoarei.
Aceste elemente duc la concluzia că intimata nu are o creanță certă în sensul articolului 379 alineat 3 Cod procedură civilă. A mai arătat recurenta că factura nr. -/13.10.2008 nu este nici scadentă, nefiind exigibilă în conformitate cu dispozițiile contractului de executare nr.2/20.03.2008, încheiat între părți, Capitolul 4 ("Plăți provizorii și finale"), articolul 1 litera b din contract, dispoziții care prevăd că plata finală se va face în 15 zile de la recepția livrării, intimata nefăcând însă dovada recepției finale, nedepunând vreun proces verbal de recepție finală, semnat și recunoscut de ambele părți contractante.
De altfel, a precizat recurenta, intimata nici nu putea să facă această dovadă deoarece, în realitate, recepția finală nu s-a realizat nici până în prezent, din culpa exclusivă a intimatei, existând o serie de deficiențe semnalate și neremediate de aceasta.
De asemenea, înscrisul depus de intimată și intitulat "suplimentări ", nu reprezintă un act adițional la contractul de execuție nr. 2/20.03.2008, nici o anexă a acestuia sau un contract de sine stătător, astfel că nu poate crea în sarcina recurentei vreo obligație de plată a vreunei sume de bani, înscrisul emanând exclusiv de la creditoare, nefiind comunicat debitoarei și acceptat de aceasta expres sau tacit.
Potrivit contractului nr.2/2008, părțile au convenit ca plata eventualelor lucrări suplimentare să se facă la recepția acestora, astfel încât, în absența dovezii recepției finale a lucrărilor suplimentare, nu se poate stabili fără echivoc data scadenței, creanța nefiind astfel exigibilă.
În fine, recurenta debitoare a arătat că instanța de fond a analizat mai mult decât superficial actele depuse la dosarul cauzei, neefectuând o minimă analiză a titlului de creanță invocat de creditoare sau a "documentelor justificative", astfel încât nu a fost înțeleasă situația de fapt și de drept, ceea ce a dus la deschiderea nelegală a procedurii insolvenței, în absența unei creanțe certe, lichide și exigibile a creditoarei, în înțelesul articolului 3 punctul 1 coroborat cu punctul 6 din Legea nr.85/2006.
În drept, articolul 299 și următoarele. Cod procedură civilă, articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă.
Intimata creditoare SC SRL a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, motivat de faptul că debitoarea nu a formulat contestație la cererea de deschidere a procedurii, necontestând astfel starea de insolvență, hotărârea atacată fiind legală și temeinică.
Nu au fost solicitate probe noi în recurs.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, constată recursul fondat pentru următoarele considerente:
Într-adevăr, potrivit dispozițiilor articolului 3 punctul 6 din Legea nr.85/2006, prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărei creanță împotriva patrimoniului debitoarei este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile.
Prin cererea introductivă de deschidere a insolvenței debitoarei, intimata creditoare nu a făcut dovada că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă în valoare de 48.821,27 lei, limitându-se doar la a susține că "debitoarea a rămas restantă la plata sumei de 48.821,27 lei" prin neplata facturilor fiscale emise în baza contractului de execuție nr.2/20.03.2008.
Intimata creditoare a depus în probatoriu copii de pe contractul de execuție nr. 2/20.03.2008 cu Anexa 1 la contract, două facturi fiscale, dintre care una ilizibilă (fila 10) emisă la 13.10.2008 pentru suma de 29.152,5 lei care poartă mențiunea "Plată conform contractului nr.2" și adnotarea intimatei "neîncasată", și factura nr. - din 20.03.2008 reprezentând "avans 40% conform contractului nr. 2 din 20.03.2008" cu adnotarea intimatei ."este încasată", în sumă de 29.277,36 lei (fila 11).
A mai fost depus un înscris intitulat "Suplimentati " (fila 9) care emană exclusiv de la intimata creditoare, fiind semnat doar de aceasta și necontrasemnat de către debitoarea recurentă conform dispozițiilor articolului 10 din contractul încheiat între părți (fila 6).
De asemenea, intimata creditoare, în condițiile în care factura reprezentând 40% avans a fost recunoscută chiar către aceasta ca fiind "încasată", iar cealaltă factură nu cuprinde nici o mențiune referitoare la ce plată reprezintă conform contractului, ci doar "plată conform contractului nr.2", nu a probat în nici un mod că această "plată conform contractului nr.2" are fi conformă dispozițiilor articolului 4 alineat 1 punctul b sau c din contract.
Astfel, potrivit dispozițiilor articolului 4 din contractul de execuție nr.2/20.03.2008 (fila 4), denumit "Plăți provizorii și finale", în afara plății avansului de 40% din valoarea aproximativă a contractului, celelalte plăți, reprezentând "plată finală" și "plata eventualelor lucrări suplimentare", urmau a fi efectuate în "15 zile de la recepția lucrării", respectiv "la recepția lor".
Or, intimata creditoare nu a probat efectuarea recepției finale a lucrărilor executate conform contractului și anexei nr.1 la contract (fila 8), după cum nu a probat nici recepționarea unor eventuale lucrări suplimentare (fila 9) care să fi fost convenite de către părți în condițiile articolului 10 din contract care prevede că: "Părțile pot adopta, modifica, completa de comun acord clauzele contractuale, prin acte adiționale care devin Anexe la contract, considerente ca făcând parte din contractul din momentul redactării și semnării lor".
De asemenea, potrivit dispozițiilor articolului 5 alineat 2 din contractul de execuție "Pentru lucrări suplimentare, altele decât cele prevăzute prin prezentul contract și anexele sale, părțile vor stabili termenele de executare și costuri de lucrări".
Se reține că intimata nu a dovedit că respectiva situație de "Suplimentări " depusă în probatoriu, ar fi fost redactată potrivit prevederilor contractului de execuție nr.2/2008, mai susmenționate, neavând astfel nici o valoare probatorie, motiv pentru care nu poate obliga pe debitoarea recurentă la plata respectivelor lucrări.
Față de cele reținute, Curtea apreciază că atât cererea de deschidere a procedurii insolvenței este nemotivată și nedovedită, creditoarea intimată nefăcând dovada că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă în condițiile prevăzute de articolul 3 punctul 1 și punctul 6 din Legea nr.85/2006 și în sensul dispozițiilor articolului 379 Cod procedură civilă.
Cât privește hotărârea recurată, contrar dispozițiilor articolului 261 alineat 1 punctul 5 Cod procedură civilă, aceasta nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, limitându-se doar la a reitera sumarele susțineri nemotivate ale părții reclamante.
Ori motivarea unei hotărâri are un caracter esențial, întrucât în baza acesteia părțile cunosc temeiurile care au format convingerea instanței și permite, totodată, realizarea controlului judiciar.
Motivarea hotărârii se face în concret, simpla afirmație potrivit căreia un fapt rezultă din probele dosarului, fără a se arăta în ce constau aceste probe, constituie o nemotivare.
Motivarea înseamnă stabilirea în concret, clar și concis, a stării de fapt, urmând o ordine cronologică.
Motivarea înseamnă în fapt încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi.
Lipsa de motivare a unei hotărâri judecătorești nu numai că nesocotește dispozițiile articolului 261 alineat 1 punctul 5 Cod procedură civilă, ci poate constitui o încălcare a articolului 6 al convenției europene.
În acest sens, în Cauza Albina contra România, Hotărârea CEDO din 28.04.2005, precum și în cauza Virgil Ionescu contra Romania, Hotărârea CEDO din 28 iunie 2005, Curtea amintește că dreptul la un proces echitabil, garantat de articolul 6 paragraf 1 din Convenția, include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor, Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate" adică în mod concret examinate de instanța sesizată.
Altfel spus, articolul 6 implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.
Pentru aceste considerente, Curtea, față de dispozițiile articolului 8 alineat 1 din Legea nr.85/2006, articolului 304 punctul 7, articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă, articolului 312 alineatele 1,2,3 Cod procedură civilă, admite recursul.
Modifică în tot sentința comercială nr. 2165/15.04.2009 a Tribunalului București - Secția a VII a Comercială în sensul că respinge cererea intimatei creditoarei de declanșare a procedurii insolvenței, prevăzută de Legea nr.85/2006 ca neîntemeiată.
Văzând și dispozițiile articolului 274 Cod procedură civilă, obligă intimata creditoare la plata cheltuielilor de judecată către recurenta debitoare în sumă de 20,15 taxă de timbru și timbru judiciar.
Trimite dosarul Judecătorului sindic în vederea închiderii procedurii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta - debitoare SC ART SRL, în contradictoriu cu intimata - creditoare SC SRL și intimata - administrator judiciar, împotriva sentinței comerciale nr.2165/15.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.
Modifică în tot sentința comercială atacată în sensul că respinge cererea intimatei - creditoare de declanșare a procedurii insolvenței prevăzută de Legea nr.85/2006, ca neîntemeiată.
Obligă intimata - creditoare la plata cheltuielilor de judecată către recurentă în sumă de 20,15 lei taxă de timbru și timbru judiciar.
Trimite dosarul Judecătorului sindic în vederea închiderii procedurii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 9.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
2.12.2009
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Maria Speranța CorneaJudecători:Maria Speranța Cornea, Elisabeta Roșu, Iulica
