Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1541/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 554/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1541

Ședința publică de la 11 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Roxana Popa

JUDECĂTOR 2: Viorica Trestianu

JUDECĂTOR 3: Diana Manole

GREFIER - -

Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenta - TURISM SRL împotriva sentinței comerciale nr. 135 din data de 12.01.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - SRL.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 04.11.2009, susținerile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a se depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 11.11.2009, când a decis următoarele:

CURTEA

Deliberând asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:

Prin sentința comercială nr. 135 din 12.01.2009 judecătorul sindic din cadrul Tribunalului București Secția a VII-a Comercială a respins ca neîntemeiată cererea creditoarei - - TURISM SRL în contradictoriu cu debitoarea - SRL.

În considerentele sentinței, judecătorul sindic a reținut că creditoarea a solicitat deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitoarei invocând două creanțe: una de 36.396,80 lei, la care se adaugă cheltuielile de judecată în cuantum de 1.933 lei, conform sentinței civile nr. 2552/12.03.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3; oad oua creanță în cuantum de 41.214.951,68 lei, calculată sub formă de penalități, în baza contractului încheiat cu debitoarea, în urma nerespectării uneia din obligațiile asumate de această ultimă parte în contractul menționat.

Judecătorul sindic a reținut că prima creanță invocată de creditoare a fost achitată, fiind depus la dosar ordinul de plată în acest sens; cu privire la cea de-a doua creanță, judecătorul a reținut că nu îndeplinește condiția certitudinii, ea rezultând dintr-un calcul ce cuprinde cel puțin un element variabil, respectiv încasările pe fiecare cameră a Hotelului, din primul an de executare al contractului de închiriere încheiat cu debitoarea.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea - - TURISM SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii de deschidere a procedurii de insolvență împotriva intimatei debitoare, cu trimiterea cauzei pentru continuarea procedurii la judecătorul sindic.

În motivare, recurenta a arătat că în ce privește prima creanță, aceasta a fost achitată de o altă persoană pentru debitoare, și chiar dacă s-ar accepta plata, intimata mai are de achitat din această creanță suma de 4.640 lei, la care se adaugă cheltuielile de executare.

Cu privire la a doua creanță, arată că intimata nici nu a contestat cuantumul astfel cum a fost calculat în cererea introductivă, considerând că nu o datorează; mai precizează că ea are la bază modul de calcul prevăzut în contractul părților, fiind deci, determinabilă, judecătorul sindic apreciind în mod greșit că nu este îndeplinită condiția certitudinii.

Recurenta a atașat înscrisuri în susținerea cererii de recurs.

Prin întâmpinare, intimata a solicita respingerea recursului ca nefondat, menționând că prima creanță a fost achitată, imputația plății fiind făcută prin chiar ordinul de plată, astfel încât recurenta nu mai avea abilitarea de a face o altă imputație a plății, asupra altor pretinse debite. Cu privire la cea de-a doua creanță, apreciază că în mod corect a statuat judecătorul sindic asupra lipsei caracterului cert al acesteia.

Intimata a administrat proba cu înscrisuri.

La termenul din data de 04.11.2009, recurenta a depus la dosar copia unui certificat de grefă prin care se atestă soluția pronunțată în dosarul nr-, respectiv admiterea acțiunii formulată de - - TURISM SRL împotriva pârâtei - SRL și obligarea pârâtei la plata sumei de 215.182,04 lei, conform clauzelor contractului încheiat cu pârâta.

Analizându-se actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și de apărările invocate, se apreciază că recursul este fondat.

Cu privire la prima creanță invocată de recurentă în cererea introductivă, în sumă de 36.396,80 lei, se apreciază că în mod corect a reținut judecătorul sindic achitarea acesteia, prin actele depuse de debitoarea intimată. Nu pot fi reținute criticile recurentei referitoare la efectuarea plăți de către o altă persoană pentru debitoarea intimată, acesta fiind un aspect ce urmează a fi soluționat între intimată și persoana care a efectuat plata; de asemenea, nu poate fi reținută critica referitoare la imputația plății, fiind reținut că creditorul poate face această imputație doar în lipsa mențiunii exprese a persoanei care face plata. Or, din probele administrate rezultă cu certitudine că debitoare a uzat de dreptul său de a face imputația plății prin înscrierea pe ordinul de plată a creanței ce urmează a fi stinsă prin plată.

În ce privește cea de-a doua creanță, se reține că singurul motiv care a condus pe judecătorul sindic la soluția de respingere a cererii recurentei creditoare l-a constituit lipsa caracterului cert a sumei pretinse de această parte. Or, în cursul judecării cauzei în recurs, recurenta a prezentat certificat de grefă privind soluția pronunțată în litigiul promovat de recurentă tocmai pentru stabilirea cuantumului obligației de plată al intimatei în baza contractului încheiat cu această ultimă parte. În aceste condiții nu mai subzistă considerentul care a condus la respingerea cererii de deschidere a procedurii, considerent bazat, așa cum s-a menționat doar pe lipsa caracterului cert al creanței invocate.

În consecință, în conformitate cu prevederile art. 312.pr.civ. se apreciază temeinicia recursului declarat în cauză, sentința pronunțată de judecătorul sindic urmând a fi casată.

Totodată, având în vedere că judecătorul sindic a soluționat cauza doar prin raportare la caracterele creanței invocate de recurenta creditoare, fără a mai analiza îndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea insolvenței pentru a se putea dispune deschiderea procedurii, completul de judecată apreciază că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare. În cadrul rejudecării cauzei, judecătorul sindic, în raport de soluția dată de instanța de recurs problemei certitudinii creanței invocată de recurentă, va proceda la verificarea îndeplinirii condițiilor reglementate de lege pentru a se putea pronunța cu privire la aceste aspecte, în vederea eventualei deschideri de procedură a insolvenței debitoarei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta - - TURISM SRL în contradictoriu cu intimata - SRL împotriva sentinței comerciale nr. 135 din 12.01.2009 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-.

Casează sentința recurată.

Trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv Tribunalul București Secția a VII-a Comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

Red. RP/4ex./02.12.2009.

Jud. fond

Tribunalul București Secția a VII-a Comercială.

Președinte:Roxana Popa
Judecători:Roxana Popa, Viorica Trestianu, Diana Manole

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1541/2009. Curtea de Apel Bucuresti