Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1597/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1597
Ședința publică din 8 decembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Raluca Suciu
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței civile nr. 143 din 22 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată Vest-Media T, reprezentată prin lichidator judiciar
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța, considerând pricina lămurită, în baza art. 150 din Codul d e procedură civilă închide dezbaterile și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 143 din 22 ianuarie 2009 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Timișa respins ca nefondate obiecțiunile formulate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva raportului lichidatorului judiciar T cuprinzând propunerea de închidere a procedurii insolvenței debitoarei Vest-Media T, dispunând, totodată, închiderea procedurii colective, precum și radierea persoanei juridice din registrul comerțului. De asemenea, în temeiul art. 136 din același act normativ, a descărcat practicianul de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați, iar în conformitate cu art. 135 din lege a dispus notificarea sentinței debitoarei, creditorilor, direcției teritoriale a finanțelor publice și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, pentru efectuarea mențiunii de radiere și în vederea publicării în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că la data de 22 ianuarie 2009 lichidatorul judiciar T, desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei Vest-Media T, a solicitat închiderea procedurii colective ca urmare a lipsei bunurilor din averea falitei. Constatând că procedura concursuală a fost deschisă prin încheierea nr. 902 din 22 noiembrie 2007, că în cauză s-au întocmit și comunicat notificările cerute de art. 61 din Legea insolvenței, având în vedere că nu au fost identificate bunuri în averea debitoarei, iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii, judecătorul-sindic a apreciat că cererea practicianului este întemeiată. În ceea ce privește obiecțiunile instituției creditoare tribunalul a apreciat că acestea sunt neîntemeiate întrucât solicitarea ca lichidatorul judiciar să introducă o acțiune în răspundere fundamentată pe art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, cu referire la art. 73 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 31/1990, raportat la art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991, se circumscrie condițiilor prevăzute de alin. 1 al art. 138 din Legea insolvenței, astfel cum a fost el modificat prin nr.OUG 173/2008, potrivit căruia numai dacă prin raportul cu privire la cauzele și împrejurările care au dus societatea în stare de insolvență au fost identificate persoanele vinovate, practicianul poate introduce cerere pentru atragerea răspunderii patrimoniale împotriva acestora. În raportul de activitate lichidatorul a arătat că neintrarea în posesia documentelor contabile ale societății nu a permis stabilirea cauzelor care au dus persoana juridică în incapacitate de plată și a faptelor menționate la art. 138 alin. 1 din lege. În conformitate cu principiultempus regit actumobiecțiunile se judecă potrivit legislației în vigoare la data pronunțării, astfel că față de neîndeplinirea condiției imperativ pretinsă de alin. 1 al art. 138, modificat prin nr.OUG 173/2008, lichidatorul judiciar nu poate introduce o acțiune în atragerea răspunderii patrimoniale. Pentru aceleași motive și cererea formulată prin obiecțiuni privind autorizarea creditoarei să promoveze o acțiune cu acest obiect s-a apreciat a fi inadmisibilă.
Împotriva sentinței civile de mai sus, în termen legal, a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiași tribunal.
Întrucât calea de atac este îndreptată împotriva unei sentințe care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, recursul nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 din Codul d e procedură civilă, instanța de control judiciar având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din același cod. De asemenea, potrivit Codului d e procedură civilă, o hotărâre poate fi casată sau modificată, când instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 (art. 304 pct. 5), când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7) și atunci când hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9).
Judecătorul-sindic a analizat eronat cererea instituției creditoare și a respins în mod greșit obiecțiunile la raportul final al lichidatorului judiciar.
Astfel, recurenta a solicitat ca, în cazul în care practicianul nu înțelege să promoveze acțiunea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006, instanța să autorizeze creditorii să formuleze o astfel de cerere (având în vedere că în speță nu s-a putut constitui comitetul creditorilor, fiind doar doi creditori înscriși la masa credală), solicitarea fiind în conformitate cu dispozițiile acestui act normativ.
Legiuitorul a stabilit expres o asemenea posibilitate statuând că în cazul în care lichidatorul nu formulează cererea de antrenare, comitetul creditorilor poate să promoveze o asemenea acțiune. Însă, pentru a putea formula cererea de chemare în judecată este nevoie de autorizarea judecătorului-sindic. Această solicitare este perfect legală, premergătoare formulării acțiunii în atragerea răspunderii patrimoniale personale și ea nu are nicio legătură cu fondul dreptului. Ca atare, este fără dubiu că în cauză sunt incidente dispozițiile tezei finale a alin. 3 art. 138 din Legea insolvenței, care se referă la situația în care lichidatorul judiciar a omis să formuleze acțiunea prevăzută de art. 138 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie, fiind evident faptul că răspunderea acestor persoane amenință să se prescrie având în vedere că prin închiderea procedurii falimentului debitoarei nu mai există nicio posibilitate reală de a se dispune angajarea răspunderii lor patrimoniale.
Se mai arată că, potrivit dispozițiilor art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, răspunderea administratorilor se poate dispune dacă au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Totodată, trebuie menționat că potrivit acestui text, simplul fapt că administratorul falitului nu a ținut contabilitatea conform legilor contabile atrage răspunderea acestuia deoarece nu există posibilitatea de a se analiza activul patrimonial, modul cum a fost gestionat acesta, dacă debitorul a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorul a folosit veniturile obținute.
În dreptul civil și în cel comercial operează două reguli principale: prima, că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua, că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției. În speță, indiferent de faptul că administratorul falitului a încălcat din culpă sau cu intenție normele de drept care îi impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității societății, acesta se face vinovat de încălcarea legii (contabilității, în cazul de față) situație care a determinat prejudicierea creditorilor.
Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de aop rezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din cuprinsul art. 73 alin. 1 lit. c) și alin. 2, art. 134 și art. 181 din Legea nr. 31/1990, precum și art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991. Mai mult decât atât, având în vedere faptul că potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990, republicată, obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, instanța trebuia să aibă în vedere și prevederile art. 1540 Cod civil, în conformitate cu care mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului. De asemenea, potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multă rigurozitate. Nu în ultimul rând, Codul comercial la art. 374, statuează că mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în cauză administratorul nefăcând dovada contrarie.
Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006, este o răspundere specială care pune la dispoziția creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri valorificabile necesare acoperiri pasivului debitoarei falite. Această normă stabilește că prin săvârșirea de către administrator a uneia din faptele prevăzute la acest articol se va angaja răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat. Dispozițiile art. 35 alin. 3 și alin. 4 din Decretul nr. 31/1954 prevăd că faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor. Faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui ce le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de cel al treilea.
În cauză, fiind vorba de o răspundere contractuală, culpa administratorului este prezumată potrivit art. 1082 Cod civil, raportat la art. 138 din Legea nr. 85/2006, republicată. Răspunderea trebuie apreciată in abstracto, cu mai multă rigurozitate, având în vedere că administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial. În conformitate cu dispozițiile art. 1080 alin. 1 Cod civil, coroborat cu art. 1600 din același cod, devine operativ criteriul obiectiv care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.
Instituția creditoare susține că a suferit un prejudiciu a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul-sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitoarei. Prejudiciul produs există, constând din însăși creanța cedată Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului B de către Casa de Asigurări de Sănătate T, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.
În drept a invocat prevederile art. 299-316 din Codul d e procedură civilă și Legea nr. 85/2006.
Intimata debitoare, deși legal citată prin lichidatorul judiciar, nu s-a prezentat la dezbateri și nici nu a depus întâmpinare la dosar.
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor art. 304 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta este fondat, urmând să-l admită, având în vedere următoarele considerente:
Deși judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Timișa respins în mod just obiecțiunile creditoarei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva raportului de închidere a procedurii colective întocmit de lichidatorul judiciar T, acesta în mod nelegal a respins și cererea de autorizare a creditoarei să introducă acțiunea prevăzută de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, modificată. De asemenea, în mod greșit prima instanță a aprobat propunerea practicianului având ca obiect închiderea procedurii insolvenței debitoarei Vest-Media T, cu toate consecințele care rezultă din aceasta.
Astfel, este de necontestat faptul că în cauză fostul administrator social al falitei nu a depus la dosarul cauzei, contrar prevederilor art. 35 din Legea nr. 85/2006, modificată, actele și informațiile prevăzute de art. 28 din lege.
Pe de altă parte, potrivit art. 138 din același act normativ, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
În conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
În fața primei instanțe lichidatorul judiciar T, desemnat să administreze procedura de insolvență față de debitoarea Vest-Media T, nu a solicitat tribunalului, în temeiul art. 138, angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social. Însă, acesta nici nu a arătat dacă fosta conducere a societății ori o altă persoană se face sau nu vinovată de starea de insolvență a patrimoniului debitoarei falite, prin raportul de activitate depus la termenul din 23 octombrie 2008 menționând faptul că, neintrând în posesia actelor financiar-contabile ale persoanei juridice, se află în imposibilitate de a formula un punct de vedere referitor la incidența dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, modificată.
Față de acest raport, instituția creditoare a formulat obiecțiuni solicitând judecătorului-sindic să oblige practicianul să apeleze la prerogativa conferită de alin. 1 al art. 138, obiecțiuni care în mod corect au fost respinse de tribunal întrucât instanța nu poate să impună lichidatorului judiciar să formuleze cererea de antrenare a răspunderii reglementată de norma menționată, motiv pentru care această măsură urmează a fi menținută și de instanța de control judiciar. Totuși, în mod nelegal tribunalul a apreciat că nici cererea de autorizare formulată de unul dintre cei doi creditori înscriși la masa credală nu poate fi primită, contrar celor statuate prin alin. 3 al textului menționat.
Prevederile art. 138 pun la dispoziția creditorilor mijloace și instrumente specifice în scopul satisfacerii creanțelor în situația în care starea de insolvență a societății a fost cauzată prin una din faptele prevăzute la alin. 1 al acestui text de lege. Astfel, acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a persoanelor membre ale organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și a oricăror alte persoane, și de obligare a acestora la suportarea unei părți din pasivul societății comerciale debitoare are un caracter special, justificat de particularitatea domeniului reglementat de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Potrivit alin. 1 al art. 138, administratorul judiciar sau lichidatorul, după caz, are legitimare procesuală activă pentru a solicita angajarea răspunderii persoanelor care au cauzat starea de insolvență a debitorului. În condițiile expres prevăzute de lege, art. 138 alin. 3, dacă aceștia au omis să indice, în raportul lor asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale societății comerciale și răspunderea acestor persoane amenință să se prescrie, calitatea procesuală activă este dobândită și de comitetul creditorilor. Acesta reprezintă interesele creditorilor îndreptățiți să participe la procedura insolvenței, fiind ales de adunarea creditorilor și format din 3 sau 5 creditori dintre cei cu creanțe garantate și cei, dintre primii 20 de creditori în ordinea valorii. Constituirea prin lege a comitetului reprezentativ justifică preocuparea legiuitorului de a reglementa în mod detaliat și judicios toate aspectele ce țin de procedura insolvenței, care, de regulă, este o procedură cu caracter colectiv, implicând participarea unui număr M de creditori care vin în concurs pentru satisfacerea propriilor creanțe, dispozițiile referitoare la comitetul de creditori satisfăcând unul dintre imperativele legii, și anume cadrul organizat, ca modalitate de manifestare a voinței creditorilor participanți la procedura insolvenței.
Din enumerarea atribuțiilor stabilite prin lege (art. 17), se poate observa că acest comitet acționează ca un mandatar al adunării creditorilor, care îndeplinește funcția de reprezentare a creditorilor înscriși în tabelul definitiv de creanțe în raporturile cu administratorul judiciar sau lichidatorul. Ca atare, în condițiile în care în tabelul definitiv de creanțe sunt înscriși prea puțini creditori, fapt ce împiedică formarea unui comitet, este evident că aceștia pot exercita personal toate atribuțiile pe care legea le prevede în sarcina comitetului, inclusiv pe aceea de a solicita judecătorului-sindic să autorizeze introducerea acțiunii privind stabilirea răspunderii membrilor organelor de conducere, orice altă interpretare a legii fiind de natură a crea consecințe grave cu privire la stabilirea activului debitorului, creditorii fiind privați de posibilitatea recuperării integrale sau în proporție cât mai Mac reanțelor, doar pentru că nu sunt în număr suficient pentru a forma un comitet. Prin urmare, o astfel de interpretare ar contraveni scopului declarat al legii, respectiv acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, și ar nesocoti accesul liber la justiție al creditorilor aflați într-o atare situație, drept protejat prin Constituție, lucru care nu poate fi acceptat. În aceste condiții, prima instanță fără niciun temei a respins cererea respectivă, neindicarea de către lichidator a persoanelor care se fac vinovate de ajungerea societății sub incidența Legii nr. 85/2006, modificată, echivalând cu omisiunea practicianului la care face referire expresă alin. 3 al normei juridice analizate.
Față de cele arătate și propunerea lichidatorului judiciar privind închiderea procedurii colective se impune a fi respinsă pentru a da posibilitate judecătorului-sindic să soluționeze cererea pentru care instituția creditoare a fost autorizată, din redactarea textului art. 138 rezultând fără echivoc că o asemenea cerere nu se poate face decât pe perioada cât debitorul respectiv se află sub incidența procedurii insolvenței și nu după ce procedura a fost închisă. Aceasta, și întrucât art. 136 din lege arată că prin închiderea procedurii judecătorul-sindic, administratorul/lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați.
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței civile nr. 143 din 22 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- și, în consecință:
Modifică în parte hotărârea atacată, în sensul că autorizează creditoarea recurentă să formuleze cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale prevăzută de alin. 1 al art. 138 din Legea nr. 85/2006, modificată.
Respinge propunerea lichidatorului judiciar T privind închiderea procedurii insolvenței debitoarei Vest-Media T, cu toate consecințele care rezultă din aceasta.
Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 8 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /18.12.2009
Dact. /21.12.2009 - 2 ex.
Primă instanță - Tribunalul Timiș
Judecător-sindic -
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Raluca Suciu, Maria
