Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 161/2010. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 161/
Camera de consiliu din 8 februarie 2010
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 3: Petruța Micu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței comerciale nr. 3514/17.11.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - - SRL A, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedură completă.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care, verificându-se actele și lucrările de la dosar constată că s-a solicitat, în baza art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, judecarea cauzei în lipsă, de către creditoarea recurentă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3514/17.11.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- s-a închis procedura insolvenței debitorului - - SRL A, dispunându-se radierea debitorului - - SRL A din evidențele Oficiului registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Arad și descărcarea administratorului judiciar Expert A, și toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri sau de responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, asociați.
Pentru a hotărî astfel judecătorul sindic a reținut că prin Sentința comercială nr.1700/30.06.2009 s-a admis cererea formulată de creditorii Leasing Romania SA și Broker de asigurare SRL B, s-a deschis procedura insolvenței împotriva debitorului - - SRL A și s-a numit administrator judiciar Expert
Având în vedere împrejurarea că, toate demersurile efectuate de către administratorul judiciar Expert A privind identificarea bunurilor debitorului, intrarea în posesia actelor și documentelor prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 au rămas fără rezultat, astfel cum rezultă din Raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la încetarea de plăți 128-132 și din raportul de activitate prezentat de către administratorul judiciar în ședința din data de 17.11.2009 135;
Văzând că, creditorii nu doresc să suporte avansarea sumelor corespunzătoare pentru acoperirea cheltuielilor administrative necesare continuării procedurii, deși au fost notificați în acest sens 137-138, și considerând că, în această situație sunt aplicabile prevederile art.131 din Legea nr.85/2006, s-a închis procedura insolvenței debitorului - - SRL
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, solicitând în principal, admiterea recursului așa cum a fost formulat și casarea cu trimitere, iar în subsidiar modificarea sentinței recurate în sensul dispunerii către lichidatorul judiciar a continuării procedurii de lichidare judiciară, formularea unei plângeri penale în temeiul art. 147 din Legea nr.85/2006, desemnarea unui administrator special și formularea unei acțiunii în atragerea răspunderii materiale a fostului administrator, conform art. 138 din Legea 85/2006, republicată.
În motivare se arată că conform art. 2 din Legea 85/2006, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligente în vederea îndeplinirii scopului propus al legii. Dacă contrar tuturor acestor inițiative nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei, din evidentele contabile rezultă că nu sunt sau nu au rămas bunuri în inventar, precum și dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată vina de a fi provocat starea de insolvență (aspect neevidențiat de către lichidator și nici de judecătorul sindic în sentința recurată), abia atunci se poate propune judecătorului sindic închiderea procedurii, potrivit art. 131 din Legea 85/2006.
Faptul că nu s-au primit actele societății nu poate duce la concluzia că nu sunt bunuri și că nimănui nu-i incumbă responsabilitatea pentru ajungerea societății în faliment. Nu s-au făcut cercetări la OCPI, privind eventuale bunuri imobile înscrise în cartea funciară, la Arhiva Electronică de Gajuri Mobiliare, la bănci, pentru eventuale conturi bancare.
Având în vedere că potrivit doctrinei în materie, răspunderea, administratorului pentru ajungerea societății comerciale în insolvență este cea reglementată de dispozițiile referitoare la mandat, iar mandatul este cuprins în actul constitutiv al societății (Prof univ. - Falimentul-Noua Procedură, ed. B, 2003, pag 395-406), este fără îndoială că se impune ca lichidatorul judiciar, în considerarea retribuției primite pentru activitatea depusă, are datoria de a întocmii și depune un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă și evident de a cere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori pentru lipsa lor de diligentă în conducerea activității societății, atragerea răspunderii, potrivit autorului citat, având eficiență doar înainte de închiderea procedurii.
Potrivit art. 5 din Legea 85/2006 "Organele care aplica procedura sunt: instanțele judecătorești, judecătorul-sindic, administratorul și lichidatorul.
(2) Organele prevăzute la alin. (1) trebuie sa asigure efectuarea cu celeritate a actelor si operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni."
Potrivit art. 4 din Legea nr.85/2006 " În lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul sindic. "
În derularea procedurii de lichidare judiciară nu a fost desemnat administratorul special de către adunarea generală a acționarilor, care să poată primi raportul final și situațiile financiare finale ale procedurii. Același raport final și bilanțul de închidere, trebuiau să fie comunicate creditorilor, judecătorul sindic având obligația convocării adunării creditorilor în termen de 30 de zile de la afișarea raportului final, (art.129), pentru a da posibilitatea acestora de a formula obiecții la acest raport, neîndeplinirea acestei obligații fiind un motiv de casare a hotărârii de închidere a procedurii, așa cum rezultă și din doctrină. (, - Noua lege a insolvenței - Legea nr. 85/2006- comentată pe articole. Editura, 2006, pag.318). Dacă ar fi fost convocată adunarea generală a creditorilor societății, în cadrul acestei adunări, aveam posibilitatea invocării motivelor care stau la baza opunerii noastre la închiderea procedurii, în situația dată, facem aceste precizări în calea de atac legală.
În concluzie, solicită instanțe, în principal, admiterea recursului așa cum a fost formulat și casarea cu trimitere, iar în subsidiar modificarea sentinței recurate în sensul dispunerii către lichidatorul judiciar a continuării procedurii de lichidare judiciară, formularea unei plângeri penale în temeiul art. 147 din Legea nr.85/2006, desemnarea unui administrator special și formularea unei acțiunii în atragerea răspunderii materiale a fostului administrator, conform art. 138 din Legea 85/2006, republicată.
În drept își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 2,5,18,131, 138 și 147 din Legea 85/2006 și art. 304 pct. 9.pr.civ.
Analizând recursul de față, prin prisma criticilor formulate de recurentă și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Pentru a se dispune această măsură s-a constatat de judecătorul sindic, pe baza rapoartelor prezentate de lichidatorul judiciar desemnat pe seama debitoarei, că debitoarea nu dispune de bunuri valorificabile și nici fonduri pentru acoperirea cheltuielilor administrative, că creditorii debitoarei nu și-au manifestat intenția de a avansa eventualele sume ce ar fi necesare continuării procedurii de insolvență, iar atragerea răspunderii fostului administrator al debitoarei nu poate fi probată, lichidatorul judiciar nefiind în posesia actelor contabile ale debitoarei.
Astfel, Curtea constată că, având în vedere faptul că debitoarea nu figurează cu bunuri supuse impozitării coroborat cu faptul că au putut fi identificate nici un fel de bunuri în averea sa, precum și că creditoarea nu a înțeles să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în mod corect s-a dispus închiderea procedurii întemeiată pe prevederile art.131 din Legea insolvenței, situație în care nu poate fi vorba de un raport final ce necesită a fi comunicat părților din proces.
Pe de altă parte, creditoarea critică în esență sentința recurată și pentru motivul că nu a fost atrasă răspunderea administratorului social al debitoarei.
În ceea ce privește cererea creditoarelor de a fi angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 alin. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie).
Întrucât potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului", iar creditorii nu mai au potrivit actualei reglementări calitatea procesuală activă de a solicita aplicarea prevederilor art. 138 față de membrii organelor de conducere ai debitoarei, criticile recurentelor legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarele neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarate de creditoarele
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței comerciale nr. 3514/17.11.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 8 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /24.02.2010
Dact. /25.02.2010
Prima instanță - Trib.
Judecător -
4 ex./ 2 com.
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Florin Moțiu, Petruța Micu