Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1728/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 2192/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1728
Ședința publică de la 09 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Diana Manole
JUDECĂTOR 2: Roxana Popa
JUDECĂTOR 3: Viorica Trestianu
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr. 173 din data de 16.06.2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - ROMÂNIA SA, UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ B, -, - SA, -, - SRL HG PRIN LICHIDATOR JUDICIAR, DIRECȚIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE G, PRIMĂRIA, LICHIDATOR JUDICIAR AL - SRL, -, - MUNTENIA SUD, - SA, - AUTO, - PRODUCTION, - A, - A DIRECȚIA DE TELECOMUNICAȚII și ISRAEL.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata Universitatea de Științe și Medicină Veterinară B prin avocat, cu delegație la fila 26 din dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care.
Intimata Universitatea de Științe și Medicină Veterinară B prin avocat, arată că nu au primit motivele de recurs formulate de recurentă și solicită comunicarea acestora.
Se desprind din dosar filele 5-7, reprezentând motive de recurs și se comunică în ședință publică intimatei prezente.
Intimata Universitatea de Științe și Medicină Veterinară B prin avocat, arată că nu solicită acordarea unui termen pentru a lua la cunoștință de motivele de recurs.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă intimatei prezente cuvântul pe cererea de recurs.
Intimata Universitatea de Științe și Medicină Veterinară B prin avocat, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința comercială nr.401/2004 a Tribunalului Giurgius -a admis cererea formulată de creditoarea - Ferme SRL și s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitoarei - Ferme SRL, fiind numit administrator judiciar.
Lichidatorul judiciar a formulat cerere pentru angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului Israel în calitate de administrator al debitoarei - Ferme SRL.
Prin sentința comercială nr.173/16.06.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Giurgius -a admis cererea lichidatorului judiciar privind angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului Israel în calitate de administrator al societății debitoare, acesta fiind obligat să suporte pasivul debitoarei consemnat în tabelul de creanțe și în dispozitivul sentinței.
Prin aceeași sentință s-a dispus, în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006, închiderea procedurii de faliment a debitoarei - Ferme SRL.
În motivarea sentinței, instanța a reținut că pârâtul Israel, în calitate de administrator al societății debitoare - Ferme SRL, a înstrăinat bunurile din averea debitoarei, înstrăinare frauduloasă ce a mărit starea de insolvență a debitoarei în dauna creditorilor înscriși la masa credală.
Fostul administrator nu avea dreptul să vândă bunurile societății în condițiile în care asupra lor s-a instituit sechestru la cererea AVAS. Prin vânzările menționate fostul administrator a făcut acte de comerț în interes personal, fapte ce se încadrează în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006.
Întrucât în patrimoniul debitoarei nu au mai fost bunuri pentru valorificare, s-a dispus închiderea procedurii de faliment în raport de dispozițiile art.131 din Legea nr.85/2006.
Împotriva sentinței comerciale nr.173/2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Giurgiua declarat recurs Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, recurs ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VI-a Comercială sub număr unic - din 04.09.2009.
În motivarea recursului, recurenta arată, în esență, că în mod greșit s-a dispus închiderea procedurii de faliment înainte de a fi pusă în executare sentința prin care fostul administrator statutar a fost obligat la plata pasivului falitei, prin intermediul executorului judecătoresc numit de instanță.
În susținerea recursului nu au fost administrate probe.
Analizând sentința recurată în raport de motivul de recurs formulat, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin sentința recurată s-a dispus angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului Israel și închiderea procedurii de faliment a debitoarei - Ferme SRL.
Dispozițiile art.140 din Legea nr.85/2006 reglementează atât efectul principal al admiterii acțiunii în răspundere prevăzută de art.138 din același act normativ, arătându-se totodată care este destinația sumelor obținute ca urmare a obligării persoanelor responsabile de starea de insolvență la suportarea unei părți din pasivul debitorului insolvent.
Sumele de bani obținute ca urmare a admiterii acțiunii în răspundere reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu vor intra în patrimoniul creditorilor înscriși la masa credală, textul de lege stabilind destinația precisă a sumelor în funcție de stadiul procesual în care se află debitorul insolvent.
În speța de față, debitoarea - Ferme SRL se află în procedura de faliment, iar sumele ce vor fi obținute ca urmare a admiterii acțiunii în răspundere menționate vor fi afectate acoperirii pasivului debitorului în sensul că acestea se vor distribui creditorilor în ordinea stabilită de lege, ceea ce judecătorul sindic a făcut.
Dispozițiile art.142 din Legea nr.85/2006 reglementează situația în care, în urma admiterii acțiunii în răspundere întemeiată pe dispozițiile art.138, persoanele responsabile de cauzarea stării de insolvență a debitorului refuză să execute de bună-voie hotărârea pronunțată de către judecătorul sindic, astfel că pentru a se acoperi pasivul debitorului insolvent, este necesară trecerea la executarea silită a bunurilor din averea personală a persoanelor obligate la suportarea unei părți din pasiv.
Executarea silită a acestor persoane se va face prin executorul judecătoresc în conformitate cu dispozițiile Codului d e procedură civilă.
După închiderea procedurii, sarcina repartizării sumelor provenite din executarea silită a persoanelor vinovate de cauzarea insolvenței nu revine lichidatorului ci executorului judecătoresc.
Ca urmare, instanța de fond în mod corect a dispus închiderea procedurii de insolvență a debitoarei iar hotărârea prin care s-a dispus atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului Israel fiind titlu executoriu urmează a fi pusă în executare conform dispozițiilor Codului d e procedură civilă. Practic prin dispozițiile art.142 alin.2 Cod procedură civilă legiuitorul a înțeles să transfere în sarcina executorului judecătoresc obligația de a acoperi pasivul debitoarei prin repartizarea sumelor obținute din executarea silită în baza tabelului definitiv consolidat pus la dispoziție de lichidator. Această obligație a lichidatorului nu reprezintă altceva decât o măsură cu caracter administrativ menită să asigure încheierea etapei privind efectuarea plății datoriilor.
Ca urmare, instanța de fond a interpretat corect dispozițiile legale respectiv art.138-142 din Legea nr.85/2006 și a dispus închiderea procedurii de insolvență a debitoarei - Ferme SRL, iar executarea sentinței privind angajarea răspunderii materiale a pârâtului Israel urmează a fi făcută conform dispozițiilor art.142 alin.2 din Legea nr.85/2006.
Pentru considerentele expuse, Curtea în temeiul art.312 Cod procedură civilă respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr. 173 din data de 16.06.2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - ROMÂNIA SA, UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ B, -, - SA, -, - SRL HG PRIN LICHIDATOR JUDICIAR, DIRECȚIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE G, PRIMĂRIA, LICHIDATOR JUDICIAR AL - SRL, -, - MUNTENIA SUD, - SA, - AUTO, - PRODUCTION, - A, - A DIRECȚIA DE TELECOMUNICAȚII și ISRAEL.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.12.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.Jud. - 18.12.2009
Tehnored. - 21.12.2009
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul Giurgiu /Președinte:
Președinte:Diana ManoleJudecători:Diana Manole, Roxana Popa, Viorica Trestianu