Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1756/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Dosar nr- (Număr în format vechi 2569/2009)
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1756
Ședința publică din 11 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Rodica Zaharia
JUDECĂTOR 2: Iulia Manuela Cîrnu I-- -
JUDECĂTOR 3: Alecsandrina
GREFIER -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta împotriva sentinței comerciale nr.4194 din 30 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata SC - INSTITUTUL DE CERCETARE ȘI PENTRU CONSTRUCȚII
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta prin avocat, cu împuternicire avocațială nr.20/28.10.2009, lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Recurenta, prin avocat, depune la dosar taxa de timbru legal datorată și timbrul judiciar aferent. Arată că alte cereri nu mai are de formulat și nici probe de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat și nici probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Recurenta, prin avocat, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, și pe cale de consecință modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.
În susținere, arată că debitul datorat a fost achitat iar societatea nu se află in insolvență.
CURTEA
Prin sentința comercială nr.4194/30.09.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a fost admisă cererea creditoarei SC - INSTITUTUL DE CERCETARE ȘI PENTRU CONSTRUCȚII, dispunându-se în baza art.33 alin.6 din Legea 85/2006 deschiderea procedurii generale împotriva debitoarei SC SRL; a fost numit administrator judiciar Management Reorganizare Lichidare B.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic a reținut, în esență, următoarele:
În baza unor raporturi comerciale derulate între părți societatea creditoare a oferit servicii comerciale societății debitoare, titlul constatator al creanței constituindu- facturile fiscale acceptate la plată în condițiile art.46 Cod comercial, astfel încât acestea constituie o dovadă valabilă a creanței.
Judecătorul sindic a reținut existența unei creanțe certe, lichide și exigibile în sensul art.379 pr.civ. raportat la prevederile art.46 Cod comercial și ale art.982 Cod civil, cuantumul superior valorii prag de 10.000 lei prev. de Legea 85/2006 și faptul că neplata datoriilor este consecința prezumată a încetării plăților, care durează de mai bine de 30 de zile, motiv pentru care, în temeiul art.33 alin.6 din Legea 85/2006 a dispus deschiderea procedurii de insolvență generală împotriva debitoarei.
Împotriva acestei sentințe formulează recurs debitoarea solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței, în sensul respingerii cererii creditoarei ca neîntemeiată.
Motivele de recurs invocate sunt, în esență următoarele:
1.Instanța a nesocotit prevederile art.3 pct.12 din Legea nr.85/2006 astfel cum a fost modificată prin Legea nr.277/2009 în conformitate cu care "cuantumul minim al creanței, pentru a putea fi introdusă cererea creditorului, este de 30.ooo lei)".
2.Creanța a fost achitată de către debitoare, răsturnându-se prezumția existenței stării de insolvență;
3.procedura de citare nu a fost îndeplinită pentru termenul din data de 30.09.2009.
Ulterior, prin cererea de preschimbare de termen formulată, recurenta a invederat instanței că faptul că a achitat atât debitul principal de 16.045,71 lei în conturile creditoarei, precum și cheltuielile de judecată ocazionate de soluționarea în fond a cererii de deschidere a procedurii insolvenței. Se mai arată că intimata creditoare a renunțat la cererea privind penalitățile de întârziere în cuantum de 5169,65 lei, astfel încât toate creanțele față de aceasta au fost stinse fie prin plată, fie ca urmare a renunțării creditoarei la penalități.
Analizând actele dosarului, înscrisurile noi administrate în fața instanței de recurs, respectiv cererea nr.1385/11.06.2009 formulată de intimata creditoare prin care învederează instanței faptul că recurenta debitoare a achitat debitul principal în valoare de 16045,71 lei, plus cheltuielile de judecată, invederând totodată că renunță în temeiul art.246 la cererea privind penalitățile de întârziere, Curtea constată că a fost achitată creanța în considerarea căreia a fost deschisă procedura generală a insolvenței, motiv pentru care în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. urmează să admită recursul, să modifice în tot sentința atacată în sensul respingerii cererii creditoarei, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta împotriva sentinței comerciale nr.4194 din 30 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata SC - INSTITUTUL DE CERCETARE ȘI PENTRU CONSTRUCȚII
Modifică în tot sentința atacată in sensul că respinge cererea creditoarei ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11.12.2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECĂTOR,
dr.I
GREFIER,
-
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
Președinte:Rodica ZahariaJudecători:Rodica Zaharia, Iulia Manuela Cîrnu, Alecsandrina