Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 187/2009. Curtea de Apel Oradea

RECURENT - CREDITOR CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr--

DECIZIA NR. 187/2009-

Ședința publică din 14 mai 2009

PREȘEDINTE: Marinescu Simona

JUDECĂTOR 2: Boța Marilena

JUDECĂTOR 3: Filimon Marcela

Grefier: - -

Pe rol fiind soluționarea recursului comercial declarat de recurenta creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - B, Sector 1, Str.-, -. 9-11, Județ I în contradictoriu cu intimata debitoareSC C SRL SStr.- -.330b, J-, Cui R--Prin Lichidator O - S M, -, -. 5, Județ S M, intimatele creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S - S M, P-Ța -, -. 3-5, Județ SM,BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂSA - Carei, Dr., -. 2, Județ SM,PRIMĂRIA MUNICIPIULUI S M- DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE- S M, P-Ța -, -b, Ap. Parter, Județ S M șiOFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE -S M, Str.-, -. 82, Județ S M, împotriva sentinței nr. 355/F/29.- pronunțată de Tribunalul Satu Mare - având ca obiect - procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, intimata debitoare a depus întâmpinare, cauza se află la primul termen de judecată, precum și faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂ ND:

Constată că prin sentința nr. 355/F/2008 Tribunalul Satu Marea aprobat raportul final de activitate întocmit de lichidatorul judiciar O, cu sediul ales în S M,-, jud.S, a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC C SRL, cu sediul în S M,-/b, jud.S M, J-, CUI -, radierea debitorului din registrul comerțului.

A descărcat pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități, iar plata sumei de 15.386,80 lei pentru O Insolvency și a sumei de 3.400 lei pentru SC SRL O se va face din fondul de lichidare constituit conform art.4 din Legea nr. 85/2006.

S-a dispus notificarea sentinței debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a constatat că la data de 01.10.2008 lichidatorul judiciar desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului SC C SRL SMa solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului; că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința civilă nr. 1404/F/26.06.2006.

Împotriva acestei sentințe în termen legal, scutit de plata taxei de timbru a formulat recurs Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul de a se dispune continuarea procedurii de lichidare a debitoarei și convocarea comitetului creditorilor în vederea formulării cererii de autorizare și a cererii de atragere a răspunderii prevăzută de articolul138 din Legea 85/2006.

În motivarea recursului său arătat că instanța de fond a dispus închiderea procedurii în temeiul articolului 131 din Legea 85/2006 și fără ca lichidatorul să convoace Comitetul creditorilor în vederea analizări incidenței în speță a tuturor împrejurărilor prevăzute de articolul 138 și respectiv a formulări cererii de autorizare și a cererii de atragere a răspunderii prevăzute de articolul 138, deci fără a epuiza astfel toate modalitățile legale de recuperare a creanțelor înscrise..

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bas uferit un prejudiciu " a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu por fi plătite integral din averea debitorului "- - Răspunderea organelor de conducere ale debitorului în procedura insolvenței.

Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile articolului 138 din Legea 85/2006 republicată, este o răspundere specială, care pune la dispoziția creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri valorificabile necesare acoperirii pasivului debitoarei falite.

Aflându-ne pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată, potrivit articolului 1082 cod civil, raportat la articolul 138 din Legea 85/2006 republicată.

Mai arată recurenta că prejudiciul său există, constând în creanța AVAS, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.

În drept a invocat prevederile articolelor 299-316 cod procedură civilă, Legea 5/2006, OUG 95/2003.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata SC SRL a solicitat respingerea recursului formulat ca fiind nefondat și menținerea în totalitate a sentinței atacate, ca fiind legală și temeinică.

Examinând sentința recurată, raportat la motivele de recurs invocate, instanța reține că recursul este nefondat, urmând a fi respins în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, pentru următoarele considerente:

Singura critică adusă de recurentă sentinței pronunțate de judecătorul-sindic vizează nedepunerea de către lichidator a unei cereri de atragere a răspundere împotriva persoanelor din conducerea societății, vinovate de apariția stării de insolvență.

Or, o asemenea critică nu poate fi primită, în condițiile în care lichidatorul a formulat cererea de atragere a răspunderii lichidatorului, înregistrată în dosar la data de 06.11.2007. Însă, după cum s-a menționat în procesul-verbal al adunării creditorilor aflat în dosarul privind cererea de atragere a răspunderii la filele 94-95, cererea a fost formulată anterior studierii actelor și documentelor contabile ale debitoarei de către lichidator care, în urma studierii acestora, a pus în discuția creditorilor temeinicia continuării acțiunii împotriva administratorului, dat fiind că s-a constat că acesta nu a săvârșit nici una din faptele menționate la art. 138 din Legea 85/2006.

Întrucât creditoarea BCR Carei, care deține 74% din totalul creanțelor împotriva debitoarei, a fost de acord cu propunerea lichidatorului, acesta a formulat cererea de renunțare la judecata acțiunii în atragerea răspunderii administratorului, de care judecătorul-sindic a luat act prin încheierea nr. 248/F/10.09.2008.

Având în vedere aceste aspecte, în condițiile în care comitetul creditorilor nu a solicitat autorizarea judecătorului-sindic pentru introducerea altei cereri de atragere a răspunderii și luând în considerare și raportul final, în cuprinsul căruia se arată că debitoarea nu dispune de bunuri, în mod temeinic și legal a procedat judecătorul-sindic aprobând raportul final și dispunând închiderea procedurii insolvenței, în temeiul art. 131 din Legea 85/2006.

Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va fi respins recursul ca nefondat.

Se va lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta creditoare recurenta creditoareAUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI- B, Sector 1, Str.-, -. 9-11, Județ I în contradictoriu cu intimata debitoare SC C SRL S Str.- -.330b, J-, Cui R--Prin Lichidator O - S M, -, -. 5, Județ S M, intimatele creditoareDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S- S M, P-Ța -, -. 3-5, Județ SM, BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA - Carei, Dr., -. 2, Județ SM,PRIMĂRIA MUNICIPIULUI S M- DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE- S M, P-Ța -, -b, Ap. Parter, Județ S M șiOFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE -S M, Str.-, -. 82, Județ S M, împotriva sentinței nr. 355/F/29.- pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică, azi 14 mai 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER

- - - - - - - -

Red.decF.M/22.05.2009

Jud fond.

Dact./22.05.2009

1 com/ORC

Președinte:Marinescu Simona
Judecători:Marinescu Simona, Boța Marilena, Filimon Marcela

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 187/2009. Curtea de Apel Oradea