Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 2/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr intern 2193/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 2
Ședința publică de la 05 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ruxandra Monica Duță
JUDECĂTOR 2: Mirela Polițeanu
JUDECĂTOR 3: Tatiana
Grefier -
************
Pe rol judecarea cauzei comerciale de față, având ca obiect recursul formulat de creditoarea SC SA B împotriva Sentinței comerciale nr.751/22.06.2009 pronunțată de Secția civilă a Tribunalului Teleorman, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL prin lichidator judiciar SP.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu se prezintă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că nu s-a făcut dovada achitării taxelor judiciare, deși recurenta a fost citată cu această mențiune.
Se mai referă faptul că intimata debitoare a fost citată la sediul societății și la sediul lichidatorului, citația comunicată la sediul lichidatorului fiind însă restituită întrucât a fost consemnată adresa greșită, după care:
Curtea face aplicarea art.98 Cod procedură civilă, constată procedura legal îndeplinită și, față de lipsa timbrării legale, reține pricina spre soluționare conform art.242 Cod procedură civilă, a cărei aplicare a fost solicitată.
După luarea dosarului, se depune la dosar prin Serv. Registratură, dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 19,50 lei și timbre judiciare mobil în cuantum de 0,30 lei.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința comercială nr.751 din 22.06.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă în dosarul nr- s-a respins ca rămasă fără obiect contestația formulată de debitoarea SC " " SRL, precum și cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoarea SC "" SA împotriva
debitoarei.
Pentru a hotărî astfel s-a reținut că prin sentința nr.556/24.11.2008 s-a respins ca nefondată contestația debitoarei și s-a deschis procedura insolvenței la cererea creditoarei SC SA, că prin decizia comercială nr.366/02.03.2009 a Curții de Apel București - Secția a V-a Comercială s-a admis recursul declarat de debitoare și că s-a dispus casarea sentinței, cauza fiind trimisă spre rejudecare. S-a mai reținut că, ulterior sentinței nr.556/2008, a fost pronunțată de către judecătorul-sindic sentința comercială nr.670/22.12.2008 prin care s-a luat act de cererea de renunțare la judecată formulată de către creditoare față de debitoarea SC " " SRL și că această sentință a rămas irevocabilă prin decizia comercială nr.365/02.03.2009 a Curții de Apel București - Secția a V-a Comercială. În aceste condiții s-a apreciat că atât contestația debitoarei cât și cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de către creditoare au rămas fără obiect.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea SC SA care a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul de a se lua act de renunțarea la judecată și de a dispune obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de administrare ale administratorului judiciar SC
În motivarea recursului se arată că judecătorul sindic ar fi trebuit să ia act de renunțarea creditoarei la judecată iar nu să respingă cererea de deschidere a procedurii insolvenței ca rămasă fără obiect. Se învederează că în mod greșit a fost obligată recurenta să plătească cheltuielile de administrare ale administratorului judiciar câtă vreme aceste cheltuieli trebuiau să fie suportate din averea debitorului, iar în lipsa disponibilităților în conul debitorului, din fondul de lichidare.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de hotărârea atacată și de motivele de recurs invocate, examinând cauza și sub toate aspectele potrivit cu art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat, nu există nici un motiv prevăzut de art.304 Cod procedură civilă și nici alte motive de ordine publică, astfel că în temeiul art.312 al.1 Cod procedură civilă urmează să îl respingă pentru următoarele considerente:
Prin decizia comercială 365 din 02.03.2009 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a V-a Comercială s-a respins ca nefondat recursul formulat de creditoarea SC SA împotriva sentinței comerciale nr.670/22.12.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul de faliment nr-.
Așadar, sentința comercială nr.670/2008 prin care s-a luat act în dosarul nr- de cererea creditoarei de renunțare la judecată în ceea ce o privește pe debitoarea SC SRL și prin care SC SA a fost obligată să suporte în cauză cheltuielile de administrare, față de administratorul judiciar A, a rămas irevocabilă.
Prin decizia comercială nr.366/02.03.2009 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a V-a Comercială s-a soluționat recursul promovat de debitoare împotriva sentinței comerciale nr.556 din 24.11.2008 prin care se dispusese deschiderea procedurii insolvenței împotriva sa.
Deși pronunțate în aceeași zi, la data de 02.03.2009, deciziile Curții de Apel București - Secția a V-a Comercială au analizat legalitatea unor sentințe comerciale diferite pronunțate în dosarul nr- aparținând Tribunalului Teleorman, prima fiind cea cu nr.556 din 24.11.2008 prin care s-a respins contestația debitoarei și s-a deschis procedura insolvenței la cererea creditoarei SC SA, iar a doua fiind cea cu nr.670 din 22.12.2008 prin care s-a luat act de renunțarea creditoarei la judecata cauzei împotriva debitoarei SC SRL și prin care s-a mai dispus obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de administrare efectuate în dosar.
Prin decizia nr.366/02.03.2009 s-a admis recursul debitoarei, s-a casat sentința comercială nr.556/2008 de deschidere a procedurii insolvenței și s-a trimis cauza spre rejudecare la judecătorul-sindic, la Tribunalul Teleorman.
În mod corect judecătorul-sindic investit cu soluționarea cauzei după casare a reținut că în dosarul nou format cu nr- nu mai poate avea loc o examinare a cererii creditoarei de deschidere a procedurii insolvenței și nici a contestației debitoarei câtă vreme prin decizia comercială nr.365/2009 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a V-a Comercială s-a luat act, în mod irevocabil, de cererea ulterioară a creditoarei de renunțare la judecata pricinii în ceea de o privește pe debitoarei SC SRL.
După casare, judecătorului-sindic îi revenea obligația de a respecta hotărârea irevocabilă prin care s-a luat act de renunțarea creditoarei la judecata cauzei și prin care s-a dat dezlegare chestiunilor ivite în legătură cu suportarea cheltuielilor de administrare în dosar.
Pentru considerentele expuse, având în vedere și dispozițiile art.3041și următoarele Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul creditoarei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de creditoarea SC SA B împotriva Sentinței comerciale nr.751/22.06.2009 pronunțată de Secția civilă a Tribunalului Teleorman, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL prin lichidator judiciar SP.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Ianuarie 2010.
Președinte, --- - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red. Jud.
:
2 ex./07.01.2010
Președinte:Ruxandra Monica DuțăJudecători:Ruxandra Monica Duță, Mirela Polițeanu, Tatiana