Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 201/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA NR.201/
Ședința publică de la 17 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE- dr. - -
JUDECĂTOR 1: Alexandrina Zaharia dr.- -
JUDECĂTOR 2: Sarmisegetuza Tulbure
Grefier -- -
-.-.-.-.-
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de către creditoarea AVAS B,cu sediul in--11, sector 1, împotriva sentinței civile nr.547/19.12.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata-debitoare SC SRL B- prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență, intimatele-creditoare: Administrația Finanțelor Publice brăila, SC Muntenia Nord- Sucursala B, Distrigaz SA B- Sucursala G, Administrația Națională a Vămilor - prin Direcția Regională Vamală G, intimatii pârâti, Ramazan și intimata ORC Tribunalul Brăila, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura completă prin Buletinul procedurilor de insolvență.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, arătându-se că recursul este la primul termen de judecată, este motivat, scutit de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă; iar prin serviciul registratură s-a depus la dosar cerere prin care lichidatorul judiciar ec. - Cabinet Individual de Insolvență, în calitate de reprezentant legal al intimatei debitoare SC SRL B, solicită comunicarea unui exemplar din motivele de recurs formulate de creditoarea AVAS B, pentru a formula întâmpinare; s-a făcut referire la faptul că dosarul a fost luat la studiu de către consilierul juridic, care a depus la dosar împuternicirea de reprezentare juridică.
Instanța deliberând, respinge cererea de amânare solicitată de lichidatorul judiciar ec. privind comunicarea unui exemplar din motivele de recurs întrucât astfel cum rezultă din citativul aflat la fila 7 dosar, intimatele au fost citate cu copie de pe motivele de recurs și nemaifiind alte cereri de formulat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.547/19 decembrie 2007 Tribunalul Brăila, secția comercială și de contencios administrativ, a anulat cererea formulată în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței de către Comitetul creditorilor format din Administrația Finanțelor Publice B, C "-Muntenia Nord" B, S B, Distrigaz A B- Sucursala G și Administrația Națională a Vămilor prin Direcția Regională Vamală G, a închis procedura falimentului debitoarei C "" L B cu consecința radierii debitoarei din evidențele C de pe lângă Tribunalul Brăila.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul -sindic a reținut că cererea formulată de Comitetul creditorilor pentru antrenarea răspunderii patrimonială în temeiul art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 nu a fost semnată de către creditoarea S B, deși i-a fost acordat termen în acest sens. JUDECĂTOR 3: Simona Gavrila l-sindic a mai reținut că sunt întrunite cerințele art.132 alin.2 din Legea nr.85/2006 și a dispus închiderea procedurii debitoarei.
Împotriva menționatei hotărâri, în termenul legal, creditoarea Sad eclarat recurs, arătând că prin cererea nr.1988 din 24.01.2007 și-a însușit în totalitate acțiunea formulată de Comitetul creditorilor privind atragerea răspunderii patrimoniale a foștilor administratori ai debitoarei, Ramazan și și că în mod greșit prima instanță a procedat la anularea cererii ca nefiind semnată de către
Recursul este fondat.
Potrivit art.133 alin.2 proc.civ. "lipsa semnăturii se poate totuși împlini în tot cursul judecății".
În speță, prin cererea nr.1988/24 ianuarie 2007 primită de prima instanță la data de 25 ianuarie 2007, aflată la dosarul cauzei la fila 147 dosar fond, creditoarea S și-a însușit cererea Comitetului creditorilor întemeiată pe dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, astfel cum rezultă din conținutul punctului 1, care are următorul conținut:
" 1. În ceea ce privește cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtilor Ramazan și formulată de Comitetul creditorilor desemnat de judecătorul sindic în dosarul privind procedura falimentului C SRL B, menționăm faptul că ne însușim întrutotul acțiunea formulată solicitând instanței obligarea acestora la plata pasivului societății falite."
Prin urmare, judecătorul sindic omițând să analizeze conținutul acestei cereri formulată de recurenta-creditoare a pronunțat o hotărâre criticabilă.
În raport de conținutul celor expuse mai sus, recursul declarat de creditoarea S urmează să fie admis în temeiul art.312 alin.1 și 5.proc.civ. în ref.la art.304 alin.1 pct.9 proc.civ. și să trimită spre rejudecare la aceeași instanță.
În rejudecare, prima instanță va analiza și celelalte susțineri ale recurentei- creditoare din declarația de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de creditoarea S B, cu sediul în--11, sector 1, împotriva sentinței civile nr.547/19.12.2007 a Tribunalului Brăila în dosarul nr.2736/2004 și în consecință:
Casează sentința comercială nr.547/2007 a Tribunalului Brăila și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Martie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. -
Tehno./25.03.2008/2 ex.
Fond-
Președinte:Alexandrina ZahariaJudecători:Alexandrina Zaharia, Sarmisegetuza Tulbure, Simona Gavrila