Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 214/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 214/
Ședința publică de la 21 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gina Ignat
JUDECĂTOR 2: Valentina Vrabie Președinte secție
JUDECĂTOR 3: Rodica Dorin
GREFIER - - -
.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALIRIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - B, cu sediul în sector 1,--11, împotriva sentinței comerciale nr. 884/14.09.2007 pronunțată de judecătorul sindic al Tribunalului Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare. G, cu sediul în strada - 11 nr. 19, - 5,. 96, prin lichidator judiciar MG EXPERT G, cu sediul în-, - 3,. 6, intimata creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați, având ca obiect Legea nr. 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor și ale dreptului comun.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că recursul dedus judecății este la primul termen de judecată, prin cererea formulată, recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit disp. art. 242 alin. 2.pr.civ. lipsește întâmpinarea, după care:
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 884/14.09.2007, pronunțată de judecătorul-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Galați, s-a respins cererea de autorizare formulată de creditoarea B, ca nefondată.
În temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei G și radierea acesteia din registrul comerțului.
S-a făcut aplicarea disp. art. 136 și art. 135 din Legea nr. 85/2006.
S-a aprobat decontul de cheltuieli și s-a dispus plata sumei de 3107,30 lei reprezentând cheltuieli de procedură și onorariu din fondul special constituit către MG Expert
Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reținut că, în cauză, este întemeiată cererea lichidatorului judiciar pentru a se închide procedura falimentului în situația în care debitoarea nu are bunuri în patrimoniu și nici un creditor nu a avansat sume de bani necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare.
În ceea ce privește cererea formulată de creditoarea B pentru a fi autorizată să formuleze cererea în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006, s-a reținut că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 138 alin. 3 din Lege, întrucât lichidatorul judiciar a menționat expres că nu înțelege să formuleze cerere de antrenare răspundere.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs creditoarea, înregistrat sub nr- la Curtea de APEL GALAȚI.
A criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, motivând următoarele:
Judecătorul-sindic a analizat eronat cererea formulată de creditoarea prin care aceasta a solicitat ca, în cazul în care lichidatorul judiciar nu formulează cererea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006, să autorizeze creditorii să formuleze o asemenea cerere (având în vedere că în speța de față nu s-a putut constitui comitetul creditorilor din cauza faptului că sunt numai doi creditori).
Se arată că cererea formulată de este perfect legală și în conformitate cu disp. Legi nr. 85/2006.
Această cerere nu are legătură cu fondul cererii prev. de art. 138 alin. 1 din Lege, ci este o etapă procesuală căreia judecătorul-sindic și lichidatorul judiciar erau obligați să îi dea curs, în cauză fiind incidente disp. art. 138 alin. 3 din Lege.
Al doilea motiv de recurs este circumscris argumentelor referitoare la faptul că în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a fostului administrator al debitoarei pentru fapta prev. de art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006.
S-a arătat, în esență, că indiferent de faptul că administratorul falitei a încălcat din culpă sau cu intenție normele de drept care îi impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității, acesta se face vinovat de încălcarea legii contabilității, situație care a determinat prejudicierea creditorilor.
Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de aop rezenta lichidatorilor și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din disp. art. 73 alin. 1 lit. c și ale art. 134 și art. 181 din Legea nr. 31/1990 republicată și art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991, republicată.
a suferit un prejudiciu a cărui existență este certă și se stabilește prin constatarea de către judecătorul-sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului.
Susține că, în cauză, răspunderea trebuie apreciată in abstracto, cu mai multă rigurozitate, având în vedere că administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial.
Art. 138 din Legea nr. 85/2006 stabilește că, prin săvârșirea de către administrator a uneia din faptele prevăzute la acest articol, se va angaja răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
Față de motivele expuse, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
În drept, a invocat art. 299 - 316.pr.civ. și Legea nr. 85/2006.
S-au citat legal părțile implicate în procedură.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Conform disp. art. 138 alin. 1 și 3 din Legea nr. 85/2006, pe baza raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la încetarea de plăți, raport care conține și informații privind eventuala răspundere a oricărei persoane menționate în lege, judecătorul-sindic poate fi sesizat de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar și, în subsidiar, de comitetul creditorilor.
Din reglementarea prev. de art. 138 din Lege rezultă că sfera persoanelor abilitate să investească judecătorul-sindic cu o cerere în antrenare răspundere patrimonială este limitată la administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar și la comitetul creditorilor, în cazul în care sunt îndeplinite și condițiile prev. la alin. 3 al art. 138 din Lege. Astfel, nu orice creditor poate formula o atare cerere față de limitarea impusă de textul art. 138 din Lege.
Dacă cererea în antrenare răspundere patrimonială poate fi formulată în subsidiar de comitetul creditorilor, în situația în care numărul creditorilor înscriși la masa credală este mai mic de 3, respectiv 2 creditori, cum este cazul în speță, și nu s-a constituit acest comitet este necesar a stabili cine poate promova cererea de autorizare pentru formularea acțiunii în atragere răspundere patrimonială.
Considerăm că o atare cerere, pentru a cărei promovare s-a recunoscut legitimare procesuală activă doar comitetului creditorilor, poate fi promovată de către toți creditorii debitoarei asimilați comitetului creditorilor.
Aceasta, deoarece principalul rol al comitetului creditorilor este acela de a reprezenta interesul concursual al adunării creditorilor astfel cum rezultă din textul art. 17 lit. a - f din Lege.
În cauză însă, cererea a fost formulată doar de creditoarea iar cealaltă creditoare, respectiv G, nu a înțeles să promoveze o astfel de cerere alături de creditoarea
Dimpotrivă, creditoarea Gaf ost de acord cu aprobarea raportului final și cu cererea lichidatorului pentru închiderea procedurii.
Cum legiuitorul a stabilit expres că, în afara lichidatorului judiciar, acțiunea în angajarea răspunderii patrimoniale poate fi promovată doar de comitetul creditorilor iar în absența acestui participant la procedură se poate considera că adunarea creditorilor poate iniția acest demers.
În cauză, cererea unui singur creditor pentru autorizarea promovării cererii întemeiată pe disp. art. 138 din Lege apare ca fiind făcută de o persoană căreia legea nu îi conferă legitimare procesuală activă, deși justifică un interes personal, decurgând din folosul practic urmărit, respectiv realizarea creanței sale.
Respingerea cererii, în aceste condiții, nu constituie o limitare a dreptului creditorilor de a promova acțiunea întemeiată pe disp. art. 138 din Lege, ci respectă textul legii, instituit cu scopul de a asigura atât celeritatea procedurii, cât și creșterea transparenței acesteia, prin extinderea rolului și atribuțiilor ce revin creditorilor, cât și comitetul creditorilor.
Pentru aceste considerente, hotărârea instanței de fond sub aspectul soluționării cererii de autorizare a creditoarei în vederea promovării cererii în antrenare răspundere patrimonială va fi menținută chiar dacă a fost necesară complinirea motivării. Instanța de recurs nu poate modifica soluția sub aspectul respingerii cererii pentru autorizare, ca fiind formulată de o persoană care nu are calitate procesuală activă, întrucât o atare soluție ar fi de natură să agraveze situația părții în propria cale de atac.
Sunt neîntemeiate și criticile referitoare la îndeplinirea condițiilor necesare pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a fostului administrator al debitoarei pentru fapta prev. de art. 138 alin. 1 lit. d din Lege.
Aplicarea disp. art. 138 alin. 1 din Lege de către judecătorul-sindic presupune investirea judecătorului-sindic cu o cerere în condițiile art. 138 alin. 1 și 3 din Lege.
În cauză, judecătorul-sindic nu a fost investit, în condițiile art. 138 cu o cerere în antrenare răspundere patrimonială, situație în care criticile creditoarei referitoare la greșita aplicare a art. 138 din Lege și la existența condițiilor necesare pentru antrenarea răspunderii fostului administrator al debitoarei, nu au legătură cu hotărârea ce face obiectul cererii de recurs.
Față de cele ce preced, recursul urmează a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. 1.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALIRIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - B, cu sediul în sector 1,--11, împotriva sentinței comerciale nr. 884/14.09.2007 pronunțată de judecătorul sindic al Tribunalului Galați în dosarul nr-, ca fiind nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Martie 2008.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, |
Grefier,
RD/16.04.2008
/2 ex/23.04.2008
Fond:
Președinte:Gina IgnatJudecători:Gina Ignat, Valentina Vrabie, Rodica Dorin