Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 215/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 215/

Ședința publică de la 21 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gina Ignat

JUDECĂTOR 2: Valentina Vrabie Președinte secție

JUDECĂTOR 3: Rodica Dorin

GREFIER - - -

.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - B, cu sediul în sector 1,--11, împotriva sentinței nr. 498/29.11.2007 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brăila, în contradictoriu cu intimata debitoare., județul B, intimatele creditoare CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, prin B, AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ B, prin B, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B, CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE B prin B, intimat lichidator judiciar, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brăila, având ca obiect Legea nr. 85/2006.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită potrivit dispozițiilor și ale dreptului comun.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că recursul dedus judecății este la primul termen de judecată, prin cererea formulată, recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit disp. art. 242 alin. 2.pr.civ. lipsește întâmpinarea, după care:

În sală se prezintă din partea - Penitenciarul Brăila consilier juridic, care depune delegație și solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a studia motivele de recurs, nefiind citat.

După reluarea cauzei, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procedura completă și lipsa părților, acordând cuvântul în combaterea recursului.

Reprezentantul intimatei, având cuvântul, arată că s-au formulat obiecțiuni la raportul final, respinse, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 498/29.11.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- s-au respins ca nefondate obiecțiunile formulate de B, s-a aprobat raportul final al lichidatorului judiciar, dispunându-se pe cale de consecință închiderea procedurii insolvenței debitorului. Totodată, s-a dispus radierea debitorului din registrul comerțului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că obiecțiunile creditoarei pricitoare la neprecizarea în raportul final a cauzelor care au condus la starea de insolvență și la neindicarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă sunt lipsite de consistență, de vreme ce respectivele cauze trebuie menționate de administratorul judiciar într-o fază incipientă a procedurii de insolvență cu recunoașterea de către legiuitor a posibilității creditorilor de constatare a unei atare raport.

În speță, a reținut judecătorul fondului, a fost formulat respectivul raport, însă creditorul nu l-a contestat în termenul prevăzut de art. 21 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, neexistând obligația legală de reiterare a mențiunilor acelui raport în cuprinsul raportului final.

Netemeinicia obiecțiunilor a fost apreciată și din perspectiva faptului că lichidatorul a precizat expres că nu sunt persoane care ar fi cauzat starea de insolvență prin faptele prev. de art. 138.

Aceeași instanță a mai reținut că toate fondurile și bunurile din averea debitorului au fost distribuite conform art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.

Împotriva susmenționatei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs creditoarea considerând-o nelegală și netemeinică, întrucât închiderea procedurii nu poate interveni concomitent cu aprobarea raportului final, ci numai după ce acesta a fost aprobat printr-o sentință distinctă.

Pentru motivul expus succint mai sus, creditoarea-recurentă a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond cu reluarea procedurii de la ultimul act procedural legal îndeplinit.

Intimatele-creditoare din prezenta cauză, deși legal citate, nu au formulat întâmpinare vis-a-vis de motivele recursului de față, recurs pe care Curtea îl califică nefondat, din perspectiva următoarelor considerațiuni faptice și juridice:

În conformitate cu disp. art. 131 din Legea insolvenței, în orice stadiu al procedurii . dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închiderea procedurii.

Propunerea de închidere a procedurii vine din partea lichidatorului și este cuprinsă în raportul final ce nu are un tipar prestabilit de lege.

Atât timp cât într-un raport inițial au fost indicate cauzele de insolvență, iar creditoarea S nu a înțeles a formula obiecțiuni, corect a apreciat judecătorul fondului că lichidatorul nu are obligația reiterării cauzelor de insolvență în raportul final.

Întrucât lichidatorul a precizat expres că nu a identificat persoane răspunzătoare de insolvența debitoarei, nu se justifică solicitarea creditoarei-recurente de prorogare a pronunțării închiderii procedurii după admiterea printr-o hotărâre separată a raportului final.

O atare prorogare a pronunțării închiderii procedurii s-ar fi justificat doar în eventualitatea sesizării judecătorului-sindic cu o cerere de antrenare răspundere patrimonială, cerere care se impune a se soluționa înainte de închiderea procedurii. În speță, nu s-a formulat o asemenea cerere și nici nu este, de altfel, admisibilă față de precizările exprese ale lichidatorului referitoare la nesăvârșirea faptelor prev. de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

În raport de cele arătate mai sus, hotărârea ce face obiectul recursului de față este una legală și temeinică, a cărei menținere se impune cu consecința imediată a respingerii recursului de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - B, cu sediul în sector 1,--11, împotriva sentinței nr. 498/29.11.2007 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brăila, ca fiind nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 21 Martie 2008.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

JUDECĂTOR,

Grefier,

GI/18.04.2008

/2 ex/22.04.2008

Fond:

Președinte:Gina Ignat
Judecători:Gina Ignat, Valentina Vrabie, Rodica Dorin

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 215/2008. Curtea de Apel Galati