Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 216/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 216
Ședința publică din 10 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mircea Boar
JUDECĂTOR 2: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER: -
S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței comerciale nr. 2343 din 17 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată A, reprezentată prin lichidatorul judiciar
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează faptul că la dosar s-a depus de către lichidatorul judiciar al societății debitoare o întâmpinare transmisă prin faxul instanței la data de 6 februarie 2009.
Văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 2343 din 17 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Arad, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei A, precum și radierea acesteia din registrul comerțului, descărcându-l pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, asociați. De asemenea, tribunalul a aprobat cheltuielile de procedură avansate de către practician în sumă de 415,60 lei, precum și onorariul de 600 lei + /lună pentru perioada cuprinsă între 24 martie 2008-17 noiembrie 2008, dispunând eliberarea acestora din fondul de lichidare. Totodată, judecătorul-sindic a notificat sentința debitoarei, creditorilor, direcției teritoriale a finanțelor publice și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, pentru efectuarea mențiunii de radiere și publicarea ei în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că la data de 17 noiembrie 2008 lichidatorul desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei Aas olicitat închiderea procedurii colective ca urmare a lipsei bunurilor din averea falitei și a neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de administrare, cerere care a fost reiterată și în raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la încetarea de plăți, depus la dosar anterior termenului de soluționare a pricinii. Reținând că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința comercială nr. 381 din 24 martie 2008, că în cauză s-au întocmit și comunicat notificările cerute de art. 61 din Legea insolvenței, că deși prin încheierea din 20 octombrie 2008 s-a pus în discuția creditorilor interesați să avanseze cheltuielile necesare continuării procedurii niciunul dintre aceștia nu s-a oferit să plătească respectivele sume, judecătorul-sindic a apreciat întemeiată propunerea practicianului, cu toate consecințele care rezultă din aceasta.
Împotriva sentinței de mai sus, în termen legal, a declarat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, solicitând, în principal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificare ei în sensul dispunerii către lichidator să continue procedura și să formuleze plângere penală împotriva fostului administrator social, precum și o acțiune în atragerea răspunderii acestuia în temeiul art. 138 din Legea insolvenței, urmând să se desemneze și un administrator special.
În motivare instituția recurentă a arătat că prin hotărârea atacată în mod greșit s-a dispus închiderea procedurii colective față de debitoarea A, impunându-se casarea cu trimitere spre rejudecare pentru continuarea procedurii și obligarea lichidatorului să procedeze la convocarea comitetului/adunării creditorilor în vederea supunerii la vot a oportunității formulării unei cereri de atragere a răspunderii administratorului societății care se face culpabil de starea de insolvență, precum și promovarea unei plângeri penale împotriva acestuia. Prin raportul de activitate depus la termenul din 20 octombrie 2008 practicianul a arătat că deși a convocat adunarea generală a asociațiilor debitoarei pentru desemnarea administratorului special nu s-a prezentat nimeni, astfel că lichidatorul judiciar nu a îndeplinit procedura legal, în sensul solicitării judecătorului-sindic să desemneze o asemenea persoană.
În subsidiar, creditoarea a cerut desființarea sentinței având în vedere că potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligențe în vederea îndeplinirii acestui scop. Dacă în pofida tuturor inițiativelor acestuia nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei, dacă din evidențele contabile rezultă că nu au rămas bunuri în inventar, dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora să le poată fi imputată provocarea stării de insolvență, abia atunci instanța poate accepta propunerea de închidere a procedurii întemeiată pe art. 131 din lege. În conformitate cu prevederile art. 5, organele care aplică procedura sunt judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul, acestea trebuind să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de lege, precum și realizarea drepturilor celorlalți participanți la procedură. De asemenea, art. 4 statuează că în lipsa disponibilităților în contul debitorului se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul-sindic. Pe de altă parte, trebuia analizată eventualitatea unor acțiuni oblice pentru recuperarea de creanțe, investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori în vederea aplicării art. 138, fiind de neacceptat o soluție de închidere a unei proceduri de faliment atâta timp cât nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin aceasta ajungându-se la imposibilitatea realizării scopului declarat al legii. Împrejurarea că nu s-au primit actele societății nu poate duce la concluzia că nu sunt bunuri și că nimănui nu-i incumbă responsabilitatea pentru ajungerea în faliment. Mai mult decât atât, dat fiind faptul că răspunderea administratorilor pentru ajungerea societății comerciale în insolvență este cea reglementată de dispozițiile referitoare la mandat, iar mandatul este cuprins în actul constitutiv al persoanei juridice, lichidatorul judiciar, în considerarea retribuției primite, are datoria de a întocmi și depune un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabil acest lucru și, evident, de a cere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori pentru lipsa lor de diligență în conducerea activității societății. De asemenea, în aplicarea dispozițiilor art. 147 din lege, se impunea formularea unei plângeri penale împotriva fostului administrator întrucât acesta nu a depus documentele financiare ale societății, ceea ce dovedește reaua sa credință, fiind o modalitate de împiedicare a organelor abilitate de a verifica situația contabilă a societății în insolvență. De fapt, ca urmare a lipsei documentelor contabile nu se poate afirma cu certitudine că nu sunt bunuri sau alte resurse și, ca atare, este inoportună propunerea de închidere a procedurii întemeiată pe art. 131. Mai mult decât atât, în derularea procedurii de lichidare judiciară adunarea generală a acționarilor nu a desemnat administratorul special care să poată primi raportul final și bilanțul de închidere a procedurii, celeași documente trebuind să fie comunicate și creditorilor, judecătorul-sindic având obligația convocării adunării creditorilor în termen de 30 de zile de la afișarea raportului final (art. 129) pentru a da posibilitatea acestora de a formula obiecții, neîndeplinirea respectivei obligații fiind un motiv de casare a hotărârii de închidere. Recurenta susține că dacă ar fi fost convocată adunarea generală a creditorilor societății în cadrul acesteia avea posibilitatea invocării motivelor care stau la baza opunerii sale la închiderea procedurii. Mai mult, nici comitetul creditorilor nu a fost desemnat, acesta neavând posibilitatea studierii raportului final, cu eventualele propuneri de continuare a procedurii.
În drept a invocat dispozițiile art. 2, 5, 18, 131 și 138 din Legea nr. 85/2006, art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă.
Debitoarea intimată, deși legal citată prin lichidatorul judiciar, nu s-a prezentat la dezbateri, însă a depus întâmpinare (filele 9-13), prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea în tot a sentinței atacate, pentru următoarele motive:
În ceea ce privește nedesemnarea administratorului special a precizat că aceasta este potrivit art. 18 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 o prerogativă exclusivă a adunării generale a asociaților, practicianul îndeplinindu-și obligația de a convoca respectiva adunare pentru data de 3 octombrie 2008, însă nu i s-a dat curs, la dosarul cauzei existând atât dovada convocării, cât și procesul-verbal întocmit cu acel prilej. În aceste condiții lichidatorul judiciar a apreciat că nu este obligația sa să solicite judecătorului-sindic desemnarea administratorului special în absența unui text de lege câtă vreme acționarii/asociații, deși aveau un asemenea drept, nu și l-au exercitat, cu atât mai mult cu cât rolul principal al administratorului special este acela de a reprezenta interesele asociaților în cadrul procedurii.
Referitor la susținerile privitoare la scopul procedurii a arătat că în prezenta cauză el a depus toate diligențele, a efectuat toate demersurile necesare identificării bunurilor mobile și imobile ale debitoarei, demersuri în urma cărora a constatat că în averea falitei nu există bunuri, iar art. 131, în forma inițială, permitea judecătorului-sindic, în orice stadiu al procedurii, închiderea procedurii dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare. Vizavi de posibilitatea introducerii unor acțiuni oblice pentru recuperarea creanțelor lichidatorul a învederat că nefiind în posesia actelor contabile ale societății s-a aflat în imposibilitate de a identifica sumele de recuperat, pentru a putea apoi să procedeze la acționarea debitorilor în justiție. În privința obligației sale de a întocmi raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă și de a cere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori a precizat faptul că a întocmit un asemenea raport și a arătat că, în absența documentelor contabile ale societății, se află în imposibilitate efectivă de a indica persoanele cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență.
Nu în ultimul rând, nu a procedat la formularea unei plângeri penale împotriva fostului administrator în temeiul art. 147 întrucât niciun text de lege nu impune lichidatorului judiciar promovarea unei astfel de plângeri, toți creditorii fiind convocați la adunarea generală din 6 octombrie 2008 care a avut pe ordinea de zi stabilirea unei strategii de urmat în prezentul dosar și exprimarea poziției referitoare la avansarea sumelor necesare în vederea continuării procedurii. Totuși, niciunul dintre creditori, nici chiar Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, nu a dat curs convocării, astfel că criticile pe acest motiv sunt neîntemeiate, comitetul creditorilor, al cărei președinte este chiar instituția recurentă, desemnat de către judecătorul-sindic prin încheierea din 20 octombrie 2008, putând să întocmească rapoarte cu privire la măsurile luate de administratorul judiciar sau de lichidator și efectele acestora, pe care să le prezinte adunării creditorilor și să propună motivat și alte măsuri. Cât privește obligația practicianului de a comunica raportul final și bilanțul de închidere creditorilor și cea a judecătorului-sindic de a convoca adunarea generală a creditorilor pentru a da posibilitatea acestora să formuleze obiecțiuni cu privire la raport în temeiul art. 129 s-a arătat că în speță nu este aplicabilă întrucât societatea debitoare nu a avut bunuri în patrimoniu. Totodată, lichidatorul a adus la cunoștința instanței și a recurentei că a fost convocată adunarea generală a creditorilor pentru data de 6 octombrie 2008, contrar susținerilor creditoarei, dar niciunul dintre creditori nu a dat curs convocării, motiv pentru care la termenul din 20 octombrie 2008 și solicitat judecătorului-sindic desemnarea comitetului creditorilor, prin încheierea de la acea dată recurenta fiind numită în calitate de președinte, iar dl. și Primăria Municipiului A ca și membrii.
În drept a invocat art. 25 și 131 din Legea nr. 85/2006, precum și art. 308 alin. 2 din Codul d e procedură civilă.
Examinând recursul declarat, în baza art. 304, art. 3041și art. 312 din Codul d e procedură civilă, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor practicianului, precum și din oficiu cu privire la aspectele de ordine publică, Curtea constată că acesta nu este fondat, hotărârea judecătorului-sindic fiind temeinică și legală, în conformitate cu prevederile incidente în cauză.
Astfel, față de cele arătate de lichidatorul judiciar A prin rapoartele de activitate depuse la dosarul de primă instanță, în special în cel de la termenul de judecată din 17 noiembrie 2008 (filele 183-184 dosar de fond) în care acesta a propus închiderea procedurii de insolvență declanșată în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006 pe seama debitoarei A întrucât societatea falită nu mai desfășoară nicio activitate, nu dispune de lichidități pentru îndestularea creditorilor și că în averea sa nu există niciun bun care să poată fi valorificat, în mod corect judecătorul-sindic a făcut aplicarea prevederilor art. 131 din legea menționată, dispunând închiderea procedurii colective.
Textul de lege menționat, în forma în vigoare la data pronunțării hotărârii recurate, statua fără echivoc că în orice stadiu al procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Având în vedere faptul că niciunul dintre creditori, deși legal notificați de către practician, nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare pentru continuarea administrării procedurii de insolvență față de societatea debitoare, în mod legal prima instanță a făcut aplicarea textului art. 131 din Legea nr. 85/2006, criticile recurentei fiind neîntemeiate. Prin acest caz de închidere a procedurii de insolvență legiuitorul a avut în vedere faptul că dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare nu se mai justifică menținerea procedurii deschisă. Rațiunea închiderii procedurii într-o astfel de situație rezidă în aceea că scopul legii - acoperirea pasivului debitorului insolvent - nu mai poate fi realizat în ipoteza în care se constată că nu se vor putea achita nici măcar cheltuielile administrative generate de desfășurarea ei, prin asemenea cheltuieli înțelegându-se cele referitoare la administrarea procedurii de insolvență. Din dispozițiile legale mai sus redate rezultă fără dubiu că pentru a se putea dispune închiderea procedurii în temeiul art. 131 sunt necesare a fi îndeplinite cumulativ două condiții: inexistența bunurilor în averea debitorului sau insuficiența acestora pentru acoperirea cheltuielilor administrative și faptul că niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele necesare acoperirii acestor cheltuieli.
În speță ambele cerințe pretinse de legiuitor sunt îndeplinite, lichidatorul judiciar în urma demersurilor efectuate neidentificând bunuri în averea debitoarei falite, iar creditorii, deși notificați de către practician pentru a arăta dacă înțeleg să avanseze sumele necesare continuării administrării procedurii (filele 185-187), fie nu au răspuns acestei solicitări, fie au arătat că nu se opun propunerii practicianului, ceea ce echivalează că refuzul de a avansa respectivele sume (fila 197 - Primăria Municipiului A, al cărui reprezentant a fost prezent la dezbaterile din data de 17 noiembrie 2008).
În atare condiții în mod corect judecătorul-sindic a făcut aplicarea textului art. 131, menirea acestei dispoziții fiind tocmai aceea de a se evita, pe cât posibil, efectuarea de cheltuieli nejustificate, inutile din fondul special de lichidare constituit în condițiile art. 4, în situația în care în averea debitoarei nu există bunuri ori acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor, persoane direct interesate în continuarea administrării procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Este adevărat că în conformitate cu art. 5 din același act normativ, organele care aplică procedura sunt instanțele judecătorești, judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul, respectivele organe trebuind să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni. Însă, aceasta nu înseamnă că în mod automat practicianul trebuie să solicite atragerea răspunderii patrimoniale a fostului administrator social, interpretarea dată textului legal de către recurentă fiind una eronată, legiuitorul, prin art. 138 statuând cu claritate în ce condiții se poate dispune o asemenea măsură. Or, în cauză, chiar dacă nu a fost cerută de către lichidatorul judiciar aplicarea acestei norme, și comitetul creditorilor (care a fost desemnat prin încheierea de ședință din 20 octombrie 2008 - fila 181 din dosarul primei instanțe) avea posibilitatea, în condițiile reglementate de alin. 3 al textului menționat, să solicite judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea de atragere a răspunderii prevăzută la alin. 1, respectiv dacă practicianul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie, lucru care nu s-a întâmplat.
Potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
În conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
Cu toate acestea, în fața primei instanțe lichidatorul judiciar A, desemnat să administreze procedura de insolvență față de debitoarea A, nu a solicitat tribunalului, în temeiul art. 138, angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social. De asemenea, nici comitetul creditorilor nu a cerut judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea în răspundere pe motiv că administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori că acesta a omis să formuleze cererea de atragere a răspunderii împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie.
Pe de altă parte, recurenta a avut cunoștință despre raportul lichidatorului judiciar prin care acesta propunea închiderea procedurii colective față de debitoarea A, instituția creditoare fiind notificată în acest sens de practician, astfel cum s-a arătat mai sus, efectuarea unor investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori ori promovarea unor acțiuni oblice neimpunându-se a fi întreprinse în condițiile în care în speță nu s-a pus problema antrenării răspunderii acestora. Mai mult decât atât, creditoarea recurentă nu a indicat care ar fi probele din care ar rezulta că debitoarea ar avea creanțe de recuperat sau ce anume consideră că mai trebuia făcut în concret în cauză.
Nici critica referitoare la neîntocmirea raportului privitor la cauzele și împrejurările care au dus la apariția insolvenței nu este întemeiată întrucât, după cum s-a arătat și prin întâmpinare, un asemenea document a fost întocmit și prezentat judecătorului-sindic, el fiind anexat raportului de activitate la termenul din 22 septembrie 2008 (filele 167-170), iar în ceea ce privește nedesemnarea administratorului special, această împrejurare nu constituie un motiv de casare, cum fără nici un temei susține recurenta, practicianul îndeplinindu-și obligațiile prevăzute de lege în acest sens, convocând adunarea generală a asociaților societății debitoare pentru data de 3 octombrie 2008, însă la această adunare nu s-a prezentat nimeni, la dosarul de fond existând atât dovada convocării, cât și procesul-verbal întocmit cu ocazia acesteia (filele 171 și 178). Așadar, lichidatorul judiciar și-a îndeplinit atribuția prevăzută de art. 3 pct. 26 din Legea nr. 85/2006, iar prin faptul că la respectiva adunare nu s-a prezentat nicio persoană nu i se poate reproșa acestuia vreo lipsă de diligență în desemnarea administratorului special, deoarece desemnarea nu este o îndatorire a practicianului, ci un drept al asociaților/acționarilor persoanei juridice ajunsă în stare de insolvență.
Nu în ultimul rând, nu i se poate reproșa practicianului lipsa de diligență în îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de lege în sarcina sa, mai exact neformularea unei plângeri penale întemeiată pe art. 147 din Legea nr. 85/2006 împotriva fostului administrator social atâta timp cât toți creditorii, inclusiv instituția recurentă, au dat dovadă de lipsă de rol activ în derularea procedurii de executare colectivă, și cu toate că au fost legal convocați la adunarea generală din 6 octombrie 2008 care a avut pe ordinea de zi stabilirea unei strategii de urmat în prezentul dosar, nu au dat curs convocării, neînțelegând să uzeze de prerogativa oferită de art. 17 alin. 1 lit. d) din lege.
Susținerile recurentei privitoare la nerespectarea de către prima instanță a prevederilor art. 129 din Legea nr. 85/2006 sunt nefondate motivat de împrejurarea că în cauză închiderea procedurii s-a făcut în temeiul art. 131. Prin raportul de activitate depus la dosar practicianul a solicitat închiderea procedurii de insolvență a debitoarei A întrucât din investigațiile întreprinse a rezultat că societatea nu deține bunuri în patrimoniu, astfel că acesta nu a lichidat niciun bun din averea falitei. Or, art. 129 statuează că upă ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului-sindic un raport final însoțit de situațiile financiare finale, copii de pe acestea urmând să fie comunicate tuturor creditorilor și debitorului, precum și afișate la ușa tribunalului. Judecătorul-sindic va convoca adunarea creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final, creditorii putând formula obiecții cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării. La data ședinței, judecătorul-sindic va soluționa, prin încheiere, toate obiecțiunile la raportul final, îl va aproba sau va dispune, dacă este cazul, modificarea corespunzătoare a acestuia, creanțele care la data înregistrării raportului final vor fi încă sub condiție neputând participa la ultima distribuire.
Deși sentința tribunalului nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, nu înseamnă că un recursomisio mediodevine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 din același cod, instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.
Față de cele reținute, sentința atacată fiind temeinică și legală, iar recursul instituției creditoare nefondat, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea îl va respinge conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței comerciale nr. 2343 din 17 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată A, reprezentată prin lichidatorul judiciar
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 10 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /02.03.2009
Dact. /04.03.2009 - 2 ex.
Primă instanță - Tribunalul Arad
Judecător-sindic -
Președinte:Mircea BoarJudecători:Mircea Boar, Csaba Bela Nasz, Maria
