Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 219/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 219/R-
Ședința publică din 22 Februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Miriță judecător
JUDECĂTOR 2: Dumitru
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul formulat de recurenta - creditoare SC LEASING SA ( FOSTA SC ROMANIA SA ) PRIN & ASOCIATII, cu sediul în B, sector 2,-, împotriva sentinței nr.1040/F din 06.11.2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - debitor SC SRL, cu sediul în Câmpulung,- A, județ
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat prin ordinul de plată depus la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
CURTEA
Constată că prin sentința 1040/F din 6.11.2007 a Tribunalului Comercial Argeșa fost admisă în parte contestația debitorului SC SRL și a fost respinsă excepția invocată de debitoare ca și cererea creditorului SC Leasing SA ( fostă SC România SA) prin, & Asociații.
Pentru a decide astfel,judecătorul sindica constatat că la 17.07.2007, SC Leasing SA ( fostă SC România SA) a solicitat deschiderea procedurii de insolvență față de debitoarea SC SRL sub motiv că părțile au încheiat un contract de leasing financiar pentru un autovehicul marca IVECO Euro și caroserie, însă, pârâta, în calitate de utilizator, a rămas restantă, la data formulării cererii, cu suma de 11.772 Euro, reprezentând rate leasing neplătite, penalități de întârziere și reziduală.
De asemenea, judecătorul sindic a constatat că la 10.10.2007, debitoarea SC SRL a formulat contestație la cererea de deschidere a procedurii insolvenței invocând: prescripția dreptului la acțiune cu privire la sumele de 20 Euro, 87 Euro, 15 Euro și 124 Euro; a contestat starea de insolvență invocată de reclamantă; precum și lipsa caracterului cert, lichid și exigibil al creanței invocată de reclamantă.
Analizând acțiunea principală și contestația, judecătorul sindic a constatat că relativ la sumele de 20 Euro, 87 Euro, 124 Euro și 15 Euro, reclamanta și-a restrâns creanța la suma de 11.526 Euro prin excluderea sumelor arătate mai sus și prin aceasta excepția prescripția dreptului la acțiune pentru sumele arătate a rămas fără obiect.
Cu privire la starea de insolvență a debitoarei, ca o condiție a deschiderii procedurii de insolvență, judecătorul sindic a constatat că debitoarea nu se află în stare de insolvență deoarece potrivit extrasului de cont din 5.10.2007, la data menționată, debitoarea avea un sold final de 36.072,88 lei, sumă considerată dejudecătorul sindica fi suficientă pentru achitarea datoriei față de reclamantă.
În concluzie,judecătorul sindica constatat că este fondată contestația formulată de debitoare și, pe cale de consecință, acțiunea reclamantului ar fi nefondată.
La 30.11.2007, SC Leasing SA ( fostă SC România SA) a formulat recurs, criticând soluția primei instanțe ca neîntemeiată deoarecejudecătorul sindica constatat greșit că suma menționată în extrasul de cont pe o perioadă de 5 zile relevă capacitatea de plată a creanțelor pe care le are debitoarea. Recurenta mai susține că potrivit extrasului de cont la 1.10.2007, în contul debitoarei a intrat suma de 2.532,50 Ron și a făcut plăți în cuantum de 3.026,99 Ron, iar la 3.10.2007 au intrat 1.731,50 Ron și a plătit creanțe de 1.716,46 Ron.
Recurenta mai susține că sumele intrate în contul debitoarei nu dovedesc faptul că aceasta ar avea capacitatea de a efectua plăți, căci sumele intrate în cont în cursul unei zile au fost virați către creditori în aceeași zi.
Recursul este fondat.
Este fondat recursul formulat de reclamantă încadrat din oficiu în motivul prevăzut de art.3041Cod proc.civilă.
Curtea constată că, în adevăr, judecătorul sindic a făcut o apreciere greșită a probelor stabilind o situație de fapt întemeiată pe probe insuficiente. Judecătorul sindic a constatat că debitoarea ar avea capacitatea de a face plăți, concluzie întemeiată pe faptul că aceasta a prezentat un extras de cont din care rezulta că soldul contului respectiv este de 36.072,88 lei, sumă care ar fi suficientă pentru a acoperi creanța față de creditoare.
Curtea consideră că această probă este insuficientă pentru a dovedi solvabilitatea debitoarei întrucât suma ce reprezintă soldul contului curent al debitoarei este aproximativ egală cu valoarea creanței reclamantei și, pe de altă parte, debitoare are și alți creditori în afară de reclamantă. Este adevărat că, în principiu, soldul contului curent poate fi relevant ca și indice al solvabilității debitoarei dacă cuantumul acesteia este foarte mare. În speță însă, suma ce reprezintă soldul contului curent este nerelevantă pentru o societate comercială care are un debit de peste 11.000 Euro și face zilnic plăți către alți creditori.
În concluzie, curtea consideră că judecătorul sindic a stabilit o situație de fapt întemeiată pe o probă insuficientă sau nerelevantă, motiv pentru care recursul reclamantei este fondat, urmând a fi admis. Curtea consideră că ea nu poate stabili prin rejudecare caracterul solvabil al societății debitoare, deoarece ar putea fi necesară efectuarea unui raport de expertiză, astfel că sentința va fi casată cu trimitere spre rejudecare, judecătorul sindic urmând să verifice din nou solvabilitatea debitorului, solicitând probe care să fie concludente asupra acestui aspect.
Văzând și dispozițiile art.3041Cod proc.civilă, se va admite recursul, se va casa sentința și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță - judecător sindic.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta - creditoare SC LEASING SA ( FOSTA SC ROMANIA SA ) PRIN & ASOCIATII, cu sediul în B, sector 2,-, împotriva sentinței nr.1040/F din 06.11.2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - debitor SC SRL, cu sediul în Câmpulung,- A, județ
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, judecător-sindic.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
/4 ex/28.02.2008
Jud. sindic;
Președinte:Ioana MirițăJudecători:Ioana Miriță, Dumitru