Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 232/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ NR. 232

Ședința Publică de la 16.02.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Georgeta Țilimpea

JUDECĂTOR 2: Alina Sekely Popa

JUDECĂTOR 3: Cristina

GREFIER - -

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs, formulată de recurenta asociat unic al debitoarei - COM SRL, împotriva Încheierii din 29.02.2008, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Judecător Sindic, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - COM SRL prin lichidator judiciar PRO, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și R SUCURSALA

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurenta și intimata R - SUCURSALA I prin lichidator judiciar INSOLVENCY SPECIALISTS, prin consilier juridic dl., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S- făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Recurenta depune la dosar chitanță privind achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 10 lei și timbru judiciar 0,15 lei pentru cererea de repunere pe rol a cauzei.

Curtea deliberând, admite cererea formulată de recurentă și dispune repunerea pe rol a cauzei.

Recurenta stăruie în soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.8, at.17, art.19, art.20, art.22 alin.2 din Legea nr.85/2006, coroborat cu art.252 alin.1 și 2 din Legea nr.31/1990 raportate la art.1 alin.3, art.44, art.53 din Constituția României, raportate la art.1 Protocolul1; art. 6 paragraful 1 CEDO, având temei legal art.21, art.11, art.20, art.8 și art.14 CEDO, invocată la termenul din 9.06.2008.

Curtea verificând, în conformitate cu art. 29 alin.6 din Legea nr.47/1992 constată că excepția invocată este inadmisibilă raportat la art.29 alin. 1 din Legea nr.47/1992 întrucât, nu are legătură cu pricina, fiind invocată cu încălcarea dispozițiilor art.723 alin 1. proc. civ.

Părțile prezente, având pe rând cuvântul, au arătat că nu mai au alte cereri de formulat și înscrisuri de administrat.

Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulate și înscrisuri noi de administrat, declară terminate dezbaterile și acordă cuvântul în recurs.

Recurenta solicită admiterea recursului, modificarea încheierii recurate, în sensul admiterii cererii de înlocuire a lichidatorului judiciar desemnat, pentru neîndeplinirea atribuțiilor stabilite prin lege.

Intimata R - SUCURSALA I prin lichidator judiciar, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului, ca nefondat.

CURTEA

Asupra recursului de față,deliberând reține următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr-, pe rolul Tribunalului Ialomița, petenta, asociat unic al debitoarei - COM SRL a solicitat înlocuirea lichidatorului judiciar desemnat susținând că acesta nu a îndeplinit obligațiile stabilite prin lege,constând în conducerea activității creditoarei, formulare și susținerea acțiunilor promovate de debitoare aflate pe rolul Tribunalului Ialomița, inclusiv prin angajarea unui apărător conform legii.

În cauza ce formează obiectul dosarului nr-, în care se urmărește recuperarea unei creanțe în sumă de 700.000 lei lichidatorul judiciar a dat dovadă de pasivitate în sensul că nu a exercitat căile legale de atac deși petenta i-a adus la cunoștință termenele comunicate de instanță, nu a contactat apărătorul angajat de asociatul unic al debitoarei.

Prin încheierea de la 29.02.2008 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Ialomițaa respins cererea de înlocuire a lichidatorului judiciar ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că petenta nu este participant la procedura insolvenței, și în raport cu dispozițiile art.22 alin.2 din lege nu poate cere înlocuirea lichidatorului; din probatoriul administrat nu a rezultat îndeplinirea cu rea credință a sarcinilor impuse de lege și stabilite de judecătorul sindic.

Împotriva acestei sentințe a formulat în termen legal recurs administratorul unic al debitoarei, invocând motive de nelegalitate circumscrise dispozițiilor art.304 pct.9 pr.civ. și art.304 indice 1 pr.civ.

S-a susținut că în mod greșit, instanța de fond a ignorat faptele săvârșite de lichidatorul judiciar,ce intră sub incidența prevederilor Legii nr.78/2000 constând în sustragerea actelor financiar contabile ale societății.

S- arătat că procedând astfel, lichidatorul judiciar a împiedicat efectuarea unei verificări obiective a activității debitoarei de către instanța de judecată,a favorizat executarea silită asupra activelor debitoarei, prejudiciind recurenta.

Prin cererea formulată la 09.06.2008 recurenta a formulat precizări la motivele de recurs, a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.8, art.17 art.19, art.20 art.22 alin.2 din Legea nr.85/2006 coroborat cu art.252 alin.1 din Legea nr.31/1990 cu referire la art.1 alin.3, art.44. art.53 din Constituție, art.1 din Protocolul 1 art. 6 paragraf 1 CEDO, art.2.1 art.11 art.20 art. 8 și art. 14 CEDO.

Instanța, cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată, raportat la prevederile art.29 alin.6 din Legea nr.47/1992 o apreciază inadmisibilă, formulată cu încălcarea dispozițiilor art.723 pr.civ. în raport cu care drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.

Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor susmenționate, a privit accesul liber la justiție al asociatului debitoarei împotriva căreia s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței.

În cauză judecătorul sindic a menționat că legiuitorul prevede expres dreptul creditorilor exercitat prin intermediul comitetului de a solicita înlocuirea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar pentru motive temeinice, prin art.22 alin.2 din lege, însă nu a reținut lipsa calității procesuale a asociatului unic în formularea unei astfel de cererii, recunoscând dreptul acesteia de a apela la justiție pentru protejarea unui drept.

Prin art.18 alin.1 teza finală din Legea nr.85/2006 se recunoaște mandatul administratorului special al debitoarei de a reprezenta interesele acționarilor sau ale asociaților în cursul procedurii insolvenței, recunoscând implicit calitatea de participanți la procedură a acestora; faptul că legiuitorul nu a menționat expres și dreptul asociatului unic de a participa la procedură cu posibilitatea contestării măsurilor dispuse în cursul acesteia inclusiv prin solicitarea înlocuirii pentru motive temeinice a lichidatorului judiciar nu reprezintă o încălcare a accesului liber la justiție și a dreptului la un proces echitabil, acesta rezultând din interpretarea teleologică textului de lege menționat.

Este și motivul pentru care petentei i s-a recunoscut calitatea procesuală activă, cererea sa fiind supusă cenzurii instanței în fond.

În ceea ce privește temeinicia cererii de înlocuire a lichidatorului judiciar, apreciem că în mod corect instanța de fond a reținut ca nefiind probate susținerile în condițiile art.1169 cod civil.

Una din obligațiile esențiale ale administratorului social al debitoarei, în speță ale asociatului unic este aceea de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar întreaga documentație financiar - contabilă, conform art.28 raportat la art.25, întreaga procedură presupunând analiza și verificarea contabilității societății debitoare de către lichidatorul judiciar.

Faptul că lichidatorului judiciar nu i-au fost puse la dispoziție documentele prevăzute de art.28 de către administratorul statutar, ci a intrat în posesia acestora, cu respectarea legii prin intermediul executorului judecătoresc nu este de natură a constitui un motiv de înlocuire a acestuia ci de sancționare a administratorului pentru încălcarea dispozițiilor sus menționate, în cauză, recurenta invocând propria culpă în valorificarea unui drept.

În consecință, apreciind legală și temeinică hotărârea atacată, nefiind întrunite cerințele art.304 pct.9 pr.civ. în temeiul art.312 pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta asociat unic al debitoarei - COM SRL, împotriva Încheierii din 29.02.2008, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Judecător Sindic, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - COM SRL prin lichidator judiciar PRO, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și R SUCURSALA

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 16.02.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

Președinte:Georgeta Țilimpea
Judecători:Georgeta Țilimpea, Alina Sekely Popa, Cristina

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 232/2009. Curtea de Apel Bucuresti