Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 233/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ NR. 233

Ședința Publică de la 16.02.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Georgeta Țilimpea

JUDECĂTOR 2: Alina Sekely Popa

JUDECĂTOR 3: Cristina

GREFIER - -

Pe rol fiind, soluționarea cererilor de recurs, formulate de recurenții DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ C, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și, împotriva sentinței comerciale nr.1153 din 3.11.2006, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - - prin lichidator judiciar BNP, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, CONSILIUL JUDEȚEAN DE PENSII T, - R -, PRIMĂRIA, - ȘI -, M T, PRIMĂRIA DE, PRIMĂRIA, -, C, DIRECȚIA APELOR A, G, G, - AUTO SRL, OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TELEORMAN și CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurentul, intimații, prin mandatar, prin, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Curtea din oficiu, pune în discuția părților, excepția perimării recursului în raport de data suspendării cauzei și data formulării cererii de repunere pe rol a cauzei.

Părțile prezente, având pe rând cuvântul, au arătat că lasă la aprecierea Curții excepția perimării recursului.

CURTEA

Asupra recursului de față, deliberând reține următoarele:

Prin sentința comercială nr.1153/03.11.2006, pronunțată în dosar 108/S/2000, de către Tribunalul Teleormans -a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar BNP -, în temeiul art.129 din Legea nr.85/2006 a fost aprobat raportul final de lichidare și bilanțul general; în temeiul art.132 alin.2 din lege s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei - -, s-a dispus radierea debitoarei din Registrul Comerțului.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că la data de 18.08.2006 lichidatorul judiciar a întocmit și depus la dosarul cauzei raportul final, procedând, cu respectarea prevederilor legale la notificarea acestuia părților și la afișarea.

Instanța a reținut că nu au fost formulate obiecțiuni la raportul final,în conformitate cu art.129 din lege; că bunurile din averea debitoarei au fost lichidate în întregime și sumele obținute, distribuite conform tabelului de distribuție final, dovada efectuării plăților fiind consemnată la dosarul cauzei.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ C, în nume propriu și pentru creditoarea AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR invocând, în esența nelegalitatea sentinței atacate raportat la art. 304 pct. 9 pr.civ. și art.304 indice 1 pr.civ.

S-a susținut că în mod greșit instanța de fonda dispus închiderea procedurii, deși creditoarele au formulat contestație împotriva planului de distribuție a sumelor rezultate din vânzarea imobilului, contestație respinsă ca tardivă, prin sentința nr.182/15.05.2005, recursul formulat aflându-se pe rolul Curții de Apel București.

S-a mai arătat că acordul cu privire la raportul final întocmit de către lichidatorul judiciar nu a privit și măsura închiderii procedurii, ci doar faptul că în patrimoniul societății nu mai sun bunuri a căror valorificare să asigure acoperirea creanțelor, în considerarea faptului că vor fi redistribuite sumele deja obținute ulterior admiterii recursului formulat împotriva planului de distribuție.

Prin recursul formulat de către AVAS a fost criticată sentința comercială nr.1153/03.11.2006 pentru nelegalitate raportat la art.304 pct.9 pr.civ. și art. 304 indice 1 pr.civ.

S-a susținut încălcarea dispozițiilor art.129 alin.1 din lege privind obligația de comunicare a raportului final tuturor creditorilor, afișarea acestuia la ușa instanței nesuplinind neîndeplinirea procedurii de notificare.

S-a susținut că neîndeplinirea acestei obligații a împiedicat creditoarea să formuleze obiecțiuni în termen legal și de asemenea cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorilor în temeiul art.138 din lege.

În recursul său, creditorul a criticat sentința pentru nelegalitate, raportat în esență la dispozițiile art.304 indice 1 pr.civ.

S-a susținut că modalitatea de valorificare a activelor societății precum și distribuirea sumelor a fost verificată superficial de către instanță și nu a fost de natură a satisface creanța cu care recurentul figura înscris în tabelul definitiv întocmit de către lichidatorul judiciar.

Prin încheierea de la 05.11.2007 instanța a dispus citarea recurentelor cu mențiunea obligației de a indica moștenitorii legali ai defuncților, și .

Prin încheierea de la 11.06.2007, constatând că recurenții nu s-au conformat dispozițiilor instanței și nu au indicat moștenitorii intimaților defuncți, în conformitate cu dispozițiile art.243 pct.1 pr.civ. a dispus suspendarea pricinii. Prin cererea formulată la 31.08.2007 recurenta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cas olicitat în nume propriu și pentru Autoritatea Națională a Vămilor repunerea pe rol a cauzei susținând că identificarea moștenitorilor defuncților nu poate fi efectuată cu celeritate decât în cadrul procedurii insolvenței.

Prin încheierea de la 17.12.2007 instanța a respins cererea de repunere pe rol a cauzei menținând măsura suspendării în temeiul art.243 pcrt.1 pr.civ.

Prin cererea formulată la 18.12.2007, recurenta AVAS a solicitat repunerea pe rol a cauzei învederând instanței că s-au efectuat demersurile necesare aflării domiciliilor intimaților decedați, urmând ca în cursul soluționării cererilor de recurs să fie indicați și moștenitorii acestora.

Prin încheierea de la 28.01.2008, instanța a respins cererea de repunere pe rol a cauzei,dispunând menținerea măsurii suspendării în temeiul art. 243 pct. 1 pr.civ.

Prin cererea înregistrată la 11.11.2008, creditoarea AVAS a solicitat repunerea pe rol a cauzei învederând instanței că au fost obținute relațiile solicitate de instanță privind moștenitorii intimaților decedați, solicitând introducerea în cauză a acestora și citarea lor.

Prin încheierea de la 10.11.2008 instanța a dispus repunerea pe rol a cauzei în vederea discutării excepției perimării.

Analizând actele și lucrările dosarului, cu privire la excepție invocată Curtea reține următoarele:

Potrivit art.248 alin.1 pct.1 și 3 pr.civ. orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părților, mai mult de 6 luni în materie comercială, sancțiunea procedurală constând în stingerea procesului în faza în care se găsește, legiuitorul prezumând desistarea părților care nu au stăruit în soluționarea pricinii.

În cauză instanța a constatat, în conformitate cu art.243 alin.1 pct.1 pr.civ. că operează suspendarea de drept a pricinii ca urmare a decesului unora dintre părți, dispunând totodată indicarea moștenitorilor în vederea continuării procesului.

Dispozițiile art.250 alin.2 pr.civ. nu sunt incidente, întrucât acestea presupun ca faptele prevăzute de 243 pr.civ. să fi intervenit in timpul derulării cursului perimării, în cauză începerea cursului perimării, la data de 11.06.2007, fiind determinată tocmai de suspendarea procesului în vederea indicării moștenitorilor intimaților decedați.

Dat fiind temeiul de drept al suspendării, art.243 alin.1 pct. 1 pr.civ. pricina urma a fi repusă pe rol în condițiile art.245 pct.2 pr.civ. prin cererea de redeschidere a procedurii, cu arătarea moștenitorilor.

Așa cum a rezultat, cererile de repunere pe rol formulate de către recurente nu au întrunit condițiile impuse de lege, fiind respinse cu consecința menținerii suspendării, nefiind incidente dispozițiile art.249 pr.civ.

Termenul de perimare a început să curgă la data suspendării soluționării cauzei la 11.06.2007 și întrucât cauza a rămas în nelucrare, din culpa părților, care nu au depus diligențele necesare indicării moștenitorilor în vederea reluări procedurii, s-a împlinit la data de 11.12.2007, astfel că la data formulării cererii de repunere pe rol cu indicarea mențiunilor prevăzute de art.245 alin.2 pr.civ. 24.11.2008, perimarea operase de drept, în condițiile art.248 alin.1 pr.civ.

În consecință va admite excepția și va constata perimate de drept cererile de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECID E:

Admite excepția de perimare.

Constată perimate recursurile formulate de recurenții DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ C, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și, împotriva sentinței comerciale nr.1153 din 3.11.2006, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - - prin lichidator judiciar BNP, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, CONSILIUL JUDEȚEAN DE PENSII T, - R -, PRIMĂRIA, - ȘI -, M T, PRIMĂRIA DE, PRIMĂRIA, -, C, DIRECȚIA APELOR A, G, G, - AUTO SRL, OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TELEORMAN și CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 16.02.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.Jud. - 19.02.2009

2 ex.

Tribunalul Teleorman

Președinte - Judecător sindic:

Președinte:Georgeta Țilimpea
Judecători:Georgeta Țilimpea, Alina Sekely Popa, Cristina

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 233/2009. Curtea de Apel Bucuresti