Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 276/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA NR.276/
Ședința publică de la 8 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sarmisegetuza Tulbure dr.- -
JUDECĂTOR 2: Veronica Păcurariu
JUDECĂTOR 3: Simona Gavrilă
GREFIER - - -
.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea contestației în anulare a deciziei comerciale nr. 91/R/13.12.2009 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI, în dosarul nr-, formulată de contestatorul, domiciliat în B, bloc 120,. 8, județul B, în contradictoriu cu intimații G, B,-, -. 69 și -, G,-, - 2,. 33, județul
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru contestatorul avocat cu delegatie la dosar, intimatul G, prezent personal, și pentru intimatul -, lipsă, a răspuns avocat, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că a fost atașat dosarul nr- al Tribunalului Brăila în care s-a pronunțat decizia nr.91/R/2009.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul contestatorului sustine că a formulat contestație în anulare împotriva deciziei comerciale nr.91/R din 13.12.2009 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în temeiul disp.art.318 al.1 pr.civ. Precizează că prin motivele de recurs formulate impotriva sentinței comerciale nr.733/5 noiembrie 2008 a Tribunalului Brăila, recurentul la primul motiv arată că aceeași cerere formulată de către reclamantul G in calitate de președinte al Comitetului creditorilor al debitoarei de Credit B in anul 2006, a fost formulată in același an și de către lichidatorul SC SRL G pentru OC 3 G pentru suma totală de 5.229.527,78 lei RON, asupra căreia instanța nu s-a pronunțat prin motivare. Prin decizia nr.532 din 25.06.2008 pronunțată în dosarul nr- de același complet de judecată, s-a mentinut motivarea judecătorului sindic, care a considerat că fiind o cerere similară formulată tot in anul 2006 nu operează prescripția dreptului material la acțiune deoarece aceasta era întemeiată in baza Legii 64/1995 care nu prevede un termen limită. Susține că la momentul când s-a invocat excepția prescripției era in vigoare din luna iulie Legea 85/2006, care a abrogat Legea 64/1995.
Un alt motiv de recurs care nu a fost avut in vedere de către instanța de recurs, il constituie faptul că ambele instanțe, respectiv atât Tribunalul Galați cât și Curtea de APEL GALAȚIs -au pronunțat asupra întregii sume ca fiind considerată pasiv al Cooperativei mamă, in care este inclusă și suma solicitată de Comitetul Creditorilor Cooperativei de Credit Pentru aceste motive solicită admiterea contestației in anulare așa cum a fost formulată și in rejudecarea recursului, a se respinge cererea in atragerea răspunderii materiale formulată de Comitetul Creditorilor ai Cooperativei B, prin constatarea prescrierii dreptului material la acțiune. Nu solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Apărătorul intimatului, achiesează la concluziile susținute de către apărătorul contestatorului și solicită admiterea contestației in anulare iar in rejudecare respingerea cererii de atragere a răspunderii materiale. Nu solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Intimatul G sustine că în conformitate cu art.137 și 138 din Legea 65/1995 și Legea 85/2006 s-a formulat cerere pentru recuperarea sumei de 12.200.200.238 lei pe care deponenții au depus-o la fosta - filiala B, dovadă fiind cererea în copie xerox pe care o depune la dosar. Precizează că, contestatorul a fost lichidator la -filiala Solicită respingerea contestației in anulare ca nefondată și redactarea cu prioritate a prezentei hotărâri întrucât pe data de 2 iunie 2009 este stabilită Adunarea generală a Creditorilor.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față:
Din conținutul actelor și lucrărilor dosarului, rezultă;
Prin contestația în anulare formulată de către domiciliat in B,.120,.A,.8, împotriva sentinței comerciale nr.733/5 noiembrie 2008 Tribunalului Brăila conform art.318 al.1 pr.civ. a solicitat rejudecarea recursului și respingerea cererii în atragerea răspunderii materiale formulată de Comitetul Creditorilor ai Cooperativei B, întrucât dreptul material la acțiune este prescris, ceea ce nu s-a observat.
În motivare a arătat că prin motivele de recurs invocate, împotriva sentinței comerciale nr.733/2008 a Tribunalului Brăila - secția comercială, conform art.304 pct.9 și 304.pr.civ. la motivul nr.1- arată că această cerere formulată de reclamantul G în calitate de președinte al Comitetului Creditorilor debitoarei de Credit B în anul 2006, a fost formulată în același an 2006 de lichidatorul SC SRL G, pentru OC 3 G, privind suma totală de 5.229.527,78 lei RON asupra căreia instanța nu s-a pronunțat și nu s-a regăsit în motivarea sentinței în discuție.
În continuare s-a arătat că la soluționarea deciziei nr.532/25.06.2008 în recursul Cooperativei OC 3 G, în care a fost respinsă acțiunea în atragerea răspunderii materiale față de Consiliul de Administrație al Cooperativei OC 3 G, ca fiind prescris dreptul material la acțiune, decizie motivată de același judecător- care atunci când motivează decizia nr.91/R/13.02.2009 (dosar nr- al Curții de APEL GALAȚI - secția comercială ) menține motivarea Tribunalului Brăila, respectiv a judecătorului sindic care, consideră că pentru o cerere similară formulată în anul 2006, este făcută în termen, deci nu operează prescripția dreptului material la acțiune, deoarece cererea este formulată în baza Legii 64/1995, care nu prevede un termen limită, deși când a fost invocată excepția prescripției era în vigoare Legea 85/2006- lege folosită în motivarea primei decizii amintite.
Consideră că instanța nu a luat în calcul apărarea recurentului în sensul că Tribunalul Galați și Curtea de APEL GALAȚI, s-a pronunțat asupra întregii sume considerând-o pasiv al Cooperativei mamă, în care este inclusă și suma solicitată de Comitetul creditorilor Cooperativei de Credit
Ca urmare arată că în cauză se impune admiterea contestației în anulare și în rejudecarea recursului să se considere că cererea de atragere răspundere materială formulată de Comitetul Creditorilor ai Cooperativei B să fie respinsă, dreptul material de acțiune fiind prescris.
Subliniază că suma solicitată de Comitetul creditorilor este cuprinsă în suma solicitată de lichidator la OC 3 G, asupra căreia instanțele s-au pronunțat. Contestația în anulare de față este nefondată.
Prin decizia nr.91/R/2009 a Curții de APEL GALAȚIa fost anulat ca netimbrat recursul declarat de reclamantul G împotriva sentinței nr.733/5.XI.2007 a Tribunalului Brăila.
Prin aceeași decizie au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de pârâtii și. S-a considerat că recursurile declarate de pârâtii și conțin criticile formulate de aceștia cu titlu de motive de recurs a sentinței nr.733/5.XI.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila într-un al doilea ciclu de judecată asupra cererii de antrenare răspundere patrimonială formulată de G în numele Comitetului creditorilor sunt de fapt o reiterare a apărărilor pe care aceștia și le-au făcut cu ocazia judecării procesului atât în primul ciclu de judecată cât și în rejudecare.
Instanța de fond s-a pronunțat asupra repetatelor apărări formulate în cauză și le-a respins motivat.
principiului puterii lucrului judecat a fost analizat de prima instanță și s-a considerat că nu există autoritate de lucru judecat, menționându-se că intr-o altă judecată reclamantul a fost G în nume personal și nu ca reprezentant al Comitetului Creditorilor (sent.114/2003 - fila 11 dosarul Curții de APEL GALAȚI soluționat la 29.2007).
Prin respectarea sentinței de casare, acțiunea a fost soluționată pe excepție în privința lui reținându-se lipsa calității procesuale pasive, soluție menținută prin decizia nr.299/2004-filele 86- 89 recurs.
S-a considerat că nu există autoritate de lucru judecat nici în raport cu sentința nr.233/2007, câtă vreme aceasta nu a fost confirmată în recurs, fiind modificată în sensul respingerii acțiunii de antrenare formulată de lichidatorul judiciar, ca fiind prescrisă.
Pe fond și, s-a considerat că în calitate de membri ai Consiliului de Administratie în mod intenționat nu au restituit banii Cooperativei din B pentru a obține câștiguri din investiții și pentru a extinde rețeaua prin atragere de noi deponenți.
În conformitate cu disp.art.318(1) Cod pr.civ. hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
În cauză nu a rezultat că a fost omisă cercetarea unui motiv de recurs așa cum prevede limitativ art.318 Cod pr.civ. și care nu pot fi extinse prin analogie.
Dezlegarea dată de către instanța de recurs nu este rezultatul unei greșeli materiale evidente în soluționare, realizate prin confundarea unor elemente importante sau a unor date aflate in dosarul cauzei, care vizează greșelile instanței de recurs în legătură cu dezlegarea dată recursului în discuție.
În cauză nu au fost dovedite greșeli de judecată sau omisiuni de a cerceta un motiv de casare pentru a se reține aplicabilitatea disp.art.318 (1) Cod pr.civ. și prin extinderea făcută de contestator care invocă situații inexistente în cauză și care ar putea viza fondul cauzei se ajunge la recurs.
Contestația de față vizează greșeli de apreciere a probelor și interpretare a unor dispoziții legale in baza Legii 64/1995 referitor la prescripția dreptului material la acțiune la data la care era în vigoare Legea 85/2006, ceea ce excede dispozițiilor art.318 (1 ) pr.civ.
Rezultă că nici unul din motivele invocate în cauză nu fac obiectul reglementărilor din art.318 (1) pr.civ. ceea ce impune respingerea contestației în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de către contestatorul, domiciliat în B, bloc 120,. 8, județul B, împotriva deciziei comerciale nr. 91/R/13.12.2009 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Mai 2009.
Președinte, - - | Judecător, - | Judecător, - |
Grefier, - - |
Red.
Tehno.O/1.06.2009/2 ex.
Recurs- //
Președinte:Sarmisegetuza TulbureJudecători:Sarmisegetuza Tulbure, Veronica Păcurariu, Simona Gavrilă