Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 279/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 279/
Ședința publică de la 18 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -
JUDECĂTOR 2: Simona Gavrilă
JUDECĂTOR 3: Alexandrina Zaharia dr. - -
GREFIER - - -
.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul, cu domiciliul în G,-, - 3,. 114, județul G, împotriva sentinței comerciale nr. 1247/16.11.2007 pronunțată de Tribunalul Galați, secția comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare. G, prin lichidator judiciar, cu sediul în G,-, -B,. 21, județul G, intimatele creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G, PRIMĂRIA, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați, având ca obiect Legea nr. 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurentul pârât, lipsă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 44/15.06.2004, depusă la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită potrivit dispozițiilor și ale dreptului comun.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că recursul dedus judecății este la primul termen de judecată, prin cererea formulată, recurentul nu a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, recursul nu este motivat, lipsește dovada timbrajului, recurentul fiind citat cu această mențiune, că în sală s-a prezentat avocat care a solicitat dosarul la studiu, fără a prezenta delegație, precizând că va sosi și apărătorul recurentului, restituind însă dosarul cu dovada achitării taxei judiciare de timbru depusă, ce nu purta rezoluție de primire de la Serviciul registratură sau de la Președinte, dovadă care, ulterior, a fost restituită avocatului pentru a fi înmânată completului, după care:
Apărătorul recurentului pârât depune delegație și arată că nu mai înțelege să achite taxa judiciară de timbru în cuantumul indicat, fiind achitat și debitul, instanța urmând să se pronunțe pe excepția nulității. Față de precizările grefierului de ședință, arată că, într-adevăr, taxa judiciară de timbru a fost depusă de avocat, la rugămintea sa, pe care, ulterior, a retras-o întrucât clientul său a achitat sumele de bani.
Întrebat fiind, arată că înțelege să-l reprezinte pe recurentul, împuternicirea avocațială privindu-l pe acesta, iar nu pe, semnând, astfel, pentru conformitate, cu privire la modificarea efectuată pe delegație; mai arată că semnătura este a tatălui pârâtului, acesta din urmă fiind plecat din țară și, punându-i-se în vedere, depune contractul de asistență juridică nr. 44/15.04.2008, în original, și copie de pe buletinul de identitate seria - nr. -, CNP - aparținând numitului, în calitate de tată al pârâtului.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1247/16.11.2007 pronunțată de Tribunalul Galați - secția comercială, maritimă și fluvială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, s-a admis cererea de antrenare răspundere privind pe pârâtul - formulată de lichidatorul judiciar, s-a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 7937 lei.
În temeiul disp. art. 131 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului G și radierea acestuia din registrul comerțului.
În baza art. 136 din Legea nr. 85/2006, a fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
În temeiul art. 135 din lege, s-a dispus notificarea sentinței debitorului, creditorilor G, de pe lângă Tribunalul Galați pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în buletinul procedurilor de insolvență.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, la data de 23.11.2007, pârâtul.
Cererea de recurs este netimbrată.
Potrivit disp. art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru care, așa cum prevăd disp. art. 20 alin. 1 și 2 din lege, se plătesc anticipat, iar dacă taxa judiciară de timbru nu a fost înregistrată odată cu cererea, se va pune în vedere petentului achitarea ei, până la primul termen de judecată.
Neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii, potrivit disp. art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.
Potrivit disp. art. 9 alin. 1 din nr.OG 32/1995 cererile pentru care se datorează timbru judiciar calculat potrivit disp. art. 3 alin. 1 și 2 nu vor fi primite sau înregistrate dacă nu vor fi timbrate corespunzător.
În cazul nerespectării acestei obligații ce se prevede în art. 9 alin. 2 din nr.OG 32/1995, se va proceda conform prevederilor în vigoare referitoare la taxa judiciară de timbru, adică potrivit disp. art. 20 alin. 2 și 3 din Legea nr. 146/1997.
Așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare, aflată la fila 4 dosar, recurentul - pârât a fost citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 19,5 lei și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei, și, având în vedere și poziția apărătorului recurentului din timpul dezbaterilor purtate la termenul de judecată din 18.04.2008, în care arăta că recurentul nu mai înțelege să timbreze, Curtea urmează a anula prezentul recurs ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâtul, cu domiciliul în G,-, - 3,. 114, județul G, împotriva sentinței comerciale nr. 1247/16.11.2007 pronunțată de Tribunalul Galați, secția comercială, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Aprilie 2008.
PREȘEDINTE, dr. | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, dr. |
Grefier,
/2 ex/30.04.2008
Fond:
Președinte:Sarmisegetuza TulbureJudecători:Sarmisegetuza Tulbure, Simona Gavrilă, Alexandrina Zaharia