Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 295/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.295
Ședința publică de la 7 martie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Alecsandrina Rădulescu
JUDECĂTOR 2: Rodica Zaharia
JUDECĂTOR 3: Diana Manole
GREFIER - -
.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentul AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței comerciale nr.4352 /14.11.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în contradictoriu cu intimatele SC SA prin lichidator judiciar, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, SC MUNTENIA SUD SA.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata debitoare SC SA prin lichidator judiciar, reprezentată prin avocat, cu împuternicirea avocațială nr. - / 7.03.2008, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul intimatei.
Intimata debitoare SC SA prin lichidator judiciar, prin avocat solicită respingerea recursului, ca nefondat, fără cheltuieli de judecată. Depune note scrise.
CURTEA
Prin sentința comercială nr.4352/14.11.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială s-a admis cererea administratorului judiciar Consult al debitoarei, iar în baza art.132 alin.1 din Legea nr.85/2006 s-a închis procedura reorganizării judiciare împotriva debitoarei.
Au fost notificați creditorii, debitoarea, și
În motivarea acestei sentințe s-a reținut de către judecătorul sindic faptul că toate creanțele creditorilor cuprinse în planul de reorganizare confirmat, au fost achitate, iar debitoarea poate să-și continue activitatea.
Pentru cele reținute în motivare, s-a pronunțat sentința de mai sus.
Împotriva sentinței comerciale nr.4352/14.11.2007 a declarat recurs AVAS B care critică sentința atacată pe care o consideră ca fiind netemeinică și nelegală deoarece a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor de procedură din Legea nr.85/2006, respectiv art.129.
Astfel la 31.10.2007 când s-a depus raportul lichidatorului judiciar prin care acesta cerea închiderea procedurii, toți creditorii au solicitat judecătorului sindic acordarea unui termen pentru a putea verifica în contabilitate realitatea încasării sumelor și a formula un punct de vedere cu privire la raport și la închiderea procedurii.
În urma verificărilor AVAS a constatat că, creanța era preluată de la CASMB prin protocolul nr.39/2003 și actul adițional rectificativ la aceasta este de 158.541,13 lei, iar sumele total distribuite în cadrul procedurii sunt numai de 126.085,16 lei.
Menționează că toate creanțele bugetare preluate în temeiul OUG nr.95/2003 au fost exprimate în lei conform protocoalelor de cesiune a creanțelor, instituția sa având obligația de a le recupera până la concurența valorii nominale.
Face apărări ample referitor la diferența în plus constatată a nu fi fost acoperită conform procesului-verbal al lichidatorului judiciar, încercând să-și justifice creanța.
În mare arată că diferența provine de la faptul că potrivit OUG nr.95/2003 creanțele au fost exprimate în lei, diferența fiind determinată de variația cursului de schimb leu/USD la data distribuirii sumelor și data preluării creanței de către AVAS, respectiv la 3,3903 RON/USD.
Ca urmare cu adresa nr.30567/05.11.2007 a formulat obiecțiuni la raportul lichidatorului judiciar, prin care a solicitat achitarea de către debitoare a sumei de 32.455,97 lei diferența până la valoarea nominală a creanței bugetare în valoare de 158.541,13 lei preluată de la CASMB.
Cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.85/2006, respectiv a art.129, instanța de fond nu a acordat creditorilor termenul solicitat și nici nu s-a pronunțat asupra obiecțiunilor sale, pronunțând închiderea procedurii, deși nu erau îndeplinite condițiile legale.
În susținerea cererii face și precizări privind temeiul de drept și modalitatea de calcul a diferenței de creanță pretinsă.
În final pentru cele arătate cere admiterea recursului, achitarea sumei de 32.455,97 lei de către debitoarea reprezentâbnd diferența până la valoarea nominală a creanței în sumă de 158.541,13 lei preluată de la CASMB.
S-au depus la dosar NOTE de către debitoare în care se cere respingerea recursului ca nefondat.
Față de cele de mai sus și având în vedere actele depuse la dosarul cauzei, Curtea constată și reține că:
Prin încheierea de ședință din data de 31.10.2007 creditoarele prezente printre care s-a numărat și AVAS, puse în fața raportului de activitate și a înscrisurilor depuse în instanță de administratorul judiciar, în mod legal au cerut instanței să le acorde un termen pentru a verifica, dacă plățile efectuate în conturile lor sunt corecte.
Instanța a amânat pronunțarea la 14.11.2007.
Înainte de pronunțarea sentinței de fond, respectiv la data de 06.11.2007 AVAS a depus la dosar obiecțiunile formulate la raportul lichidatorului, și deși în atare situație instanța trebuia să ia act de acest lucru și să repună cauza pe rol, sau dacă nu, să se fi pronunțat în vreun fel asupra lor, nu a procedat astfel.
Curtea, referitor la acest aspect constată că instanța de fond a încălcat grav dreptul creditorilor la apărare prevăzut atât de Codul d e procedură civilă, cât și de art.129 din Legea nr.85/2006 deoarece la data de 31.10.2007 când s-a depus la dosar raportul final al lichidatorului, conform textului de lege menționat avea obligația de a le acorda un termen pentru a formula obiecții la acesta, motivat și de faptul că prezenți în sală creditorii au și cerut acest lucru.
Mai mult, dacă în termenul de pronunțare s-au formulat obiecțiuni de către AVAS, avea obligația de a repune cauza pe rol pentru ca obiecțiunile AVAS să fie discutate cu toate părțile cu procedura legal îndeplinită.
Ori, mai mult, judecătorul sindic nu s-a pronunțat în nici un mod asupra obiecțiunilor pe care AVAS l-a formulat conform dreptului ce-l avea de la Legea nr.85/2006 consfințit prin art.129.
Astfel fiind și cum în speță i s-a încălcat grav drepturile la apărare a lui AVAS, deși conform Codului d e procedură civilă instanța trebuia să procedeze conform celor arătate mai sus, Curtea în temeiul art.304 pct.9 Cod procedură civilă va admite recursul. Va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, pentru a se pronunța conform art.315 Cod procedură civilă și cu privire la cererea AVAS făcută în condițiile art.129 din Legea nr.85/2006 privind obiecțiunile la raportul final al lichidatorului judiciar, înainte de a dispune închiderea procedurii societății debitoare.
Văzând și dispozițiile art.312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, împotriva sentinței comerciale nr.4352/14.11.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în contradictoriu cu intimatele prin lichidator judiciar, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, MUNTENIA SUD
Casează sentința atacată și trimite cauza la aceeași instanță pentru continuarea procedurii de insolvență.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.03.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.Jud. - 11.03.2008
Tehnored. - 14.03.2008
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:
Președinte:Alecsandrina RădulescuJudecători:Alecsandrina Rădulescu, Rodica Zaharia, Diana Manole