Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 302/2008. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA NR. 302

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Tudora Drăcea

JUDECĂTOR 2: Maria Necșulescu

JUDECĂTOR 3: Mariana Moț

GREFIER - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea ADS B, împotriva sentinței nr.772/12.10.2007, pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Gorj, în dosarul nr-(număr în format vechi 95/LJ/2001), în contradictoriu cu intimatele creditoare DGFP G, AVAS B și intimata debitoare SC SA J/- CF - prin lichidator TG

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care;

Curtea, constatând cauza în stare de judecată a trecut la soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin sentința nr.722 din data de 12 octombrie 2007, pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Gorj, în dosarul nr-(număr în format vechi 95/LJ/2001), a fost admisă cererea pentru închiderea procedurii falimentului formulată de lichidatorul judiciar TG J, privind pe debitoarea SC SA în contradictoriu cu creditorii AVAS B, DGFP G, CASA NAȚIONALĂ DE PENSII G, CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE G, AJOFM G, SNP SUCURSALA G, SC SA, SC SA, COMPANIA NAȚIONALĂ APELE ROMÂNE SA DIRECȚIA APELOR J C, ADS B, PRIMĂRIA, -, -, G, ȘI.

S-a dispus închiderea procedurii falimentului și radierea din registrul comerțului a debitoarei SC SA.

A fost descărcat lichidatorul judiciar de toate îndatoririle primite în timpul procedurii.

Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr. 95/LJ/2001, lichidatorul judiciar TG J numit lichidator al debitoarei SC SA, a solicitata în contradictoriu cu creditorii debitoarei, în baza dispozițiilor art. 132 alin.2 din /2006, să fie închisă procedura falimentului debitoarei.

În motivarea cererii s-a susținut că procedura a fost deschisă prin încheierea din 18 mai 2001 pronunțată de judecătorul sindic al Tribunalului Gorj, în dosarul 95/LJ/2001 la cererea creditorului.

Prin sentința comercială nr. 182 din 3 martie 2006, pronunțată de judecătorul sindic a fost aprobat raportul final privind lichidarea bunurilor debitoarei SC SA, sentința fiind menținută de Curtea de APEL CRAIOVA prin Decizia nr. 827 din 12 iunie 2006.

De asemenea prin sentința 15 din 19 ianuarie 2007 rămasă irevocabilă, au fost respinse cererile pentru antrenarea răspunderii materiale a administratorilor sociali ai SC SA formulate de și AVASD

Analizând cererea, judecătorul sindic a reținut că este întemeiată, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 132 alin.2 din legea 85/2006.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea ADS B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Susține recurenta creditoare că nu a fost convocată la adunarea creditorilor în care s-a aprobat raportul final și nici nu i s-a comunicat o copie a acestuia, motiv pentru care solicită reluarea procedurii falimentului.

Curtea, analizând recursul prin prisma criticii mai sus arătate și în raport de dispozițiile art. 304 și 3041pr.civ. constată că acesta nu este fondat.

Susținerile recurentei creditoare nu vizează închiderea procedurii ci, raportul final și bilanțul general care au fost aprobate anterior de judecătorul sindic și asupra modului în care acestea au fost comunicate creditorilor, Curtea s-a pronunțat irevocabil prin decizia 827 din 12 iunie 2006.

În această decizie curtea a reținut că raportul final și bilanțul general au fost afișate la ușa instanței la 23 decembrie 2005 (fila 28 dosar fond) iar prin încheierea din 13 ianuarie 2006, judecătorul sindic a dispus afișarea acestora (fila 38 și 39 dosar fond) și a luat act că s-a procedat la comunicarea raportului final și bilanțului general tuturor creditorilor.

Prin decizia recurată, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii falimentului în mod corect după ce raportul final și bilanțul general fuseseră anterior aprobate.

Mai mult, din practicaua sentinței nr. 772 din 12 octombrie 2007(sentința recurată) reiese că, reprezentantul recurentei creditoare consilierul juridic, a solicitata admiterea cererii lichidatorului judiciar cu privire la închiderea procedurii.

În aceste condiții, nefiind îndeplinite niciunul dintre motivele de casare sau modificare a sentinței, Curtea urmează ca în baza art. 312 pr.civ. să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea ADS B, sector 1,-, împotriva sentinței nr.772/12.10.2007, pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Gorj, în dosarul nr-(număr în format vechi 95/LJ/2001), în contradictoriu cu intimatele creditoare DGFP G, Tg. J,-, jud. G, AVAS B, sector 1, str. - nr.21, și intimata debitoare SC SA J/- CF - prin lichidator Tg J,-,.1, jud.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 27 martie 2008.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

red.jud..

jud.fond.

tehnored.B/4ex/21 aprilie 2008

31 Martie 2008

Președinte:Tudora Drăcea
Judecători:Tudora Drăcea, Maria Necșulescu, Mariana Moț

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 302/2008. Curtea de Apel Craiova