Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 307/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.307/COM

Ședința publică din 31 martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adriana Gherasim

JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad

JUDECĂTOR 3: Erol Geli

Grefier - - -

Pe rol, judecarea recursului comercial d eclarat de recurenta creditoare - AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - cu sediul în B,--11, sect.1, împotriva sentinței civile nr.131/COM/21.01.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații creditori - - domiciliat în C,-,.44,.A,.9, jud.C, SC CEREALE SA - cu sediul în C,-, jud.C, SC SA - cu sediul în B,-, sect.1, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE - cu sediul în C, Bd.-.-, nr.18, jud.C, SC SA B - SUCURSALA "" - cu sediul în C,-, jud.C, intimat debitoare SC SA - cu sediul în, jud.C -PRIN LICHIDATOR JUDICIAR & L - cu sediul în C,-, jud.C și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI - cu sediul în C,-, jud.C, intimat, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.

Curtea, constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

CURTEA

Asupra recursului comercial d e față:

Prin sentința civilă nr.131/COM/21.01.2008 judecătorul sindic din cadrul secției comerciale a Tribunalului Constanțaa dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC" ", în temeiul dispozițiilor art.132 alin.2 din Legea privind procedura insolvenței, cu consecința radierii debitorului din Registrul comerțului și notificarea sentinței persoanelor prevăzute de lege.

Pentru a dispune astfel a reținut judecătorul sindic că lichidatorul judiciar a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a stingerii întregului pasiv, prin distribuirea sumelor obținute din lichidarea totală a averii debitorului.

S-a mai reținut întocmirea raportului de lichidare precum și achitarea parțială a creanțelor, precum și a tuturor cheltuielilor de administrare a procedurii.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs creditoarea B, criticând-o sub aspectele:

-crenața sa față de debitoare în sumă de 33487,52 RON nu a fost recuperată în cursul procedurii de insolvență, dispunându-se eronat închiderea procedurii fără să se finalizeze procedurile de publicitate aferente hotărârii prin care s-a aprobat raportul final, prevăzute de art.7 din Legea nr.85/2006;

-cererea de închidere a procedurii și hotărârea prin care s-a aprobat raportul final se impunea să fie publicate în Buletinul Procedurilor de Insolvență;

-creditoarea nu a primit convocarea conform dispozițiilor art.129 din Legea nr.85/2006 și nici raportul final sau situațiile financiare anuale;

-în aceste condiții s- aflat în imposibilitatea de a promova căile legale de atac față de hotărârea prin care s-a aprobat raportul final și de a formula obiecțiuni în termenul prevăzut de lege.

Verificând criticile aduse prin raportare la hotărârea pronunțată și la materialul probatoriu administrat în cauză, Curtea reține că acestea sunt nefondate pentru considerentele:

În ceea ce privește prima critică se reține că din dosarul de fond,format în fața judecătorului sindic, rezultă că la 15.01.2007 s-a dispus înregistrarea și afișarea la grefa Tribunalului a copiei raportului final, iar creditorii ce au înregistrat cereri de admitere a creanțelor în tabelul creanțelor împotriva debitoarei aveau termen în cunoștință,conform art.7 alin.7 din Legea nr.85/2006.

În aceeași ședință s-a acordat termen pentru ca lichidatorul judiciar să facă dovada comunicării către creditorii înscriși la masa falitei a raportului final și pentru a se da acestora posibilitatea să formuleze obiecțiuni la raportul final.

La 16.01.2007 a fost afișat raportul final, (conform procesului verbal încheiat la 16.01.2007 - dosar fond) iar lichidatorul judiciar a făcut dovada comunicării către toți creditorii înscriși la masa falitei, a raportului final.

La 14.05.2007 judecătorul sindic a aprobat raportul final al lichidării SC" "

Totodată, din considerentele cererii formulate de creditoarea la 31.01.2007, rezultă că aceasta a solicitat judecătorului sindic să pună în vedere lichidatorului judiciar să promoveze acțiune de angajarea răspunderii patrimoniale iar în subsidiar autorizarea Comitetului Creditorilor de a formula o astfel de cerere.

Pentru a formula o astfel de cerere, recurenta s- prevalat de conținutul raportului final de activitate, de care luase la cunoștință,în mod evident.

Totodată din încheierea de ședință din 14.05.2007 reiese că, înainte de a aproba raportul final, judecătorul sindic a luat act de lipsa oricăror obiecțiuni din partea creditorilor înscriși la masa credală.

Față de cele reținute mai sus și în contextul dispozițiilor art.132 alin.2 din Legea nr.85/2006 în temeiul căruia s-a dispus închiderea procedurii falimentului și ale căror condiții au fost îndeplinite, Curtea reține că nu pot fi primite criticile recurentei.

Împrejurarea că nu și-a recuperat în totalitate creanța cu care s-a înscris în tabel, nu este de natură să confere caracter nelegal măsurii judecătorului sindic de închidere a procedurii falimentului în condițiile în care s-a făcut dovada cerinței instituite de text: anume toate fondurile din averea debitorului au fost distribuite.

Nerealizarea procedurilor aferente, de publicitate a hotărârii prin care s-a aprobat raportul final, față de situația de fapt expusă și reținută mai sus nu se confirmă.

Celelalte critici referitoare la neprimirea convocării și a raportului final sau imposibilitatea de a formula obiecțiuni la raportul final nu s-au confirmat, din ansamblul probatoriului existent la dosar rezultând lipsa de fundament a celor afirmate de recurenta - creditoare,

Față de toate cele arătate, Curtea va respinge recursul ca nefondat în raport de dispozițiile art.312 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul comercial d eclarat de recurenta creditoare - AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - cu sediul în B,--11, sect.1, împotriva sentinței civile nr.131/COM/21.01.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații creditori - - domiciliat în C,-,.44,.A,.9, jud.C, SC CEREALE SA - cu sediul în C,-, jud.C, SC SA - cu sediul în B,-, sect.1, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE - cu sediul în C, Bd.-.-, nr.18, jud.C, SC SA B - SUCURSALA "" - cu sediul în C,-, jud.C, intimat debitoare SC SA - cu sediul în, jud.C -PRIN LICHIDATOR JUDICIAR & L - cu sediul în C,-, jud.C și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI - cu sediul în C,-, jud.C, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.jud.hot.

Red.jud.dec.

24 Aprilie 2008

Președinte:Adriana Gherasim
Judecători:Adriana Gherasim, Kamelia Vlad, Erol Geli

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 307/2008. Curtea de Apel Constanta