Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 314/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA NR. 314/
Ședința publică de la 05 mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Rodica Dorin
JUDECĂTOR 2: Gina Ignat
JUDECĂTOR 3: Alexandrina Zaharia dr. - -
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol judecarea recursului declarat de către creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - cu sediul în B, sector 1,--11, împotriva sentinței comerciale nr. 1353/06.12.2007 pronunțată de Tribunalul Galați, în contradictoriu cu intimații - SRL G, prin lichidator judiciar G, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G, - SRL, și ORC TRIBUNALULGALAȚI, cauza având ca obiect procedura insolvenței - atragerea răspunderii patrimoniale.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la primul termen de judecată, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar și, prin motivele de recurs, recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Curtea, după verificare, constatând că recurenta AVAS B nu a fost parte la soluționarea în fond cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale, invocă excepția de inadmisibilitate a recursului promovat de recurenta AVAS și pe această excepție reține dosarul pentru soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele;
Prin sentința comercială nr. 1353/06.12.2007, pronunțată de judecătorul-sindic în dosarul nr. 141/LJ/2006 al Tribunalului Galațis -a respins cererea de antrenare răspundere formulată de lichidatorul judiciar L în contradictoriu cu pârâtul, ca nefondată.
S-a aprobat raportul final și în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului - " " SRL G și radierea acestuia din registrul comerțului.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 136 și art. 135 din Legea nr. 85/2006.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic, a reținut, în ceea ce privește cererea pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a fostului administrator că, în cauză, nu s-a făcut dovada că pârâtul ar fi cauzat starea de insolvențăa debitoarei prin fapta prevăzută de 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce privește cererea pentru închiderea procedurii insolvenței a reținut, pe baza raportului final, că, în patrimoniul debitoarei nu mai sunt bunuri de valorificat și nici un creditor nu avansează sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat recurs creditoarea, înregistrat sub nr-.
A criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie motivând următoarele:
Instanța de fond a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei, în baza dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, fără angajarea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere, deși, în cauză, au fost identificate fapte care fac incidente dispozițiile legale referitoare la angajarea răspunderii patrimoniale. Așa cum este menționat și în cuprinsul hotărârii recurate, lichidatorul judiciar,cu toate diligențele depuse, nu a putut intra în posesia documentelor contabile deoarece fostul administrator a refuzat orice fel de colaborare.
Recurenta susține că nu poate fi calificată ca obiectivă poziția instanței care a ignorat actele de la dosarul cauzei din care reiese vinovăția fostei conduceri pentru ajungerea falitei în încetare de plăți.
Judecătorul sindic nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 și urm. din Legea nr. 85/2006. Faptele fostei conduceri trebuie privite în contextul stării de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți. Prin aceste fapte, debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru că a fost administrată cu rea-credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale prin care să poată să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Prin descărcarea lichidatorului judiciar și a judecătorului-sindic de orice îndatoriri și responsabilități, nu mai poate fi exercitat controlul judecătoresc asupra incidenței prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006, deși în cauză sunt identificate fapte ce fac aplicabile prevederile legale menționate.
a suferit un prejudiciu a cărui existență este certă și este stabilită prin constatarea, de către instanța de judecată a faptului că debitoarea a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului.
Instanța de fond nu a motivat hotărârea adoptată și nu a luat din oficiu, în discuție aspectele care au condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență și stabilirea persoanelor care se fac vinovate de acest fapt, contrar dispozițiilor art. 129 Cod procedură civilă.
Prevederile art. 138 din Lege nu conțin în mod explicit cerinței culpei sau a greșelii membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunse în încetare de plăți.
Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale.
În drept a invocat dispozițiile art. 299-316 Cod procedură civilă, art. 138 și urm. din Legea nr. 85/2006.
S-au citat legal părțile implicate în procedură.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Recursul este inadmisibil pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit dispozițiilor art. 138 alin. 1 și 3 din Legea nr. 85/2006, pe baza raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la încetarea de plăți, raport care conține și informații privind o eventuală răspundere a oricărei persoane menționată în lege, judecătorul sindic poate fi sesizat de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar și, în subsidiar, de comitetul creditorilor.
Din reglementarea prevăzută de art. 138 din Lege, rezultă că sfera persoanelor abilitate să învestească judecătorul-sindic cu o cerere în antrenare răspundere este limitată la administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar și, la comitetul creditorilor, în cazul în care sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de alin. 3 al art. 138 din Lege.
Prin urmare, dispozițiile art. 138 alin. 1 și 3 din Legea nr. 85/2006 conferă calitate procesuală activă administratorului judiciar sau lichidatorului judiciar și comitetului creditorilor, participanți la procedură car acționează în vederea realizării interesului concursual și colectiv al creditorilor.
Dreptul la acțiune nu poate fi exercitat individual de fiecare creditor în parte deși acesta justifică un interes personal, decurgând din folosul practic urmărit, respectiv realizarea creanței sale.
Cadrul procesual, din punct de vedere al părților și al legitimării procesuale a acestora, stabilit la judecata înaintea instanței de fond nu poate fi extins cu ocazia judecării recursului.
Calitatea de parte, precum și legitimarea procesuală pentru exercițiul dreptului la acțiunea în antrenarea răspundere patrimonială trebuie justificată și în calea de atac a recursului.
Acțiunea în antrenare răspundere patrimonială a fost exercitată de lichidatorul judiciar care a achiesat la soluția pronunțată de judecătorul sindic, prin neexercitarea căii de atac a recursului.
Un creditor individual, nefiind titularul dreptului la acțiunea în antrenare răspundere patrimonială a membrilor organelor de conducere sau de control ale debitoarei - persoană juridică, nu poate exercita mijlocul procedural al căii de atac a recursului împotriva hotărârii prin care s-a soluționat o atare cerere.
În condițiile în care, la judecata în fond, au avut calitate de părți doar lichidatorul judiciar și pârâtul, fost administrator al societății debitoare, creditoarea AVAS nu poate declara recurs împotriva hotărârii pronunțate de judecătorul-sindic în soluționarea acțiunii prevăzute de art. 138 alin. 1 din Lege.
Aceasta, deoarece se aplică regula conform căreia calea de atac în reformare a recursului, poate fi exercitată numai de către părțile de la judecata în primă instanță, iar creditoarea AVAS nu a avut calitatea de parte la judecata cererii de antrenare răspundere. Neavând calitatea de parte la judecata cererii în antrenare răspundere, nu poate declara recurs, chiar dacă ar justifica un interes în promovarea căii de atac.
În raport de considerentele expuse, recursul declarat de creditoarea AVAS în cauză va fi respins ca inadmisibil, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, devenind astfel inutilă analiza celorlalte motive de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibil, recursul declarat de către creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - cu sediul în B, sector 1,--11, împotriva sentinței comerciale nr. 1353/06.12.2007 pronunțată de Tribunalul Galați, în contradictoriu cu intimații - SRL G, prin lichidator judiciar G, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G, - SRL,
și ORC TRIBUNALULGALAȚI, cauza având ca obiect procedura insolvenței - atragerea răspunderii patrimoniale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 mai 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, dr. - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehno:
3 ex./ 05.06.2008
Fond:
Președinte:Rodica DorinJudecători:Rodica Dorin, Gina Ignat, Alexandrina Zaharia